Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 06
de Liviu Rebreanu
6.
Apostol socotise sa intre in cancelarie, sa vaza ce-au lucrat oamenii toata ziua, dar se pomeni deschizand usa odaii sale. Amurgul cenusiu batea in geamurile impodobite cu muscata. in tulburarea de lumina peretii parca se indoiau si lucrurile din casa tremurau foarte straniu. Bologa inchise pleoapele si se pravali pe un scaun ca o gramada de carne.
Leganarea ametitoare ii bajbaia in suflet, insotita de un vajait chinuitor, incat se apuca cu mainile de masa, simtind ca altfel s-ar prabusi.
- Don' locotenent, traiti, v-am asteptat cu masa toata ziua, zise Petre de langa soba, crezand ca stapanul sau asteapta sa inceapa el vorba.
Bologa se cutremura, parca graiul ordonantei i-ar fi intepat tocmai nervii bolnavi. Se uita la el totusi ca la un necun155 oscut si in acelasi timp mirandu-se ca a fost in odaie si nu l-a vazut. Vru sa-l intrebe ceva, dar pe cand i se nastea in creieri intrebarea, un gand nou, poruncitor, il sili sa mormaie:
- Potriveste-mi patul, Petre, si trage-mi cizmele sa ma odihnesc un ceas... numai un ceas... ca peste un ceas trebuie sa...
Tragandu-i cizmele, soldatul mai zise ceva. Apostol nu intelese nimic. ii umbla prin minte sa-i spuna ca e foarte ostenit si nu gasea cuvintele, ca si cum n-ar mai fi avut puterea sa exprime nici un gand. Pe urma se ridica de pe scaun, isi tari picioarele si se lungi in pat... indata ce puse capul pe perna, avu senzatia ca trupul i-a amortit. in schimb, creierii pornira intr-o goana salbatica. Mii de franturi de ganduri scanteiau in aceeasi secunda, se ciocneau, se amestecau, se inlantuiau. si printre ele, ca un bondar rosu, bazaia de ici-colo, cand mai tare, cand in soapta si mereu sub forme noi, obsesia ca, in noaptea aceasta, trebuie sa se sfarseasca, negresit. ii era somn, ravnea sa doarma, dar cu cat incerca sa-si mulcomeasca zvarcolirile sufletului, cu atat gandurile izvorau mai furtunoase. Apoi, obosit de sfortari, le lasa in voia lor, si atunci i se paru ca toate alearga intr-o intrecere vertiginoasa, spre o tinta luminoasa, stralucitoare, ca spre un liman de odihna adevarata. isi dadea seama ca, in goana aceasta naprasnica, timpul ramane in urma, destramanduse ca o panza incolora, si simtea foarte deslusit o nemarginita multumire, ca si cand incetul cu incetul intreaga lui fiinta sar fi topit intr-o imensa revelatie.
in sfarsit, brusc, fara nici o trecere, aparu iarasi gandul rosu ca un noaptea aceasta trebuie sa plece, si iarasi zigzaguind in valmasagul altor mii de crampeie nelamurite.
Acuma insa toate parca erau stranse in clestele fierbinte al unei pareri de rau usturatoare. Simtea ca inca n-a adormit. I se parea ca vremea s-a oprit in loc ca un ceasornic stricat si de aceea nu poate dormi si nici nu va mai dormi niciodata.
Pe urma auzi glasul Ilonei, aproape de pat, intr-o amestecatura de romaneste cu ungureste:
- Bolnav, nu vezi?... Du-te la doctor... Stau eu langa el, n-ai grija...
Raspunsul ordonantei nu-l pricepu, dar in curand auzi scartaitul usii si un fosnet domol. Atunci se gandi: "Te pomenesti ca sunt bolnav si..." Gandul i se curma, neispravit, si pe frunte simti o mana usoara, putin rece si aspra. Sub atingerea aceasta, clocotul mintii se mulcomi repede, ca sub puterea unui farmec, si somnul cobori ca o alinare dulce...
Cand se trezi, auzi un glas strain langa dansul.
Simtamantul de grea osteneala ii zacea si acum in oase, incat nici nu ridica pleoapele, caznindu-se doar sa recunoasca glasul care-i mormaia in urechi: "E doctorul Meyer! se gandi apoi dumerit. Vasazica, sunt bolnav..." Deschise ochii sa se convinga. Privirea lui intalni pe Ilona, care statea la picioarele patului si care, vazandu-i miscarea, striga cu o izbucnire de bucurie:
- Domnule doctor, uite, uite ca s-a desteptat!
Doctorul Meyer se pleca asupra bolnavului, il batu prieteneste pe obraz si intreba cu o imputare blanda:
- Ei, ce-i, amice? Ce-ai patit? Asa te vindeci d-ta? Asta ti-e voinicia?... Cand ti-am spus sa te cauti si sa...
- Cate ceasuri sunt, doctore? sopti Bologa cu o presimtire trista.
- E dimineata, prietene... Ce-ti pasa? Stai linistit, nu-i nimic grav... nimic... Epuizare si surescitate nervoasa, atat!
Dar iti trebuie liniste multa, multa liniste...
Pleoapele lui Apostol se impreunara ca si cand s-ar fi umplut de plumb. in suflet simti o zdruncinare, urmata de o dorinta vaga de nimicire. Peste un rastimp murmura deabia miscand buzele:
- Doctore, vreau sa mor...
- Ce, ce? striga Meyer cu vioiciune neobisnuita. Sa mori? Zi mai bine ca ai vrea un concediu, precum ti se si cuvine!
Apoi, facandu-si de lucru la masa, adauga mai incet, cu tonul natural si ca pentru sine:
- Ce ticalosie! Sa trimiti pe front oameni bolnavi!...
Uneori parca intr-adevar iti vine s-o iai razna si sa dai dracului toate!
in inima lui Bologa disperarea rodea ca pecinginea. Pretul vietii e viitorul si viitorul lui i se parea zavorat ca o poarta de fier in care si-a zdrobit pumnii batand zadarnic. Neputinta in fata vietii acuma mai mult il ingrozea decat il revolta.
Constiinta ca toate nazuintele si stradaniile lui sunt tot asa de neputincioase si fara rost ca si zvarcolirile unei rame ii napadea din ce in ce sufletul, impreuna cu constatarea amara ca viata omului e insuportabila daca n-are un reazem solid, care sa tie vesnic dreapta cumpana intre lumea dinlauntru si cea de afara...
Cand deschise iar ochii, intr-un tarziu, vazu iarasi, la picioarele patului, pe fata groparului, cu fruntea plecata, pe ganduri. Ca si cand ar fi simtit privirea lui, Ilona avu o tresarire si se apropie, sprintena si bucuroasa, intrebandu-l:
- ti-e mai bine?... Asa-i ca te-ai mai usurat?
- Da, foarte bine, zise Apostol in soapta.
Veselia aprinsa in ochii ei, tinereasca, visatoare, ii alunga gandurile care-i chinuisera toropeala bolnava. in glasul ei straniu i se parea ca vibreaza o vraja noua, ca si cum de ieri pana azi s-ar fi schimbat si s-ar fi implinit cu niste mladieri mai blande, poate de credinta ori poate de pasiune. Vazando cum statea, zapacita de privirea lui staruitoare, cu bucuria incremenita pe fata, Bologa simti un suras cald in inima si vru s-o indemne sa vorbeasca. si Ilona, parca i-ar fi ghicit dorinta, incepu sa povesteasca repede, oprindu-se uneori in mijlocul cuvintelor, aproape infricosata ca de o primejdie necunoscuta. ii spuse ca doctorul a umblat sa-l duca la spital, si numai ea s-a impotrivit, fiindca tot mai bine poate fi ingrijit aici, ca-i singur, decat acolo, unde-s multi. S-a jurat ca nu se va misca de langa patul lui, si chiar nu s-a clintit.
Nici nu prea are ea multa treaba de facut, ca tatal sau n-o pune la greu, ci doar pe langa casa, cat poate. Tatal sau e om tare bun la inima, desi ii place sa se arate aprig cu ea.
Dar ei nu-i pasa de strasniciile dumnealui, ca ea stie sa se pazeasca.
- Iaca, eu te-am vazut ca esti volnav de cand ai intrat alaltaieri in ograda si i-am spus ordonantei sa aiba grija. Deacuma insa, daca ai incaput in seama mea, nu mai ai nevoie de ajutorul ordonantei. De treaba este dansul, nu-i vorba, si cu dragoste de stapanul lui, dar barbatii nu se pricep la bolnavi, oricat si-ar da silinta. De azi incolo deci sa stii ca eu sunt mai mare si ca trebuie sa faci tot ce-ti zic pana cand tioi spune eu ca esti sanatos, altfel...
Aici se opri brisc, lua o sticluta cu medicamente si o lingurita, veni langa pat si-i zise:
- Acuma trebuie sa bei din zeama asta, ca-i dulce... am gustat-o si eu...
- Lasa, Ilona... mai vorbeste! raspunse Apostol rugator.
Fata se facu rosie ca muscata din fereastra si, o clipa, sovai. Apoi numaidecat zise iarasi, cu o suparare dragalasa:
- Daca nu iai doctoria, sa stii ca nu-ti mai povestesc niciodata, na!
Bologa inchise ochii cateva secunde, ca si cand ar fi vrut sa-si inchida in suflet dragalasia ei. Ilona umplu lingurita si i-o duse la gura. Degetele ii tremurau usor si Apostol isi puse mana pe mana ei. Obrajii fetei se imbujorara din nou si, ca sa-si ascunda emotia, ingana:
- Vai, ce calda ti-e mana...
Apostol nu simti gustul doctoriei. impreuna iar pleoapele, cuprins de o fericire in care i se inecau toate gandurile. Auzi pe Ilona cum aseaza sticluta pe masa, cum sterge lingurita, cum paseste in varful picioarelor si se lasa pe scaunul ei de la picioarele patului. Pe urma simti mangaierea privirilor ei pe obrajii lui, pe frunte, pe buze... si nu cuteza sa clipeasca, de frica sa nu-si risipeasca bucuria inimii...
De-aci incolo Apostol Bologa pierdu socoteala vremii. Doctorul Meyer venea de cate doua ori pe zi, ii spunea ca n-are nimic, dar sa stea in pat pana ce-i va aduce el o doctorie miraculoasa, care imediat il va vindeca aievea. Apoi, intr-o dimineata, doctorul sosi mai voios si striga din prag:
- Aide, jos din pat! Cred ca poimaine am sa-ti aduc ce ti-am promis... Pana atunci insa n-ai voie sa iesi din casa, ia seama! Nici dincolo, la cancelarie, deloc!... Rabdare! Cum ai rabdat zece zile, vei mai rabda doua... si fiindca atunci, stii, mi-ai soptit o prostie, afla acuma de la mine, tinere prietene, ca viata nu e niciodata o povara si ca moartea e povara cea mai grea!... Asa! tine minte ce-ti spune un doctor ursuz si amarat: moartea cea mai eroica nu pretuieste in realitate cat viata cea ticaloasa!...
A treia zi, ca niciodata, doctorul Meyer veni la amiaza, triumfator, fluturand o hartie in mana.
- Uite leacul-minune, prietene! zise dansul cu o exube160 ranta atat de nepotrivita cu firea lui, incat parea silita. O luna concediu de convalescenta! Asta-i sanatatea ta!... Crezi c-a mers usor? Ehe... Dar nici eu nu m-am lasat pana ce n-a capitulat excelenta. in sfarsit, poftim!... Mi se pare ca la patru pleaca un tren... Vasazica, ai vreme sa-ti faci bagajele si sa o stergi!... Ce, nici nu te bucuri? Ei, poftim recunostinta militara!
Ma bucur eu, om bosumflat, si dumnealui face mofturi!...
Bravo!... A, sa nu uit: acasa trebuie sa te asterni pe o cura de mancare si de odihna, stii, eroica!... Acuma aide, sa nu scapi trenul!...
- Dar oare se mai intoarce aici, domnule doctor? intreba atunci Ilona, fara sange in obraji si cu o ingrijorare rau ascunsa in ochi.
- Desigur, fetito, facu medicul jovial, luand-o de barbie.
N-ai grija, ca nu fuge!
- Nu de-aceea, dar... asa! balbai Ilona, rosind pana-n varful urechilor.
Petre intelese atata ca e vorba de urlab si, spre multumirea doctorului, indata se apuca, plin de fericire, sa adune lucrurile locotenentului. Ilona se retrase dupa usa si nu se urni de acolo pana ce Meyer ura drum bun si petrecere frumoasa lui Bologa.
in odaita alba, in razele albe ale soarelui tanar, care radea la toate ferestrele cu muscata insangerata, un val de tristete isi tremura panzisul. Apostol statea langa masa, cu hartia de concediu in mana, uitandu-se cand la Petre care, de bucurie, mormaia rugaciuni si strangea de zor bagajele, cand la fata groparului, care intepenise in dosul usii, privind afara, departe, cu o expresie imobilizata de o teama chinuita.
Bologa se credea dator sa-i spuie ceva, dar o frica nelamurita parca-i strangea gatul ca un lat. in cele din urma izbuti sa rosteasca cu o voce aproape poruncitoare:
- Ilona...
Fata, ca si cand atata ar fi asteptat, raspunse cu o privire intunecata si apoi o zbughi afara, trantind usa, alergand undeva, sa-si ascunda inima.
- Fac si eu singur, don' locotenent, zise Petre, crezand ca Apostol ceruse fetei sa le dea o mana de ajutor. Bine ca ne-a ajutat Dumnezeu sa ne mai tragem si noi pe acasa din cele strainatati...
Apostol Bologa numai acuma isi dadu seama ca nu se bucura de concediu.
"Nici nu-mi bate inima ca merg acasa, nici rau nu-mi pare ca mi-au cazut in balta planurile, se gandi el abatut. si ma prapadesc cu firea din pricina unei tarancute..." Arunca pe masa foaia de concediu si incepu sa se plimbe de ici-colo, cu mainile la spate, pipaindu-si degetele in nestire. Atunci simti verigheta de logodna in inelarul stang si se opri trasnit. De cata vreme nu si-a adus aminte de Marta, logodnica lui? si nici macar inelul nu l-a luat in seama, desigur tot din pricina fetei groparului...
Pleca din vreme la gara. Groparul cu Ilona il insotira ca pe un musafir drag. Cand sosi trenul, Apostol dadu mana cu Vidor si apoi cu fata. Mana ei ardea, iar in ochi ii licarea o intrebare. Pe urma se urca in vagon si se uita pe fereastra pana ce porni trenul. Groparul se intoarse indata spre iesire, Ilona insa ramase pe peron, nemiscata, cu privirea lipita pe pervazul ferestrei in care Apostol zambea uitat... Pe urma o coroana inmugurita a unui cires batran acoperi si fereastra si vagonul si trenul...
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 08
Aceasta pagina a fost accesata de 2098 ori.
