Scara magarilor - Domnul plutonier (01)
de Liviu Rebreanu
Pe domnii plutonieri lumea si toate regulamentele ii incadreaza in randul trupei ... Ei bine, in interesul autoritatii plutonierilor (pardon: al domnilor plutonieri) ma grabesc sa declar ca lumea si regulamentul au comis o mare greseala cand i-au trecut in randul trupei. Ei nu pot fi trecuti nicaieri. Daca s-ar putea, ar fi trebuit sa fie trecuti numai si numai in randul domnilor. Pentru ca trebuie, si se cade sa se stie ca din corpul plutonierilor fac parte elementele cele mai inteligente. Cel ce a ajuns o data sa obtina distinctia de plutonier, acela ar putea sa ajunga si general - daca ar vrea. Dar nimeni nu vrea. Viata plutonierul e mai linistita, mai placuta decat a generalului. Plutonierul este numai in cazurile cele mai rare pensionat, generalul, in schimb, numai in cazurile cele mai rare nu este pensionat.
Am socotit necesar sa anticipez acestea, pentru ca nu cumva omenirea sa orbecaie si pe mai departe in intuneric in privinta corpului domnilor plutonieri.
Si acum!
-Nevasta! hamaie scurt domnul plutonier intr-o dimineata fierbinte de vara. Nevasta, fii atenta incoa!
Domnul plutonier Kartacs Jozsef sedea in camasa, pufaind nori uriasi de fum din ciubucul sau lung, pe divanul moale, cu arcuri, din cea mai frumoasa odaie a sa, mobilata cu o orientala incomoditate.
-Nevasta, nu vii odata?
-Vin, vin, nu urla asa!
Din bucatarie rasari, soioasa si rupta, nevasta-sa.
-Ce ai?
-Unde sint copiii?
-In parc, cu dadaca ... Nu le purta grija. Lasa-i in seama mea.
-Bine, bine, pentru asta nu ...
-Ei ...
-Fii acu atenta!
-Sint atenta, sint atenta, da' nu ma-ncurca prea mult cu prostiile tale, ca mi se afuma ... se arde rantasul ...
-Da-l dracului de rantas!
-Pe tine sa te ia dracul cu ziarul tau cu tot, puturosule! Tot lui ii umbla gura! ... Sa ma fi luat naiba acolo unde te-am vazut intaia oara!
-Gura, fleandura ce esti! Mars in vizuina, sa nu te mai vad! Femeie nerecunoscatoare!
-Da. Desigur! Sint flenduroasa, sint nerecunoscatoare pentru ca n-am vreme sa-ti ascult prostiile.
Bombanind, blestemand, femeia alearga iar la rantas.
Domnul plutonier, sensibilul, emancipatul etc. domn plutonier e gata sa lesine auzind atata incultura, atata murdarie, atata grosolanie ... Cum de s-a putut insura cu femeia asta urata, cu infatisare de bucatareasa! Ei, ei! A fost un magar, un mare magar!
De dapt, nici acum nu voia sa-i spuna nimic nevesti-si. A chemat-o numai ca s-o vada si sa-i fie scarba de ea.
Ce deosebita este casierita aceea mititica! Cara gratie, cat farmec se oglindeste pe chipul ei, in faptura ei! Si el este legat pe vecie de aceasta babuta cu fata zbarcita! Ce imbecili au fost legiuitorii aceia!
Maraind, mormaind, vrea sa se adanceasca iarasi in ziar. Nu merge! Nu-i in stare! Nu poate citi ... Mereu ii umbla Elza prin minte.
"Hm! E-o fata tare chipesa, asta-i sigur! Intrebarea e, o fi curata? Pentru ca nu-i neaparat nevoei sa fie curata, oricat ar parea de nevinovata, pe dinafara! Ei, da, fireste! Distractie costisitoare, dar o merit. Destul m-am vaicarit ... asta ... am indurat ... pot sa-mi mai ingadui si putina distractie! De altfel, nu face nimic chiar daca nu e curata ... Astazi tot nu se pune mare pret pe ...
Ce-ar spune scopia asta dac-ar afla? Ar crapa de ciuda! ... Ei bine, sa crape!"
Se ridica. Se duce la oglinda. Multumit, pin de sine, isi rasuceste mustata brumata. Constata cu bucurie ca de la ultima cercetare in oglinda nu prea a imbatranit (el neavand decat patruzeci si doi de ani) ... E adevarat ca s-a despartit de oglinda abia de o jumatate de ceas ,,, Ei, da-i totuna! Se imbraca si, cu pasi rari, plin de demnitate, paraseste odaia. Apoi, cu deosebita eleganta, azvarle flegmatic o vorba la bucatarie soioasei sale neveste:
-Astazi nu mananc acasa!
-Da' unde mama dracului? se rasti la el femeia incinsa, cand vazu ca scumpul ei sot, pomadat si ferchezuit, da sa o stearga de acasa.
-Nu te priveste, jegoaso!
-Ba asta ma priveste, ma ... ma ...
N-au putut continua cearta (spre marle necaz al domnului plutonier), pentru ca un taran, cu infatisare de om avut, deschise usa. Strangand intr-o mana un cos zdravan incarcat, incepu cu glas smerit.
-Buna ziua sa va dea Dumnezeu, domn plutonier, sa traiti!
-Buna ziua, bade, da' ce doresti?
-Apoi, eu is tatal lui Kis Joska, ma rog frumos, si m-am abatut un pic pe la domnu plutonier.
-Intra inauntru!
-Numai sa lepad cosul asta, domle ... Pana stam noi de vorba, slujnica il desarta ...
Indeasa cosul in mana femeii.
-Eu sint nevasta domnului plutonier!
-Nevasta domnului plutonier? Dumnezeu sa dea viata lunga nevestei domnului plutonier. Da' muncitoare v-a blagoslovit Dumnezeu ... Mai Jancsi! striga apoi catre copilul care astepta afara. Ada mielul inauntru! Am adus si un mielusel, pentur copilasii domnului plutonier. Stiu ca mititeii vor petrece grozav cu el!
Domnul plutonier il impinge cu chiu, cu vai pe batran in odaie. Acolo discuta cererea batranului de la un capat la altul. Taranul vroia concediu pentur fecioru-sau si acum s-a adresat celui mai inalt for, domnului plutonier, pentur a-i obtine favoarea. Domnul plutonier, dupa ce examineaza atent mielul si cosul plin, se declara gata sa dea chiar de tot drumul vrednicului baiat din cadrele armatei. Dar asta nici mosneagul n-ar fi dorit-o pentru nimic in lume.
Pun degraba la cale treaba si taranul se indeparteaza, ploconindu-se recunoscator.
-Vezi tu ... vezi cine sint eu? se lauda domnul plutonier in fata nevesti-si. Miel, cos ...
-Vad, cum sa nu vad ... Tu esti domn, domn mare ... iar eu, slujnica ta ...
-Ei, ei, ei ...
-Vezi bine, numai slujnica ta, pentru ca eu n-am vreme sa ma dichisesc si sa ma fac frumoasa. Cei trei copii vor sa manance, tu vrei sa manci ... iar eu trebuie sa gatesc. Copiii isi rup hainele, nu pot umbla rupti ... eu trebuie sa cos, ca nu ne ajunge pentru haine de-a gata si noi ... Pai, si-atunci, eu sint rupta, murdara ...
-Ei, hai, nevasta, vino si ma pupa ...
-Asta da! Sa te pupi, sa te giugiulesti, sa te dragostesti ... La asta te pricepi de minune! Asta ti-ar trebui tie mereu ... Dar sa lucrezi! ... asta nu! ... Asta nu face de un domn, de un domn atat de mare ca tine! ...
Femeia, jignita, statu ce statu imbufnata, dar apoi, totusi, ceda. Saruta zgomotos buzele groase ale domnului plutonier si-si vazu de treaba in bucatarie.
Kartacs Jozsef isi sterse buzele.
Zambind, intra iarasi in camera orientala, isi lepada bluza si incerca sa citeasca ... Taranul batran, prin incercarea lui de mituire, il salvase, desi numai pentru scurta vreme, pe tata in fata copiilor, pe sot in fata sotiei.
Dar, minune!
De cum ia domnul plutonier ziarul in mana, il apuca iarasi greata de nevasta. Il tulbura tot mereu chipul Elzei ... Acum mai mult ca inainte. Mai simte inca pe buze buzele umede ale nevesti-si si-l trec fiori reci pe spate ...
De fapt, de ce ii este acum atat de scarba de nevasta-sa? De ce ii e scarba de femeia asta una, care n-are alt cusur decat ca nu-i frumoasa si munceste prea mult? De ce? Nici el n-ar fi fost in stare sa raspunda la aceasta intrebare. Cealalta, cu ochii ei amagitori, fermecatori, cu buzele ei umede, rosii il cuprinsese cu totul in mrejele ei.
Regreta teribil ca nu-l trimisese la naiba pe taranul acela batra, cu miel si cos cu tot ... ca a ramas acasa ... Daca nu venea taranul ala ... daca nu venea ... era pornit si impotriva lui insusi, ca a cedat miorlaielilor femeii.
-Toate femeile urate miorlaie! mormai el, si mototoli minios ziarul si-l azvarli intr-un colt.
Ar fi dorit sa se imbrace imediat si ... dar, nu ... Ar fi ceva rusinos ...
Desi se cheama ca e "domnul plutonier, Kartacs Jozsef". el in fond era un om cinstit, de isprava. Stramosii neamului sau probabil ca nu l-au ajutat pe Arpad intru cucerirea noii patrii ... Si tatal si bunicul si strabuicul lui au fost cizmari simpli, obisnuiti ... El a vrut sa ajunga militar. A ajuns militar. Corespundea. A devenit chiar plutonier. Ambitii mai mari nu l-au macinat vreodata, pentru ca nici nu-l puteau macina ... Nevasta-sa era fata nu prea frumoasa a unui negustoras de treaba. Zestre nu a primit la casatorie. Nici nu-i trebuia. Pe vremea aceea ii ajunsese doar fata, care nu era prea frumoasa ... In cei unsprezece ani ai convietuirii lor, au fost mai deseori fericiti decat nefericiti, desi de multe ori seara ramaneau nemancati. Dar legatura care-i unea a fost puternica ... a rezistat la toate ... pana acum.
Femeia nu era o frumusete rapitoare. Asta fara doar si poate. Frumusetile rapitoare, chiar daca sit sarace, nu se dua in vant dupa domnii plutonieri, ci prefera sa se refugieze in bratele larg deschise ale chipesilor domni sublocotenenti ... Asta o stia foarte bine. (Acum, bineinteles, a uitat-o si pe asta). Dar pana acum nu-i fusese niciodata sila de femeia asta. De ce i-a devenit nesuferita acum?
Intelectualismul, snobismul, ifosele sint cele mai molipsitoare boli. Si domnul plutonier le-a cazut victima. Cat timp a trait intr-o simplitate burgheza fusese multumit de soarta lui ... de nevasta lui. Dar indata ce se rataci in imperiul culturii, al infumurarii ... se zapaci in imperiul culturii, al infumurarii ... se zapaci, incepuse sa i se-ntunece in fata ochilor si porni orbetse pe drumul acesta plin de hartoape.
Din discutiile purtate de sublocotenent si locotenentul sau, aflase ca fidelitatea conjugala este una din virtutile cele mai ridicole ale oamenilor casatoriti, mai cu seama ale sotilor! Poftim! Atata i-a trebuit! Cand s-a dus acasa si si-a privit nevasta ... a vazut ceva ingrozitor. Pe fata nevesti-si naduseala murdara siroia in picaturi mari; de sub fusta sumeasa i se vedeau picioarele diforme, imbracate cu ciorapi murdari ... Si cand domnul plutonier vazu asta si altele asemenea, se dezmetiic dintr-o data. Fara nici o vorba, lasa femeia balta si se refugie in odaia lui, unde se adanci in lectura ziarului. Zadarnic insa! Si aici tot numai nevasta i-aparea inaintea ochilor ... Avea fusta rupta, murdara ... bluza sfasiata, botita ... Eh! Trebuie sa plece de acasa, altminteri ii vine rau ... I se apleaca, la vederea urmelor si rezultatelor muncii obositoare, grele ...
De ce nu observase toate astea si pana acuma? Cum de i s-au deschis ochii atat de tarziu?
Jocul destinului ii inlesnise intalnirea cu Elza, casierita ... Ca un lup flamand asupra prazii, asa se napusti si Kartacs asupra Elizei. Asta-i! Asta este cea adevata! ... De asta are el nevoie! Asta va fi a lui ...
Cand, dupa prima intalnire, se intoarse acasa si o compara pe Elza cu nevasta-sa, sau invers ... contrastele iesira si mai mult la iveala ... In favoarea Elzei. In amsura in care scadeau sentimentele fata de sotia lui, in aceeasi masura ii crestea "dragostea".
Era indragostit. Cel putin asa simtea el. Si pentru aceasta dragoste ar fi fost in stare sa-si sacrifice sotia, copiii ...
Pana si simpla prietenie a Elzei depasea continutul mic al pungi sale ... darmite dragostea ei!
De patru saptamani incheiate o asalteaza pe nostima casierita cu iubirea, si tot numai pana la prietenie ajunsese, cu toate ca luna aceasta prapadise intreaga solda cu ea ... Mai mult! Facuse si datorii! Plutonierul Kartacs Jozsef facuse datorii! Intai ... la inceput de tot, se speriase si el de asta ... Caci doar de douazeci si doi de ani e sub arme si pana acum un filer nu avusese datorie ... Dupa aceea, si-a impacat totusi constiinta, semna prima polita; de, era indragostit. Ehei! Cultura ii pretinde omului si sacrificii.
Evenimentele de astazi, sarutarea nevesti-si il instrainasera si mai mult de familie ... Sarutul acela rece .. cat de plescait fusese! Ptiu!
Lucruri de care nu se sinchisise pana acum devenisera necesitati vitale. Petrecea zilnic vreme indelungata in fata oglinzii ... Voia sa fie furmos. Voia sa placa nu numai Elzei, ci, in general, tuturor femeilor ...
In vremea din urma, nici slujba nu si-o indeplinea cum se cuvine. Era distrat (cea dintai cerinta a culturii). Uita de multe lucruri, de care nu i-ar fi fost ingaduit sa uite. Comandantul lui de companie, caruia nu-i prea placeau plutonierii culti, il privea cu ochi rai ... dar nu-i spuse nimic.
Si ce-i pasa plutonierului Kartacs? Vartejul intelectualitatii il smulsese si-l purta, il tara cu sine.
Astazi, totusi, se stapani. Pana deseara ramane acasa ... Da. Devenise acum o datorie sfanta ... Dupa gretoasa sarutare ... Fireste. E de datoria lui. Apoi, seara, va pleca ...
Se intinse pe divan. Inchise ochii ... O musca mare, pantecoasa zbura bazaind in jurul capului sau. Cobori pe varful nasului ... O goni ... I se aseza pe frunte. Era rece, ca sarutul neveste-si. Furios, da sa prinda musca ... A zburat ... A treia oara i se lasa pe mana ... De ata asta o lasa in voie ... Musca se plimba alee, greoi de pe un deget pe altul. Apoi isi lua zborul, din proprie initiativa. Se ridica in inaltimi si dadea ocolul camerei in cercuri largi ... Kartacs urmarea zborul mustei ... la inceput repede, repde, apoi mai incet, mai incet. Pleoapele i se miscau obosite, grele.
In sfarsit, se inchisera ...
Scara magarilor - Ostasul (01)
Scara magarilor - Ostasul (02)
Scara magarilor - Ostasul (03)
Scara magarilor - Domnul caprar (01)
Scara magarilor - Domnul caprar (02)
Scara magarilor - Fruntasul - din carnetul unui locotenent (01)
Scara magarilor - Fruntasul - din carnetul unui locotenent (02)
Scara magarilor - Fruntasul - din carnetul unui locotenent (03)
Scara magarilor - Domnul plutonier (01)
Scara magarilor - Domnul plutonier (02)
Scara magarilor - Domnul plutonier (03)
Scara magarilor -Cadetul
Scara magarilor - Sublocotenentul (01)
Scara magarilor - Sublocotenentul (02)
Scara magarilor - Sublocotenentul (03)
Scara magarilor - Sublocotenentul (04)
Scara magarilor - Domnul locotenent
Scara magarilor - Domnul Ionica
Aceasta pagina a fost accesata de 1886 ori.
