Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 05
de Liviu Rebreanu
5.
Apostol Bologa porni calare, cu harta in mana... Lunca era sat lung, pe malul drept al unui raulet galagios, strans ca in cleste intre doua randuri de dealuri imbracate cu brazi si fagi, amestecati. soseaua trecea prin mijlocul satului, iar calea ferata - prin dosul caselor, prin gradini si livezi ce se urcau pe coastele piezise. imprejurul garii valea se largea ca un fund de cazan, dar dincolo de sat se stramta iar pana la gura vaii, care coboara dintre munti, in stanga. Calea ferata si soseaua treceau peste parau pe un pod comun, carpit de curand. Bologa mai inainteaza vreo treizeci de pasi, pe urma, pe tarmul paraului descopera drumul spre front. Aici dealurile sunt mai line si casele foarte rare, unele cocotate prin poieni departate, ca niste cuiburi. Drumul urca prelung, si paraul se micsoreaza, devenind tot mai saltaret, ca un copil buiac si neastamparat. in fund albastresc, in curmezis, coamele muntilor, crestate pe alocuri ca niste metereze uriase...
Apoi, intr-un loc mai largut, drumul de care se sfarseste, pierzandu-se, impreuna cu paraiasul subtiat ca un fir de argint, printre hatisurile valcelei. in schimb, o cale noua incepe suisul spre miazanoapte, un drum de razboi facut de soldati, pazit pe la cotituri cu cruci albe, intrebatoare. Pe aici Bologa intalnise mai des militari, unii coborand, altii urcand, si cateva carute trase de martoage prapadite.
- in sfarsit, am ajuns, murmura Apostol, aprins de emotie, oprind calul si comparand terenul cu harta. Prin apropiere trebuie sa fie liniile artileriei...
Era pe o spinare de deal, latareata, acoperita cu padure rara ca perii in barba unui spin. Drumul se ramifica de aici ca un evantai. Bologa arunca mai intai o privire in urma.
Paraul nu se mai vedea, iar magurile si coastele printre care trecuse aveau o infatisare noua, necunoscuta.
"Daca bateriile sunt aici, atunci infanteria o fi pe dealurile de colo, se gandi dansul, intorcandu-se repede si cercetand cu mai mare atentie sirul de coame care inchidea zarea in fata. Iar putin mai incolo, poate chiar pe coasta cealalta, sunt..." Primprejur domnea liniste alba, peste care plutea surasul soarelui, ca o pulbere de aur. Brazii nici acele nu si le clinteau, sorbind incremeniti bucuria primaverii. Apostol isi auzea bataile inimii, iuti, fierbinti, stapanind cu galgaitul lor viu toata lumea dimprejur.
"Am venit trei ore si ceva... S-a facut amiaza!" isi zise el uitandu-se deodata la ceas si pornind apoi, la intamplare, drept inainte, fiindca din schita lui nu putea intelege mai nimic.
Un artilerist il calauzi la postul de comanda al lui Klapka, numai la cativa metri de drumul pe care apucase Bologa.
Capitanul tocmai se asezase la masa, singur, in casuta de barne, destul de buna si de spatioasa pentru imprejurari.
Cand aparu Apostol in usa, salutand cu un zambet putin confuz, Klapka scapa cutitul din mana si bolborosi niste cuvinte cehe sperioase. isi veni in fire indata, se repezi la el si144 l imbratisa, si-l saruta, plangand de bucurie:
- Bine-ai venit... Sanatos? Adevarat?... Ia sa te examinez!...
De ce esti asa de palid?... O sa-ti reiai bateria, fireste...
Maine-poimaine vom incepe lucrul, stii, serios!... Dar stai, aseaza-te colea, sa mancam impreuna si sa-mi povestesti tot, tot, din fir in par... Sa incepi din noaptea ceea, tii minte?... Ehe, cat ti-am purtat de grija... Ai avut noroc, ai avut ghinion? Dumnezeu stie! De platit insa ai platit scump incercarea si cu grele suferinti, draga Bologa... Ei, te rog, treci colea... Aide... A, daca ai sti ce vesela mi-e inima ca te vad teafar! Caci doctorul Meyer ne spunea si ne asigura, fireste cu parere de rau, ca dintr-o gramada de carne tavalita prin noroi, cum ai fost tu cand te-a vizitat dansul, indata dupa respingerea atacului, e imposibil sa se mai ticluiasca un locotenent de artilerie, chiar de si-ar aduna stiinta toti medicii din lume, si ca numai mila lui Dumnezeu mai e in stare sa te faca iar om ca oamenii... Pe urma, cand am aflat ca esti pe cale de vindecare, tot Meyer a zis ca trebuie sa-ti fie nespus de draga viata...
Capitanul tutuia parca n-ar mai fi vorbit de un secol si ar tine sa-si verse acuma tot sufletul. Apostol Bologa primi bucuros invitatia la masa; era obosit de drum si nesomn, siapoi acasa, obsedat de privirile stranii ale unguroaicei, mancase ca si cu gura altuia. Avu numai o clipa de ezitare, gandindu-se ca va trebui sa povesteasca si lui Klapka aceleasi lucruri pe care le-a povestit de atatea ori pana astazi. Presimtirea i se implini intocmai. Mai bine de o ora capitanul il suci si il rasuci ca un judecator de instructie, cerandu-i amanunte asupra ranilor, asupra intalnirii in tren cu generalul...
- Foarte rau imi pare ca nu ramai aproape de mine, dar pentru tine e mult, mult mai bine in sat, la coloana de munitii, zise Klapka. De altfel, sunt sigur ca te-ai saturat de visuri, adauga mai domol, parca s-ar fi temut sa nu-i rascoleasca vreo rana. Soarta ti-a dat un avertisment atunci...
- Da, atunci soarta m-a dusmanit, fiindca, drept sa-ti spun, nici sufletul meu n-a fost pregatit indeajuns! raspunse Bologa fara patetism, dar cu vadita multumire ca poate vorbi cu cineva despre aceasta pe fata. Atunci eram convins pana in maduva oaselor ca credinta mea e desavarsita si totusi ma ingrozeam doar la gandul mortii. Suferintele miau infrant mandria, incat azi stiu bine ca numai credinta careia ii jertfesti fara sovaire insasi viata ta, numai aceea te poate mantui!... si acuma dragostea de viata e mai puternica in inima mea decat credinta, imi dau seama... Am ajuns sa-mi fie frica de mine insumi! Credintele si hotararile se macina daca le cantaresti mult, si eu nu pot sa nu le cantaresc! De aceea trebuie sa plec repede, inainte de-a avea vreme sa le controlez prea de aproape, altfel, cine stie, poate ca... Numai cand e singur omul cu sufletul sau, numai atunci exista un echilibru intre lumea lui cea mica dinlauntru si restul universului; indata ce intervine realitatea de-afara, omul devine o jucarie neputincioasa, fara vointa adevarata, mergand incotro il mana puteri si hotarari straine de fiinta lui...
- Te-ai facut mai lung la vorba chiar decat mine, il intrerupse Klapka, surazand nerabdator. Toate bune si frumoase, draga Bologa, desi consideratiile tale mi se par cam...
copilaroase, ca sa nu zic mai rau. Idealul ramane ici, la inima, si realitatea e realitate, Bologa! Realitatea e revolutia dincolo, la muscali, intelegi?... De-aseara forfoteste vestea prin telefoane. Azi e confirmata oficial. in Rusia a izbucnit revolutia... Vasazica, sperantele noastre, uite-asa, in vant!...
Plecam grumazul si continuam, Bologa!
Apostol isi aduse aminte ca si groparul i-a vorbit de revolutia ruseasca, dar nici atunci si nici acuma, nici barem n-a tresarit. Raspunse mai nervos:
- Ce ma intereseaza pe mine ce se petrece acolo?... Nu vreau sa stiu si nici n-am incercat niciodata. Tocmai necunoscutul ma ispiteste, necunoscutul in care locuiesc toate posibilitatile... s-apoi eu nu caut in lume, aici ori dincolo, decat mantuirea sufletului meu...
- Nu te-ai lasat de visuri, Bologa, deloc... deloc...
- D-tale ti se par visuri goale, pe cand pentru mine in visurile acestea palpita tot rostul fiintei mele, zise Apostol cu o privire atat de sfredelitoare, incat Klapka se feri ca dinaintea unei sulite de foc. N-as vrea eu sa nu ma mai gandesc la nimic si sa traiesc asa... multumit? Uneori imi zic ca sunt ridicol si totusi nu ma pot opri... Asta-i nenorocirea!
Klapka se simtea foarte bine aici. Se imprietenise aievea cu colonelul. Toata iarna luptele contenisera, asa ca nici o primejdie nu-l mai amenintase. Se mai gandea, chiar deseori, la inflacararile sale nationale si se stima in sinea lui din pricina lor, dar avea grija sa le ascunda si sa le pastreze pentru alte vremuri... si acuma, cu Bologa, dupa intaile izbucniri de bucurie, mai ales insa de cand a inteles ca n-a renuntat la gandurile de dezertare, socotea ca ar fi cuminte sa nu se amestece prea mult in niste planuri primejdioase. De aceea profita de o tacere a lui Apostol si schimba vorba, intrebandu- l daca s-a prezentat colonelului, si apoi spunandu-i ca postul de comanda al regimentului e foarte aproape, nici patru sute de metri. in curand iesira afara si Klapka se grabi sa-i arate unde vine coliba colonelului.
Fireste, si colonelul vru sa auda pataniile lui Bologa, si Bologa trebui sa i le insire pe indelete. Totusi, peste o jumatate de ora, se intoarse iarasi la Klapka, putin plictisit ca a pierdut vremea, in loc sa recunoasca frontul si sa-si pregateasca plecarea cea mare. Cum sa porneasca noaptea prin munti pe care nici macar nu i-a vazut? in dosul postului de comanda insa zari o furnicare neobisnuita: un grup de prizonieri romani, inconjurati de huzari descalecati, ofiteri de pe la bateriile vecine si de la divizion, artileristi... Apostol isi simti genunchii moi si totusi nu se putu opri. De altfel, in acele clipe, prin minte ii trecea numai gandul ca nu va gasi calul doctorului si nu va putea pleca mai repede in sat.
Cand ajunse mai aproape, il vazu Klapka si ii facu semne cu mana sa se grabeasca. in mijlocul artileristilor se afla un ofiter roman, oaches, cu o mustacioara neagra, mica, tunsa, cu capul gol si uniforma plina de noroi, iar mai departe, pazit de patru huzari inarmati, stateau vreo sapte soldati, cu fetele strambe de groaza, uitandu-se nauc la grupul care cuprindea pe ofiterul lor.
- Bravo, bine ca vii sa ne scapi din incurcatura! striga Klapka cu o curiozitate feminina pe fata, aratand spre sublocotenentul prizonier. Uite, de vreo zece minute incercam sa ne intelegem cu camarazii acestia, si nu-i chip. Domnul nu stie sau nu vrea sa vorbeasca decat romaneste, iar pe aici n-avem talmaci...
in vreme ce Apostol Bologa se uita zapacit cand la ofiter, cand la soldatii prizonieri, un locotenent de huzari, zacut de varsat, cu nas mare, incepu sa istoriseasca poate a zecea oara cum s-a pomenit cu patrula romaneasca in spatele liniilor, ratacita, se vede, din cauza necunoasterii terenului; se pare ca a vrut sa se strecoare intre infanterie si cavaleria care ocupa tocmai aripa stanga a frontului diviziei... Apostol auzea vorbele huzarului ca prin vis, caci ochii si inima lui erau cu prizonierii, citind gandurile lor gandite in romaneste, imbratisandu-i si spunandu-le ca-i iubeste si la noapte va fi negresit acolo de unde au venit ei... Apoi, cutremurandu- se ca de frig, se apropie de sublocotenentul captiv si zise romaneste, cu un inceput de zambet in colturile buzelor supte:
- Acuma ai cazut prins, trebuie sa...
Prizonierul nu se mira deloc auzind graiul romanesc; intoarse niste ochi furiosi spre Bologa si ii curma vorba cu ura:
- Aici va purtati cu prizonierii ca niste salbatici. O bruta de ofiter m-a lovit cu un par peste sale pentru ca n-am putut si n-am vrut sa-mi tradez armata si tara!... Asta-i barbarie, domnule... asta-i...
Revolta prizonierului rasuna mai violent, ca intr-un microfon, in inima lui Apostol. Obrajii i se rosira, privirea i se induiosa... Simtea o nevoie cumplita sa-si apropie sufletul prizonierului. Vru sa-i intinda mana si ridica putin bratul, nehotarat insa, zicand cu glas tremurat de dragoste:
- Da, da, asa-i... chiar asa, caci... si eu sunt roman...
- Daca ai fi adevarat roman, n-ai trage in frati, raspunse repede sublocotenentul cu atata dispret, incat i se schimba deodata infatisarea. Locul d-tale ar fi dincolo, nu aici, domnule...
Dar romani ca d-ta...
Bologa pali. Bratul i se zgarci si pumnii se inclestara.
Lumea intreaga parca se rostogolea vertiginos intr-o prapastie. ii fulgera prin gand sa se arunce asupra sublocotenentului, sa-i smulga din inima dispretul. Dar, in aceeasi miime de secunda, isi mai zise ca prizonierul il face de batjocura ofiterilor. Uluit, intoarse spatele romanului si se uita cu un suras nedumerit la ceilalti, asteptand acum de la ei salvarea din situatia aceasta ingrozitoare. Glasul capitanului Klapka ii curma chinul cu o intrebare ingrosata de curiozi149 tate:
- Ce spune, ce spune?
- Nimic... nu vrea sa vorbeasca... murmura Apostol usurat, ca si cum s-ar fi trezit dintr-un cosmar; dupa doua momente, mai adauga, cu o privire ingrozita spre prizonierul care se uita, mormaind revoltat, in alta parte: in sfarsit...
eu... eu mi-am facut datoria si... am incercat sa...
Prizonierii fura escortati mai departe, la alt comandament, iar grupul de curiosi se risipi in cateva minute. Klapka ramase pe loc, putin incurcat, simtind ca Bologa vrea sa- i vorbeasca.
- stii ce mi-a spus prizonierul? zise deodata Apostol, cu fata crispata intr-un ranjet. M-a insultat si m-a dispretuit, capitane, auzi? M-a scuipat!... Acuma vezi bine ca trebuie sa plec numaidecat... ca nu mai am nici un minut... ca deseara... O, cat il iubeam si el cum m-a umilit!
Klapka se uita la dansul, intelese ca doreste un raspuns sau barem un cuvant, dar ii fu frica sa vorbeasca. Bologa astepta cu ochii implantati in tacerea capitanului, apoi sopti:
- Adio!...
Ordonanta lui Klapka aduse calul si Apostol incaleca si porni fara sa mai intoarne capul.
- La revedere, Bologa! striga capitanul, vazandu-l ca se departeaza.
Lui Apostol i se paru ca si Klapka isi bate joc. Dadu pinteni calului. Trebuie sa ajunga in sat cat mai repede, sa se pregateasca si sa sfarseasca. in suflet i se zvarcolea un iad cu limbi de foc atat de sfasietoare, ca in fiece clipa amenintau sa-i istoveasca toate izvoarele vointei. Simtea iarasi cum alearga pe dunga prapastiei si ispita prabusirii il pandea sil invaluia intr-un nour de ceata in care mintea nu mai poate inchega nici o hotarare. De aceea trebuie sa se grabeasca, trebuie!
Pe la mijlocul drumului isi aduse aminte ca a venit sa recunoasca frontul, sa-si aleaga calea si, iata, a pierdut vremea degeaba. Un moment se gandi sa se intoarca inapoi, apoi isi zise ca schita cu pozitiile e destula calauza si arata golurile de care dansul are nevoie. Pana la primele linii va putea patrunde oricand, iar de acolo il va indrepta norocul.
Sosi in Lunca aproape de asfintitul soarelui, cu calul leoarca de sudoare. Vru sa multumeasca doctorului, dar nu-l gasi la spital, nici acasa. Trecand prin fata bisericii, vazu peste drum, in cerdac, tolanit intr-un jilt, pe preotul Boteanu, care se sorea fericit, plimbandu-si privirea asupra satului, ca si cum ar fi fost o mosie a lui. Din casa rasuna glasul catranit si ascutit al preotesei, ocarand pe slujnica, iar in ograda o ceata de copii se jucau de-a razboiul, impodobiti cu sepci lepadate de soldati gazduiti prin vecini. in clipa cand zari casa parohiala, Bologa uita pe doctorul Meyer si simti o nevoie nebiruita sa vorbeasca cu preotul. Se repezi spre portita si intra atat de grabit, parca de fiece minut de intarziere ar fi atarnat o soarta de om.
Popa Constantin, scufundat cum era intr-o bucurie vaga si molesitoare, se pomeni deodata cu un ofiter urcand cele cinci trepte de piatra ale cerdacului. Un fior de spaima il ridica in picioare. Recunoscu pe Apostol, dar spaima ii ramase in inima si-l facu sa-l intampine pe ungureste:
- Bine-ai venit la noi, domnule ofiter.
Bologa era atat de miscat, ca nici nu observa atunci vorba ungureasca. Fata lui parea aprinsa si buzele invinetite ii tremurau intr-un suras nervos. Vorbind, ii clantaneau dintii si glasul lui avea o asprime aproape ragusita:
- Parinte Constantine... am venit la tine... sa ma spovedesc.
Cand isi auzi glasul, i se paru strain si, instinctiv, se uita imprejur daca nu a vorbit intr-adevar altcineva.
- Poftim inlauntru... poftim, zise Boteanu mirat si sovaind.
Patrunsera intr-o odaie alba, in care Apostol vazu pe perete, intre doua icoane, un loc gol, de unde fusese scos cine stie ce tablou. Atunci se gandi la intampinarea ungureasca, intoarse ochii la Constantin si se zapaci, ca si cum ar fi inteles o taina. Preotul il pofti sa seaza pe o canapea, dinaintea careia se afla o masa ovala, acoperita cu o scoarta brodata. Bologa se aseza nehotarat, infricosat ca nu-i venea deloc in minte ce vroia sa-i spuna si nici macar cum sa inceapa vorba, desi in sufletul lui totul era foarte limpede. Popa ramase in picioare cateva clipe, asteptand banuitor, apoi se lasa pe un scaun de paie, la o distanta potrivita, si murmura:
- Aici putem vorbi, Apostole, in tihna...
- si fara primejdie! adauga Bologa, vesel ca a izbutit sa-si smulga un crampei din cuvintele care-i strangeau in chingi sufletul.
Preotul se rusina de propria-i banuiala si zise cu o amaraciune sincera:
- Omul care a suferit cat am suferit eu are dreptul sa se fereasca si de umbra lui, Apostole!
- Dar atunci eu, care am fost adus aici sa-i ucid din departare, eu ce trebuie sa sufar? Nu te gandesti, Constantine? striga Bologa deodata, parca i-ar fi plesnit inima.
Apoi vorbi un sfert de ora, necurmat, cu o lacomie infricosata. Se tangui si se revolta, revarsandu-si durerile si zbuciumul intr-un puhoi de fraze. Preotul asculta cu ochii in pamant. De altfel, nici Apostol nu-i cauta privirea si s-ar fi infuriat daca Boteanu ar fi indraznit sa-l opreasca sau macar sa-l intrerupa. Vorbea pentru a-si alina sufletul prea incarcat, intocmai cum plangi ca sa-ti mulcomesti o durere prea mare.
Numai dupa ce se racori, se adresa direct preotului, dar cu vocea schimbata si cu o lucire noua in ochi:
- Acuma s-a umplut paharul, parinte! Acuma nu mai pot! O ura istovitoare imi roade inima. Urasc tot ce-i aici, pe toti oamenii, prieteni, camarazi, superiori, inferiori, tot, tot, Constantine! Aerul de-aici mi-e nesuferit si ma inabuse...
Daca voi mai sta in lumea aceasta, simt ca ura ma va pierde, trebuie sa ma piarza, caci va trebui sa izbucneasca odata, chiar impotriva vointei mele! si atunci...
Boteanu facu o miscare involuntara: puse amandoua mainile, incrucisate, pe masa. Apostol se opri un moment, intrebator. Dar fiindca preotul incremenise iarasi, urma mai grabit, parca si-ar fi adus aminte ca vremea e scumpa:
- Asculta-ma bine, parinte!... Eu la noapte voi pleca de aici... Voi trece dincolo... Tu stii unde, caci si inima ta trebuie sa... Da!... Sunt pregatit! Numai pe mama n-am cum so vestesc... Sa-i scriu, nu pot; scrisorile mele vor fi examinate, si cine stie ce ar patimi din pricina mea... De aceea vreau sa te insarcinez pe tine sa-i dai de stire, Constantine...
mai tarziu, cand va fi posibil... Am sa-ti las adresa mamei, iar tu vei gasi o forma sa-i comunici ca am trecut... Poate prin cineva, prin vreun om de incredere, pe urma, cand se va ivi ocazia...
Fata preotului se umflase de groaza, si cateva clipe nici nu putu vorbi, mozolindu-si doar buzele neputincioase.
Apoi deodata, ca dupa o sfortare crancena, rabufni cu glas lacrimat, ridicand bratul drept intr-o protestare fricoasa:
- De ce vrei sa ma nenorocesti, Apostole?... Eu... abia azi-dimineata am sosit acasa din internare... stii bine, doar ti-am spus in tren... Am fost nevinovat, si totusi am ispasit...
Cum sa ascult acuma planurile tale, si inca sa ma fac partasul tau? Am si familie, si necazuri grele... si tocmai eu sa...
- Dar esti roman, parinte, fratele meu! zise Bologa inmarmurit.
- Sunt numai om astazi, Apostole, raspunse preotul Constantin mai linistit. Un biet om mancat de nevoi, cu frica vesnic in san si cu credinta in milostenia cereasca. Noi nici nu putem fi decat oameni, si numai in Dumnezeu avem nadejde sa ne poarte de grija, daca soarta ne-a aruncat aici si ne-a oropsit...
Apostol Bologa se sculase in picioare, naucit, si lasase capul in pamant, ca nu cumva vorbele preotului sa-l loveasca in obraz. Urechile insa ii vuiau, si intelesul raspunsului i se invartea in creieri ca un sfredel.
- De aceea tu sa faci cum te indreapta Dumnezeu si sa nu ne amesteci pe noi intru nimic! urma Boteanu hotarat.
Ca noi avem destule primejdii si greutati...
Bologa ridica repede fruntea, atat de schimbat era acum glasul preotului, si in infatifarea lui citi limpede o indarjire care-l spaimanta. Casca de otel o pusese pe masa; intinse mana masinal si o apuca de curelusa. Pe urma si-o potrivi in cap, incet, cu luare-aminte, murmurand pierdut:
- Bine zici, Constantine... foarte bine... bine...
si iesi din odaie cu pasi de inmormantare, lasand usa deschisa, cobori treptele cerdacului, trecu prin ograda, unde copiii, veseli si galagiosi, isi urmau jocul. Boteanu, vazandul ca pleaca, facu doi pasi, fara sa-si dea seama daca vrea sa- l opreasca sau numai sa-l petreaca pana la poarta. in prag se razgandi de tot, se inchina si multumi Atotputernicului ca l-a invrednicit sa se impotriveasca ispitei...
In ulita Apostol nu mai stia unde sa se duca, parca ar fi uitat pe ce lume se afla. Picioarele mergeau insa singure, si asa se trezi in ulicioara dosnica... Se simtea atat de sleit de puteri, ca, din tot sufletul, nu mai ravnea decat un ceas de odihna. Acasa, in ograda, sergentul de la cancelarie il primi cu o salutare inlemnita. Vru sa-i zica ceva, dar oboseala ii risipi vointa. in pragul casei vazu pe Ilona rezemata de uscior, ca si cum ar fi asteptat pe cineva.
- Domnule ofiter, d-ta esti bolnav! zise fata, schimbandu- se la fata.
Bologa, fara sa-si dea bine seama, se opri intrebator.
- Esti galben si ostenit... Trebuie sa te odihnesti, adauga Ilona, staruitor.
Glasul i se paru atat de alinator, ca tresari de bucurie. in aceeasi clipa insa ii fulgera prin inima o frica ciudata, care il indemna sa raspunda manios:
- I-asculta, fetito, alta treaba n-ai decat sa te tii de capul meu?
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 08
Aceasta pagina a fost accesata de 2523 ori.
