Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 10

de Liviu Rebreanu

10.

Doamna Bologa, care nu fusese acasa, afla de la Rodovica, spre seara, ca s-a intamplat ceva si ca notarul a plecat cu barba plina de sange. Desi o muncea curiozitatea, nu avu curajul sa intrebe pe Apostol, perpelindu-si ingrijorarile numai cu servitoarea si varsand impreuna multe lacrimi ascunse, fiind sigura ca "buzatul" (asa poreclise lumea demult pe Palagiesu) n-are sa se astampere pana nu-i va face cine stie ce rau domnisorului. Apostol se dusese putin sa se miste, dar n-a apucat-o spre piata, ci spre capatul targusorului. Se intoarse tocmai la vremea cinei, senin, ba gasi de cuviinta sa si glumeasca, la masa, cu Rodovica, amintindu-i cum sau batut odata, in copilarie, ca orbetii, pe malul Somesului.

Slujnica se zapaci, rase, vru sa umble mai sprintena si scapa jos farfuriile murdare, langa doamna Bologa, facandu-le tandari. Ca sa nu strice cheful domnisorului, stapana isi retinu dojenile aspre ce-i stateau pe limba pentru Rodovica, sperand in taina ca Apostol ii va povesti din fir in par ce-a patit cu notarul. Apostol fu grabit tot timpul, taifasui cu ea pana tarziu, dar numai despre intamplari din trecut, staruind mai cu seama asupra vedeniei lui in biserica, odinioara, intru bucuria mamei, care indata ii improspata toate amanuntele acelei "minuni ceresti", gasind si prilejul sa observe, in treacat, ca "o, Doamne, cu cat invata oamenii mai mult, cu atata se departeaza de Dumnezeu..." Apostol nu intarzie sa raspunda cu ton de gluma:

- Dar si Dumnezeu se invecheste, maica draga, ca toate in lumea asta!

Cuvintele acestea spaimantara atat de mult pe doamna Bologa, ca se inchina de trei ori si de-abia pe urma zise cu glas grav, in care se zvarcolea evlavia ranita:

- Dumnezeu e vesnic nou in sufletul bietului om, dragul mamei... Numai cand ai pierdut credinta cea adevarata poti vorbi asa despre cele sfinte... Dar deodata cu Dumnezeu se pierde si linistea sufletului, si sufletul pe urma se chinuieste si se zdrobeste fara reazem in valtorile vietii si bajbaie in bezna, intocmai ca un copilas care ar porni singur in lumea larga, in miez de noapte...

Apostol isi daduse seama, in chiar clipa cand rostise gluma, ca va jigni inima mamei si ii paru rau, dar nu se mai putuse opri. Raspunsul ei ii rasuna ca un glas inabusit din insusi sufletul lui, ingrozindu-l. ii apuca repede mana, peste masa, si i-o mangaie si i-o saruta, murmurand rusinat: "Iarta-ma"... Doamna Bologa, surprinsa de pocainta lui, fu cuprinsa si ea de rusine, ingana cateva vorbe neintelese, pana ce-si veni in fire, si apoi continua povestirea din copilaria lui Apostol, fara a mai nimeri tonul de adineaori si ocolind privirile lui intrebatoare, care o tulburau cumplit si parca o mustrau. in sfarsit se intrerupse in mijlocul unei fraze si zise brusc, foarte bland si cu ochii muiati intr-un zambet ciudat:

- De aceea te chinuiesti si te topesti, dargul mamei...

numai de aceea...

El, ca si cum ar fi asteptat si ar fi priceput mai dinainte cuvintele ei, raspunse cu mare usurare in glas si de asemenea zambind:

- Cand ma gandesc ce am suferit si am patimit in viata mea, desi scurta, mi se pare ca am trait destul si ca maine as putea muri fara nici o parere de rau! Unii oameni traiesc zeci si zeci de ani si totusi, cand inchid ochii, nu pot spune ca au trait aievea, caci au fost simpli trecatori prin viata sau spectatori straini de intelesul lumii. in schimb pe altii soarta ii impinge in vartejurile cele mai crunte si-i sileste sa indure toate torturile vietii, toate, si niciodata sa nu gaseasca aici odihna adevarata, linistea trainica...

Urmara trei zile ploioase, urate, cernand tristete in lume.

De dimineata pana seara, Apostol sedea in cerdac, inconjurat de cartile lui vechi, in care odinioara isi pusese toate sperantele si care, de cate ori a avut nevoie in viata de sprijin, l-au parasit ca niste prieteni neputinciosi si fricosi. Se plimba grabit prin sistemele falnice de intelepciune, batea la toate portile, din ce in ce mai infricosat, dar indata ce se oprea si ridica ochii spre strada biciuita de ploaie si manjita de noroi, spre campurile si dealurile inverzite si spalate, spre vazduhul cutreierat de nouri bulbucati, simtea deodata cum in sufletul lui se prabuseau toate cladirile monumentale, cu zgomot babilonic de cuvinte stoarse de adevaratul inteles, nelasand in urma lor nici macar ruine, ci numai un gol sterp, cenusiu si nesfarsit de necacios. si atunci avea impresia clara si sugrumatoare ca ii fuge pamantul de sub picioare si ca ramane plutind in neant, agatandu-se cu disperare de crucea din turnul bisericii.

Deseori, cu cartea pe genunchi, gandurile i se intorceau in urma, scrutand momentele traite, scormonind cauzele...

Atunci toate faptele, gesturile si dorintele lui ii apareau meschine, egoiste, chiar ridicole. Cum l-au indignat, in spital si dupa aceea, vorbele si intamplarile care nu se potriveau cu asteptarile lui! Cum a impartit lumea intreaga in doua felii, una de iubire si alta de ura!... Acuma isi da seama ca iubirea adevarata, adanca, mantuitoare n-a cunoscuto, ci numai ura, sub diverse forme... I s-a parut ca-i sunt dragi toti cei de un neam cu dansul si, indata ce n-a gasit in inimile lor ura lui, dragostea s-a imprastiat ca pulberea in adierea vantului... Iubirea adevarata nu moare niciodata in sufletul omului, ba il insoteste si dincolo, pana in sanul nemarginirii... Dar iubirea nu poate prinde radacina in inima manjita de ura, si in el ura traia mereu, ca un cui ruginit, uitat in carne vie...

Ploaia rapaia pe acoperisul cerdacului, aspru, poruncitor, ca niste ciocanituri grabite la o poarta zavorata. Ascultand pierdut, Apostol Bologa se pomeni deodata cu o intrebare infricosatoare, pe care stia deslusit ca a purtat-o in suflet toata viata, fara sa o priveasca vreodata drept in fata, ca si cum i-ar fi fost rusine si groaza de ea. Straniu era insa ca intrebarea cuprindea si raspunsul pe care Apostol il dorea cu patima si de care totusi se ferea, ca un copil incapatanat care a savarsit greseli peste greseli si nu mai indrazneste sa apara in ochii parintilor, poate tocmai fiindca e sigur de iertarea greselilor. Vru sa se fereasca si acuma, inchise pleoapele, dar atunci intrebarea ii aprinse in suflet o flacara alba, in jurul careia se insiruira toate gandurile vietii lui, de la crampeiele cele mai infime ce i-au murit in creieri inainte de a se limpezi, pana la cugetarile grele, ordonate, mandre, pe care el le alesese cu incredere drept calauze de viata, si toate deopotriva de palide si de supuse, ca niste robi imprejurul stapanului atotputernic...



Simtaminte stranii, nelamurite, se trezeau si se topeau in inima lui, invaluindu-i toata fiinta intr-o multumire calda...

in mintea lui incerca sa mai ridice capul un gand, sa-i reaminteasca cuiul ruginit de ura, dar flacara misterioasa nu-i dadu ragaz sa se nasca...

Apoi i se paru ca rapaiala picurilor de ploaie se mulcomeste, treptat, prefacandu-se intr-un zgomot dulce, fasaitor, ca zborul porumbeilor, din ce in ce mai dulce, strecurandu- i in inima o vraja dureros de alinatoare. Apoi deodata incepu sa se clatine si sa se inalte, purtat parca pe aripi de cantece. Ochii lui priveau fara mirare, desi cerdacul disparuse, si campurile de asemenea, si tot pamantul, si numai crucea din varful bisericii lucea foarte bland si aproape, incat, daca ar fi intins mana, ar fi atins-o. in acelasi timp flacara ardea mai alba in sufletul lui, ca un rug luminos, care-i mistuia trecutul si-i zamislea viitorul... Linistea si misterele cerului si ale pamantului se intalneau si falfaiau in inima lui, si-i picurau roua bucuriei eterne, in care straluceau miliardele de lumi vazute si nevazute. isi simtea sufletul legat prin mii de firisoare cu nemarginirea, palpitand fermecat in ritmul imensei taine unice ca intr-o mare de lumina. Apoi o fericire fierbinte ii umplu fiinta intreaga, mai puternica decat bucuria vietii si mai dureroasa decat suferinta mortii. si isi dadea seama ca o clipa din fericirea aceasta e merindea tuturor vesniciilor...

Apostol Bologa tresari, ca si cand s-ar fi trezit dintr-un farmec. Ochii insa ii erau deschisi si mari si umezi, iar pe buzele scaldate in zambet simtea neincetat sarutarea fericirii.

Cartea ii alunecase de pe genunchi si zacea la picioarele lui ca o zdreanta fara pret. Ploaia dramaluia mereu tiglele cerdacului cu sunete moi, apatoase. Sus, in spatele crucii palmuite de stropi navalnici, intre nourii suri, radea o geana albastra-luminoasa, vestitoare de soare nou.

Apostol ramase un rastimp cu privirile obosite. Franturi de ganduri ii rasareau in creieri si se stingeau repede, netrebuincioase. Pieptul ii era greu de un simtamant nou si de o nazuinta nelamurita si totusi poruncitoare... il insufletea o pofta mare sa imbratiseze lumea intreaga, sa planga de bucurie si sa imparta lacrimile cu toti oamenii. Se scula in picioare si intinse bratele, si deodata lacrimi imbelsugate i se varsara pe obrajii uscati, in vreme ce ochii si buzele lui suradeau de bucurie. Inima ii tremura bland, impovarata de iubire si setoasa de a iubi. si pe fiece clipa simtea tot mai deslusit radacinile flacarii albe in sufletul sau, patrunzandui toate fibrele, topindu-se cu izvorul vietii si stapanindu-i fiinta pentru toata viata si in vecii vecilor...

Apoi toate simtamintele, cele tulburi, ca si cele clare, se adunara intr-un manunchi solid, puternic, si indata ii aparu in creieri un gand viu ca un trasnet: "Sufletul meu a regasit pe Dumnezeu!" O dara de raze albe scanteia pe crucea udata de furtuna.

Flacara din sufletul lui Apostol se unea cu razele scanteietoare, cu zgomotul ploii, cu verdeata campurilor, cu albastrul care parea un ochi al infinitului, cu infinitul insusi, intro armonie fierbinte. Simtea in sufletul sau pe Dumnezeu, precum sufletul sau se simtea in Dumnezeu...





Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 08


Aceasta pagina a fost accesata de 2224 ori.