Jar - Capitolul 13 - Octombre
de Liviu Rebreanu
1.
Ca o suverana autocrata, d-na Rosmarin decidea singura toate detaliile in legatura cu casatoria Lianei. Se consulta mereu cu Rosmarin si cu Liana, cerea sfaturi sau lamuriri si d-nei Gotcu si altora, chiar Ninei, dar la urma facea tot cum credea dansa. Fata n-are experienta, Rosmarin e nepriceput, ca toti barbatii - daca n-ar fi ea, praf s-ar alege de nunta asta.
Trusoul era de mult in lucru, rochia de mireasa comandata. Mobila urma s-o aleaga Liana si Alistar, dupa gustul lor, sau s-o comande. Alistar se codea, spunand ca el are casa mare instalata si de ce sa mai arunce banii in vant. D-na Rosmarin nici nu voia sa auda ca fata ei, o floare intre flori, sa-si pangareasca trupsorul imaculat printre niste mobile care cine stie cate au vazut, ca doar Alistar e barbat in toata firea si n-a trait ca un calugar, ba chiar dimpotriva... Numai in alegerea nasilor a lasat ginerelui deplina libertate. Fiind om cu vaza mare, trebuie sa-si ia nasi de talia lui.
Fiindca intai novembre cadea intr-o marti si martea nu e buna decat pentru odihna, sindrofia Lianei de inceputul sezonului se hotari, fireste de d-na Rosmarin, pentru 30 octombre, dumineca, sa poata veni toata lumea si sa petreaca mai bine, ca intr-o sarbatoare. Luni va merge Liana cu Alistar sa comande verighetele, vineri vor serba logodna oficiala in sanul familiei, sambata va fi cununia civila, iar dumineca cea religioasa, nunta adevarata...
Pana atunci insa Didina se agita si se supara si tinea toata casa intr-o permanenta enervare. Serile insa ramanea u consacrate consfatuirilor si proiectelor intime si mai calme. in sufrageria de toate zilele din subsol, in jurul batranei mese rotunde, sub abajurul roz, unde isi depanau sperantele si nazuintele de atatia ani, urzeau si acuma zi de zi panza viitorului Batranul Rosmarin nu se mai sinchisea de zvonurile rele ce umblau prin minister ca va fi redus numarul functionarilor la jumatate. Sub aripa ocrotitoare a lui Racaru se simtea tot atat de sigur ca si omul regelui Didina era radioasa. A dorit sa-si vada copiii asezati la casele lor. Dupa Mircea, iata si pe Liana mireasa. Ce sa se mai gandeasca la ofiter cu ordonanta, cand i-a trimis Dumnezeu o partida ca unei fete de milionari si Bebe a scapat numai cu doua corijente si a trecut in clasa a doua. Daca n-ar fi avut jalea cu bunica, ar putea spune ca mai norocoasa ca familia Rosmarin nici nu exista...
Alistar, fireste, manca deseori in familie la dejun, dar mai bucuros seara cand putea ramane mai tarziu si in patru ochi cu Liana. Refuza sa vorbeasca despre chestiile materiale) si nici nu voia sa auda de zestre. Nu e bogat, dar are cat le trebuie lor doi. Sotii Rosmarin protestau ca Liana are mica ei zestre si ca nu se poate sa-i dea drumul in lume ca unui copil de pripas...
Dar cu consfatuiri, cu pregatiri, cu agitatiile firesti cand se marita o fata rasfatata, se apropia ziua sindrofiei.
Lista invitatilor le-a prilejuit mai putine discutii ca anul trecut Liana, pretextand ca de data aceasta sindrofia e prefata nuntii, n-a mai vrut sa se amestece. Sa pofteasca batranii pe cine doresc si cred ei, numai sa intrebe si pe Alistar daca tine sa aduca prieteni de-ai lui, avand in vedere ca invitatii la sindrofie, cu mici modificari neinsemnate, vor fi invitati si acasa dupa cununia religioasa, la masa. Alistar adaoga intr-adevar vreo zece persoane mai simandicoase. incolo Didina se margini cam la prietenii obisnuiti ai casei. Numai in privinta lui Dandu a avut ezitari, fiindca a facut curte Lianei si sa nu se supere Alistar. Liana, consultata, spuse ca i-e indiferent, oricat in sufletul ei ardea dorinta de a-l invita, si ca sa o vada el alaturi de viitorul ei barbat, dar mai mult ca sa-l observe ea pe el cu Angela, intr-o tainita subconstienta se mai zbatea un firicel de speranta ca Dandu va veni, poate pentru Angela, si, in ultimul moment, se va petrece un reviriment intr-insul, ii va cadea valul de pe ochi, se va sfarama vraja care i-a intunecat inima, si atunci... Batranul Rosmarin interveni energic si obtinu sa fie invitat negresit aviatorul.
- Ce vreti ? zise dansul. Sa ofensati pe Gavrilescu?... Locotenentul e in vorba cu fata lui, poate sa fie si logoditi oficial pana la sindrofie... S-ar putea sa nu-i poftiti?,.. Ce are a face ca a facut putina curte Lianei? Asa fac tinerii Nu e o crima, vai de mine!
Liana isi intrebuinta toata arta ca sa apara la sindrofie cat mai frumoasa. Trei ceasuri a stat in fata oglinzii si totusi, cand au sosit cei dintai oaspeti, sotii Buta, ea era inca in camasa. Noroc ca Alistar, care a luat masa in familie, a facut el onorurile impreuna cu Rosmarin, pana si-a terminat Liana gateala. Dar si cand a aparut in hol, in mijlocul celor vreo zece persoane adunate, a starnit un cor de admiratie. D-na Agripina Buta, care exceptional pusese doua eleve de-ale ei, cele mai bune, sa-i lucreze rufaria de mireasa, o imbratisa cu un suspin liric:
- Iubita mea Liana, esti mai superba ca o regina!
- Ferice de domnul Alistar - observa Buta, taciturnul sot al Agripinei, cu o lucire pofticioasa in ochii adormiti. A asteptat si a ales mult, dar a si gasit o floare de parca...
intalni privirea de reprimanda a sotiei sale si isi curma brusc complimentul. Dealtfel Liana trecuse la locotenentul Tanasescu, apostrofindu-l dragalas:
- Tocmai anul de cand nu mi-ai mai citit in palma ! Acuma insa trebuie sa-mi spui negresit viitorul! Sa nu te codesti ca tot nu scapi de mine!
- Domnisoara, am renuntat la arta chiromantica! declara ofiterul poet cu o inclinare nobila. ti-am facut atunci o proorocire si uite cum s-a implinit, ca esti mireasa!
- Nu prezentul, care se vede, e interesant, domnule Tanasescu- zise Liana. Viitorul, viitorul!... Macar o saptamana!
- Pentru o saptamana, fireste! facu locotenentul glumet. imi dai voie?... Palma stanga... Da... Linia inimii e clara si calma... A vietii... fericita!... Vineri vei avea logodna, sambata cununia civila, dumineca cununia religioasa, luni...
- Esti un farsor! rase Liana. Astea le stie toata lumea...
Se retrase putin cu Coralia pe care n-o mai vazuse de mult Vorbira numai despre Alistar. Coralia il lauda in superlative entuziaste, o felicita pentru partida extraordinara ce o facea si ca s-a hotarat sa ia un barbat matur, care se tine foarte bine si o va face fericita.
Adaoga apoi ca baietii tineri de azi nu merita sa fie iubiti, ilustrandu-si afirmatia cu patania ei de asta-vara, la Mangalia, unde unul s-a tinut atata de capul ei, promitandu-i ca are sa o ia de nevasta si cate de toate, pana ce ea, ca o proasta, i-a cedat. Dupa doua luni, cand a bagat de seama ca tipul si-a uitat promisiunea si vrea doar sa profite de ea, fireste, l-a dat afara.
- M-am convins nu mai stiu a cata oara ca baietoii astia nu-s buni decat pentru distractii! urma Coralia cu volubilitatea-i obisnuita. astia cred ca toate li se cuvin pe gratis si sunt capabili sa-ti mai ceara si cate ceva de buzunar... Pentru casatorie trebuie un om intreg pe care sa poti conta, nu un fleac !
Liana nu stia daca face aluzie la Dandu, dar convorbirea, cu intorsatura ce o lua, o indispunea... Profita ca se anunta sosirea unor invitati si alerga spre marchiza unde tocmai intra Lelita cu maiorul Antonescu. imbratisandu-se cu tanara maioreasa care o hiritisea de zor, Liana isi aduse aminte ca anul trecut cu ei a venit Dandu. Involuntar arunca o privire ca si cand s-ar fi asteptat sa apara iarasi necunoscutul de atunci.
Maiorul Antonescu aduse un ritm mai vioi intre invitatii care pareau a nu-si fi gasit inca locurile. Se apuca sa povesteasca in gura mare o anecdota piparata, proaspata, auzita chiar azi de la un capitan de artilerie, si starni o veselie generala. D-na Raluca Gotcu, care sedea in fotoliul ocupat altadata de bunica, abia dupa ce se satura de ras il dojeni ca asemenea povesti nu sunt pentru urechile domnisoarelor.
- Ce domnisoare! striga maiorul triumfator. Liana e ca si cand n-ar fi! O saptamana si s-a dus domnisoara !... Nu-i asa, Liana !... Nu raspunzi, ai, dar nu-ti displace?
- Cosma! il certa Lelita, tragindu-l de brat. Nu ti-e rusine?
- Ce rusine? se indarjea Antonescu. asta-i rostul domnisoarelor, sa devie doamne!
Numai Iancu Petrescu, langa batranul Rosmarin, radea in sila parca l-ar fi durut dintii. Pana acuma vorbise cu Rosmarin, mai la o parte, numai despre de-ale ministerului, plangandu-se de guvernul actual care umbla foarte serios sa faca niste reduceri de functionari ingrozitoare, incat i-e frica si lui sa nu fie sacrificat, cu toate ca e licentiat si are vechimea si toate drepturile. De cand se simtea ocrotit si la adapost de orice primejdie, Rosmarin isi modificase considerabil parerile in privinta aparatului functionaresc Acuma sustinea, fara osten-tatie insa, ca sa nu-si jicneasca colegii amenintati, ca statul n-are nevoie de functionari multi si in mizerie, ci putini si bine platiti. Asta si din pricina ca guvernul pregatea o noua curba de scadere a salariilor, dupa ce de vreo doua luni nu mai achita pe cele vechi decat la intamplare. Pe Petrescu insa il consola si-l incuraja. Era doar simpatia lui.
Pe Remus Oloman Liana il primi mai calduros ca pe altii. Spera sa auda macar de la el ceva despre Dandu, daca vine sau nu, daca i-a vorbit de ea cumva... Remus insa, ca toata lumea, ii prezinta felicitari ceremonioase, ii zugravea calitatile lui Alistar...
De cate ori sosea un nou invitat. Liana tresarea. Presimtirea ii spunea ca n-are sa vie si totusi spera mereu. si din ce in ce i se parea mai mult ca de venirea lui atarna soarta ei.
in sfarsit aparu si Mircea cu nevasta-sa, intovarasiti de Gavrilescu cu Angela. Liana se bucura ca Dandu n-a venit cu ei. Se gandise ca a dovedit o delicatete sufleteasca prin acest gest si-i multumea in gand cu recunostinta.
Gavrilescu era jovial si expansiv ca totdeauna. Fericirea ii flutura in ochi ca o luminita de candela. Se imbratisa cu Rosmarin si cu Didina, saruta pe Liana si pe Bebe care-si pregatise discurile pentru dans si nu astepta decat semnalul de incepere.
Angela, vioaie, sprintena, parea totusi putin schimbata, mai serioasa si mai sentimentala. Cuprinse de mijloc pe Liana ca pe o sora scumpa, spunandu-i indata:
- E asa de mult de cand nu ne-am vazut, draga Liana!... Dar e explicabil, nu-i asa? Cu preocuparile noastre de-acuma... Eu cel putin aproape nici nu ies... Ce bine-mi pare insa ca ne maritam in acelasi timp. Liana ! Nici nu-ti inchipui!
Liana se straduia din rasputeri sa raspunda la fel:
- O, si mie, draga Angeluto!... tii minte, noi din scoala planuiam sa facem nunta in aceeasi zi si sa..,
- Da, m-am gandit si eu la planurile noastre de-atunci chiar zilele astea... Fireste, tu ai mai mult noroc il si meriti, draga Liana, zau, eu recunosc. Tu ai muncit, ai studiat, te-ai trudit, ti se cuvine o recompensa, nu-i asa? si, ce-i drept, faci o partida mare. Liana, zau. Sa nu ma auda cumva Alistar, sa-si ia nasul la purtare. Devii dintr-o data mare cucoana, cogemite directoreasa generala... Ai sa ma intimidezi, Liana!... Pe cand eu cu Dandu, de, un parlit de locotenent, stii, sabiuta si ladita...
Angela radea sincer parca se vedea langa Dandu, cu ladita in mana, gata sa porneasca spre cine stie ce garnizoana prapadita. Liana zambi o clipa, dar isi inabusi zambetul ca si cand ar fi fost o ofensa fata de cel ce lipsea. Zise apoi natural:
- De ce draga? Dandu e...
- stiu ca el te-a iubit mult. Liana - o intrerupse brusc Angela cu o unda de imputare in glas- si ca te-ar fi luat mai bucuros poate pe tine! Daca tu ai fi vrut...
- Dac-as fi vrut eu? se mira Liana. ti-a spus el?
- Nu ! Vai! protesta cealalta. Dandu e prea delicat si discret sa-mi vorbeasca despre amorurile lui, cel putin acuma, la inceput. Poate mai tarziu... Banuiesc insa eu, fiindca stiu cat a alergat dupa tine, cat a oftat, cat...
Rase iar, putin ironic. Ironia enerva dureros pe Liana.
- a propos, sa nu uit, draga Liana! relua Angela. Dandu va roaga mult sa-l iertati ca n-a putut veni, dar a trebuit sa plece aseara la Cernauti cu comandantul lui intr-o misiune. Abia ieri a primit ordinul si era asa de trist Mi-a si spus, ieri dupa-amiazi, cand a venit pe la noi... M-a rugat apoi sa-ti transmit felicitarile lui cele mai calduroase... imi inchipui cu cata placere ar fi venit saracul baiat, fiindca, nu stiu de ce, poate ma insel, dar imi face impresia ca el si acuma te iubeste, zau, Liana draga!
- Fii linistita, Angeluto! zise Liana cu un suras nehotarat. Nu m-a iubit niciodata. Cel mult si-a inchipuit, dar nu m-a iubit! Daca ma iubea...
Sfarsi cu un gest de asemenea nehotarat. I se acumulase in inima atata emotie, in cursul celor cateva minute, ca abia ii mai simtea bataia. Despartindu-se de Angela fu multumita cand maica-sa o duse in sufragerie, unde, bufetul era complect aranjat, sa-i arate ceva. Astfel avea ragaz sa se reculeaga putin.
"A vorbit si cu ea despre mine!" se gandea intr-una si de acest gand i se agatau sperante noi
D-na Rosmarin avu satisfactia de-a servi bufetul in cea mai exemplara ordine, nu ca altadata cand unii dansau, altii jucau carti, altii flirtau si nimeni nu se ocupa serios de masa.
Totusi, indata ce invitatii isi facura datoria fata de stapana casei, Bebe intra in functiune cu gramofonul chiar din insarcinarea lui Alistar care dorea mai multa animatie. Dansul cuceri nu numai pe tineri, ci si pe batrani, incat d-na Gotcu zadarnic isi striga partenerii angajati din vreme pentru pocher. De cum rasuna primul tango si Alistar deschise jocul cu Liana, cum se cerea, Gavrilescu s-a repezit cu o temenea adanca la d-na Agripina Buta, invitand-o la dans si a pornit indata tinereste in aplauzele tuturor. Pana la urma a trebuit sa danseze si Didina, chiar si Rosmarin, singura d-na Gotcu izbutind sa reziste asalturilor vajnicului Gavrilescu care voia sa dovedeasca tineretului ca tot garda veche e mai vartoasa.
Liana dansa mai mult, fireste cu Alistar, trebuind sa-i asculte tot timpul soaptele dragastoase si sa raspunda cu surasuri dulci sau cu priviri languroase, ca sa nu fie silita sa rosteasca cuvinte care i-ar fi fost mai grele. Dansand cu el isi aducea necontenit aminte de dansul cu Dandu, atunci, intaia oara, cand s-a suparat fiindca a simtit primii fiori adevarati ai iubirii.
Tinerii cautau sa o mai smulga din bratele lui Alistar cu glume de ocazie, si reuseau. Atunci Liana trebuia sa asculte felicitari si complimente care ii sunau in ureche ca niste ironii usturatoare. Remus Oloman, dansand cu ea, o intreba direct:
- il iubesti ?
Liana, surprinsa, raspunse tot cu intrebare:
- Pe cine?
Numai dupa ce o rosti isi dadu seama ca n-ar fi trebuit. Remus continua:
- Sa fiu atunci mai precis: il mai iubesti?
Liana, obosita, gasi totusi un suras care sa-i sublinieze replica:
- Nu l-am iubit niciodata...
si iarasi, dupa ce o spuse, isi zise ca n-ar fi trebuit...
Animatia crestea. Muzica exotica intretinea o atmosfera incarcata de un senzualism ciudat care zgaria nervii Lianei cu evocari dureroase. insotita mereu si pretutindeni de fericitul Alistar, ca de o umbra vorbitoare si inevitabila. Liana umbla surazatoare, ascunzand osteneala care i se infiltra in toate fibrele trupului ca plumbul topit, trecea dintr-o camera in alta, schimba cuvinte dragalase cu toata lumea, parand insasi intru-parea fericirii. Pretutindeni, oriunde se intorcea, o intampinau aceleasi felicitari si in timpane ii rasunau aceleasi complimente fade si searbade ca o ploaie plictisitoare de toamna trista. Toate ii sporeau necontenit oboseala, toate ii apareau false, batjocoritoare si inselatoare, si mai cu seama ea insasi. Panzisul de minciuni ce o infasura ca o blana somptuoasa ii ardea sufletul, iar gandul ca toata viata va trebui sa poarte aceeasi masca ipocrita, ii rasari ca o intrebare si ii ramase ca un cosmar.
Apoi in mijlocul zgomotului de veselie, al muzicii mecanice, al lingusirilor si zambetelor, in mijlocul atator rude si invitati care o inconjurau cu toate atentiile, Liana se pomeni deodata covarsita de sentimentul unei singuratati sfasietoare. Se simtea despartita de oameni si de lume, izolata intr-o carapace unde sufletul ei se zvarcolea inutil. Constata pentru intaia oara ca, in realitate, omul, ca si toate vietatile pamantului, a fost condamnat sa traiasca singur, fiindca existenta nu e posibila decat in singuratatea individuala. Omul e un univers inchis cu legile-i proprii care-i comanda viata efemera, tot atat de departe de ceilalti oameni ca si un astru de ceilalti astri, fara nici un mijloc de comunicare reala cu nimeni. Iluzia comunitatii cu alti semeni te inseala numai pana in momentul unei mari zdrun-cinari sufletesti, cand deodata iti dai seama ca nici parintii, nici fratii, nici prietenii, nimeni nu te poate nici ajuta, nici macar intelege...
Pe la unsprezece invitatii incepura sa se rareasca. Jucatorii de carti, sub presiunea d-nei Gotcu, care pierdea si tot nadajduia ca se va schimba cartea si-si va intoarce gologanii, ramasera pana dupa miezul noptii. Liana retinuse si pe Remus ca sa nu fie obligata sa stea numai cu Alistar, sa-i mai tie de urat. Totusi Alistar a mai ramas cateva minute in urma tuturor ca sa stabileasca cu Liana programul pentru maine cand aveau sa mearga impreuna sa comande verighetele. Liana, ca totdeauna, fu lasata singura sa-l conduca, in marchiza, dupa ce isi imbraca pardesiul, Alistar o mai imbratisa o data, zicandu-i dragostos:
- Atunci pe maine, Liana draga, mireasa mea!... La patru fix, nu-i asa?
Pe Liana o enerva acest "patru" repetat de atatea ori in interval de cinci minute. Raspunse cu un glas dulceag:
- Da... patru!
Din usa deschisa a marchizei il urmari pana iesi pe poarta. Afara ploua marunt, rece, enervant. Aerul umed, cu degete reci de reptila, ii mangaia umerii si bratele goale, infiorand-o. inchise repede usa si reveni in casa, oftand cu greata:
- Uf!...
D-na Rosmarin era incantata cum s-a desfasurat petrecerea si mai ales cum s-a servit bufetul Declara convinsa:
- Asta a fost sindrofia noastra cea mai reusita!... Asa e, Liana?
- Cea mai reusita, maicuta! raspunse Liana. Dar sunt ostenita moarta...
2.
Liana cobori in subsol, in camera ei Trecand prin gangul de jos, vazu pe Tinca, in bucataria cu usa data la perete, totalizandu-si bacsisurile cu o gravitate de mare financiar.
- Esti multumita, Tincuto? striga Liana cu bunatate.
- Am facut destul de bine, domnisoara, slava Domnului! zise servitoarea putin speriata.
in odaie era caldut. Lumina becului de pe mescioara de noapte cadea intreaga pe patul alb ca o chemare placuta. Liana isi roti privirea goala parca n-ar fi observat nimic. Numai caldura ii dadea o senzatie de moliciune incat sopti:
- Ce bine e aici!
Nu-si auzea insa soapta. in clipa aceea se gandea la Tincuta care-si numara banii si face socoteli de viitor. Apoi imediat isi aduse aminte ca e obosita si trebuie sa se culce. Se aseza masinal pe pat cu acelasi gand, desi oboseala n-o simtea deloc cum dealtfel nu simtea nimic, ca si cand ar fi purtat un trup strain, fara legatura cu sufletul ei. Statea cu gatul intins, cu barbia scoasa inainte, cu ochii atintiti asupra unei figuri zugravite pe peretele din fata, sprijinindu-se cu amandoua mainile pe dunga patului, leganandu-si usor picioarele ce atarnau fara a atinge pardoseala. ii alergau prin creieri ganduri atat de multe ca nici unul nu izbutea sa-i fixeze atentia.
intr-un tarziu simti o furnicare in picioare. Se dezmeteci, se ridica. Genunchii ii amortisera si o dureau. Bolborosi cu o imputare:
- O, Doamne... ce-i cu mine?... De ce nu ma culc?... si sunt asa de...
Istovirea fizica o apasa ca o povara. incepu sa se dezbrace. Se trudi mult pana sa-si descheie rochia si totusi nu se enerva deloc, ca alteori O scoase cu bagare de seama, sa nu agate vreo copca, si o aseza binisor pe speteaza unui scaun, sa nu se sifoneze. Ramasa numai intr-un combinezon de matase, o cuprinse frigul, isi stranse o clipa bratele peste sanii goi, zgribulita, ca si cand ar fi uitat ce facea. Numai cand privirea, ratacind fara tinta, zari pe pat camasa de noapte alba, se dumiri, arunca in graba combinezonul pe alt scaun si se infasura in camasa lunga si larga. in vreme ce se descalta si-si vara piciorul gol in papucii moi cu pampoane, ii trecu prin minte cat a dorit ea s-o vada si Dandu in camasa asta care i se parea ca-i da o infatisare de copil mofturos si ca-i sade foarte bine. Se duse repede la oglinda inalta din colt sa controleze daca intr-adevar ii sade tot atat de bine, gandindu-se ca mai nostima era in pijamaua lui Dandu din care abia se putea descurca. Fiindca toata lumina era intoarsa spre pat, oglinda ii arata in semi-obscuritate numai o stafie alba cu capul ciufulit. Reveni infiorata langa lumina, zicandu-si:
- Ce importanta mai are acuma...
in aceeasi clipa gandul facu o cotitura si se pierdu in altul care nazuia mereu sa iasa la suprafata:
- Acuma trebuie sa ma culc fiindca maine la patru vine Alistar sa mergem pentru verighetele de logodna...
impreuna cu gandul nou ii aparu si simtimantul de osteneala amestecat insa cu atata dezgust incat se cutremura si-si spuse infricosata:
- Trebuie sa adorm numaidecat ca sa nu inceapa...
Se intinse pe pat, peste plapoma si ramase nemiscata. Dorea sa ridice mana, sa stinga lumina si nu reusea sa ajunga cu gandul pana la vointa. in schimb isi amintea ca si-a propus ca maine, dupa ce se vor inapoia de la inele, sa-i marturiseasca tot lui Alistar, fara a-i ascunde nimic, cum era de mult hotarata. Dealtfel uneori a avut impresia ca Alistar banuieste ceva. Odata i-a spus ca nu-l intereseaza trecutul, oricum ar fi, ca nu admite geloziile retrospective... Liana atunci s-a simtit putin ofensata. ii repugna marinimia care o punea in inferioritate. Printr-o spovedanie sincera voia sa ispaseasca si sa se purifice. Acuma insa gandul spovedaniei o scarbea. De ce sa-si pangareasca dragostea dezvaluindu-i tainele unui strain? Sa roseasca in fata lui pentru ceea ce a avut ea mai bun in viata! Iubirea e pretioasa si prin suferintele care ti le impune...
si totusi maine la patru va trebui sa...
Sari din pat ca si cand astfel ar fi vrut sa alunge gandul care se imbulzea insistent in mintea ei. Merse de ici-colo, ingrijorata ca gandurile n-au s-o lase sa se odihneasca. Trecea pe langa oglinda inalta, dar se ferea a intoarce ochii intr-acolo pentru ca nu e bine sa te uiti in oglinda noaptea. isi zicea ca i-ar trebui acuma ceva sa-i distreze simturile, sa-i concentreze atentia, sa-i risipeasca gandurile negre. Porni sa scoale pe Tinca, sa stea de vorba cu ea pana se va linisti. Cu mana pe clanta usii se razgandi, se intoarse si se duse la scrinul cu amintiri.
- Daca-mi aduceam aminte mai repede n-as mai fi... - murmura bucuroasa descuind sertarul si aducindu-l sa-l aseze pe pat.
Deasupra, pe teancurile de scrisori si panglicute, vazu imediat revolverul lui Dandu, cu minerul de os, mic ca un bibelou. il ridica si-l puse cu atentiile pe mescioara de noapte. Apoi, ca si cand iar s-ar fi razgandit, duse inapoi sertarul si-l inchise. Cateva clipe statu in picioare langa scrin, sprijinindu-se coapsa de dunga tesita, parca ar fi ostenit umbland cu sertarul, isi relua plimbarea prin camera, uitandu-se din cand in cand la arma ca o jucarie si parandu-i-se ca tintele de pe minerul de os sunt niste ochi care ii urmaresc toate miscarile. Se apropie de mescioara de noapte, se opri si isi roti privirea pe pereti cautand ceva. Mana atinse intamplator teava revolverului. O retrase parc-ar fi atins o soparla.
- Nu, nu ! sopti Liana atat de ragusit ca tresari de propriu-i glas ca si de atingerea revolverului.
Se aseza incet pe marginea patului. Privirea si gandurile se invarteau mereu in jurul jucariei de pe mescioara. intinse mana deodata, nemaiputandu-si stapani curiozitatea, si apuca manerul. isi aminti cum si-a lipit atunci Dandu gura tevii pe tampla si cat i-a fost ei de groaza sa nu se impuste. Examina revolverul cu senzatia de greata de adineaori. il ridica totusi si lipi gura tevii de tampla dreapta cum a facut atunci Dandu.
- Nu, nu! isi zise iarasi, fara glas insa, parca i-ar fi amortit complect fibrele vocale.
ii erau buzele arse si cerul gurii uscat Ar fi vrut ceva si nu stia ce. Se intinse in pat. Gandurile se linisteau, gata sa adoarma. Ici-colo cate o intrebare mijea. Ce va fi maine cu Alistar si...? Nu mai exista maine, nimic nu mai exista. Se simtea inutila si anacronica, o zdreanta veche care incurca locul.
isi descheie camasa la piept. Sanii mici tremurau infricosati cu sfarcurile trandafirii Mana infrigurata se plimba nehotarata o clipa pe rotunjimile carnii, apoi pipai binisor linia moale si calda sub sanul stang pana ce simti bataia inimii, grabita si speriata, ca o pasare surprinsa noaptea in cuib.
- Nu te speria, proasta mica...
Pe buzele vopsite se desena un suras de incurajare in timp ce gura rotunda de otel se lipea de culcusul inimii ca alta data gura lui Dandu. ii fulgera prin creieri ca detunatura va scula din somn toata casa si va...
3.
- Tulai, conita!... Tulai!... Tuuulai!...
Tinca urla si batea cu pumnii in usa dormitorului sotilor Rosmarin. Didina, buimacita inca de somn, sari din pat si alerga sa deschida. Rosmarin, enervat, mormai:
- Vezi ca s-o fi aprins cosul si toanta aia...
- Tulai, conita, a murit domnisoara !... Tulai, tulai! gafaia Tinca cu ochii rosii de plans si frangandu-si mainile.
- Aoleu!... Alexandre! racni Didina repezindu-se jos asa cum era, in camasa de noapte.
Rosmarin nu-si mai dadu seama cum si-a luat halatul si cum a ajuns in subsol. Didina plangea cu hohote si-si zmulgea parul si gemea:
- Aoleu, fetita mamii cea scumpa si buna! Aoleu si aoleu !
Abia peste cateva ore reusi Rosmarin sa se reculeaga intr-atata ca sa se gandeasca sa anunte politia, rudele, prietenii... Tinca povestea tuturor cum a intrat de dimineata, ca de obicei, sa atate focul in odaia domnisoarei, cum a avut grija sa nu faca zgomot s-o trezeasca. Tare s-a minunat insa cand a vazut lumina aprinsa pe mescioara de noapte si pe domnisoara cu ochii deschisi, cu gurita zambind, de i-a si zis: "Sarut mana, domnisoara! V-ati sculat?" Apoi a vazut revolverul pe pieptul domnisoarei si indata i-a traznit prin minte ca nu e lucru curat...
La patru dupa-amiazi, cand era sa mearga la inele, Alistar a venit cu un brat de flori albe sa le aseze la catafalcul Lianei. A aflat de dimineata, la minister, de la functionari, caci Rosmarin in zapaceala momentului a uitat sa-l vesteasca si pe el, si a alergat. A plans ca un copil de i s-a facut mila si Didinei, cat era ea de amarata, mai ales ca mereu-mereu o intreba:
- Cum a putut face Liana un gest atat de ingrozitor ?... Pentru ce motiv ?... N-o fi oare din cauza mea ?... Poate ca nu m-a iubit suficient si a preferat sa...
Didina, dupa ce si-a mai revenit putin, si-a explicat gestul nenorocit al Lianei prin surmenajul cu invatatura. Daca ar fi avut vreun motiv, vreo suparare sau nemultumire. Liana s-ar fi plans ori ar fi lasat o scrisoare, macar in ceasul mortii, sa fie o mangaiere pentru bietii parinti. Dar poate fi vorba in cazul ei de necazuri cand toata viata a fost rasfatata tuturor si chiar acum era mireasa si in ajun avusese o sindrofie cu veselie si bucurie si a petrecut si a fost fericita, pe buna dreptate, ca nici o alta fata? Cartile si scoala insa i-au zdrobit nervii, incat se plangea mereu de oboseala, chiar si aseara. si intr-un moment desperat, fara sa-si dea seama...
Explicatia Didinei a fost adoptata de toata lumea, chiar de oficialitate. Doar d-na Gotcu exprima o indoiala ici-colo:
- O fi si invatatura, dar poate sa fie si vreo dragoste nenorocita si ascunsa...
D-na Agripina Buta insa observa cu superioritate:
- Liana nu si-ar fi ascuns dragostea, coana Raluca! Era atat de sincera si de comunicativa, draga de ea!... s-apoi ce barbat n-ar fi fost fericit sa fie iubit de o fiinta dulce ca Liana?
- Cu fetele de azi nu poti sti niciodata nimic...
impodobita cu rochia de mireasa, si cu coroana de lamaita, Liana suradea si in cosciug. Dricul alb era incarcat de flori..
Remus Oloman aparu numai miercuri, in ziua inmormantarii. ii era penibil sa vada moarta pe Liana. Bolborosi cateva fraze de condoleante lui Rosmarin care il privea nauc, parca n-ar fi inteles nimic. Apoi urma si el carul mortuar amestecandu-se in grupul rudelor si prietenilor apropiati. Schimba cate o vorba cu cei cunoscuti si ramase in sfarsit langa Dandu care avea ochii rosii si speriati.
- De ce s-o fi omorat biata fata, mai Dandule, ce crezi? intreba incet Remus intr-un rand. Tu ai cunoscut-o mai de-aproape si trebuie sa...
Dandu-se uita uluit si baigui:
- Am iubit-o mult si pe urma...
- A, sa nu-ti inchipui ca te banuiesc pe tine! zise Remus batjocoritor. Liana a fost prea inteligenta ca sa... Nu! Eu ma gandesc la motivarea psihologica a unui gest asa de definitiv... si am impresia acuma ca Liana n-a avut radacini destul de adanci in viata. A fost prea fragila pentru lupta brutala care e viata noastra mecanizata. I-au clacat nervii, la un moment dat, ca unui cal de rasa dupa o cursa de incercare...
Dandu pasea cu ochii in pamant Remus isi continua explicatiile psihologice mai mult pentru sine. in romanul pe care-l purta in cap avea o eroina enigmatica. Acum i se parea ca Liana ii justifica, prin moartea ei, anume motivari indoielnice din punctul de vedere strict logic.
- Nimic nu e mai putin logic ca viata! isi zise dansul, privind nedumerit florile albe ce impodobeau sicriul Lianei.
Jar - Capitolul 1 - Octombre
Jar - Capitolul 2 - Novembre
Jar - Capitolul 2 - Novembre (continuare)
Jar - Capitolul 3 - Decembre
Jar - Capitolul 4 - Ianuarie
Jar - Capitolul 5 - Februarie
Jar - Capitolul 6 - Martie
Jar - Capitolul 7 - Aprilie
Jar - Capitolul 8 - Mai
Jar - Capitolul 9 - Iunie
Jar - Capitolul 10 - Iulie
Jar - Capitolul 11 - August
Jar - Capitolul 12 - Septembre
Jar - Capitolul 13 - Octombre
Aceasta pagina a fost accesata de 1889 ori.
