Jar - Capitolul 3 - Decembre
de Liviu Rebreanu
1.
Rosmarin se simtea din ce in ce mai oropsit. Treceau zile dupa zile, intrau in decembre si nu putea face nici un gest ca sa-si asigure soarta. Sfarsitul lunii e data fatala pentru dansul si nimanui in casa nu-i pasa. Parca ar fi un strain. Toata vremea se vorbeste numai despre Liana si despre aviatorul ei. Ba a mai primit un buchet de liliac, ba s-a intalnit cu el... si Didina nu mai ispraveste cu planurile, iar fata, de unde la inceput tacea ori se revolta, acuma o starneste mereu cu intrebari: "Mamicule, ce crezi tu, o fi asa?... Cum zici tu, mami-cule?" Iar cand incerca el sa pomeneasca de durerile lui, toate sareau intr-un glas sa-i astupe gura.
in sfarsit intr-o zi batranul isi pierdu rabdarea si declara ritos ca, daca destinul lui nu intereseaza pe nimeni si daca e vorba ca el sa fie socotit ca o cantitate neglijabila, atunci se muta la hotel. Baremi sa afle si lumea ca la batranete a ajuns strain in casa lui. D-na Rosmarin se cruci:
- Vai de, mine. Alexandre, doar n-oi fi gelos pe fata ta?... N-am mai auzit una ca asta de cand m-a facut mama, si sunt femeie batrana... Ce-ti lipseste, omule? Nu te ingrijim, nu te respectam?... Ti-e necaz ca ne ocupam de norocul fetei? Atata poti tu sa fii de hain?r.. Nu e fata ta. Alexandre, pentru numele lui Dumnezeu ?
- Fata mea, fata mea! mormai Rosmarin ursuz. Dar eu nu-s om ?... La intai ianuarie se poate intampla sa raman pe drumuri, stii bine, ca ti-am povestit ce mi-a spus Costica, si pe voi nici capul nu va doare parca as fi un vagabond!
- Nu, mamicule, are dreptate tata! interveni Liana duios. Exagerezi si tu cu Dandu si cu toate lucrurile astea fara importanta...
in focul momentului Didina continua sa se revolte contra sufletului acru al unui tata denaturat. Mai tarziu insa ii recunoscu dreptatea si, sfatuindu-se cu bunica, se hotari sa roage pe coana Raluca sa se duca pentru bietul Alexandru la ministrul care a fost odinioara secretarul raposatului Gotcu si care nu poate sa-i refuze un lucru atat de mic. in aceeasi seara consulta si pe Rosmarin care indata se lumina:
- De, bine-ar fi, cum sa nu fie, numai sa vrea coana Raluca...
D-na Gotcu primi aproape cu bucurie. Ea de mult ar fi dorit sa faca un gest care sa dovedeasca intregii mahalale cata trecere are in lumea celor mari, cu toate ca e vaduva si saraca. Mai mult, ceru sa mearga cu ea si Liana, sa auda cu urechile ei raspunsul ministrului; in realitate d-na Gotcu se gandea ca o fata frumoasa face totdeauna impresie asupra barbatilor si poate sa fie si ea de vreun folos.
S-au dus cateva zile de-a randul. Ba nu era acolo ministrul, ba era, si cerberii de la usi nu le permiteau sa patrunda nici pana la seful de cabinet. Atunci Liana si-a adus aminte de Alistar. L-a cautat.
- Ce placere sa te mai vad! exclama directorul aprinzandu-se si sarutandu-i cand o mana, cand pe cealalta. Credeam ca m-ai uitat de tot...
- Daca d-ta nu mai dai semne de viata? ciripi Liana cochet.
- Trebuie sa mai viu pe la voi, negresit! facu Alistar oftand. Dar slujba asta! Ai vazut cata lume in anticamera, pe coridor?
Le intovarasi si le introduse la seful de cabinet. D-na Gotcu era cam ofensata ca directorul abia a bagat-o in scama. Camera era plina de solicitatori. seful, un tanar ferches, remarca frumusetea Lianei si, dupa ce isi satisfacu galanteria prin cateva complimente, ii spuse misterios:
- Ministrul e in conferinta cu un director de ziar si mi-a spus sa nu-l deranjez. Totusi, pentru d-ta, voi incerca sa calc consemnul, ca sa nu te plictisesti asteptand, desi mi-ar fi drag sa te retin aici cat mai mult sa-mi infrumusetezi cabinetul... Un moment.
Zbarnaise soneria. Se strecura discret inlauntru. Peste un minut reveni, zicand triumfator:
- Poftiti, domnisoara... si doamna !
Ministrul, cu mustata neagra tunsa, cu ochii mici de viezure, cu figura oblonga, statea in picioare langa biroul masiv, in vreme ce interlocutorul sau se tolanea in fotoliul englezesc de piele bruna.
- Doamnele? facu ministrul, privindu-le plictisit.
- Nu ma mai cunosti, excelenta? zise d-na Gotcu apropiindu-se. De atatia ani de cand...
- Coana Raluca? exclama ministrul inviorat. Bata-te sa te bata, coana Raluco!... Ce mai faci?...
E un veac de cand nu te-am mai intalnit... Ce-i drept insa, n-ai intinerit, coana Raluco!
Ministrul rase cu un ras acru, apoi urma tot prietenos:
- Ei, ce te aduce pe aci, coana Raluco?... Ia spune !... si sa stii dinainte ca vreau sa te servesc, afara daca nu-mi ceri parale sau ceva mai imposibil!
- Apoi sa vezi, excelenta...
D-na Gotcu inflori jalba cu toate amanuntele induiosatoare ce-i treceau prin minte, pomenind de cateva ori si pe raposatul care a lasat-o in mizerie dar cu cinstea neatinsa. Ministrul se sili sa asculte cu compasiune si cand intelese despre ce e vorba, o intrerupse:
- Bine, coana Raluco... Te-am priceput si iti promit sa fac tot posibilul sa fii multumita, d-ta si protejatul d-tale... Cum il cheama?
Pe un bloc, cu creion rosu, insemna numele, intreband iar:
- Ce serviciu?
- De, eu nu cunosc serviciile d-voastra - se incurca d-na Gotcu. Spune tu, Liana, ca tu trebuie sa stii!
- Datoria publica - rosti fata care statuse deoparte, jenata si inutila.
- Domnisoara? intreba atunci ministrul care o examinase intre timp cu priviri curioase.
- E chiar fiica lui Rosmarin! facu d-na Gotcu cu oarecare mandrie. Frumoasa fetita, nu-i asa, excelenta? Unde mai pui ca e si foarte studioasa, gata sa ia licenta in litere...
- Toate complimentele, domnisoara! zise ministrul invaluind-o cu o privire lacoma si intinzandu-i mana. Dupa o clipa, continua: Asa, coana Raluco si domnisoara... Sa fiti linistite!...
Apoi se intoarse brusc catre domnul din fotoliu si aratandu-le in chip de prezentare:
imi dati voie?... Uite, dumnealui e domnul Racaru, directorul ziarului Fulgerul!... Poate ai vreodata nevoie de presa, coana Raluco... sa te adresezi dumnealui ! a propos. Pane, tu ai cunoscut pe Gotcu?... Domnule, ce om a fost si cum s-a prapadit de repede!
Pantelimon Racaru se ridica alene din fotoliu si dadu mana cu d-na Gotcu, pe urma cu Liana pe care o disecase tot timpul cu o insistenta lubrica. Era mijlociu de statura si vanjos ca un hamal. Bratele lungi cu mainile mari atarnau si se leganau necontenit. Picioarele greoaie se intepeneau pe pamant cu un tremur nervos din genunchi. Hainele ii veneau largi pe corp si erau botite si sifonate parca s-ar fi culcat imbracat. Capul mare, colturos, sedea solid pe gatul scurt si gros. Parul negru, lung, ciufulit si incurcat ca si cand ar fi fost certat cu pieptenele, ii cadea mereu pe fruntea lata, involburata, subt care luceau ochii cafenii, holbati, cu albul aprins de o retea de vine rosii. Era sasiu si privirile neastamparate parca urmareau in acelasi timp diferite tinte, incrucisandu-se insa intr-o expresie taioasa, patrunzatoare. Mustata retezata drept ii descoperea gura vasta, carnoasa, cu dintii lungi, galbeni. Barbia falcoasa, invinetita de ascutisul briciului, parea totusi vesnic nerasa... Porni sa vorbeasca repezit, adresandu-se ministrului si uitandu-se simultan la d-na Gotcu si la Liana. Avea vocea haraita si in colturile gurii framanta buburuze albe de saliva:
- Cum sa nu fi auzit, monser, despre Gotcu?... Marc talent si mare precursor!... stii ce zice Leon Daudet despre oamenii de felul lui Gotcu? Zice...
D-na Gotcu pleca satisfacuta si magulita. Singura nemultumire, ca ministrul nu i-a sarutat mana, se ineca in noianul bucuriei.
- Ei, domnule, te-am salvat! striga dansa triumfatoare catre Rosmarin, ajungand acasa. Sa va povesteasca fata, eu nu mai spun nimic!
Fu retinuta, fireste, la masa. si fireste, tot ca povesti din fir in par desfasurarea audientei, fara sa lase pe Liana sa scoata un cuvant. Familia Rosmarin stralucea si multumea pe toate tonurile.
- Ba mai facuram cunostinta si cu Racaru, al care injura asa de bine la Fulgerul! zise la urma d-na Gotcu. Interesant barbat! si cult si destept... Nu-i asa. Liana draga ?
Liana avu un fior de greata. Raspunse:
- Da... interesant in felul lui...
2.
Peste cateva zile locotenentul Dandu se prezenta personal cu liliacul de rigoare. Vizita si-a anuntat-o prin Liana, li spusese ca vrea sa-i vorbeasca mai mult si nu poate pe strada. Nu-l multumeau intalnirile mai totdeauna intamplatoare, mai totdeauna de fata cu straini. Traia intr-o tortura permanenta careia trebuia sa-i puie capat
D-na Rosmarin a vrut sa se pregateasca, sa-l astepte cum trebuie asteptata o vizita anuntata. Liana se opuse. Are sa-i dea un ceai si ce se va gasi. Nu doreste sa-si inchipuiasca Dandu ca vizita lui i-a scos din fire. Didina nu insista ca sa nu o supere si sa fie enervata cand va veni baiatul. Era insa sigura ca vizita aceasta nu poate fi decat preludiul cererii in casatorie.
- in sfarsit! facu Dandu, respirand adanc, cand se vazu numai cu Liana in salonasul cald, in lumina cenusie a inceputului de inserare care rotunjea si inmuia lucrurile.
- De ce zici in sfarsit? ii reprosa dragalas Liana. Nu ti-a interzis nimeni sa vii si pana acuma... Cum ai venit atunci, la ceai, nepoftit...
- Atunci a fost o nebunie - zise locotenentul uitandu-se imprejur parc-ar fi vrut sa se incredinteze ca sunt singuri. Nebuniile nu merg in toate zilele.
- Da... poate! murmura fata dupa o mica pauza. Adaoga apoi mai sigura: Ei, acuma stai colea, in fotoliu, si spune-mi ce-ai mai facut, cum te-ai mai distrat...
Dandu se aseza incurcat, zicand:
- N-am mai facut nimic si nu ma intereseaza nimic... Ma gandesc numai la tine. Asta mi-e toata ocupatia.
- O, o, o! rase Liana. Crezi ca ma flatezi?... Ziceai ca vrei sa-mi vorbesti, sa...
- Nu stiu ce sa-ti vorbesc - mormai aviatorul intunecat. Am mintit. Am vrut sa fiu cu tine, sa te vad, sa...
Liana, in fata lui, in picioare, rise iarasi cu acelasi galgait baietesc. Facu o pirueta si intreba glumind:
- Iata-ma ! iti plac asa?
- Da! zise Dandu apasat. si asa si oricum !
Cuvintele, si mai mult glasul lui raspandeau in
atmosfera calda o tulburare ca un parfum greu. Liana se silea sa o imprastie, schimband necontenit subiectul si tonul convorbirei, simtindu-se din ce in ce mai iritata ca nu reuseste si ca trebuie sa respire fara voia ci ameteala stranie pe care o intretine el inconstient.
D-na Rosmarin aparu atunci ca o salvare, radioasa si galagioasa:
- Bine-ai venit, domnule locotenent!... Ce bine-mi pare L.. Ce mai faci?... Mi-a spus Liana ca v-ati intalnit ici-colo si cat esti totdeauna de gentil... imi pare foarte bine... Dar de ce nu dadusi drumul luminii, Liana draga? Parca s-a facut intunerec aici...
in acelasi glas grabit balbaira amandoi:
Nu...
Iar Liana continua neglijent, observand, fara sa-l priveasca direct, cat se bucura Dandu de cuvintele ei:
- E mai agreabil asa, mamicule... si mai intim. Dealtfel abia a inceput sa se insereze si...
- Bine, faceti cum va place voua! aproba doamna Rosmarin mereu cu insufletire. N-ai oferit nimic domnului, Liana?... Se poate?... Va trimit eu numaidecat un ceai fierbinte si bun, sa va incalziti nitel, ca s-a lasat frigul, poate sa si ninga. N-ar fi de mirare, suntem in decembre si trebuie sa vie iarna...
- Ma rog... din partea mea... - bolborosi Dandu incurcat.
- Ce-are a face! Nu e nici un deranj! replica batrana. Ei, eu va las, copii, ma duc sa va prepar ceaiul...
Cand se inchise usa, locotenentul rasufla usurat. Liana se simtise jenata de exuberanta verbala a mamei sale si regreta ca a destramat atmosfera de adineaori. Murmura parca i-ar fi cerut indulgenta:
- Saraca mama! Asa e ea, plina de inima si de...
Se opri dandu-si seama ca vorbele sunt fara rost.
Dandu, in picioare, o privea. in privirea lui mocnea o deceptie rau disimulata. Liana, ca si cand l-ar fi jicnit cu ceva fara stirea ei, se crezu obligata sa-i spulbere nemultumirea. Se aseza pe divan, isi potrivi doua perne langa perete sa-si razeme spatele, isi indoi si-si stranse picioarele acoperindu-le cu poala rochiei, pe urma ii facu semn cu degetul, dragut, chemindu-l:
- Vino, sezi colea, langa mine, frumos, si sa vorbim... Adica sa vorbesti acuma d-ta, fiindca eu...
- Daca-mi zici mereu d-ta, cum sa... sa-ti vorbesc? zise dansul apropiindu-se.
- Bine, Dandu... Cum vrei tu ! surise Liana.
Dandu isi sprijini spatele de zid, langa ea, cu picioarele de-a curmezisul divanului. Umerii lor se atingeau, iar genunchii ei se propteau usor in coapsa lui.
- Acuma esti multumit? intreba Liana iarasi, dupa un rastimp, cu glasul putin voalat.
El nu raspunse. Se uita drept inainte, parca ar fi fixat un obiect pe peretele din fata. Liana, cu fata intoarsa spre el, ii vedea numai profilul estompat de intunerecul ce invada treptat odaia. ii auzea insa clar respiratia aprinsa, sufocata. Apoi, in tacerea care continua, ii simti bratul care se strecura usor dupa spatele ei, cuprinzandu-i mijlocul
- Ei, aide, spune ceva! relua ea, rupand linistea care ii infasura ca o panza moale. Ziceai ca...
Dandu intoarse incet fata spre ea. Ochii lui luceau si lucirea avea un tremur. Obrajii lor erau alaturati. O suvita galbena din parul ei gadila fruntea imbrobonata cu picuri foarte fini de sudoare. Bratul lui ii strangea mai puternic talia pana ce gura se pleca brusc pe buzele ei usor intredeschise, strivindu-le si sorbindu-le respiratia. in acelasi timp mana cealalta incepu sa se plimbe pe sanii ei, intai cu mangaieri blande, apoi din ce in ce mai brutale, faramandu-i si zdrobindu-i cu o patima salbateca.
- Ma doare! suspina Liana fara glas, cu gura inabusita de gura lui lacoma apucand cu amandoua mainile degetele care-i torturau sanii.
Izbuti sa-si desclesteze buzele din sarutarea dureroasa. isi aranja febril coafura si corsajul, isi intindea rochia pe picioare, aparandu-se de incercarea Iui de a reincepe. Murmura cu o imputare in care totusi nu punea suparare:
- Asta ai vrut sa-mi spui?... O, daca numai asta...
Se auzira pasi in hol.
- Ia vezi, ca vine cineva! sopti Liana cu un avertisment de complice.
Intra Rosmarin. El n-ar fi vrut sa apara, dar Didina a staruit ca nu se face sa fie nepoliticos cu un tanar asa de simpatic si nici sa-i lase singuri atata vreme. Dandu sarise in mijlocul camerei si-si netezea grabit haina.
- Nu va deranjati, frate! zise batranul cu afabilitatea lui acrisoara. Venii doar sa dau buna ziua domnului...
- Nu ne deranjezi, tata, se poate? protesta Liana. Stateam de vorba si... Uite, nici nu observaram ca s-a facut intunerec... ia sa aprindem lumina!
Surase catre Dandu ca si cand i-ar fi zis in necaz ca s-a ispravit. Tanarul clipea zapacit si de lumina si de prezenta batranului, care se lasase pe un scaun pentru conversatie.
- Va sa zica d-ta esti. de la aviatie, cu aeroplanele ?.. Frumoasa slujba, dar periculoasa !
- Cand te obisnuiesti cu pericolul, nici nu mai bagi de seama - zise locotenentul
Veni Tinca cu tava incarcata... si peste o ora, la plecare, Dandu intreba pe Liana in marchiza:
- Cand ne mai vedem?
- Cand vrei - sopti Liana.
- Maine?... Maine! starui el.
- Bine, maine- spuse Liana, dar se razgandi brusc: Maine nul.. Saptamana asta trebuie sa-mi vad de Universitate... Dumineca!
Nu voia sa para grabita a-l revedea...
Didina se sili sa o descoase: ce i-a spus, cum s-a aratat?... Liana zambea:
- Nimic, mama draga... Ce putea sa-mi spuie?,.. Prostii de-ale noastre... si dealtfel Dandu e prostut rau ! Trebuie sa-i scoti vorbele cu clestele...
in aceeasi seara Mircea dadea de stire solemn familiei ca s-a hotarat irevocabil sa se insoare cu fata cea mare a lui Gavrilescu. Vestea provoca in casa o bucurie imensa. Toti il felicitara, il imbratisara, Didina plangea, si radea si exclama:
- Dragul mamii, dragul mamii, sa-ti ajute Dumnezeu !... Ce fata buna, saraca Nina, si cuminte!... Poate o vrea Dumnezeu ca in curand si Liana...
Liana o opri razand:
- incet, mamicule, nu te grabi!... pe mine lasa-ma deocamdata !... Mircea cat s-a gandit pana s-a hotarat?...
3.
S-au culcat foarte tarziu si totusi Liana s-a mai framantat cateva ceasuri pana sa poata adormi. Gandurile ii fierbeau in minte intr-o confuzie obositoare, semne de intrebare fara raspunsuri, si toate se invarteau in jurul aceluiasi Dandu. Aci se felicita ca a amanat pana dumineca viitoare intalnirea, aci regreta amar si-si facea imputari: de ce amanarea? I-e frica de el sau de ea insasi? il iubeste? Cum sa iubeasca un om pe care abia l-a cunoscut? De ce nu l-ar iubi daca e mai bine ca ceilalti baieti? Dar e mai bine sau e ca toti ofiterii? Se simtea cand ridicola ca vrea sa dea proportii de problema unui simplu flirt, si inca cu un locotenent, cand totusi eroina care se chinuieste crancen intre pornirea inimii si judecata ratiunii.
A doua zi voia sa fie mandra si nepasatoare si nu reusi sa fie decat nervoasa, morocanoasa. Iesi prin oras mai mult ca in alte zile. isi dadea seama ca dorea sa-l intalneasca intamplator. Se intalni cu Remus Oloman. Veni vorba despre Dandu. Ii facea placere sa auda cel putin vorbindu-se despre el, orice, chiar rau. Tanarul ii spunea, ca si Coralia deunazi, ca aviatorul o iubeste cu furie:
- Nici n-am vazut asemenea pasiune decat in romane... Cu cine se intalneste numaidecat se spovedeste, fie prieten, fie o simpla cunostinta. inteleg, indragostitii simt nevoia sa-si trambiteze putin dragostea, dar si dragostea prea trambitata e de calitate inferioara si nu poate sa fie durabila. in orice caz, si in chestia asta, Dandu mi se pare ca e tot cum il stiu eu, un mare fleac !
- Nu crezi ca exagerezi? protesta Liana. Adica pentru ca ma iubeste pe mine?...
- Pardon! zambi Oloman incurcat, observandu-si gafa. Nu trebuie sa-l aperi, fiindca nu m-am gandit sa-l ofensez... Ca te iubeste ar fi tocmai o dovada de bun gust din partea lui. Nu sunt insa tot atat de sigur daca ar fi si din partea d-tale.
- Eu insa sunt sigura ca la fel as protesta si in favoarea d-tale, daca te-ar maltrata cineva, fara ca asta sa insemneze neaparat iubire! zise repede Liana, cautand astfel sa reduca valoarea protestului involuntar de adineaori.
Un rastimp mai vorbira tot despre Dandu. Remus insista sa-i dovedeasca cu argumente ca ofiterul n-ar fi un partener la nivelul ei, dar pe un ton usor, sa aiba in orice clipa posibilitatea de-a intoarce argumentele in gluma. Liana radea nervos si aproba din ce in ce mai infricosata ca sa nu-si tradeze sufletul Era convinsa in sine ca Remus il barfeste numai din invidie si-l dispretuia ca indrazneste sa se compare cu Dandu...
La Universitate vazu pe Coralia, care de catva timp
se arata mai des pe culoare, desigur nu pentru cursuri. Nu se putea sa nu discute si despre Dandu. Coralia banuia ca Liana are putina slabiciune pentru locotenentul aviator tocmai pentru ca afecta prea multa indiferenta. incepu sa-l laude si observa o lucire de bucurie in ochii Lianei. Asta o indemna sa adaoge, ca un avertisment discret si amical, ca totusi Dandu n-are repu-tatia de-a fi statornic in pasiunile lui si ca a auzit vag despre vreo trei fete de conditie foarte buna, carora le-a sucit capul, a trait cu ele si apoi s-a plictisit.
- Depinde totdeauna de noi cum se poarta barbatii - zise Liana vizibil nemultumita. Cel putin asa am impresia, cu toate ca eu n-am nici o experienta in privinta asta.
- Fireste, mai incape vorba? incuviinta Coralia. iti spusei numai ca sa stii cu cine ai de-a face. Tu esti inteligenta si... Dar nu strica sa fii prevenita si... prudenta.
- iti multumesc, draga- facu Liana cu o superioritate ironica. Pot sa-ti marturisesc insa cu toata sinceritatea, ca unei prietene sincere, ca Dandu asta mi-e tot atat de indiferent ca si altii, multi, care m-au urmarit cu asa-zisa lor iubire... Sunt destul de inteligenta, cum prea bine zici si tu, ca sa nu ma incant asa de usor!
in sine era indignata de rautatea oamenilor. Coraliei i-e necaz ca aviatorul n-a remarcat-o pe ea care nu i-ar fi facut deloc dificultati, obisnuita cum este sa-si incerce norocul cu oricine Totusi ceea ce i-a spus Coralia o supara mai mult decat aprecierile lui Oloman. Nu se gandise inca la trecutul lui Dandu. Avea credinta ca ea e prima lui iubire adevarata. Descoperirea ca Dandu a mai iubit si pe altele, o intrista. Cine vor fi fost cele trei? Le-o fi iubit el sau l-au ademenit ele cum ar vrea poate si Coralia?...
Acasa, in lipsa ei, se primise un cos de flori si intr-un plic, pe o carta de vizita: "E prea mult pana dumineca", ii pieri indata amaraciunea si uita toate rautatile oamenilor.
- Cand a venit? Cine l-a adus?... Vai ce rau imi pare ca n-am fost aici! Ar fi trebuit sa-i scriu doua randuri de multumire.
Reciti biletelul Avea dreptate Dandu, e prea mult pana dumineca. Azi e abia miercuri. Ce nesocotita a fost cand n-a lasat cum a propus el!
Joi si vineri urmara alte flori, iar sambata aduse el insusi un buchet. A venit la intamplare, daca o gaseste bine, daca nu cel putin va vedea casa si isi va potoli dorul.
- Dragut chiar de n-ar fi adevarat - zise Liana voioasa, strangand florile la piept.
Totusi n-aveau ce sa-si spuie. Nici Liana nu gasea nici un subiect. Tot ce-i trecea prin minte i se parea fara interes. intr-un tarziu vorbi numai ca sa zica ceva:
- De cand nu ne-am mai vazut a inceput iama...
- Da- facu Dandu la fel- si s-a deschis patinajul la Cismigiu.
si continua dupa o tacere, ca si cand i-ar fi venit o idee: iti place patinajul?
- Da, dar mi-e frica de cadere... Am incercat de cateva ori si...
- Vrei sa incerci cu mine?... Eu sunt patinor vechi. As putea zice ca sunt un as daca nu mi-ar fi rusine sa ma laud singur.
- in tine cred ca as avea incredere si nu mi-ar fi frica! zise Liana privindu-l.
Consultara pe d-na Rosmarin care, fireste, admise cu entuziasm, complectand ca Liana chiar ar avea nevoie de putin exercitiu, ca prea sta mult in casa garbovita cu cartile, ca are tot ce-i trebuie incat chiar si maine ar putea sa inceapa, ca dealtfel ei ii plac mult sporturile... Dandu se oferi s-o ia de-acasa si s-o aduca inapoi, fagaduind ca intr-o saptamana cel mult Liana are sa patineze ca un inger...
A doua zi se prezenta, neuitand nici florile, si pe urma zilnic, la orele fixate, ca un cronometru de precizie. Mergeau pe jos si se intorceau pe jos, fara sa vorbeasca si fara sa se priveasca, uneori tinandu-se de mana ca doi copii cuminti. Pe gheata Liana, la inceput, tipa si radea si se lipea de el, avand mereu impresia ca pamantul ii aluneca subt picioare:
- Cad!... Cad!... tine-ma mai bine!... Dandu, ce faci?... Nu ma lasa!
Cautau locurile cu mai putina lume. Se opreau din cand in cand sa se odihneasca si atunci se priveau razand, cu respiratia grea, ramanand apropiati, ea agatandu-se de el care ii cuprindea mijlocul si o strangea usor. Liana era imbujorata de frig, desi nu-l simtea deloc, parca prin atingerea corpului ei de corpul lui s-ar fi creat o lume speciala a lor asupra careia lumea cea mare nu mai avea nici o influenta. ii venea necontenit sa strige ca sa-si usureze inima de bucuria care o umplea atat de mult incat ajungea pana unde se margineste cu durerea.
- Acuma destul! soptea dansa cand nu mai putea indura zbuciumarea. Aidem acasa!... Sunt atat de obosita, atat de…
4.
inainte de Craciun, intr-o zi, plecand de la Cismigiu, apucara pe alt drum. Liana, infierbantata, n-a observat decat cand s-a pomenit in Piata Teatrului National asteptand sa treaca in strada Regala.
- Pe unde m-ai adus? intreba ea nedumerita.
- Trecem putin pe la mine, sa te incalzesti ca prea esti infrigurata - sopti Dandu strangandu-i usor bratul
Liana isi retrase bratul si se dezlipi de el ca si cand s-ar fi trezit brusc din somn. ii zise apoi ingrijorata:
- Nu, nu, te rog, du-ma acasa...
- Fiindca Dandu ezita si staruia. Liana urma putin iritata:
- La urma urmelor pot merge si singura... La revedere!
Se intoarse si cobori repede pe strada Cimpineanu.
I se parea ca aude din urma chemarea lui, dar asta o imboldea sa-si iuteasca mersul. Se opri numai la statia de tramvai. si nu urca imediat. Credea ca are sa vie si el Trebui sa ia singura vagonul urmator... Acasa minti ca o doare capul ca sa evite intrebarile despre Dandu.
Se simtea zdruncinata in toata fiinta ei. Adica pentru ca a fost draguta cu el cum n-a mai fost cu nimeni, vrea s-o duca acasa parca ar fi si ea vreuna din cele trei de care si-a batut joc? A avut dreptate si Oloman, si mai ales Coralia. si ea cum l-a aparat! L-au cunoscut mai bine altii... Iar cand a refuzat, cum ar fi facut orice fata care se respecta, a lasat-o sa plece singura…
- A, nu, e un om rau! isi zicea cu tristete. Cat regret ca nu l-am tinut la distanta dupa prima necuviinta !
Cu toate acestea l-a asteptat zilele urmatoare sa vie. Cumpanind mai bine lucrurile, s-a hotarat sa nu faca iar atata caz, ca randul trecut, pentru un incident in definitiv fara importanta reala. Invitatia lui poate chiar sa fi fost bine intentionata. Ea nu si-a dat atunci seama ca i-e frig desi ii era, caci pe urma a dardait pana acasa... Mai vinovat, sau mai curand nedelicat a fost ca n-a alergat dupa ea sa incerce s-o impace, cum ar fi trebuit si ar fi fost dator daca intr-adevar o iubeste.
incepea sa-i para rau ca s-a pripit. isi pusese atatea sperante in sarbatorile Craciunului. Proiectase sa-l pofteasca la masa in seara de ajun, sa se bucure impreuna de pomul pe care voia sa-l impodobeasca mai frumos ca totdeauna. in cele din urma se gasea mai vinovata pe ea. Ar fi trebuit sa se duca a doua zi la patinaj, sa se intalneasca si nici sa nu mai pomeneasca de neintelegerea aceea. Nu s-a dus, crezand ca va veni el. Acuma nu se mai D?.2te duce fara sa se umileasca.
- Nu mai fac nici un pom de Craciun, mamicule! zise ea cand vazu ca i s-au faramat toate socotelile. Nici nu ma simt asa de bine... De aceea n-am mai iesit nici la patinaj... Va fi un Craciun ca oricare...
Didina se spaimanta: n-o fi oare bolnava fata si nu spune? Sa nu se mai trudeasca cu pomul; au facut in fiecare an pana acuma, ajunge... O sa petreaca foarte bine si fara pom de Craciun. in seara de ajun vor avea la masa si cativa mosafiri, fireste numai intimi: d-na Gotcu, care devenise aproape din familie de cand a salvat pe Rosmarin, sotii Buta, Iancu Petrescu... Doar Constantin Alistar e mai strain, dar el s-a invitat singur, probabil ca sa aiba prilej sa mai vada pe Liana.
- Mi se pare mie ca domnul director s-a uitat prea adanc in ochii fetitei noastre si acuma da din colt in colt de dorul ei! zise d-na Rosmarin rasfatand-o. Nu se intalneste o data cu Alexandru fara sa-l intrebe de tine si sa-ti trimita complimente si salutari...
Liana facu o sfortare ca sa se stapaneasca si sa-si pastreze zambetul resemnat:
- Asa esti tu, mamicule, toate le vezi in roz...
D-na Rosmarin dorea s-o inveseleasca cu orice pret
si cauta sa-i spuie numai lucruri care sa-i faca placere. Ajunse si la Dandu:
- Ai putea sa-l poftesti si pe dansul, draga Liana!... Eu cred chiar ca s-ar cuveni. Numai cate flori ti-a trimis baiatul si cat de gentil s-a purtat cu tine la patinaj... Ar merita atata atentie si sunt sigura ca s-ar bucura foarte mult!
- Nu, mamicule drag! zise Liana cu o tresarire parca i-ar fi atins o rana deschisa. Lasa cum ati stabilit voi! E mai bine!... Poate altadata sa-l poftim... Acuma ar fi si prea tarziu...
in seara de ajun familia Rosmarin era linistita si multumita. Lipsea numai Mircea, era invitat la Gavrilescu unde se facea petrecere mai vesela, cu tineret, incuviintase lipsa aceasta pana si Rosmarin care tinea cel mai mult la traditia de-a avea toata familia adunata de sarbatorile mari. Dealtfel toata lumea stia ca Mircea se afla in preajma logodnei oficiale cu Nina. Se asezara la masa intr-o atmosfera placuta, cum sade bine unor oameni asezati. in capul mesei trona d-na Gotcu, care se considera si era considerata protectoarea casei. Fireste, a povestit cine mai stie a catea oara, sa auda si cei ce inca n-ar fi aflat, cum l-a salvat pe Rosmarin, cum a primit-o ministrul si cat a fost de dragut si de culant, luand mereu martora pe Liana.
- Cine are proptele scapa usor de griji si de necazuri ! observa de cateva ori Iancu Petrescu uitandu-se la Rosmarin cu o admiratie invidioasa.
Alistar, fara nici o intentie, mai mult ca o explicatie, spuse ca toate miscarile de personal s-au amanat pana la intai aprilie cand incepe noul buget D-na Gotcu intelese ca directorul incearca sa micsoreze valoarea interventiei ei si se supara:
- Ce are a face daca s-au amanat? Crezi d-ta ca vorba ministrului nu mai e buna pentru aprilie?...
Oi fi d-ta director general, nu zic, dar da-mi voie mie sa-l cunosc mai bine pe domnul ministru ca in casa mea a crescut si...
Liana sedea intre Alistar si Iancu Petrescu. Desi inima ei se zvarcolea si gandurile ii rataceau aiurea, reusea printr-o incordare de vointa sa para fericita, sa spuie cate-o gluma si sa asculte altele, sa zambeasca si sa cocheteze. Numai in ochii mari persista o umbra printre sclipirile umede. Alistar o asalta neincetat cu complimente si vorbe dulci in toate gamele, subliniate de aceleasi priviri inflacarate, in vreme ce celalalt vecin, Iancu Petrescu, isi dregea numai glasul si nu ajungea sa plaseze nici una din frazele pe care le pregatea ca sa se manifeste si el.
Dupa cina d-na Gotcu reclama un pocher mic, familiar, doi lei miza. numai asa, pentru uciderea timpului. Cum Constantin Alistar a avut prudenta la masa sa declare ca nu joaca asta-seara carti, partida s-a constituit cu sotii Buta si batranul Rosmarin, avand drept chibit fidel pe Iancu Petrescu. Jucau in sufragerie unde au ramas si dupa terminarea mesei. Mai tarziu Liana, plictisita, trecu in salon, in coltul ei, pe divan, intre pernitele multicolore. Constantin Alistar se duse dupa ea bucuros ca si cand Liana s-ar fi retras numai pentru el. Aici, singuri, vorbira insa despre lucruri mai indiferente decat dincolo, in fata tuturor. Cuceritorul statea in picioare langa divanul pe care se odihnea Liana, isi tremura genunchii si nu indraznea sa reia cascada complimentelor teatrale.
- De ce nu stai jos? intreba Liana visatoare. ti-e frica de mine?
Alistar se aseza pe marginea divanului, dar convorbirea continua pe aceeasi linie. Numai glasul lui devenea mai ragusit si mai sacadat. intr-un moment, pe cand buzele uscate rosteau cuvinte departate, mana lui Alistar incepu singura sa alinte bratul Lianei, cu un gest reflex peste putinta de a fi stapanit. Atingerea
Se parea Lianei nesuferita. ii amintea ca tot aici, pe divan a stat acum cateva zile ultima oara cu Dandu. isi retrase bratul cu o miscare lenesa, sa nu se observe ca respinge o mangaiere si totusi sa se fereasca. Peste un rastimp ii lua mana si spuse cu o voce noua, limpezita parca de o emotie sincera:
- Liana, de mult ma chinuiesc sa-ti pun o intrebare serioasa, pentru mine chiar grava... Vrei sa-mi raspunzi franc, fara inconjur?
Liana presimtea intrebarea. Altadata ar fi magulit-o. Acuma o infricosa. Murmura cu un suras incolor:
- Sper ca nu e ceva...
- E tot. Liana! relua Alistar cu o unda de tristete. E toata viata mea sau ceea ce imi mai ramane din viata. De aceea sunt atat de miscat... Crezi tu. Liana, ca ai putea sa ma iubesti pe mine cu adevarat si numai pe mine?
Liana ii incrucisa privirea. Surasul ii incremeni pe buzele foarte vopsite care zadarnic se sfortau sa balbaie cuvinte mincinoase conventionale. in aer se suspenda pauza numai de cateva secunde care insa i se parea nesfarsita. isi auzi apoi glasul atat de schimbat ca abia il recunostea:
- Lasa-ma, sa ma mai gandesc, sa-mi cercetez mai bine inima !...
- Desigur ! Prefer si eu ! spuse Alistar cu o usurare. Doresc chiar sa te gandesti bine, sa reflectezi, sa cumpanesti... Eu sunt acuma in varsta, ca sa nu zic batran - adaoga cu o fluturare amara. Nu mai pot fi atat de egoist sa ma gandesc numai la fericirea mea si nici atat de marginit sa-mi cladesc fericirea pe o simpla iluzie a mea... Sa-mi dai raspunsul cand vei crede ca poti. Nu te voi grabi. La varsta mea nici nu mai sade bine graba. Eu, fii sigura, n-am sa-mi schimb hotararea. Doua luni m-am examinat si m-am framantat pana am ajuns aci. Daca nu vei fi tu, atunci nu va mai fi nimeni!
Liana isi recapatase calmul. Asculta si se gandea ca vorbele, tocmai cand sunt mai sincere, par solemne si artificiale ca intr-un film sonor. Poate la fel are sa i se para lui si raspunsul ei:
- De aceea nici eu nu vreau sa te mint si dealtfel nici n-as putea! Trebuie sa fiu sincera si fata de d-ta, dar mai ales fata de mine insami!... Eu cred ca nimeni nu poate iubi adevarat decat o data in viata. iti inchipui prin urmare cat de serios trebuie sa-mi cumpanesc inima inainte de a-ti da un raspuns serios?
- Da si iti multumesc. Liana! Voi astepta! zise Alistar sarutand grav mana pe care nu incetase a o mangaia.
Vorbira pe urma iar despre lucruri straine, evitand sa se mai priveasca in ochi ca si cand s-ar fi silit amandoi sa respecte un consemn. Se cercetau insa pe furis, el sperand un gest care sa arvuneasca raspunsul, ea ccmparindu-l in minte cu altii...
5.
in prima zi de Craciun, la masa, Mircea povestea cum a petrecut in ajun la Gavrilestii. A fost lume multa, numai tineri Nina a dorit petrecerea mai galagioasa fiind ultimul ei ajun de Craciun ca fata. A fost si Dandu, si Oloman, si Tanasescu, au dansat, in sfarsit au petrecut strasnic pana aproape de ziua... Liana ar fi vrut sa puie alte intrebari si s-a pomenit interesandu-se numai de Nina si Angela. Mircea radea:
- indracita fata si Angela ! Avea o dispozitie extra-ordinara... Ea a fost sufletul veseliei... Cred ca s-a imbatat!... Dar voi cum ati petrecut? Bine?
- O, foarte bine! zise Liana cu indiferenta. Eu am stat de vorba cu Alistar, ei au jucat carti...
ii venea sa planga si-si musca buzele ca sa-si insele nervii.
in ziua a doua de dimineata, veni un cos de flori pentru Liana. Nu era liliac si nici n-avea vreun cuvant. D-na Rosmarin, care l-a primit, n-a intrebat de la cine e, dai era convinsa ca e de la Alistar. Liana se enerva: de ce nu intreaba sa stie cel putin daca e nevoie de vreun raspuns?... Aducatorul era inca in curte. Didina reveni: nu e de la Alistar, e de la Dandu.
- Va sa zica totusi! se bucura Liana. Atunci trebuie sa fiu si eu draguta...
Nu-i trecea prin creieri nici un raspuns care sa-i placa. Strica cateva carti de vizita. in cele din urma scrise "cordiale multumiri si asteptari", zicandu-si:
- E idiot, dar acuma sunt incapabila sa...
in ziua a treia, tot de dimineata, a venit Dandu s-o ia la patinaj. Liana n-a crezut ca are sa vie asa curand. A trebuit s-o astepte sa se gateasca.
- O fi buna gheata? intreba ea in momentul plecarii.
- Nu stiu, n-am mai fost, dar trebuie sa fie! zise Dandu.
Reluara calea Cismigiului tacuti ca si altadata. Zapada parca scrasnea sub pasii lor mai aspru. Liana il cerceta cu priviri ascunse. I se parea mai tras la fata ca dupa o suferinta. Inima i se induiosa. isi reprosa ca l-a facut sa sufere, gandindu-se ca numai sufletele calde sunt in stare sa sufere in tacere...
in aceeasi zi pofti pe Dandu sa faca revelionul la ei Voia sa inceapa anul nou cu adevarata bucurie. Se intelese cu Nina si cu Mircea ca petrecerile celor doua familii sa se complecteze. Dupa miezul noptii, indata dupa masa, tineretul va trece de la Rosmarin la Gavrilestii unde va fi muzica si dans.
Cele cateva zile pana la revelion trecura ca un vis. Liana era agitata, intr-o febrilitate si o emotie ca in asteptarea unui eveniment hotarator si inevitabil. isi simtea inima dornica de porniri generoase, plina de altruism, gata sa daruiasca din multumirea ei inepuizabila...
in sfarsit sosi seara revelionului. Masa era intinsa in sufrageria cea mare de sus. in bucatarie Didina dascalea pe Tinca sa nu faca vreo pozna, sa aiba grija de mancari, sa nu arda fripturile... Dealtfel ea va veni sa controleze tot inainte de-a incepe sa serveasca.
Mai fiind cateva ceasuri pana sa inceapa a veni invitatii, familia era stransa la taifas in subsol. Rosmarin avea un mare regret, ca Costica Alistar nu poate face revelionul la ei - apucase sa promita in alta parte. Liana isi aduse aminte de intrebarea lui Alistar, dar o inlatura ca sa nu-si strice buna dispozitie, socotind-o acuma ca o blasfemie fata de sentimentele curate care-i stapaneau inima. Numai din gura spuse si ea ca-i pare rau si ca e un barbat foarte simpatic. Venind apoi vorba despre Dandu, femeile se intreceau in laude spre bucuria Lianei. Numai Rosmarin bodogani clatinand din cap:
- Bine, bine, bun baiat, nu zic, dar as vrea sa stiu ce intentii are?,.. Vad ca vine mereu pe-aici, din flori nu ne slabeste... O fi vrand ceva omul si nu indrazneste?... C-apoi nici asa nu se poate la infinit, ca maine-poimaine o sa-nceapa soaptele si vorbele si pentru o fata cumsecade ar fi rusine, ca noi suntem oameni saraci dar cinstea ne-o tinem nepatata...
Liana se rosi si se tulbura. intreba totusi:
- si, ma rog, ce-ati vrea voi sa faca baiatul ca sa va intre in voie?
- Ce face orice tanar de omenie- zise batranul scrutand-o. Ai vazut Mircea, cand a socotit ca...
- Asta-i adevarat - observa atunci si Didina careia Rosmarin parca i-ar fi ghicit gandurile. Daca te iubeste, draga mamii, si daca tu il iubesti...
- Dar nu-l iubesc deloc! izbucni Liana deodata. Cine v-a spus ca-l iubesc?... si mai lasati-ma, va rog, in pace cu eternele voastre tocmeli matrimoniale! Nu pot vorbi cu un baiat fara ca voi sa ma maritati numaidecat cu el... Eram asa de bine dispusa si vreti sa-mi stricati toata seara!
Izbucnirea si minciuna erau o salvare pentru sufletul ei prea incarcat. ii era frica mereu sa nu-si tradeze fara voie, intr-un strigat de descatusare, sentimentul dulce si amar care incepuse a o tortura cu cat se apropia ceasul sosirii oaspetilor. S-a mirat ea insasi cand a rostit atat de categoric minciuna si s-a bucurat in sine parc-ar fi facut o marturisire publica de iubire...
De la unsprezece pana la unsprezece si jumatate a venit toata lumea. S-au asezat la masa cu un sfert de ora inainte de miezul noptii, sa-i gaseasca anul nou cu farfuriile si paharele pline. Liana fixase locurile la masa din vreme. La dreapta ei a pus pe Dandu si la stanga pe Oloman langa care urma Coralia si apoi locotenetul Tanasescu. Pe Mircea, care parea absent si grabit sa plece mai curand la Gavrilestii, l-a asezat alaturi de d-na Agripina Buta impreuna cu Iancu Petrescu. Numai pe Lelita, ca sa-i faca placere, n-a despartit-o de maiorul ei care era in plina verva politica.
Ultimul sfert de ora al anului vechi a fost strivit in glume si gustari. Liana a incercat sa schimbe cateva cuvinte banale cu Dandu. N-a putut continua. in ochii lui mocnea un foc care o spaimanta si o molesea.
Se parea ca azi e atat de frumos, atat de mare si de puternic incat se temea sa nu-i scape vreo vorba de adoratie in auzul tuturor. Se intoarse spre Remus incepand o convorbire in care ea avea mai mult de ascultat. ii auzea glasul increzut, dar abia intelegea ici-colo cate-o vorba. Scaunele erau atat de apropiate incat soldul ei atingea soldul lui Dandu si atingerea o inspaimanta. Subt masa piciorul lui se strecura mereu subt picioarele ei infasurandu-le intr-o stransoare insistenta, ii trecea prin minte ca ar trebui sa-si retraga picioarele si ca nu e cuminte ce face. incerca o miscare si simti ca picioarele, in loc sa se indeparteze, se lipeau mai strans de ale lui. Atunci intrerupand disperata pe Oloman cu niste intrebari fara sens, intinse bratul spre Dandu sa-i faca un semn. Moale si neputincios, bratul aluneca de pe masa in poala. Parca-ar fi atins un dusman degetele se incordara si se infipsera furios in carnea lui. Gestul o ingrozi si o dezmeteci. isi desprinse binisor picioarele din incolacirea lui, se aseza mai bine pe scaun si, facandu-si vuit cu batista mica, intoarse capul spre Dandu si murmura cu un suras intrebator:
- E asa de cald aici... Nu? Ar trebui poate sa...
Aparatul de radio canta melodii vesele, variate, la
intamplare, umplutura pentru incheierea anului. Bebe isi luase insarcinarea sa manevreze aparatul si la momentul oportun sa stinga lumina. Deodata o voce speriata de femeie rasuna in difuzor:
- Atentiune!... Cand va bate gongul va fi ora douasprezece!
Toti se ridicara in picioare cu zgomote de scaune date la o parte. Cativa nerabdatori strigara:
- Lumina!... Lumina!...
- Lasati ca stiu eu! protesta Bebe alergand grav de la un comutator la altul sa faca intunerec.
Urmara secunde de incordare. Buta, socotind ca a gasit un spirit nou, racni:
- Doamnelor si domnilor, sarutarile sunt oprite pe intunerec!
- Noi ne sarutam si la lumina si pe intunerec! replica tantos maiorul Antonescu. Dar parca tot mai placut e pe intunerec... Ce zici, Lelito?
Lelita ganguri ca o porumbita fericita. Cuprinsa de o noua tulburare si parc-ar fi vrut sa se justifice vorbind, Liana exclama nervos:
- Bine ca s-a ispravit si anul asta ca a fost asa de...
- Sss!... Ssss! o intrerupse furtunos toata lumea. Gongul!
Prima bataie pomi ca un dangat de clopot. Bebe numara cu glas de cavalerist:
- Una!
Bratul lui Dandu incolacise talia Lianei de indata ce s-a facut intunerec Cand incepu sa bata gongul, Dandu o stranse la piept si-i strivi buzele intr-o sarutare salbateca. in prima clipa Liana se gandi ce-ar fi daca acuma Bebe, ca sa faca o gluma proasta, ar da drumul luminii? Gandul o indarji. Cuprinse cu bratele fierbinti gatul lui Dandu abandonandu-se in voia placerii, parca ar fi vrut sa spuie ca nu-i mai pasa de nimeni si de nimic
Bebe numara solemn:
- Cinci!... sase !...
Jar - Capitolul 1 - Octombre
Jar - Capitolul 2 - Novembre
Jar - Capitolul 2 - Novembre (continuare)
Jar - Capitolul 3 - Decembre
Jar - Capitolul 4 - Ianuarie
Jar - Capitolul 5 - Februarie
Jar - Capitolul 6 - Martie
Jar - Capitolul 7 - Aprilie
Jar - Capitolul 8 - Mai
Jar - Capitolul 9 - Iunie
Jar - Capitolul 10 - Iulie
Jar - Capitolul 11 - August
Jar - Capitolul 12 - Septembre
Jar - Capitolul 13 - Octombre
Aceasta pagina a fost accesata de 2070 ori.
