Jar - Capitolul 12 - Septembre
de Liviu Rebreanu
1.
- Adevarat, Liana? intreba Remus Oloman alarmat indata ce se intoarse la Bucuresti. Se logodeste Dandu?... Cu fata lui Gavrilescu!
- Nu stiu... si nici nu ma intereseaza - zise Liana apatic.
- Dar... v-ati iubit?... Mi-ai spus chiar tu?
- O, iubit!... Ce vorba mare!... A fost poate un capriciu sau poate altceva...
Liana era linistita si purta un suras aproape ostentativ, ca si cand ar fi vrut sa-si dovedeasca si siesi ca incepe o viata noua sau cel putin si-o reface pe cea veche. Dupa lungile zile si saptamani de incordare nervoasa, se simtea in sfarsit capabila sa uite ori cel putin sa incerce sa uite. ii era rusine de ea insasi pentru toate gandurile si faptele din ultimul timp. isi amintea cu groaza umilintele indurate si mai ales cum, dupa fiecare, se gasea tot pe ea vinovata ca sa poata reincepe si sa ajunga a cersi in genunchi, in loc de iubire, macar toleranta de a culege ramasitele altora.
Pentru a-si smulge din suflet iubirea aceasta care a transformat-o intr-o biata zdreanta umana, voia sa faca pasul hotari tor si sa se marite. Numai asa isi va putea birui slabiciunea pe urma careia si-a pierdut chiar dragostea de viata. Constantin Alistar i-a scris mereu, cu toate ca ea nu i-a raspuns niciodata. Scrisorile au venit insa in vremea cand nu mai era stapana pe viata si sentimentele ei. Pentru Alistar avea pretextul tristetei cu moartea bunicii. Are sa-i marturiseasca mai tarziu, inaintea nuntii, greseala si iubirea cu Dandu. Nu vrea sa minta pe cel care-i va fi tovaras de viata si nici sa aiba taine fata de dansul. Daca el o iubeste cu adevarat, va intelege si va ierta si vor fi fericiti...
Alistar se prezinta in primele zile din septembre. Era indoit si ingrijorat. Banuia ca Liana, neraspunzandu-i nimic timp de o luna, a vrut sa-i dea a intelege ca isi retrage promisiunea.
- Sunt de patru zile in Bucuresti - zise el- dar n-am cutezat sa viu. Nici pe tatal tau n-am incercat sa-l vad, de frica sa nu aflu prea curand ceea ce n-as fi dorit... Tacerea ta. Liana draga, m-a pus pe ganduri, ca sa nu zic mai rau, oricat te stiam de afectata de pierderea bunicii tale...
Fiindca o iubea, s-a impacat repede. Liana era atat de draguta cu dansul ca se simtea rasplatit pentru toate neraspunsurile. Iar cand a venit a doua oara, peste cateva zile. Liana i-a spus ca s-a hotarat definitiv sa faca logodna indata ce va iesi din doliu si se vor fi implinit trei luni de la moartea batranei, iar casatoria cat mai curand, poate chiar la o saptamana. in privinta aceasta, fireste, mai trebuie sa se consulte si cu parintii carora inca nu le-a spus nimic, fiindca a tinut sa-l anunte mai intai pe el Data cununiei poate ca vor lasa sa o fixeze batranii ca sa aiba ragaz sa se pregateasca cu trusoul si toate cele trebuincioase... Alistar ii saruta mereu mainile ascultand-o si aproband tot cu entuziasm. Fericirea il intimida. Abia intr-un tarziu intreba:
- Acum pot sa te imbratisez. Liana?
- Acuma da! facu ea surazand. Acuma tu esti stapanul tuturor sarutarilor mele! Numai tu!
Se lasa in bratele lui, murmurand cuvinte de dragoste, cu ochii inchisi, cu gandurile tulburi si se surprinse ca incearca sa-si inchipuie ca se afla in bratele lui Dandu.
- Saruta-ma! suspina Liana parc-ar fi vrut sa se pedepseasca.
Cand aflara batranii, in aceeasi seara, casa se umplu de bucurie. Felicitari, imbratisari, lacrimi.
- Saraca matina, cum n-a apucat si ea ziua asta! exclama Didina induiosata.
Statura pana tarziu sa discute si sa stabileasca amanuntele, desi acestea nu se puteau epuiza intr-o singura seara. Rosmarin ar fi dorit o logodna mare, cu lume multa si cununia mai simpla. Didina se supara: cum sa n-aiba Liana nunta mare si mai frumoasa ca toate fetele, cand face o partida asa de stralucita? Se marita cu un director general, nu cu un ofiteras oarecare... Hotarara deocamdata ca sindrofia obisnuita a Lianei sa fie un fel de anuntare generala a logodnei care va urma la cateva zile, numai in familie. Nunta s-ar putea face chiar a doua sau a treia zi dupa logodna. De ce sa mai taraganeze? Hartiile in orice caz vor trebui sa fie gata, ca sa nu aiba sa astepte din pricina lor. Data nuntii totusi mai depinde si de cum vor putea grabi confectionarea trusoului, fiindca d-na Rosmarin tinea neaparat sa faca Lianei un trusou cum n-a mai avut alta mireasa...
Cand Liana se retrase sa se culce si veni Tinca sa-i aduca ceva, o intreba curioasa:
- stii, Tincuto, ca ma marit ?
- Mi-a spus adineaori, conita... si tare m-am bucurat !
- Ei, spune drept, Tincuto, care-ti place tie mai mult, asta pe care-l iau ori...?
- Apoi de, domnisoara draga...
Servitoarea avu o mica ezitare inainte dea spune ca prefera pe Alistar. Liana se vari in pat, sa adoarma mai repede. Voia sa se gandeasca numai la Alistar si se gandea mereu la Dandu...
Spunea tuturor ca se marita si-si afisa fericirea. isi dadea seama ca o face in speranta ca vestea, ajungand la urechile lui Dandu, are sa-i starneasca gelozia ori sa-i redestepte dragostea. Fiindca nu auzea nimic, i se parea ca nimeni nu i-a spus si se enerva. intalnind intr-o zi pe Remus Oloman, in loc de buna ziua, il intampina cu:
- Ma marit cu Alistar, Remus draga... Ai auzit? Ce zici?
- Foarte bine, foarte cuminte - spuse Oloman fara mirare. E chiar mai cuminte.
- Nu-i asa, Remus? Nu-i asa? zburda Liana, sigura ca in sfarsit Oloman are sa-i comunice.
2.
Ziua Liana era vesela ca si odinioara, inainte de a fi intalnit pe Dandu. Nu mai purta doliu mare, dar mai pastra culoarea cernita in imbracaminte.
"M-am invatat cu doliul ca si cu durerea", se gandea in sine, desi altfel spunea ca a indragit culoarea neagra pentru ca ii sade bine.
Serile se intrista. Atunci ramanea singura cu gandurile pe care nu le mai putea insela. Voia sa judece rece si obiectiv. Nu-si mai gasea vini imaginare si nici nu se condamna ca n-a facut tot ce trebuia si nu trebuia ca sa-si apere iubirea. Se mangaia de multe ori, dupa ce examina in gand atatea momente in care Dandu s-a purtat odios, ca a fost napasta ei sa dea peste un om nedemn de o dragoste mare si curata. isi amintea de atatia baieti cari au oftat dupa ea si ar fi fost fericiti daca i-ar fi ascultat Nici unul n-ar fi fost atat de rau ca Dandu... Se intreba de ce l-a ales tocmai pe el? si nu gasea nici o explicatie sau motivare logica. in realitate Dandu e exact antipodul celui visat de ea inainte de a-l fi cunoscut. Ce antipatie a avut ea fata de ofiteri totdeauna! Poate a fost presimtirea suferintelor ce va avea sa indure din pricina unui mic locotenent.
intr-o seara, tarziu, neputand adormi, hartuita mereu de aceleasi ganduri, a aprins becul, a coborat din pat si a tras sertarul scrinului cu amintiri, sa le trieze, sa le aranjeze din nou - poate de un an nici n-a mai cotrobait prin ele - si astfel sa-si alunge ispitele. Erau mai cu seama scrisori de la tineri cari jurau ca o adora, biletele, mici trofee de la baluri sau petreceri, lucruri neinsemnate de care totusi se lega cate-o sclipire a trecutului, si care pastrau vii pentru ea momente placute care s-au stins de mult ca basicile de sapun... Citea cate-o fraza inflacarata si se induiosa. Pe atunci bombasticismul romantic in amor i se parea atat de caraghios !... Rascolind mereu in sertar, dadu deodata peste revolverul lui Dandu. Se sperie o clipa. Apoi isi aduse aminte cum i l-a sterpelit, cu cata groaza si graba, ca nu cumva sa se omoare bietul Dandu pentru ea.
- Cat am fost de proasta ! se gandea cu parere de rau. El facea teatru si eu, neroada, credeam ca e iubire. Am trait numai cu iluzii!
Lua revolverul fara frica si-l examina parc-ar fi vrut sa ghiceasca cum functioneaza. Dandu spunea ca apasa pe tragaci si... Privind revolverul se gandea ca numai de la Dandu n-are nici o amintire, nimic decat durerea si rusinea. El nu i-a scris nici un rand, nu i-a facut nici un cadou, cat de neinsemnat I-a trimis flori catva timp, pana ce i-a infectat inima. Pe urma nici macar flori... Florile vestede s-au aruncat la gunoi, cum a aruncat-o si el pe ea cand s-a vestejit. intre semnele de la altii, straini carora ea nu le-a oferit decat cel mult vreun suras inselator, a ramas si revolverul lui ca o amintire sinistra. Daca nu i l-ar fi luat ea, ar fi putut crede ca i l-a ascuns Dandu inadins ca un indemn.
si totusi, cand se hotari sa nu mai pastreze revolverul printre lucrurile scumpe, primul gand care i-a rasarit in creieri a fost sa mearga sa i-l dea inapoi. E datoare sa i-l duca. Nu poate sa retie nimic de la dansul. Dealtfel Dandu i l-a si cerut mereu... si cu acest prilej ii va putea anunta si casatoria pe curand cu Alistar.
"Nu, nu !" isi zise indata cu dezgust de ea insasi ca mai poate sa se gandeasca sa-i treaca pragul
Chiar razgandirea o simti nesincera si provocata numai de temerea ca soldatul nu i-ar mai permite sa intre, ba ar putea s-o si bruscheze daca ar insista, fireste din ordinul lui Dandu care si atunci era cat pe-aci sa-l bata...
Orisicum revolverul nu mai poate sa-l pastreze. Ar deveni o alta ispita. Trebuie sa-l inlature. Deocamdata nu stia ce sa faca cu el. il ascunse in poseta ce-i era la indemana, pe mescioara de noapte. Apoi aranjand din nou sertarul si chibzuind mereu cum sa-l zvarle undeva, ii rasari in minte spontan, ca o idee care fermenteaza, mult pana sa-si gaseasca forma de circulatie:
- Am sa-l impusc cu revolverul lui!
Zadarnic mai incerca sa izgoneasca din creieri gandul. Recunostea ca face o nebunie, ca isi distruge viata, ca. isi da in vileag rusinea... Fara ura, cu sange rece si cu liniste sufleteasca isi zicea ca numai omorindu-l pe el se salveaza pe ea. Cat timp va trai Dandu, viata ei va fi o vesnica temnita. Cand va fi disparut el, ea va putea trai si in temnita mai bine decat azi in libertate.
Adormi faurindu-si planul. si se trezi a doua zi mai hotarata.
Fireste, cel mai nimerit ar fi fost sa-l ucida chiar acasa, acolo, in strada Regala, unde i-a terfelit iubirea. Dar a renuntat, nu pentru ca nu ar putea patrunde, ci de frica sa n-o induioseze amintirile sau sa nu-si inchipuiasca Dandu ca dragostea a manat-o iar la dansul. ii ramanea sa-l astepte pe strada, oriunde in afara de strada lui.
Nu se grabea. Avea rabdare. Iesea in fiecare zi pe Calea Victoriei, pe unde obisnuia el sa treaca. Se intorcea acasa fara parere de rau ca nu l-a intalnit. Revolverul il purta in poseta, mereu, sa-l aiba in orice clipa, la indemana.
De cateva ori i s-a parut ca-l zareste. isi iutea pasii, fara emotie. Cand vedea ca l-a confundat, ca era un strain, trecea linistita inainte ori se intorcea inapoi.
in sfarsit, intr-o dupa-amiazi, in coltul strazii Sarindar, oprindu-se putin sa se fereasca de o masina ce cotea claxonand furios, s-a pomenit deodata fata-n fata, la trei pasi, cu Dandu care venea dinspre Cercul Militar. Se vazura in acelasi moment si avura amandoi aceeasi usoara tresarire. Liana ramase pironita pe loc in timp ce el continua sa se apropie. Era civil, cu palaria cafenie trasa putin pe ochi si la dreapta. Cand ajunse in dreptul ei, Dandu, ridica palaria cu un suras natural, zicand simplu ca un prieten bun:
- Sarut mana, Liana !
- Buna ziua, Dandutule! raspunse glasul Lianei, la fel de simplu si de prietenos.
Dandu trecu pe langa ea, departandu-se. Liana in acelasi loc, intoarse capul dupa el, urmarindu-l cu ochii mari albastri si baiguind in nestire:
- Dandutule...
Spera ca va intoarce si el capul, dar Dandu se departa mereu si curand disparu in multimea pestrita care umplea strada. Abia cand il pierdu din ochi, simtindu-si degetele amortite de cum se inclestasera in poseta, isi aduse aminte de revolver si de planul ei ucigas. Parca ar fi mustrat-o constiinta, repeta stins:
- Dandutule...
Jar - Capitolul 1 - Octombre
Jar - Capitolul 2 - Novembre
Jar - Capitolul 2 - Novembre (continuare)
Jar - Capitolul 3 - Decembre
Jar - Capitolul 4 - Ianuarie
Jar - Capitolul 5 - Februarie
Jar - Capitolul 6 - Martie
Jar - Capitolul 7 - Aprilie
Jar - Capitolul 8 - Mai
Jar - Capitolul 9 - Iunie
Jar - Capitolul 10 - Iulie
Jar - Capitolul 11 - August
Jar - Capitolul 12 - Septembre
Jar - Capitolul 13 - Octombre
Aceasta pagina a fost accesata de 1858 ori.
