Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 03
de Liviu Rebreanu
3.
Dupa-amiaza Apostol Bologa pleca la depozitul general de munitii, sa ia o intelegere cu comandantul, care locuia mai sus de gara, intr-o cocioaba darapanata, ca sa fie aproape de depozitul sapat in pantecele dealului. Acolo dadu peste locotenentul Gross.
- Ce faci aici, prietene? se cruci Apostol, strangandu-i mana cu bucurie.
- Lucrez, cu un mic detasament, la amenajarea depozitului, de vreo patru zile, raspunse pionierul, de asemenea bucuros.
Comandantul era dus undeva si Bologa se hotari sa-l astepte, mai ales ca avea pe Gross sa-i tina tovarasie. Dupa cateva intrebari insa, locotenentul zise deodata:
- Sa nu crezi, Bologa, c-am uitat imputarea ta de odinioara, stii, in curtea generalului, in Zirin!
- Ce imputare? facu Apostol nedumerit.
- Ei, nu-ti aduci aminte? urma Gross, aproape batjocoritor.
Apoi da, fireste, atunci numai de frontul romanesc tremurai si poate nici nu ti-ai dat seama ce mi-ai spus... Dar eu n-am uitat, amice! Uite, si acuma e aici imputarea ta, ca un cui, aici, in suflet... si totusi n-ai avut dreptate! sapte luni am rumegat vorbele tale si de atunci te astept cu raspunsul... Mi-ai spus, mai pe subtire, ca sunt las pentru ca una vorbesc si alta fac...
- A, da, murmura Bologa, rusinat. Da... adica nu tocmai las... in sfarsit, atunci aveam atata venin in inima, dragul meu...
- Sunt las, sunt chiar ipocrit, recunosc! sasai Gross aprig, infuriat parca de sfiala camaradului. Fiindca nu mi-a sosit inca vremea!... Dar cand va sosi vremea, voi fi cumplit, Bologa, n-ai grija!... Acuma primesc ordinele, crasnesc din dinti si execut... Nu ma plang si nu plang pe nimeni, ci adun picaturile de ura pentru ziua care va veni negresit, care se apropie!... Aici orice sinceritate intampina numai gloante.
Astfel lasitatea mea e o arma de lupta si de rezistenta... Trebuie sa rezistam pana cand va rasari soarele nostru, trebuie sa rezistam si sa traim daca vrem sa rasara soarele!
Bologa se buimaci de ura ce ardea cu flacara in ochii locotenentului si zise cu tristete:
- N-ai sa fii fericit niciodata, Gross, din pricina urii tale!
- Nici n-am nevoie de fericire... cel mult de razbunare!
Fericirea e pavaza lasitatii, pe cand razbunarea...
- E tot un fel de fericire, zambi Bologa, intrerupandu-l.
- Fireste, daca intelegi asa fericirea, se supara Gross.
Atunci cand ti-e sete, fericirea e un pahar de apa!
- Fericirea e totdeauna iubire, zise Apostol Bologa schimbat, privindu-l cu o usoara mustrare.
- si iubirea e Dumnezeu, adauga Gross razand ironic.
Da, da, cunoastem!... inceputul si sfarsitul e Dumnezeu, fiindca habar n-avem de unde venim si unde mergem si, prin urmare, inlocuim intunericul cu un cuvant mare si gol...
- Cand simti pe Dumnezeu in sufletul tau, nu mai ai nevoie nici de explicatii, nici de trecut si viitor, zise iar Bologa, linistit. Cand crezi aievea, te-ai ridicat deasupra vietii!
- Ce-i, Bologa, ai nebunit? intreba brusc locotenentul, foarte serios.
- Toate stiintele trecute si viitoare nu vor putea inabusi in sufletul omului glasul lui Dumnezeu! urma Apostol cu o inflacarare umila. Pretutindeni te izbesti de intrebari, numai in Dumnezeu gasesti impacarea fara indoieli! Vesnic te chinuieste rostul vietii daca n-ai pe Dumnezeu in suflet si niciodata nu stii unde-i binele si unde-i raul, caci ce-a fost bine azi, maine va fi rau... in clipa cand Dumnezeu ar parasi pe om, definitiv, fara speranta, lumea ar deveni o imensa masina fara conducator, osandita sa scartaie infinit, fara rost, ingrozitor de fara rost... in asemenea lume viata ar fi un chin atat de cumplit, ca nici o fiinta simtitoare nu ar mai putea trai!... Ar fi intr-adevar sfarsitul lumii...
Gross il privi cu dispret, zambitor mai intai, apoi cu mirare si in sfarsit izbucni adanc indignat:
- De mii de ani se zbuciuma omul implorand binefacerile Dumnezeului iubirii, si din an in an mai rau! Fiindca iubirea e zestrea fricosilor si a neputinciosilor... Martirii intru Hristos primeau moartea preaslavind pe Dumnezeul iubirii, si totusi Dumnezeu... Victoria crestinismului a fost dobandita prin umilinta si lasitate, de aceea a intronat pe pamant domnia falsitatii, prefacatoriei, nedreptatii... Dumnezeul iubirii a ucis mai multi oameni decat toti ceilalti zei impreuna!
- Iubirea n-a ucis niciodata, Gross, zise Apostol netulburat.
Numai oamenii ucid in numele ei! Dar cand va veni adevarata stapanire a iubirii...
- Dragul meu, il intrerupse Gross, mai agitat, stapanirea iubirii adevarate nu poate veni niciodata, pentru ca ar fi o absurditate. Cand s-ar convinge omul ca, in afara de viata de aici, de viata noastra pamanteasca, il asteapta aievea dincolo de moarte o viata noua, fericita, in clipa aceea, da, cu adevarat s-ar sfarsi rostul nostru pe pamant. De ce as trai eu aici, in ticalosie, cand, cu ajutorul unui glonte, pot ajunge, intr-o secunda, in imparatia fericirii? Cine crede sincer in viata de apoi si totusi tanjeste aici, e imbecil, prietene!
- Cine crede aievea e unit cu Dumnezeu aici ca si dincolo, raspunse Bologa. Daca Dumnezeu e pretutindeni, n-ai nevoie sa alergi la el fortand zavoarele mortii!
- Da, da... Asa vorbiti de doua mii de ani! murmura locotenentul de pionieri, iar dispretuitor. Mereu cu iubirea in gura si cu sabia in mana! Mereu ipocrizia... si nu ipocrizia ocazionala si temporara a luptatorului, ci ipocrizia dogmatizata, devenita instinctiva si inconstienta!
Plimbandu-se de ici-colo, prin odaita stramta, Gross se uita din cand in cand la Bologa, parc-ar fi sovait sa-i dezvaluie toare gandurile. Apoi se opri hotarat. Ochii lui mici scaparau, iar glasul i se incalzi si capata mladieri stranii:
- Iubirea a dat faliment, ca si umilinta, smerenia... Omul vrea sa fie acuma mandru si stapan si egoist, sa lupte si sa- si biruiasca vrajmasii, oricare si oriunde ar fi ei... De aceea trebuie sa maturam ruinele din sufletul omenesc si sa pregatim venirea zeului nou, care nu cere inchinare si injosire, ci lupta si inima darza! Pana azi ne-a fost rusine de ura din sufletul nostru, desi e sora buna cu iubirea... Pana azi am ascuns-o si am inabusit-o ca pe o biata cenusareasa sau ca pe o ramasita animalica!... De azi incolo va trebui sa-i dam locul de cinste in viata omeneasca, fiindca oamenii nu mai vreau sa moara, ci sa traiasca si sa lupte... Cand mori luptand, moartea e rascumparata, si cand izbutesti prin lupta, victoria e mai dulce... in locul ipocriziei trebuie sa vie franchetea, chiar brutala! Numai ura va zdrobi minciuna care otraveste lumea!
Apostol Bologa, uluit, aproape spaimantat de inflacararea locotenentului, ingana:
- Bine, Gross, credeam ca esti socialist si ca...
- Ca sub eticheta mea se piteste tot un fel de fatarnicie? zise Gross, luandu-i vorba din gura, cu vocea iar aspra si neplacuta. Dar meritul cel mare al socialismului in istoria omenirii este tocmai indrazneala de a propovadui pe fata ura, de-a imparti pe oameni in doua tabere, care sa se urasca in veci! Pe cand diversele forme ale crestinismului macelaresc omenirea in numele iubirii, noi am declarat fara ipocrizie ca uram pe cei puternici si pe cei mincinosi, ca vom lupta impotriva lor fara crutare pana ii vom dobori. Voi vorbiti de iubire si Dumnezeu, dar numai ca, sub scutul lor, sa puteti urmari mai lesne alte scopuri, nemarturisite! Tu insuti esti o pilda vie, de aceea te-am si observat de cand te-am cunoscut. Pentru mine esti un caz interesant, Bologa, sa nu te superi!...
Tu, in strafundul sufletului tau, esti un mare sovinist roman, nu protesta, c-asa e cum zic!... imprejurarile te-au aruncat in razboi, ca si pe altii, si sovinismul tau a fost nevoit sa puna, rand pe rand, diferite masti ca sa poata scapa de prime211 jdie. Ai fost erou, te-ai distins prin vorbe si fapte... pana cand razboiul sau soarta sau dracul, dorind sa-si bata joc de tine, te-a trimis deodata in fata romanilor tai... N-am sa uit niciodata disperarea ta cand te-am intalnit in curtea generalului, pe frontul rusesc, iti aduci aminte... Bietul tau sovinism te chinuia, iti sfasia inima si cauta ceva!... Ai fi ucis bucuros si cu entuziasm o mie de muscali sau italieni, numai sa nu fii silit a trage in ai tai... Aici ti s-ar parea o crima sa omori, pe cand aiurea, oriunde, ti-ar fi indiferent sau ai socoti ca ai facut o vitejie... Ei, si acuma ai nascocit iubirea si pe Dumnezeu, in dosul carora sa poata dainui sovinismul, linistit... pana se va ivi un prilej bun sa-ti iei talpasita!... si toate acestea, in numele iubirii, Bologa!... Apoi nu vezi ca e... e oribil?... si nu atata sovinismul tau, ci tocmai ipocrizia, poate inconstienta, in care se cocoloseste!
Apostol se clatina, parca l-ar fi palmuit. O manie nebiruita ii imbujora o clipa obrajii si pe urma se pierdu intr-un val de scarba. Buzele subtiri ii tremurau raspunzand:
- Ura te orbeste, Gross, si te face sa vezi naluciri!
- Acuma ma urasti, Bologa, zise locotenentul cu un suras satisfacut. Daca insa ai fi sincer cu tine insuti, s-ar cuveni sa- mi multumesti ca ti-am recunoscut taina cea mare. Nu stiu daca altii vor fi tot atat de intelegatori ca mine, Bologa!...
Eu nu ma supar ca aici imi vorbesti de iubire si Dumnezeu, iar acasa atati pe bietii oameni nu impotriva razboiului in sine, ci impotriva ungurilor... Eu cel mult te voi compatimi cand generalul...
- ti-a spus generalul tie ca eu?... intreba Apostol necrezator.
- Generalul nu sta de vorba cu mine decat despre afaceri de serviciu... A spus-o insa deunazi, la popota, aghiotantul, prietenul tau...
- Mie aghiotantul imi spuse, adineaori, la telefon, ca nu stie nimic! facu iar Bologa cu putina ingrijorare in glas.
Gross stranse din umeri, dispretuitor, acuma cu spatele la Bologa, care, din ce in ce mai tulburat, ar fi dorit lamuriri si nu cuteza sa i le ceara. Dupa un rastimp, locotenentul de pionieri se intoarse si continua linistit, mangaindu-si barbisonul retezat:
- s-apoi, dragul meu, te-as jigni daca as lua in serios metamorfoza ta religioasa, fiindca, pentru mine, adevaratii credinciosi sunt sau prosti, sau sarlatani! Prost si sarlatan nu esti, prin urmare ar trebui sa te cred smintit ca pe Cervenko...
si inca Cervenko, prin paroxismul iubirii pentru iubire, e mai aproape de mine decat oricare altii. El iubeste asa de mult omenirea, incat, in realitate, uraste pe toti oamenii, convins ca numai el e om adevarat... L-am vazut ieri si m-a miscat... E aici, in spital, cu un glonte in plamani...
Sa-l vezi cu ce pasiune sufera! Parca ar fi Mantuitorul, care voieste sa rascumpere pacatele omenirii intregi a doua oara...
si doctorul Meyer crede ca, cel mult in zece zile, trebuie sa moara, sarmanul mantuitor!
Apostol Bologa se simti deodata foarte obosit, nu mai raspunse nimic, ci, sculandu-se, se uita imprejur, parca n-ar fi vazut pe Gross si intrebandu-se cum a ajuns aici. Pe urma zise incet, in soapta, ca pentru sine:
- Nu vine capitanul... si nu mai pot astepta... trebuie sa plec...
Porni spre usa deschisa, in prag isi aduse aminte de Gross, care il privea dispretuitor, se intoarse, ii dadu mana fara o vorba si iesi afara, in soarele primaverii, in vreme ce locotenentul ii striga din urma batjocoritor:
- Noroc, Bologa, si drum bun!
"De ce-mi ureaza drum bun?" se intreba Apostol peste cateva minute, strecurandu-se printre vagoanele din gara, ca si cum de-abia atunci i-ar fi sosit in creieri cuvintele lui Gross. inainte de-a cauta macar un raspuns, il fulgera o noua intrebare: "Dar daca are dreptate?" Acuma stia ca intrebarea aceasta, sub alta forma, si mai cu seama ceea ce se ascundea in dosul ei, i-a incoltit in minte din clipa cand a zarit in gara, ieri, pe Ilona. I se clatina sufletul ca in bataia unor vanturi neimpacate si in suflet i se rascoleau alte intrebari, mereu altele. Iesi in ulicioara garii si se pomeni deodata cu Ilona... in secunda cand o vazu, gandurile i se risipira, ca alungate de o putere irezistibila, si in inima ii ramase numai bucurie.
- Unde umbli pe aici, Ilona? ii zise el cu lacomie, parca ar fi vrut sa-si verse tot sufletul in niste vorbe care altfel n-ar insemna nimic. Cum te-ai ascuns de nici nu te-ai mai aratat de aseara?
- Mi-e frica de d-ta, murmura fata plecand ochii si ocolindu- l.
- sireato, sireato! facu Apostol, fericit de raspunsul ei.
Dar eu tot te-am vazut adineaori, din cancelarie... Veneai de undeva si erai manioasa, si-ti sedea bine...
Ilona trecuse, fara a mai scoate un cuvant, iutindu-si mersul si disparand degraba, in vreme ce Bologa, intorcandu- se pe loc, o urmarea cu ochii aprinsi.
Apoi, de dupa cotitura care inghitise pe Ilona se auzi huruit de roti grele si in curand se ivi o caruta incarcata zdravan cu lazi de munitii. Apostol tocmai voia sa-si urmeze calea, cand, langa vizitiu, recunoscu pe locotenentul de huzari Varga care, sosind aproape, opri caruta si nu se dadu jos. Schimbara cateva vorbe si intrebari, cantarinduse din ochi cu o curiozitate ciudata. in sfarsit, Varga zise, in gluma si totusi cu o privire iscoditoare:
- Te-am asteptat sa te arestez, Bologa... Se vede insa ca ti-ai mutat gandul...
Apostol ii simti in inima privirea ca un cutit. Zambi incurcat si raspunse, de asemenea cu ton glumet, dar neputandu-s i ascunde o tremurare a buzelor:
- A, n-ai uitat inca convorbirea de atunci?... Ei da, am lipsit la apel... Crezi ca de aci incolo e prea tarziu?
- Nu stiu... Tu trebuie sa stii! zise Varga, devenind indata serios.
- Asa-i?... s-apoi frontul e mare, prietene... De ce numaidecat pe la tine? urma Bologa cu acelasi zambet.
- Fireste... negresit... Dar eu te-am asteptat, nu stiu de ce... asa... ingana locotenentul de huzari cu o licarire in ochi.
Hai, da-i drumul, baiete! adauga catre vizitiu, intinzandu-i mana lui Apostol si zicandu-i: La revedere... Am sa te mai astept, Bologa!... Fii sigur, am sa te astept...
Caruta porni cu zgomot scartaitor, in care ultimele vorbe ale lui Varga se pierdura ca intr-o prabusire. Apostol Bologa merse pe urmele carutei, cu surasul zugravit pe obraji, parca ar fi vrut sa mai spuna ceva huzarului.
Tocmai in fata spitalului isi dadu seama ca doreste sa vada neaparat pe Cervenko, ca si cum numai Cervenko ar fi in stare sa-i dezvaluie taina linistii adevarate si sa-i dea un leac impotriva tuturor chinurilor sufletului. Spitalul improvizat in localul scoalei avea doua sali cu vreo treizeci de paturi. in cea dinspre ulita, intr-un colt, zacea capitanul Cervenko.
Un doctoras cu obrajii pamantii explica lui Bologa, inainte de a-l introduce, ca Cervenko e de doua saptamani aici, cu un glonte, ricosat, in piept... "Glontele, patrunzand de-a curmezisul, a frant doua coaste, si-a pierdut forta de penetratie si s-a oprit in plamanul stang, in apropierea inimii, asa ca ni-e peste putinta sa-l ajungem si sa-l extra215 gem... Pe bolnav il jeneaza ingrozitor si, afara daca o intamplare norocoasa nu va interveni, poate sa-i provoace o hemoragie mortala... in sfarsit, noi speram... in ajutorul lui Dumnezeu, dar bolnavul trebuie crutat si mai ales n-are voie sa vorbeasca... De altfel, are dureri cumplite si..." Apostol Bologa se apropie de patul lui Cervenko in varful picioarelor. Capitanul, foarte palid, cu fata in sus, avea ochii verzi tintiti in tavanul cu grinzi. Obrajii lui erau uscati, cu pielea lucioasa, intinsa pe oase, si atat de alba, ca barba cafenie, resfirata peste invelitoarea sura, parea neagra. in ochi ii ardea o lumina cu palpairi de suferinta si exaltare si umilinta, ca niste tainice respiratii sufletesti.
Bologa se opri la vreo trei pasi de pat, dar bolnavul nu intoarse privirea spre dansul, parca n-ar fi auzit nimic din ce se petrece pe lumea aceasta. De-abia cand ii rosti numele, ochii lui Cervenko raspunsera cu o lucire de bucurie.
Pe urma Apostol se aseza la picioare si rosti cateva cuvinte care nu cereau raspuns. Capitanul bolnav zambi cu buzele si cu ochii, bland, cu atata bunatate, ca inima lui Apostol incepu sa tremure repede, fricoasa, ca o pasare speriata, simtind deodata mustrari dureroase si incredere mare.
Si Bologa statu acolo, in fata bolnavului, aproape un ceas, fara a scoate o vorba, sorbindu-i privirile din ce in ce mai insetat, ca si cum din ele ar fi vrut sa-si adune un manunchi de sprijin. N-ar fi fost in stare sa-si lamureasca simtamintele din clipele acelea, dar sufletul i se bucura ca patruns de o taina nemarginita.
Cand se ridica de plecare, vazu bine ca buzele lui Cervenko se misca fara glas. El totusi intelese ce-i spune si, drept raspuns, il saruta pe amandoi obrajii. si ochii bolnavului il petrecura pana la usa si mai departe, prin zidurile salii, pana in ulita...
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 08
Aceasta pagina a fost accesata de 2081 ori.
