Scara magarilor - Fruntasul - din carnetul unui locotenent (01)
de Liviu Rebreanu
Eram de serviciu si ma plictiseam grozav. Afara cernea o ploaie marunta, rece. Se insera. In curtea cazarmii si prin ganguri tocmai atunci aprindeau felinarele. Lumina galbuie, bolnava, de abia razbea prin aerul umed, cenusiu. In poarta, santinela, un flacau bondac, cu urechile mari si cu mainile scurte, tropaia mereu din picioare. Se ascundea subpt poarta cand vantul prea ii arunca in obraji stropii lesiatici de ploaie, dar apoi iar iesea si, cu mainile in buzunar si batand din buze, se plimba in sus si-n jos.
Din fereastra odaii de serviciu ma uitam nauc la strada intunecoasa si pustie si-mi tot bateam capul: cum sa omor ovremea pana la miezul noptii? De scris nu mai aveam ce sa scriu; dupa-amiazi expediasem doua scrisori de dragoste, iar la trei creditori, cari ma amenintau cu proces daca nu platesc imediat, le-am pus in vedere ca in curand o sa caut sa le dau si lor ceva ... Universul il citisem si-l rascitisem; mica publicitate o studiasem d-a fir'n par ... acu ce sa mai fac? Pe o vreme ca asta n-ai fi gasit in toata cazarma un puid e ofiter nici pentru o comoara intreaga.
Orodnanta aduse lampa aprinsa si o puse pe masa. Ma trantii pe stofa si incercai sa ma gandesc la ceva. Dar nu izbuti. Incepui sa casc ca un netot. Inchisei ochii ca sa pot sa adorm. As! Dupa pranz sforaisem doua ceasuri in cap si acuma nu mai era chip sa pot atipi.
In plictiseala aceasta, in sfarsit, imi veni o idee buna: ia sa fac o inspectie. Ma urnii de pe sofa, imi luai mantaua, imi varai intre dinti o tigare si intrai la corpul de garda. Comandantul, un caporal span, cu fata lata, zambitoare, sari speriat si facu raportul.
-Bun, facui eu grav si cu demnitate. Ordine pretutindeni?
-Da, domnule locotenent, traiti!
-Ai inspectat pe arestati?
-Da.
-Cati?
-Trei ... si patru ...
-Deschide!
Intraram intr-o incapere stramta in care stapanea un miros de naduseala ametitor. Dint avan spanzura o lampa mica de gaz cu sticla funinginita.. Mai bine de jumatate din odaie era ocupata de un prici negru de murdarie, pe care se lafaiau trei tipi zdrenturosi ce se frecau la ochi cu pumnii cascand si balbaind. Indata ce ma vazura, se tarara jos ... Ii intrebai de ce sint inchisi, si fireste, numaidecat incepura sa taie la cuie sa ma prapadeasca. Unul dintr-insii se pitirise intr-un colt vadit rusinat. Era bacalaureat. Statea cu mainile la spate cu o carte groasa, rupta, pe care o ascunde ca sa n-o vaz. N-am vazut-o.
Pe urma trecui in gangul celorlalti ... Comandantul corpului de garda deschidea celulele una dupa alta. La numarul patru gasii un fruntas, baiat zdravan, frumos, inalt cat un munte. Cand se deschise usa, se scula, saluta militareste, stramm si se uita drept in ochii mei. Il cunosteam. Fusese unul dintre cei mai buni soldati. Modest, cuviincios, exact; in sfarsit, un model de subofiter. Acuma statea nemiscat in fata mea. Ochii ii erau stinsi, glasul ragusit putin, iar hainele manjite de colbaria priciului.
Ma uitai la dansul ca un prost cateva minute. Nu stiam ce sa vorbesc cu dansul, desi vedeam ca s-ar bucura daca l-as agrai. In sfarsit, incepui cu itnrebarile obisnuite, cu sablonul:
-Pe dumneata cum te cheama fruntas?
Se uita la mine cu mirare. Parca i s-ar fi parut ciudat ca nu-l mai cunosc. La urma urmelor, avea dreptate; stiam cum il cheama si-i pusesem intrebarea asa.
-A Floarii Stefan, traiti! raspunse dupa ce se gandi putin. Apoi adaoga mai domol si cu sfiala: Am fost recrutul d-lui locotenent!
-Da, da, facui si eu rusinat. Imi aduc aminte, de d-ta. Ei, si de cand esti inchis?
-De ieri dimineata, d-le locotenent, traiti! zise plecand capul.
-Da, de ieri dimineata ... Foarte bine! Ei, si pentru ce esti inchis?
-Pai, traiti, sint inchis pe drept, d-le locotenent, dar ...
Tacu. De dadu inapoi un pas. Mainile i se smuceau spasmodic.
-Ei? ... Spune! ... Aif acut ceva?
-Da, d-le locotenent.
-Dar ce? ... Ei, ce? ... Ai intarziat in oras fara permisiune sau ...
-Nu se poate spune asa in doua cuvinte, d-le locotenent ...
-Spune pe larg. Vreau sa stiu de ce esti inchis.
Se uita la mine pe furis, neincrezator si banutior. Sovai mult: sa spuie, sa nu spuie. Sa minta poate nu vroia sau nu putea, iar sa-mi spuie adevarul poate nu indraznea. Credea c-o sa-mi raz de dansul sau sa-l batjocuresc, sau mai stiu eu ce nu credea.
-O sa spun la judectaa, d-le locotenent, atunci o sa spun tot! ...
Acuma incepui sa ma necajesc. Ma incapatanai. Vream sa aflu neaparat ce-i la mijloc. Dadui drumul caporalului si pe urma zisei:
-Ia asculta, baiete, nu fi prost! Eu nu te intreb ca sa-ti fac vreun rau. Dimpotriva. D-ta ai fost recrutul meu. Ai fost baiat cumsecade. Si eu iti vreau binele. Daca-mi povesteste sincer greseala, poate sa t ajut. Sau chiar daca nu te ajut ...
-Pe mine nu ma mai poate ajuta nimeni, d-le locotenent, gemu dansul trist.
-De unde stii d-ta ca nu? ... Va sa zica, spune-mi frumos tot: ce s-a intamplat, cum s-a intamplat? Eu te ascult bucuros.
-Dar, d-le locotenent, traiti, poate nici n-o sa puteti pricepe necazul meu, ca de ..., zise dansul sovaind mereu.
-As, as ...
Ma razamai cu spatele de usciorul usii si - intocmai ca in romane - asteptai cu interes cuvitele fruntasului incapatanat. Dansul se mai gandi, se mai sfarma, dar cand vazu ca nu-l slabesc se dadu plainic.
"-Asa, imi zisei, astfel cel putin castig un sfert de ceas!"
-Apoi, respectuos ma rog, domnule sublocotenent, incepu omul meu cu glas sec, trebuie sa incep de-acolo, ca sint trei ani de cand port tunica cezarului. M-am purtat inttodeauan cinstit, n-am dat niciodata prilej la plangeri, observatii. M-am straduit sa intru in voia superiorilor, pentru ca asa cere cinstea si apoi socoteam sa ma reangajez si sa raman pentru totdeauna aici, in armata. Imi place tare mult militaria. Am vazut ca, daca imi fac datoria, nimeni nu-mi zice nimic, dimpotriva, toata lumea ma respecta. Asa s-a si intamplat. Am invatat, am muncit, si-am ajusn la scoala de subofiteri. Doar tocmai domnul sublocotenent m-a indemant, daca va aduceti aminte, sa ma duc fara grija la scoala, ca-mi va merge bine, voi deveni subofiter.
Am facut fata si la scoala; eram silitor si am fost laudat adeseori de domnul capitan, de domnul sublocotenent, ba o data chiar de domnul amior. Dupa scoala am fost avansat caporal. M-am bucurat mult de cele doua stelute de postav. Ei, m-am gandit, asta trebuie sa o merit! Am si muncit cat cinci, si asa s-a intamplat, ca inca nu eram nici de paisprezece luni in armata, si am si primit cea dea treia steluta. Era, desigur, o intamplare deosebita pentru ca sub doi ani nu prea te face sergent. Asa mi-au spus si domnul plutonier si domnul sublocotenent. Am facur legamant c-o voi pretui si voi dovedi ca sint vrednic de aceasta cinstire.
Nu peste mult, domnul colonel m-a laudat prin ordin de zi pentru silinta si ravna mea. Puteai sa prinzi iepuri cu mine. Eram sigur ca la implinirea celui de-al treilea an voi ajunge sergent-major si atunci voi putea trai aici, frumos, cinstit, pana la capat.
Dar Dumnezeu a vrut altfel.
Facu o pauza scurta. Inghiti o data si vru sa continue. Genunchii ii tremurau.
-Stai in repaos, sergent, i-am spus.
Isi schimba pozitia si continua sa povesteasca:
-Alaltaieri seara, dupa apel, m-am imbracat in tinuta de oras si-am iesit la plimbare. Banii ii port merue la mine, caci omul nu poate sti ce i se intampla, si apoi e bine sa ai bani la tine. Iar daca i-as fi tinut in lada, puteau sa mi-i fure... Aveam vreo cincizeci de coroane ...
Nu era nici cald, nici frig, vremea cea mai potrivita. Hoinaream ditnr-o strada in altga, fara tinta. Ma intalneam cu fete, le ciupeam, ma zbenguiam, cum e obiceiul intre flacai si fete. Ma indreptam tocmai spre gara. Mi-am adus atunci aminte ca la sapte si jumatate pleaca trenul spre Decse," Ma voi duce la Rozsika, gandii. Bilet de voie am, bani am, pot pleca fara grija".
Rozsika e o fata simpla, de la tara. Nu-i frumoasa ca o zana, dar nu e nici urata. E o fata cinstita, cu stare. Are vreo saizeci de pogoane de pamant bun, casa, vite, pasari ... si ce-i mai trebuie omului. O cunosteam pe Rozsi mai demult, inca de pe cand eram numai caporal. Tineam unul la altul. Ma gandeam, daca vrea si Dumnezeu si voi ajunge plutonier, o oai. Fetei ii placea grozav, era aproape nebuna dupa mine. Ma alinta, ma mangaia, ma amagea, ma lingusea ... asa cum obisnuiesc muierile.
Imi zic dar: 'Ma duc la Rozsika, pana la sapte si jumatate ajung la gara fara graba, biletul ma costa numai cicnisprezece creitari si voi petrece bine pana maine dimineata".
In colt, pe strada Garii, e o cafenea mica. Domnul sublocotenent desigur ca n-a bagat-o inca de seama, pentru ca e numai un local mic, neinsemnat, domnii ofiteri nu se duc pe acolo. Trec prin fata cafenelei si vad ca in usa sta o domnisoara foarte furmoasa. "Ei, imi zic, ce fata draguta!".
Cum fac, cum nu fac, o salut cuviincios:
-Buna seara, domnisoara.
-Buna seara, domnule sergent! imi raspunde ea, facand cu ochiul. Incotro asa de grabit?
-Ma grabesc la tren, zic. Vreau sa plec cu cel de sapte si jumatate ...
-Ei, zice, pe acela nu-l mai prinzi dumneata. A pelcat de mult!
-Ei, asa si pe dincolo ..., injur eu. Apoi asta nu e bine!
-Da' de ce sa nu fie bine, domnule sergent, sufletelul meu, zise fata razand. Pofteste in cafenea si-o sa stam frumusel de vorba.
-Cu placere, domnisoara! zic eu.
"Mai bine ma duc aici decat la cazarma, m-am gandit, daca odata am scapat trenul de Decse. Bilet de voie am, bani am, sa ma folosesc de ei". Imi placea si domnisoara si m-as fi incurcat bucuros cu ea.
-La miezul noptii inchidem, zice iarasi fata, si atunci poti veni acas' la mine, daca nu ti-s nesuferita ...
-Ei, domnisoara, dar cum ma poti banui de asa ceva?
-Ba zau, ca voi, militarii, sinteti foarte sireti, zise ea.
-Da' ce, ma cunosti pe mine, domnisoara? o intrebai mirat.
-Ehe, si cat de bine.
-De unde?
-Te cunosc, destul ca te cunosc... Iti spun, la miezul noptii, poti veni la mine acasa si nici bani n-am sa iau de la dumneata, pentru ca dumneata imi placi foarte mult. Iti spun drept, sint indragostita de dumneata!
Asa palavragea domnisoara. In vinele mele curge sange, sange tanar, nebun si daca o fata draguta imi vorbeste asa, eu nu ma las rugat. As fi facut orice pentru dansa, nu numai sa intru la cafenea.
D-aia am si intrat indata.
Scara magarilor - Ostasul (01)
Scara magarilor - Ostasul (02)
Scara magarilor - Ostasul (03)
Scara magarilor - Domnul caprar (01)
Scara magarilor - Domnul caprar (02)
Scara magarilor - Fruntasul - din carnetul unui locotenent (01)
Scara magarilor - Fruntasul - din carnetul unui locotenent (02)
Scara magarilor - Fruntasul - din carnetul unui locotenent (03)
Scara magarilor - Domnul plutonier (01)
Scara magarilor - Domnul plutonier (02)
Scara magarilor - Domnul plutonier (03)
Scara magarilor -Cadetul
Scara magarilor - Sublocotenentul (01)
Scara magarilor - Sublocotenentul (02)
Scara magarilor - Sublocotenentul (03)
Scara magarilor - Sublocotenentul (04)
Scara magarilor - Domnul locotenent
Scara magarilor - Domnul Ionica
Aceasta pagina a fost accesata de 1943 ori.
