Jar - Capitolul 1 - Octombre
de Liviu Rebreanu
1.
Casa avea subsol si parter si o fasie de curte asfaltata cu poarta de fier impletit spre strada, si in fund cu gradinita. Zugravita de curand galben-cenusiu, culoare despre care Rosmarin aflase de la un arhitect prieten ca e mai durabila si rezista bine la intemperii, se deosebea de celelalte cladiri din strada Transilvaniei prin fatada incarcata abundent cu ornamente de gips. Pe ferestrele subsolului, deopotriva de late cu cele de la parter, dar numai pe jumatate de inalte si aproape atingand nivelul trotuarului cu marginile de jos, trecatorii curiosi ar fi putut observa ce se petrece inlauntru daca doamna Rosmarin n-ar fi avut grija sa tapeteze geamurile interioare cu hartie imitand sticla laptoasa.
Dintre camerele subsolului, amandoua la strada, una era a bunicii, iar cealalta sufrageria de toate zilele pe care Mircea si Liana o poreclisera in deradere "living room", fiindca de fapt familia mai mult aici isi traia traiul: aici mancau, afara de cand aveau mosafiri straini, aici se odihneau si taifasuiau si planuiau toata ziua, in jurul batranei mese rotunde cu vreo duzina de scaune ieftene vopsite rosu sange. Batranul Ros marin aici isi facea siesta dupa-amiezile, cel putin o ora, pe divanul din colt, dupa usa, care a fost patul lui Mircea inainte de a-si fi luat garsoniera in oras si mai era si acum cand se intampla, destul de rar, sa mai doarma acasa. Baremi d-na Rosmarin, gospodina renumita de harnica si de energica, numai aici se simte cu adevarat la largul ei, alaturi de bucataria mare, luminoasa, unde este loc destul si pentru culcusul servitoarei Tinca. Iese din sufragerie in gangul larg cat holul de deasupra si iata in dreapta bucataria cu usa vesnic inchisa, ca sa nu se imprastie in toata casa mirosul de mancari, iar in fata pivnita, impartita in compartimente anume pentru lemne si legume. Camera bunicii comunica, fireste, cu sufrageria, dar are iesire si spre gang chiar in dreptul scarii de beton ce urca la parter cu trepte blande si cu platforma de odihna la cotitura. in peretele din fund al platformei e usa de serviciu pe unde insa umbla obisnuit toti ai casei, intrarea principala, prin marchiza de sticla albastra din curte, fiind intrebuintata numai cand vine lume straina.
Petrecandu-si viata mai mult in subsol, familia Rosmarin facea economie de lumina si de caldura, ba mai cruta si mobila cea buna de sus. Singura Liana, si mai ales de vreo doi ani, de cand a intrat in Universitate, s-a apucat sa strice vechea randuiala retragandu-se din ce in ce mai des in camera ei, sa citeasca sau sa mediteze. Camera Lianei, decretata de ea ca atare, era insusi salonul de la parter, cu mobila batraneasca atat de bine pastrata de parea noua-nouta, cu pianina si gramofonul (aparatul de radio avea in hol un loc mai bun), cu divanul plin de perne, cu micul biurou feminin in coltul dintre doua ferestre si turnanta cu carti. Rosmarin a avut destule discutii cu fata, din cauza asta, mai avea si acuma, dar in zadar. Cine sa se inteleaga cu tinerii din vremea de azi? si inca Liana e fata buna si cuminte, nu ca altele de seama ei...
Parterul era impartit ca si subsolul. Deasupra sufrageriei de toate zilele se afla salonul, alaturi de sufrageria cea buna cu masa lunga de stejar pentru douasprezece persoane, scaune de piele cu speteaza inalta, bufet si servanta modeme, joase si, pe pereti, cateva naturi moarte, panze originale, cumparate de la Alcalay mai ieften decat reproducerile. Deasupra pivnitei era dormitorul cu patul dublu de nuc, vechi, solid, cu dulapuri si scrinuri, cu usa secreta la odaia de baie. Patul venea cu capataiul la zidul dinspre scara si cu picioarele spre ferestrele ce priveau in curte. Calcanul cladirei vecine, ridicata pe locul lor vandut in ajunul razboiului, impiedeca acuma soarele sa le bata in geamuri dimineata, ca odinioara... Cat tinea jos gangul, aici se intindea holul (batranii ii ziceau tot antreu, cum apucasera de mult), avand in fund camera de debara, separata numai printr-un perete fals, si in capatul celalalt, iesind pana in mijlocul curtii, marchiza cu usa de sticla zgrunturoasa si cateva trepte spre strada.
Era veche casa, poate de vreo cincizeci de ani, cladita de raposatul Nae Popescu pe terenul si din zestrea bunicii. Fusese fara subsol, numai cu pivnita si trei camere, cele doua din fata si alta unde se gaseste azi scara de serviciu, o casa simpla, in forma de L. De-abia mai tarziu, cand au inceput sa prinda cheag si mai cu seama cand unica fata, Didina, s-a facut de maritat, s-a gandit batranul ca ar fi bine sa transforme casuta asa incat la nevoie sa poata adaposti un ginere. Cum zidurile erau foarte solide, a chibzuit ca ar fi mai economicos sa transforme parte din pivnita in odai de subsol, sa adaoge din nou doar o camera si antreul si astfel sa aiba tot ce trebuieste. A lucrat fara arhitect si l-a costat mai scump decat daca ridica alt rand de case, ca loc aveau pe atunci destul Pe urma, peste alti cativa ani, dupa ce Didina a devenit d-na Rosmarin, a trebuit sa mai faca o modificare, anume sa astupe intrarea in subsol, exterioara, pe langa marchiza, pe o scarita intunecoasa, pe unde curgea apa ca intr-un rezervoriu cand ploua tare, si sa construiasca scara cea mare din dos, legatura sigura intre jos si sus, intre inlauntru si afara.
Cat a trait batranul Popescu, om harnic, incapatanat si autoritar, el se culca in dormitor impreuna cu Frusina, iar Rosmarin cu Didina dormeau jos unde sade acum bunica cu Bebe, nepotul cel mai micut. Razboiul, cum a rascolit toate in toata lumea, a sfaramat si a rasturnat toate rosturile casei. Nae s-a prapadit in refugiu, la Iasi. N-ar fi fost nevoie sa plece din Bucuresti, fiind trecut de saizeci de ani, dar fusese cam fricos si-i intrase in cap ca nemtii au sa-l spanzure in Piata Palatului fiindca i-a injurat in gura mare, inainte de-a intra noi in lupta, si chiar s-a certat urat pe chestia asta cu un bulgar care indraznise sa-l contrazica. Rosmarin, ca functionar al statului, a fost evacuat cu ordin, luandu-si nevasta si pe cei doi copii, Liana numai de sase ani, iar Mircea abia mai rasarit de cum e azi Bebe. Astfel Frusina a ramas singura sa-si pazeasca si casa, si bruma de avere ce se mai agonisise. in 'mijlocul tuturor nenorocirilor a avut cel putin norocul de i s-a dat in cvartir un ofiter neamt de omenie prin a carui protectie a putut salva tot, incat n-a lipsit nici un cui cand s-au intors din pribegie, ba a mai facut si cateva imbunatatiri, bunaoara asfaltarea curtii aproape pe gratis. Atunci s-a obisnuit Frusina sa doarma in subsol, lasand sus pe neamt in toate camerele. Fe urma ea, vaduva, a ramas jos, iar sus s-au instalat sotii Rosmarin.
2.
Alexandru Rosmarin era acru si ursuz. in cei saisprezece ani, cat au vietuit impreuna, si-a insusit numai apucaturile tiranice si izbucnirile de manie ale socrului sau, dar nimica din jovialitatea-i zgomotoasa care intretinuse in casa in general o atmosfera de voiosie. Totusi pe Rosmarin insusi raposatul l-a ales de ginere, dintre mai multi pretendenti. Didina era numai fata de negustor, fara carte (tocmai bine silabisea in Universul lui Cazzavillan crimele si intamplarile din toata lumea), fara frantuzeasca si fara fasoane, dar singura la parinti, frumoasa picatura si cu o zestre bunicica; daca n-ar fi fost decat casa, care fatal ii revenea, si inca insemna ceva, chiar pe vremea aceea. Rosmarin era, si atunci, functionar la Finante, fireste, mititel de tot. Popescu a pus ochii pe el parandu-i-se mai asezat si fara pretentii exagerate ca ceilalti care cereau pe sleau sa le numere atatea mii de lei. Rosmarin n-a facut caz de bani. Iubea cu adevarat pe Didina si mai mult suspina. Pe atunci era simpatic la infatisare si atat de sfios ca batranului ii era frica sa nu-i faca de ras neamul barbatesc. Maritandu-si odrasla cu un functionar, negustorul se simtea Mindru si in plina ascensiune pe scara sociala. Atunci, ca si totdeauna, functionarul era idealul romanului doritor de trai bun cu munca putina. Func-tionarul inseamna doar omul care in fiece luna primeste sigur si anticipat o leafa, tune-fulgere-trazneasca, fie criza, fie belsug, care lucreaza mai nimic si totusi se ridica mereu in grad daca e destept, care are avantagii in toate si pretutindeni, iar la batranete ramane si cu pensie pana la moarte.
Mai tare s-a inrait Rosmarin in ultimii ani de cand traia necontenit sub amenintarea ba sa fie scos la pensie inainte de termen, ba sa-l treaca in cadrul auxiliar, ba chiar sa fie suprimat din serviciu pur si simplu pentru vreun motiv oarecare, si motive se gasesc destule daca vor sa gaseasca cei mari. Avea cincizeci si opt de ani din care treizeci si doi in serviciul statului. N-avea carte. Spunea totusi, la nevoie, fara alte precizari, ca a facut patru clase de liceu. in statul sau personal de la minister nu se gasea nici un certificat de studii, numai declaratia lui ca actele i s-au prapadit in timpul razboiului. Cand a inceput el cariera biurocratica nu se cautau slujbasii dupa numarul claselor absolvite, ci dupa obraz si dupa propteaua cu care se infatisau. Pe el l-a recomandat si l-a numit un deputat de pe vremea aceea. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace. Fiindca avea scris frumos si a fost supus si harnic, l-au pastrat pana s-a invechit, iar pe urma nu l-a mai putut clinti nimeni din pricina vechimii si a drepturilor castigate. Dealtfel stiind sa se poarte cu superiorii, a dobandit reputatia de functionar destoinic si a ajuns sa fie socotit aproape indispensabil si in orice caz un stalp al breslei. La avansari insa nu l-a ajutat norocul suficient. Au trecut peste dansul si buni si rai, unii cu mai multa carte, altii cu protectii mari. El a luptat numai cu munca si plecaciunile. Dupa razboi pe urma au navalit cei cu licente si diplome peste diplome. Atunci s-a resemnat de tot, mai ales cand a fost facut totusi subdirector. Marturisea tuturor ca el n-are ambitii, ca se da bucuros la o parte ca sa lase loc tinerilor, ca e randul lor acuma sa lupte si sa se ridice. in sinesi insa se credea profund nedreptatit. Cu experienta lui bogata, ar trebui sa fie azi director general. Administratia tarii nu se face cu diplome; practica te unge functionar adevarat. Lumea si-a pierdut cumpatul, de aceea merge din rau in mai rau. Mereu ne organizam si ne reorganizam de nici nu mai poti sti ce va aduce ziua de maine. Cand credea sa mai ia cel putin o clasa, sa-si imbunatateasca pensia, s-a pomenit retrogradat sef de serviciu pastrandu-si titlul si salariul de subdirector. Uite, se plangea, recunostinta statului pe care l-a slujit o viata de om, cu cinste.
Se gandea la pensie, neavand incotro, dar o dorea mai tarziu si cat mai mare. Gandul il inspaimanta fiindca il obliga sa se intrebe ce va face cand nu va mai merge in fiecare zi la biurou? Va sta toata ziua pe acasa sa incurce pe Didina, sau va bate trot oarele pentru a-si trece timpul? Uneori isi zicea ca are sa activeze in politica. indata ce isi va fi regulat drepturile la pensie, se va inscrie intr-un partid (la liberali negresit, caci nationali-taranistii s-au purtat mizerabil cu functionarimea), va vorbi la intruniri, va ajunge senator si va pretinde vehement reorganizarea tarii pe baze sanatoase prin intarirea statutului functionarilor si sporirea lefurilor. Despre planurile acestea si altele similare nu cuteza insa sa vorbeasca decat cel mult cu nevasta-sa care era deplin convinsa de superioritatea lui. Nici macar fata de copii nu se destainuia, mai ales fata de copii; obraznici cum sunt, ca toti copiii de azi, ar fi in stare sa-l ia peste picior si sa-i aduca aminte ca niciodata n-a legat in lume nici trei fraze, necum un discurs.
A fost intotdeauna foarte econom si casnic. Nu i-a prea placut sa-i vie mosafiri si nici el nu s-a imbulzit la altii cu vizitele. Pastra relatii tocmai atatea cat sa nu zica oamenii ca e salbatec. Acuma, de cand Liana e domnisoara mare, a trebuit sa se mai schimbe lucrurile.
Fata nu poate fi tinuta sub obroc. Trebuie sa iasa, trebuie sa primeasca. Azi-maine poate sa se marite. Ea tine mai mult la Universitate, e studenta eminenta, numai bile albe, peste un an va avea si licenta in buzunar. in vremurile acestea, cand pana si sergentilor de strada li se cer studii, nu strica sa aiba si fata diploma, macar ca o rezerva pentru orice eventualitate. Desi cariera cea mai sigura pentru fete tot maritisul ramane, daca nemeresc un barbat bun. Liana nu admite intelepciunea asta, fireste. Ea vrea o profesiune, banul ei din munca ei, sa poata fi totdeauna independenta, chiar de s-ar marita. N-ar suferi, zicea, sa ajunga la cheremul nimanui. Femeia trebuie sa fie egala barbatului, nu sclava lui... Rosmarin zambea de cate ori o auzea vorbind asa. Era convins ca viata are sa-i ajusteze teoriile. Casnicia bazata pe independenta sotilor e sortita sa se destrame tot atat de repede cum s-a incheiat.
Batranii nu se amestecau in micile sindrofii ale Lianei. Veneau aproape saptamanal prietene de-ale ei, ici-colo si baieti, vorbeau, dansau dupa gramofon, se multumeau cu un ceai, prajituri, dulceata, ce se gasea. Nu insemnau vreo cheltuiala simtitoare, nici vreo altfel de incurcatura. De cele mai multe ori Rosmarin nici nu trecea pe sus, in salon, unde n-ar fi facut decat sa jeneze pe tineri prin prezenta sa. insasi Didina de-abia se arata si numai ca sa nu-si inchipuie, mai cu seama fetele, ca parintii se dezintereseaza de rosturile Lianei... Altceva erau sindrofiile mari cu invitati anume, batrani si tineri, ca aceea care se pregatea pentru maine si din pricina careia toata casa, de vreo saptamana, traia intr-o continua si placuta agitatie. Asemenea petreceri dadeau doua, cel mult trei pe an si de reusita lor atarna oarecum onoarea familiei.
Importanta cu totul deosebita avea sindrofia de intai novembre. Era ziua Lianei, aleasa de ea acum trei ani, cand a intrat in Universitate si in lume. Cea dintai a fost si cea mai stralucita: au avut si lautari, au servit si putina sampanie si s-a prelungit pana spre dimineata. Pe-atunci criza nu bantuia inca atat de cumplit ca azi.
Pentru sindrofia de maine Rosmarin parea mai infrigurat ca toti. Iar circulau, de un rastimp, vesti grave despre primeniri de functionari si, fiindca el se socotea mereu amenintat, voia sa-si asigure oarecare prop teii in minister, ca sa fie cel putin prevenit, de s-ar intampla vreo nenorocire. De aceea a poftit cateva persoane simandicoase cu care sa se sfatuiasca si de la care sa afle noutati. Pe chestia invitatilor insa se ciocnea cu Liana care privea petrecerea aceasta ca o proprietate a ei si cauta sa reduca pe batrani. Chiar la dejun a fost o discutie destul de animata, incat Rosmarin s-a enervat rau ca o fata inteligenta si cu pretentii nu e capabila sa judece mai serios viata. S-a culcat amarat, a dormit doua ore si s-a desteptat bosumflat si obosit. in camera nu era decat Didina. Liana plecase cu Tinca sa faca acum cumparaturile caci maine e duminica si bacaniile cele mari sunt inchise. Bebe iesise cu bunica la un cinematograf. Rosmarin se invarti putin prin casa, apoi isi lua pardesiul captusit, bombanind:
- Ia sa ma mai misc si eu nitel ca somnul asta m-a ametit de tot...
- Du-te, dar sa nu stai mult ca-i racoare, sa nu racesti! zise Didina fara sa ridice nasul din socotelile pietei cu care se lupta in fiecare dupa-amiazi.
Batranul mai zabovi prin curte, examinand cate ceva, iesi in strada, merse pana aproape de Cismigiu si apoi se intoarse repede acasa. Se insera, se lasase intr-adevar racoare si mai ales umed, incat ii era frica sa nu raceasca, fiindca racea indata si facea cate-un guturai care-l chinuia trei, patru zile, obligindu-l sa traga tuica pe nas pana se imbata de-a binelea.
Tinca sosise intre timp incarcata. Pe Liana o lasase pe Calea Victoriei sa mai targuiasca unele maruntisuri. Masa era plina de pachete. Didina le desfacea, pe rand, le cerceta, le admira, le pretuia. Rosmarin isi trase un scaun si incepu sa ciuguleasca ba din sunca, ba din branzeturi, pana ce femeia il dojeni:
- Astampara-te, Alexandre, ca doar nu esti copil... Ori daca ti-e foame sa-ti aduca Tinca un tacam, sa mananci ca oamenii!
- Ce foame? facu batranul cu gura plina,continuand dupa o pauza, ca sa schimbe vorba: Dar Mircea n-are de gand sa mai dea pe acasa?... El vine maine ori nu vine, baremi sa stim?
Parca intrebarea ar fi izbit-o in punctul cel mai dureros, d-na Rosmarin raspunse cu imputare:
- Ma mir ca mai si intrebi cand numai tu esti de vina ca baiatul asta s-a stricat in asa hal. Tu ai fost moale si ai crezut ca esti bun si acuma uite...
Rosmarin se simti ofensat, se intepeni pe scaun si zise demn ca sa-si mascheze supararea:
- Tineretul de azi nu e ca pe vremea noastra, Didino, nu uita! Daca n-ar fi el stricat din firea lui, s-ar simti si n-ar face ce face. Un vlajgan de douazeci si opt de ani impliniti trebuie sa aiba rusine. Eu la varsta lui eram insurat si cu copil, nu cu garsoniere!
- Copilul trebuie invatat si cioplit si cand e mic, si cand e mare. Tinerii pot sa greseasca, d-aia-s tineri, dar parintii sunt datori sa-i opreasca de la rele si sa-i indrepte pe calea buna.
- Nu te-am pomenit pe tine niciodata sa vorbesti ca o femeie batrana si cuminte - facu Rosmarin mai apasat, totusi mereu calm fiindca era si servitoarea de fata. Pe de o parte imi reprosezi ca nu-1 mustruluiesc, pe de alta parte imediat sai cu gura cand ii zic ceva...
Discutiile asupra acestui subiect, incepute acum zece luni dupa ce Mircea si-a luat locuinta in oras, nu se mai sfarseau. Se simteau profund umiliti ca fiul lor, fara sa fie casatorit, nu sta in casa parinteasca. A fost scolar lenes si numai batranul stie cat s-a caciulit pana l-a trecut dintr-o clasa in alta ca sa nu-si piarda bursa si apoi pana i-a obtinut un loc de functionar la Interne pe cand era inca in Universitate. N-a dat nici un ban in casa, dimpotriva l-au mai ajutat ei de multe ori desi stiau ca-si cheltuieste leafa cu femei si in petreceri. Drept recunostinta le-a facut rusinea cu garsoniera de se minuneaza toata lumea cumsecade.
- Daca baiatul nostru pentru care ne-am sacrificat atata, nu poate fi cu noi nici intr-o zi ca asta, atunci ce sa mai zic si eu, draga Alexandre? murmura d-na Rosmarin oftand de amaraciune.
Batranul insa observa batjocoritor:
- Ce sa te mai miri de Mircea daca insasi mama ta tocmai acuma se gaseste sa mearga la cinematograf ?
- Lasa, omule, nu fi asa de hain cu biata matina ca stii bine cat nu-i place dumneaei sa hoinareasca pe strazi, ca-i batrana si bolnavicioasa... Dar daca nu scapa de Bebe? Ori mai bine sa fi lasat copilul sa pateasca cine stie ce pe la cinematografele astea de cartier?
3.
- Sa astept, domnisoara?
- Daca-ti face placere ...
- Mult ?
- Pana maine dimineata, cred. Sunt acasa la mine, aici!
Vazand mutra uluita a tanarului, Liana izbucni intr-un ras zgomotos. Totusi numai dupa ce intra in curte si inchise poarta, continua:
- Da, da, uita-te bine la numarul casei... Strada Transilvaniei, 33!... si acuma iti multumesc ca m-ai urmarit cu atata perseverenta si m-ai adus acasa. Cel putin mi-ai tinut de urat, desi eu nu ti-am raspuns pana aici. Buna seara!
Disparu in fundul curtii fredonand ironic si aproape alergand parca i-ar fi fost frica. Parintii ii auzira pasii grabiti coborand pe scara si glasul baietesc care lalaia in tactul treptelor o melodie zvapaiata. Navali pe usa cu o vioiciune care risipi atmosfera mocnita din camera:
- Uf ! Sunt ostenita de nici nu va vad!... Tincuto, ia repede pardesiul si blana si du-le sus!... in Piata Palatului s-a agatat de mine un cavaler si nu m-a slabit pana acasa! Ce m-a pisat! si numai prostii! pacat de el, ca altfel era baiat nostim... Ce zici, mamicule scump, ti-a placut ce-am targuit?... Superbe lucruri, nu-i asa? si n-am cheltuit peste prevederi, ba inca mi-am luat ceva si pentru sufletul meu...
Mama-sa o sorbea din ochi de dragoste si admiratie. Rosmarin clipea miscat, aprobandu-i fiece cuvant. Pana si Tinca, de obicei posaca, avea un zambet pe fata-i latareata. Liana era rasfatata casei mai mult chiar decat Bebe. Baremi bunica o diviniza mai ales pentru inima ci fara pereche de buna si de simtitoare.
- Cum sa nu se tie boierii dupa d-voastra, domnisoara, daca sunteti asa de frumoasa! zise deodata Tinca, intrerupand cuvintele Lianei.
- Ei, si tu acuma ! murmura Didina cu o imputare satisfacuta.
Rosmarin suradea in vreme ce .Liana striga vesel:
- Sunt frumoasa, Tincuto?
Batu din palme si se rasuci cu pasi de dans imprejurul camerei parca ar fi auzit o mare noutate. Apoi, dupa ce Tinca iesi cu haina si blana, se aseza la masa, incepand sa examineze cu amanuntul cumparaturile, explicand fiece lucru in vederea zilei de maine.
Era obisnuita sa primeasca complimente si totusi ii faceau placere ori de la cine veneau. Pe strada barbatii intorceau capul dupa ea ca si cand ar fi raspandit o vraja irezistibila. Figura ei de fetita mirata si nevinovata, cu parul blond natural, cu obrajii putin bucalati, cu nasul mic obraznic, nu o prea distingeau din multimea de femei dragalase care dau strazilor bucurestene, altfel putin remarcabile, un aspect atat de simpatic. Ochii ei insa fascinau prin culoarea lor albastra inchisa cu reflexe violete, adumbriti de lungile gene blonde ca intr-un cuib de aur. in privirile lor scapara curiozitatea inteligenta, un etern semn de intrebare, si, mai ales in momentele de uitare de sine, o palpaire stranie, o melancolie tulburatoare ca un avertisment ascuns. Avea gura senzuala arcuita cu buzele pline si totdeauna foarte vopsite. Pentru ca incolo nu se farda deloc, excesul de rosu cheltuit pe buze parea o sfidare care atragea atentia subliniind vioiciunea ochilor. Zvelta, cu talia mladioasa, cu o degajare baieteasca in mers si in miscari, fara rigiditatea calculata a femeilor cochete vesnic atente sa nu-si deranjeze frumusetea indelung ingrijita, ii sedea bine orice facea precum ii venea bine orice imbraca. in vocea ei groasa contrastand cu obrajii de papusa, vibrau inflexiuni moi, mangaioase, cu nuante ironice.
- Mamicule, sa stii ca am trecut pe la coafor si ti-am luat ora si tie pentru maine dimineata la zece! Mergem impreuna! Vreau sa fii ca o regina la ceaiul nostru, sa le bati pe toate cucoanele, sa nu fie nici una mai frumoasa si mai cocheta ca tine!
Didina surise raspunzand cu o modestie fireasca:
- Parca de mine e vorba... Eu sunt batrana, mi-am trait traiul. Tu sa fii, si voi...
- Ba sa ma ierti, cucoana! interveni Rosmarin. Ce batrana?... Are dreptate Liana, perfecta dreptate! Papusa sa te faci maine, ca poti si ai cu ce!... Daca domnisoara e asa de frumoasa, cu cine seamana, cu mine?
- Liana seamana cu matina, c-o tii minte si tu cat era de frumoasa...
- si tu parca aveai vreun cusur? starui batranul.
- Uite ce galant e tata! se bucura Liana. Bravo, tata! Asa-mi place si asa-ti sta bine, nu mohorat si acru si...
Camera, pentru economie, era luminata de un singur bec electric, destul de puternic, atarnand din tavan deasupra mesei intr-un abajur mare de matase roza. in soba de teracota, cu usita deschisa, mocnea un rest de jaratec care insa nu mai dogorea.
- Mi se pare ca s-a stins de tot focul- zise Rosmarin ca si cand ar fi vrut sa opreasca o alunecare a gandurilor.
D-na Rosmarin dadu sa se scoale, dar Liana sari:
- Lasa, mamicule, ca eu sunt tanara!
4.
Peste vreo ora se auzi un zgomot in odaia bunicii unde era intunerec si usa data la perete.
- A sosit matina! spuse Liana. Cum or fi intrat de nici nu i-am simtit?
Bunica cu nepotul se furisasera in casa intr-adevar ca niste vinovati, sa mai amane, daca se poate, izbucnirea furtunei. Prevazuse bunica si spusese lui Bebe pe drum: "Acuma sa vezi iar scandal si galagie !... Daca nu ma asculti deloc si ma tii acolo sa vezi de doua ori filmul!"
- Ce-i cu voi. Bebe, de stati pana noaptea pe strazi? incepu Didina suparata.
- Ce sa fie, mamico ? striga copilul imbufnat, vrand sa pareze astfel avalansa de dojeni. Am fost la cinema si am stat pana s-a ispravit programul. si gata.
- Nu zau, mama, ca si d-ta te intreci cu firea! continua Didina. Copilul n-are minte, ca-i copil, dar d-ta ar trebui...
- Apoi dumneaei ce-i pasa ca n-are nici o grije ! adaoga Rosmarin.
Morala se dezlantui intreaga asupra bunicii care, obisnuita, tacea si se dezbraca prin intunerec, asezandu-si la locul lor, haina, palaria, jerseul, fularul. Bebe, rasfatat si sigur de imunitate, cauta sa le tie piept trantind ici colo cate-o obraznicie pe care, fireste, nu o lua in seama nimeni, ca doar e copil.
Avea acuma peste saptezeci de ani bunica. in ultimul timp slabise si parca scazuse. Se tinea totusi bine, nu bolea si muncea in menaj la toate, alaturi de Didina si de Tinca. Pe fata-i alba si uscata cutele fine in jurul ochilor si la colturile gurii pareau urmele unui suras inviorator. Dealtfel si azi cand zambeste se insenineaza casa. Se vorbea despre frumusetea ei de odinioara ca de o minune, adaogandu-se totdeauna ca a fost atat de cinstita incat nici gurile cele mai rele n-au putut scorni nimica pe socoteala ei.
De cand a ramas vaduva si traieste de la copii, cu toate ca averea si casa sunt ale ei, zestrea parinteasca, a devenit paratraznetul tuturor discutiilor in familie. Asupra ei isi descarca toti necazurile, caci ea e linistita si mai bine lasa sa treaca de la dansa decat sa intinda cearta. in privinta asta ii seamana perfect Liana care la fel are oroare de tiganie.
Rosmarin i-a zis la inceput mama, ca si Didina; numai la suparare ii zicea si azi soacra, iar la toane bune coana Frusino, ca lumea straina. Cand Mircea, in primii ani de copilarie, a botezat-o "nica", toti au numit-o pe urma asa pana ce Liana a prins a-i spune mamica de s-au luat si ceilalti dupa ea. in sfarsit acuma familia ii zicea matina, cum i-a zis Bebe cand a fost mai mititel in loc de mama batrana, numele de mamica ramanandu-i Didinei.
Bunica era totusi confidenta intima a tuturor, chiar a Tincai. Blajina, ascultand cu bunatate, pastra cu sfintenie orice secret si nu purta niciodata vorbele de la unul la altul. Pe Liana a iubit-o mai mult dintre toti nepotii si daca se ruga Atotputernicului sa-i mai daruiasca zile de trait era numai ca sa apuce s-o vaza mireasa. Bebe statea si dormea in odaia ei. Se intelegeau bine impreuna. Vorbea si se sfatuia cu el ca si cu un om mare. Se obraznicea el deseori si n-o prea asculta, dar alteori avea dragalasii fata de ea prin care isi rascumpara toate greselile...
Dupa ce-si potrivi tacticos toate la locul lor, bunica isi lua pe umeri o broboada, sa nu raceasca, trecu in sufragerie si se aseza binisor la masa. Bebe, bosumflat, isi facea de lucru intr-un colt. Liana, ca sa-l impace, ii duse un sandvici cu sunca. in semn de protest insa copilul refuza. Abia cu multe mangaieri si sarutari reusi sa-l induplece. Dealtfel vijelia se potolise, mai ales gratie insistentelor Lianei sa nu se mai faca scandal in ajunul zilei ei. Pentru a desavarsi pacea, Didina zise mai bland:
- Nu-i de mirare sa va fi cuprins si foamea de atata cinematograf, fire-ar al naibii, ca pe multi ii mai scoate din minti... Gusta, matina, si d-ta ca si noi am mai ciugulit stand colea de vorba...
- Ba eu nu-mi stric pofta inaintea mesii - raspunse bunica simplu. Bune si frumoase lucruri a targuit Liana. 0 sa fie un belsug ca la Palat, maine.
- Asa-i, matina? zise Liana aducand si pe Bebe la masa. si nici nu-ti inchipui ce putin s-a cheltuit fata de alte dati.
- Dar ce film ai vazut, cavalerule, de ti-a sucit asa de rau capul? intreba Rosmarin cu o jovialitate ce parea totdeauna silita.
Copilul izbucni cu entuziasm:
- Taticule, asculta-ma pe mine, trebuie sa te duci si tu sa-l vezi numaidecat! Cel mai strasnic film de aviatie, mai tare ca Escadrila mortii... O minune, taticule! I-am si spus matinii ca mai bine ma sinucid decat sa nu ma fac aviator!
Batranul mormai cu un zambet acrit si aruncand o privire spre bunica:
- Sigur! Ori aviator, ori sofer, ori lacatus...
- Ai sa vezi tu cand voi fi mare! facu Bebe darz. Crezi ca atunci o sa va intreb pe voi ?
Bunica tacea. Nu voia sa priceapa aluzia lui Rosmarin, ca sa nu degenereze discutia ca asta-vara. Pe atunci tot timpul se vorbea in casa numai despre Bebe din pricina examenului de admitere ce trebuia sa-l dea la liceul Lazar si de care le era frica tuturor fiindca copilul, desi avea certificatul de clasa a patra primara foarte bun, nu stia nimic si nici macar nu citea, sa se pregateasca putin, bizuindu-se doar pe protectia taticului. Asa intr-o zi, rugata de Bebe, matina si-a exprimat parerea c-ar fi mai cuminte sa lase copilul sa intre la scoala de meserii, ca i-ar fi mai drag sa invete lucruri de mecanica decat sa buchiseasca si sa-si sfarme mintea cu cartile, mai cu seama ca, dupa cum se intorc vremurile, cu atatia bolsevici si cu revolutii si razboaie, parca tot mai sigura e o meserie buna, ca oamenii totdeauna vor avea nevoie de haine sau de unelte si meseriasul nu moare de foame, ca daca si voievodul Mihai invata meserie... N-a apucat sa termine caci toti au tabarat cu gura, s-o sfasie: se vede c-a intrat in mintea copiilor de se gandeste la asemenea bazaconii; adica familia Rosmarin a ajuns in asa hal incat sa-si bage copiii la cizmarie? dar cati copii avem. Doamne Dumnezeule?... Didina a inceput sa planga, a luat in brate pe Bebe: dragul mamii mic, auzi ca sa te facem cizmar... in sfarsit, un taraboi grozav si o indignare care se manifesteaza de atunci la orice ocazie in reprosuri mai mult sau mai putin fatise.
Pe cand Rosmarin continua controversa, glumeata din partea lui, cu copilul, Didina ridica deodata capul nedumerita:
- Nu cumva vine cineva?... Parca am auzit usa de la scara... Ia vezi. Alexandre, sa nu fie cineva strain si sa se urce sus, sa ne pomenim cu casa pradata!
Pana sa se urneasca batranul, usa se deschise si aparu Mircea, surazator, in pardesiu maron, cu fular alb de matase, ferches si pudrat ca totdeauna.
- Uite, domnule, ca a catadixit sa mai dea si pe la noi! facu Rosmarin. Ei, bravo, mare onoare!
Mircea se simti ofensat, dar se stapani si, imbratisandu-i pe rand si apoi dezbracandu-se, nonsalant:
- Fiecare cu grijile lui... Am si eu destule. Dealtfel ce ti se pare asa grozav, ca nu-s nici cinci zile de cand am dejunat aici?
- Cinci zile? urma tatal cu indignare potolita. si adica cinci zile e normal la tine sa nu treci pe acasa? Stai in alt oras ori te-au napadit ocupatiile?... Ehei, baiete, oi fi tu mare si destept, dar ce faci nu-i frumos si nici cuviincios! Noi ca noi, tacem si te suportam, dar lumea te vede si te judeca si, fii sigur, nu te judeca bine!
- Pisalog si nedelicat ai ramas, ce sa-ti spun! rabufni tanarul. Nici n-apuca omul sa intre ca-1 si trasnesti cu morala ta rasuflata! Una doua, morala! Dar mai slabiti-ma, frate, cu morala si cu sfaturile! Sunt barbat si...
Rosmarin intrerupse dispretuitor:
- Barbati ca tine...
- Evident! Ce sa-ti fac daca tu privesti lumea cu ochelarii de acum treizeci de ani? Lumea se schimba, merge inainte. Alta viata traim noi decat pe vremea ta. Trecutul a murit. Bat vanturi noi, dorinte noi, obiceiuri noi. Sunt tanar si vreau sa traiesc! Tu ai vrea sa fiu batran ca tine !
- Eu as vrea numai sa fii om de treaba! zise Rosmarin.
- Ai un dar sa enervezi lumea cum n-am mai pomenit! striga Mircea incepand sa umble de ici colo prin odaie.
Nimeni nu cutezase sa se amestece in ciocnirea neasteptata dintre tata si fiu. Se uitau toti consternati cand la unul, cand la celalalt. Acuma, facandu-se o pauza sacadata de pasii lui Mircea, Didina rosti infricosata:
- Vai de mine, ce Dumnezeu va luarati asa...
- Adevarat! zise Mircea cautand sa se linisteasca. Eu sunt de vina ca-mi fac sange rau pentru niste baliverne pe care mi le-a servit de mii de ori cu aceeasi delicateta!
Se aseza brusc la masa, intre bunica si Liana, si intreba cu alta voce, de o blandete inca fortata:
- Ce mai faci, matina draga? Bine, voinica, sanatoasa ?
Apoi, fara sa mai astepte raspuns, adaoga in general:
- Mai bine spuneti-mi, frate, ce-i cu sindrofia? Ati lansat invitatiile? Au raspuns toti? O sa fie destula lume?
intrebarea reusi sa risipeasca indata tulburarea. Liana ii servi prompt o serie de lamuriri complectate copios de Didina si chiar de Rosmarin caruia ii trecuse de asemenea necazul, fiind altfel om bun la inima si neluand in tragic mai ales discutiile familiare.
- Asculta, Liana, pe Gavrilestii i-ati poftit? Vin? zise Mircea cu interes.
- Sigur! aproba Liana. Am vorbit si eu cu Nina si abia asteapta dumineca de maine!
Liana avu un suras de complicitate. Gavrilescu era subdirectorul personalului in Ministerul Finantelor. Fetele lui, Angela si Nina, ramase de mici fara mama, au crescut intr-un exces de libertate si le mergea faima c-ar fi stricate. Dragute, elegante, cochete, placeau insa mult tinerilor. Cu Liana se aflau in vizita si prietenie din scoala, desi ele n-au terminat liceul. Pe Angela o simpatiza mai putin, considerand-o foarte ipocrita. Nici cu Nina nu legase adevarata intimitate pana la destainuiri. Mircea parea ca o iubeste mai de mult, poate de un an. Liana banuia ca e vorba de o iubire ajunsa departe si ca fratele ei si-a luat casa in oras in special pentru Nina. Se fereau amandoi de ea. Cand l-a intrebat pe Mircea, a raspuns evaziv: e fata nostima si desteapta, ii face curte numai asa, ca la toata lumea. Totusi Nina a rugat-o odata sa o duca la Mircea, sa vaza si ea cum se prezinta o garsoniera, fiindca nu vazuse inca. Au si fost impreuna, curand dupa ce s-a instalat Mircea, si Nina chiar s-a intins in gluma pe patul lui.
- Foarte bine! Foarte bine! repeta Mircea. Gavrilescu are painea si cutitul in minister, poate sa si ajute pe tata la nevoie, nu-i rau sa ni-1 apropiem !... Sper insa ca vor fi destui baieti tineri sa nu se plictiseasca domnisoarele !
- Numai sa nu dea ghes prea mult batranii tatii, ca n-am scapat pana nu i-a invitat pe toti, toata galeria de vechituri! zise Liana uitandu-se razand la Rosmarin, care dadu din cap si mormai:
- Noi cu batranii ne ajutam, nu cu filfizonii!
- A, sa nu uit! se grabi tanarul. stii ca am invitat si pe Remus Oloman, ziaristul de la Fulgerul, trebuie sa-l cunosti din nume ca scrie mereu articole in pagina intai si face si literatura... E un baiat foarte simpatic. Vine cateodata si pe la minister. A primit bucuros. O sa sosim impreuna si aducem si pe Coralia...
- Admirabil! se bucura Liana. Ce-ar fi sa scrie si la ziar despre ceaiul nostru!
incetul cu incetul toti se inviorara. incepura a se aprinde sperantele, intai timide apoi din ce in ce mai cutezatoare. Sindrofia era pretextul unei ample explicatii cu viitorul. Conul de lumina de subt carcasa abajurului ii apropia mai mult si parca le cernea pe capete o pulbere de argint dandu-le infatisarea unor naivi conspiratori impotriva destinului. Glasurile se inmuiau, se indulceau, se contopeau intr-o armonie de incredere mare. si Tinca, in bucatarie, horea cu foc un cantec de pe la ei, traganat si plin de dor. O chema Floarea, dar Didina i-a schimbat numele cand a angajat-o fiindca avusese multi ani pe una Tinca si se obisnuise cu ea. Era ardeleanca, de pe langa Sibiu, si a venit la Bucuresti sa slujeasca numai ca sa-si stranga putini bani si pe urma sa se intoarca acasa sa se marite. Didina o auzea acuma cantand dar nu se indigna, cum ar fi facut altadata, ci se gandea induiosat: "Saraca! Cine stie ce-o fi si in inima ei!“
Din obisnuinta Rosmarin ofta mereu, dar pe fata si in cuvinte ii flutura adierea fericirii. Explica elocvent cum isi va apropia definitiv pe Gavrilescu. Daca-1 are sincer de partea lui, poate fi complet linistit. Gavrilescu invarteste toate chestiile de personal. Directorul nu-i iese din cuvant niciodata. Ce zice Gavrilescu e sfant. si ce lucru mare pentru el sa declare ritos directorului si comisiei si, la nevoie, ministrului: "Rosmarin, tre-buie sa ramai pe loc. N-a atins limita de varsta si chiar cand va atinge-o nu ne putem lipsi de dansul. E un functionar excelent... Dimpotriva, ar merita o avansare, fiindca locuri ar fi si astfel ar avea cel putin o mica satisfactie pentru serviciile nepretuite pe care le-a adus statului!"
Toti erau de aceeasi parere inclusiv Mircea si Liana care, uneori, altfel credeau si, cu cruzimea lor tinereasca, i-o si spuneau direct, ca e functionar mediocru si incurca degeaba un loc ce s-ar cuveni unui baiat destept si bine pregatit, cum sunt atatia azi fara slujba. Mircea spera si el ca Gavrilescu ii va acorda batranului o mana de ajutor, ca sa nu-1 mai vaza mereu tremurand de frica eliminarii, si - declara misterios ca la urma urmelor Gavrilescu va trebui sa se dea pe brazda. Liana surise. Cat ar fi si ea de fericita sa stie pe tatal sau linistit! ingrijorarea lui intretinea o permanenta tulburare si amaraciune in casa. Numai asa va putea si ea sa-si prepare mai temeinic licenta, sa termine, sa-si gaseasca un post undeva si pe urma...
Didina si bunica zambeau intr-una. Bucuria li se asternuse pe fata ca o masca. Multumirea lor era sa-i vaza pe toti multumiti. Zbuciumarea lui Rosmarin n-o prea intelegeau. Daca ii da o pensie buna, fara sa mai munceasca si sa se necajeasca, fie si mai putin decat leafa, de ce se mai zbate? Nu indrazneau sa-i spuie lui, sa nu-1 supere mai rau, dar intre ele vorbeau si nu se dumireau. Grija lor mai mare era pentru copii: Bebe sa aiba ce-i trebuie si sa invete macar cat sa treaca clasa, Mircea si Liana sa se aseze la casele lor, sa-si faca rostul in lume. De Mircea totusi se sinchiseau prea putin. Are slujba lui; cand ii va sosi ceasul, isi va gasi norocul. Baietii se insoara acuma singuri, nici nu mai intreaba pe bietii parinti. Pentru Liana insa aveau dese momente de panica. Lor, care s-au maritat la optsprezece ani, li se parea ca o fata de douazeci si unu e aproape batrana. Liana inca nu voia sa vorbeasca serios despre casatorie. ii placea sa cocheteze, sa fie curtata si avea adoratori prea multi. Cei cu intentii solide nu cutezau sa se apropie de frica probabil ca ar fi respinsi. Asta era durerea Didinei si din pricina asta a si mustrat-o de atatea ori, fireste in zadar.
Profitand de atmosfera calda, Didina aduse vorba si despre viitorul fetei. Mult ar dori ea sa aiba Liana norocul sa ia un ofiter. Nu exista cariera mai buna ca militaria. Nici o tara nu se poate fara armata si armata va fi intotdeauna in fruntea tuturor. Orice criza ar fi, armata trebuie sa primeasca drepturile ei la zi. Iar ofiterul e respectat si primit bine pretutindeni, si la Palat, incat sotia unui ofiter e ca o regina. Unde mai pui ca are si ordonanta si nu trebuie sa se trudeasca cu servitoarele lenese si hoate, cum sunt toate...
Liana asculta, cu ochii in jos, cu coatele pe masa, cu fruntea sprijinita in palma stanga. in coltul gurii ii juca o frantura de suras ironic. Proiectele mamei o amuzau. Tocmai ofiter! Avea oroare de ofiteri ii considera prosti, fuduli, badarani si goi. Dupa un rastimp, ca sa faca ceva, se ridica in picioare si incepu a strange pachetele care ramasesera pe masa.
Pe cand subt abajurul trandafiriu sperantele si planurile pluteau si se leganau ca niste fiinte imateriale, alaturi, in bucatarie, pomi un bocanit metalic aspru si sacadat, asemeni unor lovituri de ciocan. intai parca nu le auzi nimeni. Cuvintele roze se inaltau si teseau mereu panza fermecata care invaluia toata incaperea intr-o falfaire de visari si taine.
- Tare-as vrea sa-ti facem cat mai curand o nunta frumoasa cum n-a mai fost in Bucuresti! continua Didina cu o figura atat de incantata ca-si recapata parca toata fragezimea de odinioara. De-ar fi sa cheltuim oricat, nu-mi pasa! Atata ambitie am si eu!
- O, Doamne! ofta bunica de asemenea. Macar de mi-ar ingadui bunul Dumnezeu sa ajung si eu ziua aceea, ca mai mandra mireasa ca Liana noastra nici n-a fost de cand e lumea lume!
- si dac-ar vrea Cel-de-Sus sa fiu si eu avansat pana atunci, apoi sa stiti ca ma imbat! zise Rosmarin aproape solemn. Nu m-am imbatat de nu mai tin minte, dar atunci imi dau drumul, uite-asa!
Se facu deodata o tacere. Liana, in picioare, ramase nemiscata, cu privirea spre becul a carui lumina ii scalda fata si-i cernea in par sclipiri de aur. Inima ii batea in piept in ritmul bocanitului de afara, incat loviturile se confundau in auzul ei, cum se confundau si cu soaptele mamei despre nunta si mireasa. in suflet insa i se filtra o neliniste, vaga, stranie, pe care n-o putea alunga.
in tacerea aceasta bocaniturile rasunau atat de puternic si de strident ca toti le ascultara cateva clipe buimaciti ca niste zgomote din alta lume. Pe urma, dezmetecindu-se, avura impresia ca li se sfarama ceva in suflete si ca in camera s-a lasat subit un val de frig amortitor. insasi lumina parca slabise si se spalacise, devenind aproape cenusie.
- Dar ce bate toanta aia acolo? intreba Rosmarin cu un glas strain, continuand apoi din ce in ce mai furios: Tinco !... Tinco !...
in acelasi timp Didina apasa pe butonul perei ce atarna sub lampa. taraitul nervos al soneriei se amesteca o clipa cu bocaniturile, incetand pe urma amandoua. Servitoarea se ivi in prag.
- Ce faci tu acolo atata galagie, fetito? o intampina sever Didina.
- Apoi conita a spus sa pisam intai zaharul pentru tort - zise Tinca, linistit.
- Ce sa pisezi? striga Rosmarin. Esti o toanta !
- Ba, conasule, eu nu-s de vina, ca mojarul...
- Mojarul, mojarul! o imita Rosmarin mai manios. Ce mojar, tampito?... Sa nu te mai aud, intelegi?".. Nici un mojar!... Nu vreau bocanituri si scandal, ai inteles?... Ai, iesi afara!
- De, conasule, daca mojarul...
Tinca pleca bombanind, lasand in urma o dara de tristete. Didina observa, vrand s-o scuze:
- Eu i-am spus sa piseze zaharul si nucile pentru tort, dar la sapte, nu acum... E toanta rau, n-ai ce sa-i faci!
Apoi, indulcindu-si vocea, ca si cand ar fi cautat sa reia firul de adineaori, urma catre Liana:
- Ei, ce zici tu, papusi ca mamii dulce? Te vedem curand mireasa?
Dar intrebarile ei sunau acum fals si sacaitor. Liana se enerva:
- Mai lasa-ma-n pace, mamico draga, cu ofiterii tai si cu ordonantele lor! Tu nu observi ca ai ajuns ridicola?... Ia mai bine sa ma duc sus!
Jar - Capitolul 1 - Octombre
Jar - Capitolul 2 - Novembre
Jar - Capitolul 2 - Novembre (continuare)
Jar - Capitolul 3 - Decembre
Jar - Capitolul 4 - Ianuarie
Jar - Capitolul 5 - Februarie
Jar - Capitolul 6 - Martie
Jar - Capitolul 7 - Aprilie
Jar - Capitolul 8 - Mai
Jar - Capitolul 9 - Iunie
Jar - Capitolul 10 - Iulie
Jar - Capitolul 11 - August
Jar - Capitolul 12 - Septembre
Jar - Capitolul 13 - Octombre
Aceasta pagina a fost accesata de 2703 ori.
