Rascoala - Se misca tara - Pamanturile (06)
de Liviu Rebreanu
6.
Ziua urmatoare, in zorii zorilor, primarul Ion Pravila se afla pe mosia arendasului. Pandarul Zarofir Chelaru, slabanog si pamantiu, se invartea in jurul hambarului nou ca lupul cand da tarcoale unui grajd bine zavorat. Primarul se uita, cerceta, se suci si, nedescoperind nici o urma de spargere, intreba deodata manios:
- Pe unde au patruns hotii, mai crestine?
- De, parca noi stim? zise pandarul amarat. Sa-ti arate boierul, ca uite-l, vine!
Cosma Buruiana, zgribulit, fiindca se lasase o bruma groasa, sosea sa fie de fata la descinderea ce i-o anuntase de aseara pandarii. Primarul Pravila il intampina cu o imputare respectuoasa:
- Ce-mi facurati, cucoane, pacatele noastre? Nu puteati mai bine sa ne spuneti noua si sa nu mai amestecati in treburi d-astea pe boierul Miron, ca doar il stiti cum se supara de tare si ce patimim pe urma cu totii...
Arendasul incerca sa ia lucrurile in gluma, dar cand afla ce porunca strasnica i-a dat boierul cel batran primarului, se intrista rau. Uite, domnule, ce incurcatura iese dintr-o vorba aruncata. ii venea sa-si muste limba ca s-a apucat de-a trancanit, incat acuma o sa prinda taranii ura pe dansul sa nu mai aiba trai cu mosia.
Dar cine sa-si inchipuie ca Iuga are sa faca atata taraboi dintr-un fleac de nimic?... Spuse primarului sa nu se pripeasca si sa mai astepte olecuta, ca va merge si dansul negresit la cancelarie sa declare ca n-are nici o pretentie si sa lase lumea in pace.
Multumit, Pravila porni spre sat. Pe drum insa se gandi ca arendasul degeaba isi retrage jalba; daca boierul Miron nu-i porunceste nimic, el nu poate lasa lucrurile balta, ca te pomenesti ca boierul Miron se supara mai rau si-si descarca toata mania asupra lui. in acelasi timp, Cosma Buruiana isi zicea ca are sa-si aprinda paie-n cap cu declaratia de renuntare si se hotari sa taca malc deocamdata.
Plutonierul Boiangiu, in urma unui vis pe care nevasta-sa i l-a talmacit in rau, era mai darz ca aseara. Astepta la primarie sa soseasca Pravila cu rezultatul descinderii. Trimisese sa-i aduca cincisprezece banuiti din Vaideei si alti zece din Amara, care se si aflau in curte si pe care tocmai se pregatea sa-i instruiasca. Voia sa lucreze in cancelaria comunala, pentru ca aici era, in fund, o odaie buna de arest pentru mai multi, pe cand la sediul postului n-avea decat o camaruta in care nu incapeau nici trei oameni.
Primarul veni rosu, gafaind si inmuiat. Trecand prin fata carciumii, a intrat si a inghitit o jumatate de tuica, sa se incalzeasca putin. Boiangiu ii declara ca el nu va rabda sa fie notat prost din pricina unor toparlani netrebnici si nu vru sa-si schimbe hotararea nici cand auzi ca arendasul s-a domolit. Lui nu-i pasa de toanele domnului Cosma. El e militar si-si face datoria. Avea o privire atat de crunta, ca Pravila se infricosa, parca si dansul ar fi fost banuit.
Secretarul Chirita Dumitrescu era un baietan imbracat nemteste cu o cochetarie rurala, cu camasa murdara si fara mansete, dar gulerul de celuloid sters bine cu guma, absolvent al unei vagi clase de liceu, incaput functionar comunal prin protectia bucataresei lui Iuga, careia ii era nepot de frate. Acuma se trudea sa-si lege mai ferches cravata verde la gat, nepasator fata de tot ce se petrecea, cu gandurile la fata grecului cu care a avut norocul sa vorbeasca ieri si care i-a zambit.
- Domnule Chirita, rogu-te, ajuta-mi mataluta nitelus la procesele-verbale! striga deodata plutonierul, intorcand spatele primarului. Eu dictez si mata doar sa scrii, ca sa mergem mai repede.
- Parca n-am eu destule pe cap! protesta secretarul. Uite colea, cate ma asteapta! adauga aratand spre un teanc de hartoage, cu gatul insa, caci mainile ii erau ocupate cu cravata rebela.
- Serveste-ma, domnule Chirita, ca nici eu n-am sa-ti raman dator! starui Boiangiu cu o imputare amicala.
- Daca-i asa, iaca, las toate si te servesc, nene Silvestre! facu tanarul incantat ca reusise sa-si innoade cravata cum dorise si admirandu-se intr-o oglinjoara rezemata de calimara. Poti sa-i si dai drumul, ca eu m-am terminat! urma dansul dupa ce-si mai potrivi si frizura, asa ca un carliont sa-i atarne cuceritor pe frunte.
Cei zece tarani din Amara fusesera trecuti din ograda in antreul cancelariei sub paza unui jandarm postat la usa de afara. in sfarsit plutonierul Boiangiu se ivi in prag, ii masura pe toti tacut si sumbru doua clipe, apoi intreba:
- Ma, care esti hotul de-ai furat porumbul boierului?
- Noi nu suntem, don’ plutonier, raspunsera cateva glasuri timide.
- Vasazica nu vrei sa spui cu frumosul, ai? continua seful cu un zambet acru. Bun!... Aide, vino-ncoace tu, ala, cum te cheama?
- Pe mine, don’ plutonier?... Orbisor Leonte! zise omul intrand in cancelarie cu Boiangiu.
Cateva minute se auzira dinauntru numai plescaituri de palme si rabufniri de ghionturi, intretaiate de gafaielile sefului: "Spune, ma!... Nu vrei sa spui?" si de vaietele omului din ce in ce mai prelungite: "Nu mai da, don’ plutonier!... Iarta-ma, don’ plutonier!...
Nu stiu! Nu-s eu, don’ plutonier!" taranii ramasi in antreu se uitau unii la altii, uluiti, si din cand in cand la jandarmul care statea in usa, nemiscat, parc-ar fi fost de lemn. De-abia intr-un tarziu Serafim Mogos, om cu cinci copii, carunt pe tample si cu o privire de intelept, ridica glasul:
- Mai fratilor, spune care ai furat, ma, sa nu ne omoare pe toti fara vina!
Se jurara care de care ca el nu. Apoi se deschise iar usa cancelariei de unde iesi, clatinandu-se ca un beat, cu fata scofalcita si cu dare de sange pe mustati si pe barbie, Leonte Orbisor, impins de spate de catre plutonierul care racni:
- Sa mi-l bagi la arest, jandarm, pana i-o veni din nou randul sa stea de vorba cu mine!
Pana sa se intoarca jandarmul din fundul curtii, Boiangiu se adresa mai domol celorlalti:
- Ma, spuneti care ati furat! Spune, ma, cu binele, ca va bat pana storc si sufletul din voi!
7 L. Rebreanu. Rascoala. Vol. I taranii tagaduiau cu desperare. Atunci seful, mai intaratat, striga lui Mogos:
- Aide tu, al mai tantosu!... Poftim inlauntru!
- D-apoi ca pe mine sa ma si omori, don’ plutonier, caci mana dumitale mi-e viata, dar daca n-am furat, cum sa zic c-am furat, don’ plutonier? Cu o lovitura scurta in falca ii curma vorba si, tragandu-l de umar in odaie, inchise usa. si iar incepura plescaiturile si rabufnirile, gafaielile si vaietele...
Ancheta tinu vreo doua ceasuri. intre timp sosira si cei cincisprezece din Vaideei, escortati de doi jandarmi, tocmai bine, caci amaranii erau pe ispravite si sedeau in arest, stergandu-si sangele si mangaindu-si falcile. Plutonierul insa obosise rau de atata munca si, cand sfarsi instructia cu ultimul amaran, isi ingadui sa faca o pauza, sa rasufle. Mai mult profita totusi primarul care se repezi pana la carciuma lui Busuioc sa-si mai intareasca inima cu o tuica. in trecere nu uita, nici la ducere si nici la intoarcere, sa indemne parinteste pe taranii ce asteptau in ograda:
- Mai oameni, de ce nu spuneti voi, de ce sunteti ai dracului? Boiangiu nici in pauza nu statu cu mainile in san: iscali procesele-verbale, revizui lista altei serii de banuiti, pe care socotea sa-i instruiasca dupa-amiazi...
in afara de cei cincisprezece se mai stransese in ograda un palc de oameni, parte din Amara, parte din Vaideei, care voiau sa marturiseasca pe sfanta cruce, ca nici cei batuti si nici cei ce-si asteptau randul nu sunt vinovati si nici nu s-au miscat de la casele lor in noaptea cu napasta. si mai erau cateva femei, speriate si bocite, fiecare cu o legaturica de merinde subtioara, pentru barbatii lor oropsiti, ca sa nu mai indure si foame, daca s-ar intampla sa-i tie mai mult jandarmii.
Cand relua ancheta si fura adusi in antreu banuitii, plutonierul vazu nedumerit ca au mai ramas tarani in curte. intreba din prag:
- Da voi ce poftiti, mai crestini? Pantelimon Vaduva, un flacau rumen, luat la oaste si urmand sa se prezinte peste vreo saptamana la regiment, la Pitesti, aflandu-se mai in fata, raspunse repede:
- Noi am venit sa marturisim, don’ plutonier, ca dumnealor n-au nici o vina cu porumbul boierului.
- Asa? facu Boiangiu, apropiindu-se de el. Ia vino incoace, mai Pantelimoane, ca doar tu esti soldat!... Carevasazica umblati si cu rebeliune?... Pastele, si arhanghelii, si anafura care te-a facut pe tine, Pantelimoane!
Cu o miscare fulgeratoare il insfacase de guler si incepu sa-i care la pumni peste cap, peste obraji, pe unde-l nimerea. Ceilalti, vazand una ca asta, o zbughira in ulita cu niste rasete prostesti amestecate cu spaima, caci felul cum plutonierul vorbise flacaului si cum il apucase la bataie li se paruse intai caraghios. Pantelimon insa izbuti sa se smulga din stransoarea lui Boiangiu si o lua la goana, dupa ceilalti, avand totusi si el pe fata stalcita de lovituri acelasi ras uluit; numai cand se sterse cu maneca, din pricina unei dureri ce-i staruia in falca, crezand ca l-a podidit sangele, ii disparu rasul. Scuipa cu sange, isi muscase limba in zapaceala pumnilor.
in ciuda supararii, vazand pe tarani razand, plutonierul racni aproape cu veselie:
- Stai, Pantelimoane!... De ce fugi, mai Pantelimoane? isi reveni indata, se mohori mai tare si se intoarse la datorie.
Banuitii, ingramaditi ca oile in tinda, auzind rasetele de afara, isi luara si ei niste mutre zambitoare in speranta ca asa vor castiga bunavointa plutonierului. Acesta insa crezu ca vor sa-si bata joc de el si, ca sa le taie scurt pofta de veselie, imparti la intamplare o droaie de ghionturi, mormaind indignat:
- Rebeliune, ai, puturosilor?... si hoti, si obraznici, ai? Peste cateva clipe, racorit, se infipse falnic in pragul cancelariei si striga, aratand pe unul din multime:
- Tu, ala!... Tu, tu!... Aide, nu te codi, mocofane!
Rascoala - Se misca tara - Rasaritul (01)
Rascoala - Se misca tara - Rasaritul (02)
Rascoala - Se misca tara - Rasaritul (03)
Rascoala - Se misca tara - Rasaritul (04)
Rascoala - Se misca tara - Rasaritul (05)
Rascoala - Se misca tara - Rasaritul (06)
Rascoala - Se misca tara - Rasaritul (07)
Rascoala - Se misca tara - Pamanturile (01)
Rascoala - Se misca tara - Pamanturile (02)
Rascoala - Se misca tara - Pamanturile (03)
Rascoala - Se misca tara - Pamanturile (04)
Rascoala - Se misca tara - Pamanturile (05)
Rascoala - Se misca tara - Pamanturile (06)
Rascoala - Se misca tara - Pamanturile (07)
Rascoala - Se misca tara - Flamanzii (01)
Rascoala - Se misca tara - Flamanzii (02)
Rascoala - Se misca tara - Flamanzii (03)
Rascoala - Se misca tara - Flamanzii (04)
Rascoala - Se misca tara - Flamanzii (05)
Rascoala - Se misca tara - Flamanzii (06)
Rascoala - Se misca tara - Flamanzii (07)
Rascoala - Se misca tara - Flamanzii (08)
Rascoala - Se misca tara - Luminile (01)
Rascoala - Se misca tara - Luminile (02)
Rascoala - Se misca tara - Luminile (03)
Rascoala - Se misca tara - Luminile (04)
Rascoala - Se misca tara - Luminile (05)
Rascoala - Se misca tara - Luminile (06)
Rascoala - Se misca tara - Friguri (01)
Rascoala - Se misca tara - Friguri (02)
Rascoala - Se misca tara - Friguri (03)
Rascoala - Se misca tara - Friguri (04)
Rascoala - Se misca tara - Friguri (05)
Rascoala - Se misca tara - Vestitorii (01)
Rascoala - Se misca tara - Vestitorii (02)
Rascoala - Se misca tara - Vestitorii (03)
Rascoala - Se misca tara - Vestitorii (04)
Rascoala - Se misca tara - Vestitorii (05)
Rascoala - Se misca tara - Vestitorii (06)
Rascoala - Se misca tara - Vestitorii (07)
Aceasta pagina a fost accesata de 1873 ori.
