Jar - Capitolul 7 - Aprilie
de Liviu Rebreanu
1.
- Degeaba, fata cuminte si desteapta ca Liana nu se pomeneste! zicea acuma d-na Rozmarin si cand nu era Liana de fata, dar mai ales cand era.
Facea aluzie la Dandu, fireste. A bagat de seama inca de-atunci, seara, la Gavrilescu, cat a fost Liana de rece cu aviatorul si cum l-a refuzat cand Angela i l-a propus s-o insoteasca pana acasa. I-a atras atentia chiar atunci si lui Rozmarin care, la randul sau, avea impresia ca Dandu cam dadea tarcoale fetei celei mici a lui Gavrilescu.
- Fireste- zicea batranul. Daca la Liana nu i-a mers sa-si bata joc de ea cum ar fi dorit poate dumnealui, isi incearca norocul unde crede ca are mai multe sanse...
- Ai crede ca ofiterii sa fie oameni de treaba - raspundea Didina scarbita. Eu asa am apucat. Dar se vede ca si militarii s-au stricat cum s-a stricat toata lumea dupa razboi.
Liana auzea si tacea. Fiece cuvant rau despre el o durea acuma ca erau certati. Umbla ca o halucinata si nu-si gasea nicaieri linistea. A trecut o saptamana de cand a plecat. De ce l-a lasat ? De ce a tacut ? De ce nu l-a oprit? Nu-si mai aducea aminte deloc cum s-a petrecut scena, parca un burete i-ar fi sters-o din memorie. Presimtirea ii spunea insa ca n-are sa se mai intoarca. Iesea prin oras si inainte si dupa-amiezile cu speranta ca-l va intalni undeva si revenea mai amarata. isi dadea seama ca fiece zi de intarziere adanceste despartirea si asta o ingrozea. Se pregatea mereu sa se duca in strada Regala, sa intre in apartamentul unde a cunoscut fericirea si sa zica simplu: "Am venit, Dandutule!" isi zicea ca intre doua fiinte care se iubesc nu se poate narui tot din pricina unor lucruri de nimic, ca e o nebunie sa-si distruga iubirea pentru un scrupul de demnitate... Totusi nu putea trece pe strada Regala.
intre timp s-a vazut de doua ori cu Remus Oloman, dar nu i-a spus nimic, evitand chiar sa rosteasca numele lui Dandu. A treia oara Remus a vazut-o tulburata si a intrebat-o, iar Liana a raspuns, bucuroasa ca poate spune cuiva, cu surasul trist care-i devenea din ce in ce mai trebuincios:
- Ne-am certat si nu mai stiu de el de zece zile!
Cand a aflat toata povestea, Remus Oloman a
exclamat cu o indignare de protector:
- Bine, dar sunteti niste copii idioti!... E admisibil?... si tu esti vinovata, dar el e un magar fara scuza !... Pentru o copilarie prosteasca sa va...
si a inceput el sa explice Lianei cum trebuie sa se fi intamplat lucrurile si cum nu este la mijloc decat o simpla si absolut inofensiva neintelegere. Liana asculta lamuririle cu o bucurie nestapanita. Era atat de fericita ca se convinge, incat intrerupea mereu cu aprobari din cap si din gura:
- Adevarat, Remus !... Nu-i asa, Remus?
in sfarsit tanarul, plecand, fagadui solemn:
- Ei bine, am sa-i trag o sapuneala domnisorului sa ma tie minte!... si am sa-l aduc de urechi la picioarele tale sa-ti ceara iertare, magarul!
Liana exulta, dar ii paru rau ca, chiar si in gluma, Remus il facea magar pe bietul Dandu.
Era in miercurea din Saptamana patimilor. Vineri dupa-amiazi Remus a revenit cu Dandu. Liana i-a primit cu o voiosie pe care de mult nu o mai avusese. Daca n-ar fi fost de fata Oloman, i s-ar fi aruncat in brate si l-ar fi sarutat pana sa-i soarba sufletul. Asa insa a trebuit sa se multumeasca a-i intinde amandoua mainile si sa-l intrebe dragalas, implantandu-si ochii in ochii lui:
- Pe unde ai umblat, Dandutule, si ce-ai facut de nu ne-am mai intalnit de atata timp?
Ofiterul facea sfortari vizibile sa-si ascunda un simtamant care-l jena. Raspunse sarutandu-i degetele nervoase:
- Am fost trimis la centrul din Chisinau sa... Am lipsit din Bucuresti fiindca serviciul a inceput sa fie... Abia ieri m-am intors si... Era sa viu ieri, dar Remus n-a putut si de aceea...
Mintea atat de prosteste ca lui Oloman ii era rusine. Vedea si Liana ca minte si totusi ii placea, socotind minciuna o forma de scuza si singura posibila in clipa aceasta.
Mai bine de o ora au vorbit lucruri care nu interesau pe nimeni, nici macar pe Remus. Liana zambea intr-una si se uita la Dandu ca intr-o oglinda in care isi vedea mai clar sufletul. Oloman se simtea de prisos. S-a gandit la inceput sa caute pe Rozmarin ca sa-i poata lasa pe ei singuri cateva minute. Batranul insa era in oras cu Didina dupa cumparaturi pentru sarbatori...
in cele din urma au hotarat sa mearga maine seara im-preuna la inviere.
- Venim sa te luam mai devreme, pe la zece jumatate sa zicem! spuse Remus. Asta, stii, numai ca sa nu se formalizeze batranii ca esti singura cu Dandu. Eu insa declar anticipat ca am sa ma pierd de voi prin multime...
- De ce vorbesti asa, Remus? zise Liana cu o mica mutra de suparare dar cu ochii sclipind de recunostinta. Crezi ca ne jenezi?... Esti un intrigant, Remus ! Noi n-avem ce sa ne ferim de nimeni, cu atat mai putin de tine.
- Tocmai pentru ca nu vreti sa va feriti! incuviinta ironic tanarul gazetar.
Batranii n-au fost deloc incantati cand le-a spus ca iar iese cu aviatorul. Ei au avut grija sa invite pe Costica Alistar la masa a doua zi de Pasti. Daca Liana ar fi fost inteleapta, ar fi aranjat lucrurile asa incat sa se duca cu Alistar la inviere. Cel putin bine ca e si Remus cu dansii, un baiat cu scaun la cap si serios...
intre cei doi tineri Liana zburda ciripind si razand in seara calduta de aprilie. Pe strazi lumea forfotea iar in aer staruia miros de cozonaci. Ici-colo mai intalneau oameni incarcati cu pachete, in vreme ce magazinele isi trageau obloanele de fier rand pe rand. in vitrinele luminate ale bacaniilor si cofetariilor, ouale rosii raspandite printre marfuri aminteau sfintele sarbatori.
Cei trei rataceau in nestire pe strazi, sa treaca timpul pana la inceperea slujbei bisericesti. Dupa ce se invartira prin cartierul Berzei, coborara in Schitu Magureanu si intrara in Cismigiul unde primavara isi despletea tineretea in parfumuri de pamant reavan, muguri proaspeti si flori timpurii. Pe marginea lacului cu apele argintate de luna. Liana striga cu insufletire:
- Uite, Dandu, parca si acuma e gheata buna de patinaj!
Iesira la bisericuta din dosul Palatului Remus, ca sa fie mai original, propuse sa se opreasca aici:
- E lume mai putina si e mai intim si mai mistic!
Nu era credincios si considera serviciul divin numai ca un spectacol. Liana refuza, fara macar sa se uite spre bisericuta dosnica:
- Nu ! Nu! Va rog!... Asta e biserica celor ce s-au inselat in dragoste si sunt nefericiti...
Trecura inainte, sa mearga la Domnita Balasa. in Piata Teatrului National se razgandira ca e prea departe si se intoarsera pe Calea Victoriei spre Biserica Cretulescu.
- Sigur! zise Dandu strangand bratul Lianei Aici suntem mult mai aproape...
isi croira cu greutate drum prin multimea gramadita, dar totusi razbira pana aproape de intrare. Remus s-a ratacit, precum fagaduise, incat Liana cu Dandu s-au pomenit singuri in mijlocul unei lumi necunoscute care se imbulzea si se strivea in cautarea unui loc mai bun. Valmaseala oamenilor ii strangea si pe ei intr-o imbratisare fara voie. Dandu o tinea de mijloc, sa o apere, sa n-o smulga multimea de langa el. Din cand in cand se priveau si zambeau.
Apoi cand rasuna "Hristos a inviat". Liana se inchina cu emotie. in vreme ce cantecul corului se amesteca cu dangatul clopotelor intr-o armonie dominanta de inaltare, in sufletul ei tresalta o noua speranta. Iubirea reinviata in noaptea sfanta ardea ca o faclie de viata noua a carei flacara purifica inimile...
Pe urma, cand au inceput sa se imprastie oamenii cu luminarile aprinse, isi zisera, amandoi in acelasi glas si cu acelasi gand:
- Hai sa mergem...
Pe strada Regala, apropiindu-se, Liana intreba dragastos:
- Ma iubesti, Dandutule?
- Mult!... Mult! mormai dansul frangandu-i mijlocul.
Urcand scarile Liana se simtea alba si curata ca si atunci cand le-a urcat prima oara...
Tarziu, dupa orele doua, apropiindu-se de casa, Liana isi aduse aminte ca - a promis parintilor sa nu intarzie mult, ca sa fie si ea la gustarea traditionala dupa inviere, cu oua rosii si cozonac cald. A uitat, dar nu-i parea rau. Avand o cheie de la intrarea marchizei pentru orice eventualitate, s-a furisat in casa in varful picioarelor, sa nu trezeasca pe batrani si sa poata minti maine ca s-a intors mai devreme. Rozmarin totusi a simtit-o, dar n-a mai vrut sa-si strice somnul si doar in gand si-a zis:
"Cum a iesit cu derbedeul, cum vine iar spre ziua acasa ca la hotel!"
2.
in dumineca Pastelor Liana s-a grabit sa dea de stire parintilor ca a doua zi se duce la aerodrom sa primeasca botezul aerului Batranii erau consternati: cum sa plece cand se afla la masa Alistar? Liana nu se tulbura deloc: are sa se aranjeze ea cu Alistar; la urma urmelor il va lua si pe el. Dealtfel Dandu a rugat-o sa aduca si pe Bebe "sa-l faca o tura”, precum i-a promis asta-iarna. D-na Rosmarin a sarit ca o leoaica.
- Tu du-te, fa ce vrei, ca ai ajuns de nu mai primesti nici o vorba de la parintii tai, parca ti-ar fi dusmani si ti-ar vrea raul.. Dar copilul sa nu mi-l amagesti, sa mi-l omoare ori sa-l schilodeasca bezmeticii aia pe-acolo, c-apoi trai cu mine nu mai duci, asa sa stii!... incalte de-ar fi unul mai cuminte, mai grijuliu, dar sa las eu viata copilasului pe seama unuia ca Dandu, Doamne fereste!
Iesirea ei, sprijinita si de bunica, deopotriva de ingrozita de primejduirea vietii copiilor, a ramas fara rezultat fiindca Bebe protesta atat de vehement (ameninta ca, daca nu-i da voie, are sa se sinucida aruncandu-se inaintea tramvaiului), incat a trebuit sa cedeze cu durerea in suflet si blestemand:
- Cine dracu (Doamne iarta-ma, ca-i sfanta zi de Pasti!), cine ne-o mai fi trimis in casa pe haimanaua asta !... Doamne, Doamne! Sa stiti ca de la asta numai nenorociri poate sa ni se traga! Uite asa-mi spune mie inima!
Alistar era bucuros sa iasa cu Liana care, inainte de a trece la masa, cat a avut ragaz sa stea putin de vorba, i-a facut imputari ca n-a venit s-o ia la inviere, unde i-ar fi fost asa de placut sa fie impreuna... D-na Rosmarin l-a rugat sa aiba si el mare grija de Bebe, ca ea nici nu mai traieste pana nu si-o vedea copilasul intors acasa, cu toate ca Alistar ii explica si o asigura ca Dandu e unul din cei mai buni piloti romani.
La aerodrom Dandu ii astepta. Prezenta lui Alistar il surprinse numai o clipa. Cativa ofiteri tineri inconjurara pe Liana cu o ploaie de complimente, oferindu-se care de care sa-i fie calauza primului zbor. Liana impartea surasuri din belsugul bucuriei care-i stapanea sufletul A trebuit sa cedeze intaietatea lui Bebe care nu admitea sa i-o ia inainte o fata.
in timp ce avionul decola cu Dandu si Bebe intr-un rascolitor uruit de motor, si apoi se inalta. Liana, urmarindu-i cu priviri duioase, vorbea si glumea intr-una ca sa nu-si tradeze emotia. in sfertul de ora cat a tinut tura cu Bebe, a induplecat si pe Alistar sa faca un zbor de placere, asa ca in clipa cand ateriza avionul lui Dandu, altul decola cu directorul care, dealtminteri, mai zburase, facuse si un drum pana la Paris pe calea aerului si a primit invitatia numai pentru a fi pe placul Lianei si a celorlalti.
- Ei, cum ti-a placut, Bebe? intreba Liana mangaindu-l.
- Superb! striga copilul cu entuziasm. Dar a fost prea putin!... Trebuie sa mai facem o tura! Nu-i asa, nene Dandule?
Liana se urca in carlinga fara frica. Avea atata incredere in Dandu! Totusi cand aparatul s-a urnit din loc, a inchis ochii parca ar fi vrut sa uite tot, sa se detaseze de toti si de toate, sa se destepte in inaltimile vazduhului, ca intr-alta lume, singura cu el. N-a simtit despartirea de pamant. Cand a deschis pleoapele peste un rastimp, buimacita putin de vajaitul asur-zitor al motorului, n-a vazut intai de jur imprejur decat imensul lintoliu de cer albastru in care plutea ca intr-o mare de seninatate. Abia pe urma a descoperit jos harta uriasa a Bucurestilor pe care se zugraveau ca niste jucarii de copii casele, strazile, pietele, gradinile...
Se pareau insa atat de straine si de marunte ca si cand toate ar fi fost fara importanta. in vazduhul pur inima ii palpita mai fierbinte, purificata de slabiciuni, devotata desavarsit sentimentului atotcuprinzator pentru care viata merita sa fie traita. in fata vedea umerii si capul lui Dandu. Cu atentia incordata, cu gatul intins, manuind sigur si energic aparatul, ca un calaret strunind un animal de rasa, ii aparea ca un erou din basm. Parca niciodata nu i-a aratat mai limpede in strafundul firii ei cat de mult il iubeste, ca acuma in inaltimile ceresti unde se afla departe de oameni si mai aproape de Dumnezeu. il simtea intreg si definitiv in inima, izvorul de viata si destinul ei... Nu se mai uita la privelistea de jos, nu mai voia sa vada nimic afara de dansul care reprezinta mai mult decat toata lumea...
Deodata Dandu intoarse capul. Gura lui radea si spunea ceva in timp ce cu mana arata in jos. Fara sa se uite, Liana intelegea ca i-a aratat casa din strada Regala, cuibul iubirii lor. Miscata de gandul lui, raspunse intai numai cu un ras nehotarat. Cand apoi iar nu-i mai vazu decat ceafa si spatele i se paru ca s-a intunecat cerul. si atunci, coplesita de iubire si de regrete, a inceput sa strige din rasputeri si sa-si usureze inima prea plina:
- Te iubesc, Dandu! Te iubesc!... Tu esti viata mea, Dandu!
Dandu sedea la volan, cu ochii inainte. Strigatele de dragoste ale Lianei mureau in huruitul motorului fara a mai ajunge la urechile lui...
Liana cobori sprinten pe pamant cu impresia ca zborul a fost un vis de o clipa, desi statuse in aer o jumatate de ora. Cat mai zabovira pe aerodrom. Liana gasi prilejul sa-i sopteasca lui Dandu:
- Multumesc!... Sunt fericita!... Maine vin!... Maine!
intorcandu-se, au luat si pe Dandu sa-l scoata in oras. Liana si Bebe au ramas in strada Transilvaniei. Masina cu cei doi barbati si-a continuat calea. Liana a asteptat pe trotoar pana a vazut-o cotind in alta strada. Buzele ei murmurau pierdut:
- Maine !... Maine!...
Jar - Capitolul 1 - Octombre
Jar - Capitolul 2 - Novembre
Jar - Capitolul 2 - Novembre (continuare)
Jar - Capitolul 3 - Decembre
Jar - Capitolul 4 - Ianuarie
Jar - Capitolul 5 - Februarie
Jar - Capitolul 6 - Martie
Jar - Capitolul 7 - Aprilie
Jar - Capitolul 8 - Mai
Jar - Capitolul 9 - Iunie
Jar - Capitolul 10 - Iulie
Jar - Capitolul 11 - August
Jar - Capitolul 12 - Septembre
Jar - Capitolul 13 - Octombre
Aceasta pagina a fost accesata de 2005 ori.
