Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 04
de Liviu Rebreanu
4.
Biroul coloanei de munitii era in Lunca, pe o ulicioara dosnica, in casa groparului Paul Vidor. Cladirea privea cu fata spre ulita si avea la mijloc o tinda ingusta, cu usa vesnic deschisa, in dreapta o odaie mai marisoara, in care se instalase cancelaria, iar in stanga, alte doua odaite: in cea din fund se stransese groparul, si in cea dinainte, locuinta comandantului coloanei.
Apostol Bologa lua in primire, de la locotenentul pe care venea sa-l inlocuiasca, biroul cu cele cateva registre si imprimate.
Nu putuse dormi in tren si sosind in Lunca trasese direct aci, prapadit de oboseala. Asculta nepasator explicatiile inaintasului sau pana in clipa cand ii desfasura o schita cu planul frontului si cu pozitiile tuturor unitatilor ce tineau de divizie. Atunci se aseza la masa, inviorat, parca i-ar fi dat o bautura fermecata, sorbind din ochi harta cu semnele albastre si rosii, incercand cu degetele tremuratoare sa urmareasca liniile capricioase. Dar capul ii era atat de tul134 bure de emotie, ca nu se putu dumeri si, sculandu-se iar in picioare, zise nehotarat:
- Nu pricep nimic... imi huruie creierii. Am sa ma orientez mai tarziu...
- Desigur, nici vorba, raspunse repede locotenentul. De altminteri si schita e invechita si va trebui s-o completezi...
Iaca, de pilda, colea, tocmai la margine, la sud, sectorul acesta...
uite, e ocupat acuma de huzarii descalecati, deoarece umbla zvonul ca romanii se pregatesc sa ne atace... in sfarsit, ai sa te orientezi si o sa te familiarizezi cu situatia... Fireste, schita e numai pentru orientare, caci pe tine aici nu te intereseaza decat artileria noastra...
Ca sa scape de el mai curand, Bologa ii dadu mana cu un suras neizbutit.
- Esti foarte palid si slabit, camarade, zise locotenentul, luandu-si ramas bun. Eu cred ca nici nu esti inca vindecat pe deplin, cel putin dupa infatisare... Ar trebui sa te ingrijesti foarte, foarte bine!
Apostol pleca ochii, de-abia stapanindu-si un simtamant ciudat de revolta si umilire. Ramase in picioare, rezemat de dunga mesei. La alta masa lunga, un sergent si un caporal scriau, cu priviri furise spre noul comandant, scartaind zelosi din penite. Ar fi dorit sa le spuna si lor doua vorbe, dar se simtea incapabil si-i era frica sa nu intalneasca si la ei mila.
Atunci aparu in prag Petre, salvator, zicandu-i:
- Don' locotenent, am pregatit ceva de mancare, ca trebuie sa va fie tare foame... Poftiti dincoace in odaie... Auzind glasul romanesc, cei doi gradati ridicara deodata nasurile spre ordonanta, mirati. Bologa observa miscarea lor si raspunse cu o mandrie copilareasca, parca ar fi cautat sa le sfideze uimirea:
- Bine, Petre... Chiar mi-e foame, caci in tren mai mult am rabdat decat am mancat!
in tinda, prin usa ramasa intredeschisa, auzi glasul unuia:
- Mi se pare ca si locotenentul e valah...
Vorbele acestea aproape dispretuitoare, care alta data l-ar fi jignit, acuma il linistira ca niste laude, incat trecu dincolo inseninat...
Odaia lui era curata, cu pat bun, cu ghivece de muscata in ferestre, cu blide inflorite pe pereti. La mijloc masa asternuta il astepta, iar in soba de caramida duduia un foc zdravan. Apostol isi roti privirea, multumit, si se opri brusc vazand langa soba o fetiscana de vreo optsprezece ani, cu naframa rosie-aprinsa in cap, cu niste ochi mari negri, care parca radeau, cu buzele umede si pline. Acuma isi aduse aminte ca a mai vazut-o si adineaori, cand a intrat in ograda, si n-a luat-o in seama, desi fata il cantarise din ochi cu o indrazneala neobisnuita.
- Dar asta? intreba Apostol pe ordonanta, aratand cu capul spre ea.
- E fata gazdei, don' locotenent...
Bologa se inviora, ii intinse mana si zise pe ungureste:
- D-ta ai facut asa frumos aici?
- impreuna cu soldatul d-tale, raspunse fata cu suras strengaresc, privindu-l drept in ochi.
Apostol ii simti mana aspra si foarte calda.
- si cum te cheama pe d-ta?
- Ilona...
- Ilona... Da... si nu ti-e frica intre atatia militari?
- De ce sa-mi fie frica? zise fata simplu, adaugand repede, cu mandrie: Mie numai de Dumnezeu mi-e frica...
in vreme ce el se aseza la masa, Ilona se oplosi langa soba, fara a-l pierde din ochi, parca ar fi fost fermecata. De altfel si Apostol, mancand, o privea pe furis, intai cu curiozitate nerabdatoare, apoi cu un neinteles sentiment de duiosie. A fost totdeauna timid cu femeile, neincrezator si neindemanatic. Mai ales ii era rusine pentru ca niciodata nu stia ce sa vorbeasca cu ele. Chiar Marta, si chiar dupa ce sau logodit, il incurca de multe ori, de se rosea ca o fecioara.
De-abia uniforma si razboiul l-au dezmortit si i-au sters sfiala.
De-a treia zi, cand s-a imbracat militareste, a cucerit o casierita sentimentala jurandu-i credinta vesnica si uitand-o pe urma in bratele alteia. Pe unde il ducea soarta, iubirile trecatoare il intampinau si i se ofereau. si el le culegea fara alegere, aproape grabit, ca si cand ar fi vrut sa se razbune pentru timpul pierdut. Totusi, intr-o camaruta deosebita a inimii, pastra dragostea Martei, intreaga, curata, ferind-o cu ingrijire de orice atingere, mulcomindu-i mustrarile cu fagaduinti solemne de viitor. Ochii tarancutei unguroaice insa patrundeau tocmai in camaruta cea ascunsa, fara ca el sa se poata impotrivi, simtindu-se iarasi timid si zapacit, intaia oara in razboi. Cand isi dadu seama de aceasta, se infurie si se hotari sa nu se mai uite la ea.
"Trebuie sa fie o fetiscana care a tinut de urat tuturor inaintasilor mei din odaia aceasta!" se gandi dansul, ridicand iar ochii spre Ilona, cu sfidare.
Privirea ei vesela il rusina. ii paru rau ca a jignit-o, fie si in gand...
Petre iesi pe afara dupa treburi, facand semn fetei sa plece si ea, sa lase pe locotenent sa se odihneasca putin. Ilona nu se clinti, parca n-ar fi inteles semnele ordonantei. Apostol, cu nasul in farfurie, se silea sa rupa tacerea si se necajea ca nu gaseste ce sa vorbeasca. in sfarsit, o intreba brusc, fara sa o priveasca:
- Romaneste nu stii, fetito?
- stiu putin, dar pe-aici toata lumea mai mult ungureste vorbeste, c-asa-i obiceiul, raspunse Ilona repede, aproape speriata. Apoi fiindca Bologa tacea, urma mai linistita: De altfel, la noi biserica e romaneasca si popa in romaneste face slujba totdeauna, numai predica o spune pe ungureste, ca sa pricepem mai bine...
Apostol tocmai se mustra ca i-a putut pune o intrebare atat de neroada, raspunsul ei insa il incurca cu desavarsire.
Si nu vorbele, ci glasul ei aspru si totusi dulce si mangaietor ca o panglica de matase, cu niste mladieri de copil rasfatat.
De-acum nu mai dorea decat sa-i auda glasul si isi chinuia mintea sa injghebe o intrebare potrivita prin care s-o faca sa mai vorbeasca. Toate sfortarile lui fura zadarnice. Trecura vreo trei minute in tacere, uitandu-se disperat in ochii ei, care umpleau casa cu o lumina blanda si ispititoare. Apoi deodata ii veni in gand s-o intrebe de cati ani e, fireste cu ton glumet, ca nu cumva ea sa-si inchipuie cine stie ce. ii era teama ca-i va tremura vocea si Ilona va intelege gresit rostul intrebarii... Pana sa se hotarasca sa deschida gura, se auzi un ciocanit energic in usa. Fata se ridica si sopti:
- A venit tata...
Fara sa mai astepte ingaduinta, un taran trecu pragul.
Bologa, infuriat, se scula in picioare, gata-gata sa-l alunge.
Paul Vidor insa se apropie jovial, cu mana intinsa si-i ura bun sosit in casa lui. Avea fata osoasa, cu zbarcituri multe sub ochii caprui, in care juca desteptaciune si siretenie, si niste mustati putin carunte, dar groase si cu varfurile ascutite, cum le poarta taranii unguri. infatisarea gazdei potoli scurt mania locotenentului. ii raspunse linistit si chiar il pofti sa seaza. Groparul se uita sa vaza daca toate sunt in buna ordine si dadu peste Ilona, care se apucase sa scormoneasca in foc cu mare ravna.
- Ilona, aide, sterge-o! zise poruncitor, incruntand sprancenele.
Ce mai cauti aici? Alta treaba n-ai decat sa stai pe capul domnului locotenent?
- Parca eu de dragul dumnealui stau! mormai fata, ursuza, fara sa se intoarca.
- Aide, aide, lasa vorba! facu groparul serios, pana ce se inchise usa, si pe urma adaugand blajin catre Bologa: Trebuie s-o tinem de scurt, altfel cum am trai intre atatea catane?... E tanara si fara minte, domnule locotenent, si nu pricepe ca d-voastra aveti de lucru si ca n-ati venit pe aici sa pierdeti vremea cu palavre...
Paul Vidor era vorbaret din cale-afara, mai ales insa ii placea sa stea la taifas cu domnii, crezandu-se mai destept ca ceilalti sateni si mai vrednic. isi trase un scaun langa masa, se aseza tacticos si indata se incalzi la vorba, desi Apostol se mohorase, framantat numai de dorinta de-a auzi glasul fetei. Raspunsurile in doi peri nu descurajau deloc pe gropar, ba dimpotriva, il intaratau. Din una, din alta, incepu sa spuie ca el e om cu stare, cu toate ca e gropar. Are pamant destul si bunisor, macar de l-ar putea munci cumsecade in vremurile astea grele. Gropar s-a facut numai de cand i-a murit nevasta, fie iertata, adica de vreo unsprezece ani, de l-a lasat amarat si cu doi copilasi. Altfel meseria lui e tamplaria si a invatat-o la oras, de copil, ca tatal sau a vrut sa-i dea in mana o paine mai buna decat orice avere. Apoi tamplarul merge mana-n mana cu groparul, unul face cosciugul, iar celalalt groapa, asa ca el nu s-a rusinat sa sape si groapa mortului, de vreme ce a invatat sa faca cosciuguri.
Caci decat tamplar intr-un sat, mai bine gropar, ca masa si scaune isi mai ticluieste omul si singur, dar pentru groapa tot are nevoie de altul. Nu-i ocara sa muncesti, ci sa lenevesti.
Cand ramai vaduv cu un baiat de unsprezece ani si o fetita de sapte, trebuie sa pui osul de vrei sa nu te manance saracia... Toate au mers cum au mers, si mai mult bine decat rau, pana ce a dat pacostea razboiului peste bietii oameni.
Feciorul era tocmai gata de oaste si s-a dus, ca n-avea incotro, si s-a prapadit nici nu se stie pe unde, prin cele tari muscalesti, inainte de a se implini un an. Cat l-a plans si el, si fata, o, Doamne! Dar parca lacrimile si bocetele au inviat vreodata pe morti? Acuma Dumnezeu sa-l odihneasca si sa- l ierte!... Altfel, pe-aici a fost liniste pana cand au sarit si romanii in batalie. De atunci insa vai si amar! Multi au fugit de frica mai spre inima tarii, care cum a putut. El a ramas acasa, ce-o fi sa fie, caci nu s-a indurat sa-si lase averea de haram. Nici n-au facut romanii multa stricaciune, ce-i drept.
Doar de-ale gurii, ca orice catane, si mai cu seama cand s-au retras in tara lor. Mai fara mila au fost ai nostri, daca-i sa vorbim cu dreptate, caci indata ce au sosit, una-doua au si spanzurat vreo trei oameni din sat ca, zice, ar fi facut semne dusmanului. Ba cat pe-aci sa dea si el de bucluc, fiindca romanii il pusesera primar in locul celui care fugise. Parca e o vina sa-ti faci datoria! Adica dincolo, in Faget, in satul vecin, cine-i primar? Cumnatul lui!... Atunci de ce sa-i impute lui c-a fost primar cateva saptamani?... Au trecut insa toate, numai de-ar aduce Dumnezeu pacea mai curand...
Bologa il lasase sa vorbeasca in voie. Groparul, dupa ce- si sfarsi povestirea pataniilor, se astepta sa afle si el noutati si, pentru ca locotenentul nu se urnea, il intreba direct, inmuind glasul, misterios:
- Oare ce-o mai fi cu pacea, domnule ofiter?... Prin oras nu se aude nimic?... Aseara am fost putin prin Faget, pe la cumnatu-meu, si am prins o vorba cum ca rusul s-ar fi dat batut si ca vrea sa se impace... La cumnatul, chiar in casa lui, sade generalul cel mare in gazda, si alaturi e cancelaria diviziei... poate d-ta nu stii, ca esti nou... Uite asa umbla vestea pe acolo, printre ofiteri, despre muscali! Ceo fi, ce n-o fi, Dumnezeu stie, si bine-ar fi sa fie ceva!
- Eu vin de-a dreptul de la spital si nu stiu ce-i prin lume, zise Apostol. Dar bine nu-i, bade, asta o vad!
- Asa-i, chiar asa-i, facu taranul dand din cap, grav. Multa durere si multe necazuri sunt, asa-i!... Macar de le-ar da Dumnezeu celor mari mila si intelepciune sa bage sabia in teaca si sa ne scape de pieire! Ca ei stau colo si dau porunci, iar oamenii sufera si se chinuiesc si mor...
Fiindca groparul nu se dadea dus, ba parea ca de-abia a prins chef de taifas, Bologa se scula si curma vorba, poftindu- l sa continue cu alta ocazie, deoarece acum il cheama serviciul. Paul Vidor recunoscu bucuros ca asa-i, dar astepta sa plece locotenentul inainte...
Apostol Bologa, enervat de staruinta taranului, trecu in cancelarie, lua schita frontului, porunci gradatilor sa-si vada de lucru, pentru ca el are niste treburi oficiale de rezolvat azi, si apoi iesi in ograda in soarele tanar si primavaratic.
Lumina si caldura il indemnau sa se uite imprejur, fara sa vrea, parc-ar cauta pe cineva. in usa grajdului, pe pragul inalt, sedea Ilona, cu coatele pe genunchi si cu obrajii in palme. Cand ii intalni privirea, Apostol intelese de ce s-a uitat imprejur si simti ca tot sangele i s-a urcat in obraji.
Zambi iar, fara sa vrea, spre Ilona, zicandu-si in aceeasi vreme ca nu trebuie s-o ia in seama si ca are un glas nemaipomenit de ciudat...
Pe drum i se paru ca se trezeste dintr-o vraja blestemata.
Cotind in ulita mare, spre mijlocul satului, se gandi: daca o tarancuta ar fi in stare sa-i zdruncine credinta si sa-i zadarniceasca hotararea, atunci mai bine sa se impuste. si- si pipai revolverul, ca si cand ar fi vrut sa-si dovedeasca siesi ca nu va sovai.
in fata bisericii se opri si se intreba: unde merge? Da, umbla sa se orienteze, sub pretext ca se va prezenta superiorilor si camarazilor. Apoi, chiar la noapte, va pleca. Nu trebuie sa piarza nici o zi, nici un minut. Numai cand va fi dincolo va putea fi aievea linistit si fericit...
Casa preotului, peste drum de biserica, parea imbracata in bucurie. Apostol isi aduse aminte cum i-a spus Ilona ca popa predica ungureste si pe urma rusinea lui Boteanu in tren si lasitatea lui umilita... intoarse capul.
Nu stia incotro s-o apuce. Satul, de altfel, n-avea de ce sa-l intereseze, ci numai frontul. Trebuie sa plece dar imediat pe front, sa se prezinte colonelului, sa vaza terenul, sa-si aleaga locul... Poate sa se intalneasca si cu Klapka, chiar trebuie sa-i spuie...
Dintr-o casa de langa biserica aparu deodata Meyer, imbrobodit intr-o mantie groasa, cu gulerul ridicat, desi soarele umplea pamantul de caldura tinereasca, imbatatoare.
- Doctore, doctore! striga Apostol, vazand ca Meyer merge inainte fara sa-l fi zarit.
Medicul se intoarse ursuz si se insenina putin cand recunoscu pe Bologa, care alerga spre dansul. Se dusera impreuna la spitalul mobil, improvizat in scoala satului. Pana acolo Apostol ii povesti cum s-a vindecat si, deoarece doctorul, fire tacuta, nu-l inghesuia cu alte intrebari, in poarta spitalului ii spuse ca ar vrea sa mearga pe front, sa se orienteze, si ca n-are cal. Meyer ii oferi calul sau, dar totodata ii zise prieteneste:
- Esti slabit rau, Bologa, ia seama! Mai lasa vitejiile si cruta-te, altfel maine-poimaine iar vii la mine, ca client! Chiar acum sunt sigur ca ai putina febra, fiindca prea iti sticlesc ochii. Ar fi putut sa-ti dea un concediu pana sa te intremezi mai bine... in sfarsit, baga de seama si las-o mai domol!
- Ma simt ca un zmeu, doctore! raspunse Bologa cu o veselie nefireasca.
Doctorul mormai ceva in gulerul mantalei, dar Apostol nici nu incerca sa inteleaga, atat ii era sufletul de incarcat cu sperante...
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 08
Aceasta pagina a fost accesata de 2385 ori.
