Scrisoare Liviu Rebreanu 1 iulie 1929
de Liviu Rebreanu
Luni, 1 iulie 1929, Orlat
Mult iubita mea nevasta,
Adineaori am primit doua scrisori ale tale din Bucuresti, din primele doua zile dupa despartirea noastra. Trebuie sa-ti inchipui ca le asteptam cu mare bucurie. Imi era urat fara tine si Puicuta noastra. Chiar iti scrisese la Lido, inainte de-a fi plecat voi de acasa, ca sa-mi descarc putin sufletul.
Dar vai, am deschis intai scrisoarea a doua - cea vehementa, cea protestatara, cea cu boclucul! Erai in ea tu intreaga, suparata si amarata, cuprinsa de toate temerile amoroase posibile. Am avut intai o strangere de inima, spun drept. Erai intr-adevar indreptatita sa te revolti si sa te indignezi. Si vinovat m-am simtit eu, negresit. Dar vinovat relativ, draga mea Fanisor! Caci in fond ce sant eu de vina daca ma asalteaza diverse nebune? Vina mea ar incepe acolo cand as raspunde aievea la asalturile lor. Eu nu ti-am spus tie niciodata despre asemenea incidente. Tu, cu temperamentul tau impulsiv, le-ai fi vazut totdeauna in negru, cand in realitate sant fleacuri fara importanta. Nu stiu anume cine o fi acea T.M. Imi inchipuiesc insa ca trebuie sa fie vreuna din nabadaioasele mele admiratoare feroce care umbla intai dupa atografe, apoi imi trimit biletele de admiratie iubitoare si-mi cer fotografii si intrevederi. N-o fi oare chiar aceea care a si telefonat odata acasa, vorbit cu tine si ai repezit-o? Daca e asta, atunci se numeste Titi oskovski si e nebuna rau. Si daca ti-a dat si adresa, ai face bine sa-i trimiti, in numele meu, o singura vorba turceascam drept raspuns definitiv ... Dar nici intr-un caz nu merita sa-ti faci tu sange rau pentru o astfel de creatura. Tu trebuie sa intelegi ca eu fiind mai mult sau mai putin popular, cu circulatie mare in public, sant vesnic amenintat de asemenea atacuri anoroase, precum a fost si desigur voi mai fi. Important, si pentru tine si pentru ine, este sa-mi pastrez eu seninatatea sufleteasca si sa trec peste ele cu delicatete si cu energia necesara. Ceea ce, crede-ma, draga Fanisor, a facut totdeauna si sper sa fac si in viitor.
Si astfel as dori mult ca acest incident sa fie inchis si din partea ta, cum pentru mine n-a existat vreoata. Am eu atatea alte preocupari, ca nu pot avea ragaz sa-mi pierd timpul cu aventuri nedemne de mine. Chiar acuma si chiar aceasta scrisoare ma rupe din activitatea pe care o incepusem aici cu oarecare elan. E ora 9 1/2 seara si altfel m-as fi apucat de Craisorul, dar nu vreau sa te las nici un moment sa ramai cu un ghimpe in inima, tu care esti sufletul meu cel mai bun si viata mea adevarata. De tine nu ma leaga doar incidente, draga Fanny, ci un sir neintrerupt de trai veritabil, comun in rau si in bine. Tu esti pentru mine nu numai sotie, ci si mama, si sora, si prietena in acelasi timp! Tu esti tot si de aceea nu vreau nici un minut sa fii mahnita pentru inchipuiri searbede!
Si acuma te las, scumpa mea tovarasa de viata! Trebuie sa reiau cealalta munca. De aseara de la ora 9 va urmaresc calatoria. La 4 1/2 azi dimineata, and m-am culcat, mi-am zis ca trebuie sa fiti intre Craiova si Severin si ca desigur dormiti. Azi toata ziua am fost cu voi pe drum. Acuma stiu ca va apropiati de Zagreb, iar cand a voi culca eu, veti fi intrat in Italia, poate veti fi chiar la Triest. Sant sigur ca maine, cand ma voi scula, veti fi aranjate de-a binelea la Hotel Miramare.
Va urez iar multa bucurie si cea mai placuta petrecere. Sa-mi scrieti amandoua, dar nu cu T.M. sau alte asemenea fleacuri, ci de-ale voastre, care sa-mi bucure inima.
Despre intaia scrisoare care a fost atat de draguta, ce sa-ti mai spun? Tot efectul ei il facuse praf cea cu balamucul. Dar poate ca va veni maine alta si mai buna.
Va imbratisez cu drag, din toata inima pe amandoua.
Liviu
Scrisoare Liviu Rebreanu 1 iulie 1929
Aceasta pagina a fost accesata de 1298 ori.
