Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 01
de Liviu Rebreanu
1.
Cand vazu cea dintai casa din Lunca, dupa o cotitura de deal, Apostol Bologa tresari iarasi, parca fara veste i s-ar fi mohorat sufletul. Dar impunsatura de ac se stinse ca o scanteie, lasandu-i in inima un nou belsug de bucurie. Scoase capul pe fereastra compartimentului, grabit, avand siguranta ca il asteapta cineva. Din departare descoperi ciresul batran care, in cinstea sosirii lui, se impodobise cu o minunata cununa de flori albe in locul coroanei de muguri plapanzi de acum o luna...
in gara palcuri de soldati se napustira asupra trenului ce pufaia si se smucea cu inversunare inainte de a se opri. Ochii lui Apostol insa alergau nerabdatori printre oameni, mereu de ici-colo, cercetand aproape cu frica pana ce, cu o lucire de fericire nestapanita, se poticnira. Pe peron, in acelasi loc unde ramasese, ca si cum vreme de patru saptamani nici nu s-ar fi clintit de acolo, statea Ilona, scormonind, cu priviri din ce un ce mai ingrijorate, prin toate vagoanele, pe rand, incat fata ei, in incordarea asteptarii, parea mai aspra si slabita.
Apoi deodata, zarind pe Bologa, i se aprinse in ochi o flacara salbatica, si buzele ii incremenira intr-un suras speriat...
Apostol Bologa sari jos, miscat si zapacit, nestiind ce sa faca. in inima ii ardea pornirea de-a se repezi la Ilona si dea o strange in brate in fata lumii intregi. Dar o natangie stapanitoare il tinu langa vagon, sa astepte pe Petre cu bagajele.
- Hai, baiete, hai mai repede! murmura el catre ordonanta care se lupta pe scara vagonului cu soldatii grabiti sa se urce.
Cu coada ochiului se uita numai la fata groparului, gandindu- se cu teama ce nenorocire ar fi daca ar pleca tocmai acuma, inainte sa-i auda el glasul. Totusi, cand ajunse in fata ei, se opri mirat, prefacandu-se ca de-abia acuma a vazut-o, sii zise cam rece:
- Ce cauti aici, Ilona? Fata se facu de asemenea a nu-l fi zarit si raspunse cu uimire:
- Uite, uite, domnul locotenent!... Ai si venit?... Tata zicea ca mai ai vreo trei zile... De altfel, pe dumnealui il asteptam, ca s-a dus la oras dupa niste... Dar poate c-o sa soseasca cu cellalt tren...
isi sorbira o clipa privirile cu atata infrigurare, parca intre ochii lor s-ar fi intins un fir de matase rosie. Apostol ii dadu mana si vazu ca Ilona coboara pleoapele si ca buzele zambitoare ii tremura; mana era insa rece.
Apoi Bologa trecu inainte, repede, sa nu faca vreo prostie daca nu se va grabi. in ulicioara garii, intoarse capul.
Fata se ciorovaia cu ordonanta, cerandu-i sa duca si ea un geamantan, iar Petre refuza cu mandrie, explicandu-i ca nare nevoie de ajutorul nimanui si ca de altminteri bagajele sunt mai usoare fiindca domnul locotenent a lasat acasa multe maruntisuri nefolositoare la razboi. Apostol nu se putu stapani sa nu se amestece:
- Lasa, Ilona... De ce sa te ostenesti tu? Poate duce soldatul si mai greu...
Fata groparului zambi multumita, parca numai atata ar fi asteptat, si pe urma, in vreme ce Bologa isi continua drumul, incepu sa descoase pe Petre, pe ungureste, cum au petrecut acasa, desi Petre nu-i prea intelegea intrebarile. Apostol cu vreo cativa pasi inaintea lor, auzea bine intrebarile ei, stia ca ea de la el ar dori raspunsurile, si inima il durea de bucurie.
Pana acasa, din toate gradinile le radeau pomii infloriti, iar pe marginile ulitelor li se scuturau in cale numai petale usoare, ca la nuntile din povesti. in odaia lui, Apostol gasi atata miros de floare, ca se tulbura, suspina si se uita recunoscator la Ilona care, deodata, incurcata, ii zise, ca si cum ar fi raspuns la o intrebare:
- De cand ai plecat d-ta, m-am culcat eu aici, c-a vrut sa se culce ofiterul care a venit in locul d-tale, dar si tata a zis ca mai bine sa ma culc eu, ca d-ta tot trebuie sa te intorci si de ce sa o ia un strain si s-o strice, cand d-ta azi-maine...
Se opri, rosie foc, parca i-ar fi spus o taina grozava. Bologa avu aceeasi impresie, vru sa-i multumeasca, dar simti ca, de va rosti o singura vorba, nu-si va mai putea stapani lacrimile de bucurie si se va face de rasul soldatului, care se apucase sa-i descarce bagajele si sa aseze toate cum au fost acum o luna... Atunci, ca o salvare, ii veni in minte serviciul si trecu grabnic in cancelarie. Cei doi gradati se sculara in picioare, iar el, ca sa-si mai reverse generozitatea ce-i umplea sufletul, le stranse mana zambind si intrebandu-i cum merge slujba si ce s-a intamplat mai de seama in lipsa lui.
Sergentul dadu sa-i explice ceva, dar Apostol, aruncandu-si ochii prin niste hartii indiferente, nu-l asculta deloc, fiindca toate gandurile ii fugeau inapoi, in odaia unde ramasese Ilona si de unde Petre nu se mai urnea, ca si cum anume nar fi vrut sa-i lase singuri. Apoi, inainte ca sergentul sa sfarseasca lamuririle, se intoarse dincolo si, fara sa se uite la Ilona, zise nerabdator catre ordonanta zeloasa:
- Bine, Petre... ajunge... Lasa ca mai faci si alta data...
Acuma... ajunge...
- Apoi am si ispravit, don' locotenent, raspunse Petre, usurat, iesind indata, sa-si potriveasca si culcusul lui din tinda.
Cand se pomeni singur cu fata, Bologa rosi mai rau ca adineaori Ilona. isi zicea ca atat Petre cat si fata au inteles gandurile lui si-i era rusine, parc-ar fi planuit o crima. in acelasi timp insa simtea o trebuinta arzatoare sa-i spuie ca ie draga si tot atunci isi dadea seama ca ar fi ridicol sa faca declaratii de amor unei tarancute care nici nu l-ar intelege, ba poate ar si rade de dansul. Ilona parea si mai tulburata. De unde cat a fost si Petre aici, s-a mai miscat si ea, asezand cate ceva, acuma statea langa pat, nestiind ce sa faca cu mainile, uitandu-se la Apostol cu o curiozitate infricosata si mai ales asteptand din clipa in clipa sa se intample o minune.
in sfarsit, dupa o tacere apasatoare, Apostol Bologa se aseza pe lavita, intre ferestrele dinspre ulita, si vorbi deodata cu glas rece si strain, cum ar fi vorbit cu un soldat oarecare:
- Dar tatal tau ce-a mai dres de cand am plecat? Ilona se repezi asupra intrebarii parc-ar fi fost chiar minunea asteptata si raspunse cu o mandrie grabita si aproape jignitoare:
- Tata ce-a facut, zici?... Apoi, munca si necazurile, ce crezi ca-i nimic? Ca doar avem si noi niste pamanturi, ca oamenii de treaba, si trebuie sa muncim cum putem daca vrem sa traim... Numai Dumnezeu stie...
Apostol o privea si o asculta cu mare luare-aminte si totusi nu pricepea nimic. Glasul ei insa, cu undularile aspre ca un cantec salbatic, i se prelingea in suflet prin toti porii, ii alina toti nervii. si in aceeasi vreme ochii lui se odihneau pe buzele ei, putin carnoase, rosii-inchise si umede, care se miscau convulsiv, indarjite si cu un fel de imputare tainica.
Cand tacu Ilona, Bologa se zgudui, ca si cum i s-ar fi rupt ceva in inima. ii intalni ochii si zari acolo infricosarea ce se incuibase brusc si in sufletul lui. Apoi in tacerea dintre ei cazu, ca o izbavire, un strigat gros din ograda si deodata se inviorara amandoi, iar fata, cu glas mai dulce si cu ochii razatori, intreba:
- Dar d-ta ce-ai mai facut pe-acasa, bine?... E frumos pe la d-voastra?
- Ca si pe aici, Ilona... doar ca la noi e mai departe razboiul... putin mai departe...
- De noi stiu ca nu ti-a fost dor, vezi bine... Cum sa-ti fie dor, ca acasa omul... urma Ilona ascunzandu-si intr-un zambet intrebarea...
- Mi-a fost dor de tine, Ilona, zise Apostol, de asemenea zambind, dar cu o voce mai groasa ca de obicei, care se silea sa coboare in inima ei.
Ochii fetei palpaiau cu luciri nervoase, in vreme ce buzele raspunsera cu graba:
- Vai, Doamne, am avut o presimtire grozava ca ai sa te intorci inainte de-a se implini vremea si de trei zile am asteptat toate trenurile, nu stiu de ce... toate, toate trenurile, toata ziua...
Pe fereastra dinspre gradina batea soarele din asfintit. O fasie de aur tremura piezis, peste masa, pe podeaua galbuie, pana aproape de usa, despartind pe Ilona de Apostol ca o punte fermecata. Fericirea tresalta in inima lui ca niste jung201 hiuri dureroase si prin creieri i se invartea in cerc acelasi gand: daca Ilona si-ar da seama ce vorbeste, i-ar fi rusine si l-ar parasi. Se scula brusc in picioare, vrand sa o roage sa nu plece, desi fata vorbea mereu, cu aceleasi strafulgerari ciudate in ochi. Balta de lumina dintre ei radea si-si oglindea rasul parca numai in obrajii Ilonei. Atunci Apostol uita de ce s-a ridicat si se gandi cum sa treaca el prin pata de soare fara s-o tulbure. si, tot gandindu-se, se pomeni c-a si pasit in suvoiul razelor poleite si se opri buimacit, fiindca si fata se apropiase, ca si cum ar fi ademenit-o cine stie ce putere tainica. Buzele ei se mai miscau, dar el nici glasul nu i-l mai auzea. sopti ragusit:
- Multumesc... Ilona... pentru ca...
O privea si se vedea in ochii ei ca intr-o oglinda. Ridica bratul putin, parc-ar fi dorit sa-i stranga mana, si deodata ii cuprinse mijlocul. Fata se lasa moale in imbratisarea lui, cu o ramasita de protestare supusa:
- Vai de mine... ca si d-ta, zau asa...
impreunandu-se, buzele lor fierbinti se crampotira, cu o patima furioasa, cateva clipe. Apoi Ilona isi veni in fire, se smulse ca o soparla, isi potrivi naframa pe cap dintr-o singura miscare si pieri pe usa afara...
in acelasi moment vraja din odaie se stinse ca un vis.
Apostol se uita imprejur cu frica si i se paru ca s-a trezit intro casa straina. Panza de soare ramasese pe loc, dar avea o melancolie de amurg in sclipirile-i tremurate. Pe urma toata odaia se umpluse parca numai cu gandurile lui, ca un stol de pasarele scapate dintr-o colivie.
"Ce inseamna romantismele astea caraghioase de licean amorezat? isi zise cu o revolta pe care o simtea el insusi falsa si care totusi credea ca o sa-i mulcomeasca parerea de rau ce i se gramadea in inima. Atatea mofturi, atata zbuciumare pentru..." in vremea aceasta insa, in alta parte a creierului ii fierbea intrebarea tot mai atatatoare: "Unde s-a dus Ilona?" isi aluneca mainile prin parul castaniu, ca si cum ar fi incercat sa-si ostoiasca gandurile. Apoi se apropie de fereastra stanga, sa-si mai racoreasca sufletul privind afara.
Ograda era ingradita cu uluci, si peste drum, intr-o gradina, albeau pomii infloriti, inviorand inserarea. Ici-colo coperisuri de case, dranite mucezite insemnau pete negre la poalele coastelor de brazi, tivite pe jos cu livezi grase. Langa poarta, razimat de uluci, statea un infanterist foarte murdar si zdrenturos, cu casca pe ceafa, cu o mutra paroasa de maimuta, vorbind cu cineva din tinda, vesel si multumit si aratandu-si mereu dintii albi, lucitori. Privirea lui Apostol vru sa-l ignoreze, dar inima lui intreba: "Cu cine vorbeste infanteristul?" Era sigur ca taifasuieste cu Ilona, si fata i se stramba de manie, aproape fara sa-si dea seama. Soldatul il zari in fereastra si deodata i se stinse rasul, si dintii cei albi se ascunsera intr-o seriozitate putin speriata; lua pozitie, isi indrepta casca, saluta grav si pe urma, fara graba, uitanduse pe furis spre geamul primejdios, se tari mai departe in ograda, pana ce disparu din ochii locotenentului.
"Adica ce-mi pasa mie cu cine a vorbit badaranul, chiar daca a vorbit cu ea? raspunse Bologa intrebarii care-i tot sfaraia in minte. Am sa ajung de rasul lumii cu asemenea..." - adauga apoi nervos, asezandu-se iarasi pe lavita, unde statuse adineaori cand fusese si Ilona in odaie.
Cauta sa se gandeasca la altceva, dar simti ca nu e in stare, iar din fundul inimii auzi un glas limpede: "Ilona mie draga..." Apoi nu se mai impotrivi glasului si sufletul i se insenina si i se umplu de o noua bucurie mare, ademenitoare, in care Ilona intruchipa toata lumea. si el se lasa in bratele acestei bucurii cu sfiala si uitare de sine, ca o fecioara in bratele primului iubit. Avea impresia ca inima i se topeste incet-incet, raspandind in jurul lui fiori de dragoste.
Amurgul cenusiu ploua pe geamuri, printre muscatele somnoroase, invaluindu-l intr-o retea de fericire...
intr-un tarziu se smulse din ispita visarilor, isi puse chipiul si iesi. in usa tinzii, infanteristul murdar statea mereu de vorba cu un artilerist in capul gol, iar Bologa, vazandu-i, se bucura. in tinda se mai gandi la Ilona, dar nu se opri si nici n-o cauta din ochi. in ograda de asemenea se gandi la ea si totusi nu intoarse capul. Racoarea amurgului parca-l dezmeticea dintr-o betie.
Ajunse in ulita si nu coti spre mijlocul satului, ci tocmai dimpotriva, ca si cand ar fi avut sa fuga de o primejdie. Merse vreo cinci minute, si ulicioara se imparti brusc in doua pe malul garlei galagioase. Pe cer, chiar in varful magurii ale carei poale se scaldau aici in apele raului, se ivi luceafarul alb, rece ca un ochi din alta lume. Bologa, parc-ar fi regasit o comoara uitata, sorbi cu lacomie lumina cereasca...
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 08
Aceasta pagina a fost accesata de 2195 ori.
