Ion - Glasul iubirii - Vasile
de Liviu Rebreanu
- Cand mariti o fata, e parca ti-ar arde casa! ofta Herdelea incheind socotelile nuntii. Acu numai sa fie cuminte si fericita!...
Casa parea pustie fara Laura. Toti vorbeau mereu de ea, ghiceau pe unde o fi ajuns si ce-o fi facand, iar dascalita si Ghighi lacrimau cand dadeau peste vreun lucrusor ramas de la dansa.
Viata insa isi relua chiar de-a doua zi mersul ei obisnuit, nepasatoare nici de dureri si nici de bucurii. O scrisoare recomandata de la avocatul Lendvay vesti data licitatiei de care avea groaza doamna Herdelea, oricat ii explica Titu ca e o simpla formalitate. invatatorul, ingrijorat in taina ca si nevasta-sa si doritor de compatimire si incurajari care sa-i risipeasca temerile, cauta si gasi un prilej sa povesteasca si lui Belciug toata incurcatura. Desi staruia intre dinti raceala, amandoi se prefaceau ca nu stiu nimic, iar Herdelea tragea nadejdea acum sa-l induioseze si sa netezeasca drumul spre o impacare adevarata, din ce in ce mai infricosat sa nu-i faca vreo pozna cu locul casei. Belciug se mira, il compatimi cu o palpaire stranie in ochi si pe urma ii spuse ca va veni si dansul la licitatie sa-i dea o mana de ajutor, daca va fi nevoie. invatatorul era multumit ca l-a imblanzit si astfel il va indupleca mai lesne de-acuma sa faca actul de donatiune a locului, cum ii fagaduise cand s-a apucat sa-si cladeasca increzator casa. Totusi nu indrazni sa se spovedeasca nevestei sale care ramanea neclintita in antipatia ei fata de ,,pamatuful" viclean. De altfel indata a intervenit taraboiul cu nunta lui Ion, aruncand iar valul uitarii vremelnice peste necazurile zilei...
in vinerea fixata, avocatul sosi de dimineata, dar se opri numai o clipa, sa comunice invatatorului ca, avand o afacere urgenta in Armadia, sa-l astepte inspre amiaza, la intoarcere, pentru descurcarea formalitatilor.
Acuma Herdelea se vazu nevoit sa spuna si familiei, cu multe inconjururi si menajamente, ca Belciug, pentru orice eventualitate, are sa vie la licitatie... Dascalita intelese numaidecat ca nu poate fi la mijloc lucru curat.
- Ai sa vezi, barbate, ca pamatuful umbla dupa vreo potlogarie! zise ea catranindu-se. Ai sa vezi! Pe cine nu sufera inima mea, sa stii ca-i suflet de caine!
invatatorul se incurca, indruga protestari timide ca ,,doar n-o fi nici el asa de hapsan, ca-i popa si ar fi rusine"... Acestea insa intarira mai mult neincrederea doamnei Herdelea, incat, desi facuse planul sa se duca cu Ghighi prin sat sa tocmeasca doua femei pentru sapatul gradinii si una la rufe, se razgandi si ramase acasa.
- Barem sa fiu aici si eu, ca tu, cat esti de papalapte, ai fi in stare sa inchizi ochii la toate nerusinarile!
Belciug zarise trecand trasura avocatului, se grabise, dar ajunse totusi prea tarziu. Nepricepand, intra in casa, zambitor. Herdelea ii explica lucrurile foarte zapacit, tragand mereu cu ochiul spre dascalita care bufnea fara sa fi raspuns macar la binetele dulcege ale preotului. Spre a ocoli o ciocnire primejdioasa, invatatorul se aseza cu Belciug in pridvor la taifas, pana se va intoarce ungurul. Era o zi de primavara minunata, cu miresme de flori de camp in aer, cu un cer ca o oglinda fermecata. Peste drum, Hristosul de tinichea statea incremenit pe cruce, cu ochii plecati, ca si cand ar fi simtit ca durerea lui nu se potrivea cu pofta mare de viata ce respira din toti porii firii redesteptate.
Preotul se gandea mereu c-ar fi mai bine sa plece, si cu toate acestea sedea parca l-ar fi tinut pe scaun. Vorbeau, dar glasul amandurora suna atat de rece, ca nu se puteau privi in ochi. Ca sa-l mai incalzeasca, Belciug aduse vorba de Laura si de familia Pintea cu care ii placea lui Herdelea sa se faleasca.
- Tu trebuie sa fi cunoscut pe batranul Pintea mai demult, ca doar ai fost invatator in Lechinta odinioara? incepu preotul.
- Apoi stai, frate Ioane, - zise Herdelea intr-adevar inseninat - ca in lumea asta sunt mai multe Lechinte. A mea a fost un satulet nenorocit prin fundul vaii Diugului, iar a cuscrului e un orasel in toata forma...
in vremea aceasta doamna Herdelea si Ghighi, in salon, revoltate, ocarau si blestemau pe Belciug, asteptand sa vie Titu, care se repezise cu noaptea in cap pana-n Armadia sa ridice de la perceptie un avans pe leafa invatatorului, deoarece ramasesera fara un gologan in casa.
Avocatul insa sosi mai curand, insotit de un copist batran, de la judecatorie, foarte plictisit ca va trebui sa se intoarca pe jos in Armadia. Ungurul urca sprinten in pridvor, incepand vorba din ulita:
- Norocul imi iese in cale pretutindeni... Am ispravit mai repede decat banuiam, asa ca acuma sper sa fiu acasa in Bistrita la vremea pranzului. Nevasta-mea tine grozav la ora mesei si e incantata cand mancam impreuna. Iata un mijloc ieftin de-a ferici o femeie!
Doamna Herdelea cu Ghighi, auzindu-l, iesira din salon. Lendvay, foarte reverentios, le intampina cu complimente la care insa, fiind spuse pe ungureste, dascalita nu raspunse, ci se multumi sa stranga din buze, cu o infatisare jignita, incat Herdelea se grabi sa observe, ca sa nu se supere avocatul:
- Nevasta-mea nu stie ungureste...
- Aa? Se poate? si cu toate astea ziarele dumneavoastra tipa ca din gura de sarpe ca sunteti asupriti, terorizati, ungurizati... Interesant!... Ei bine, crezi dumneata ca in Germania sau in Franta s-ar tolera un invatator al statului a carui sotie sa nu cunoasca limba oficiala? Nu ti-o spun ca o imputare, caci pentru mine politica nu exista. Raspundeam insa unui coleg roman care adineaori, in Armadia, se plangea ca de pe-acum au inceput presiunile si samavolniciile fata de sarmanii romani in vederea alegerii de deputat... Haha!... Foarte curios!...
Vorbea foarte repede, rotindu-si ochii ca un uliu, spre a nu-si neglija intre timp afacerile. Lui Belciug i se paru ca avocatul vrea sa-l loveasca si pe dansul, si raspunse romaneste, umflandu-si gusa:
- Altele sunt imprejurarile in Germania si aiurea, domnule avocat!... Noi aici suntem o natiune bastinasa, despuiata de drepturi si impovarata numai de datorii...
- Cine-i domnul? intreba Lendvay mirat si atins ca i s-a raspuns romaneste. Ce zice? Ce zice? adauga apoi, desi intelesese foarte bine.
Herdelea, infricosat sa nu se invenineze lucrurile pe spinarea lui, cauta si izbuti sa schimbe vorba si conduse pe Lendvay in odaia intai, unde erau doua paturi langa perete, o masa de sufragerie, o canapea de lemn, toate vechi si hodorogite.
- Aci n-avem nimic de seama, nu-i asa? zise avocatul trecand, fara sa se opreasca, intr-o odaita ingusta si lunguiata, cu o fereastra spre ulita si un geam spre gradina. Vasazica sa incepem aici!... incepem, stimate domn! striga catre copistul care se aseza ursuz la biroul lui Herdelea si scoase dintr-o geanta roasa niste hartii.
Din mobila impricinata, aici se afla o masa lacuita, cu picioarele strunjite, acoperita cu o fata tricolora, lucrata de insasi doamna Herdelea pe cand era fata, si un pat frumos, perechea celui din salon in care dormisera fetele.
Pana sa-si aranjeze copistul hartiile, avocatul se uita banuitor la Belciug care zambea blajin si speriat putin de privirile dusmanoase ale dascalitei din odaia dintai.
- Amator, amator? intreba deodata Lendvay, ironic.
- si prieten! murmura preotul.
- Desigur, prieten care cumpara ce poate de la prietenii in nevoie! facu avocatul, dispretuitor, si apoi, intorcandu-se spre copist: Ei, merge?
- Gata. Vasazica avem... mormai functionarul intrebator.
- Masa si patul, sfarsi Herdelea putin ragusit si cu ochii la Lendvay ca si cand i-ar astepta aprobarea.
- Una masa de nuc, douazeci si trei coroane! citi copistul din hartoagele lui, cu glas mai raspicat.
- Douazeci si patru! zise avocatul, facandu-i semn sa scrie. Belciug insa se apropie de masa, ridica fata, o pipai si apoi rosti candid:
- Douazeci si sase! Toate privirile il izbira ca niste sageti, iar doamna Herdelea, in cealalta odaie, bolborosi ceva, rosindu-se. Lendvay, dupa o clipa de sovaire, striga:
- Treizeci!
- Treizeci si doua! zise preotul cu ochii lipiti pe masa.
- Depuneti banii imediat, nu-i asa? bufni acuma avocatul intaratat.
- Da, da, fireste, facu Belciug scotand portofelul din reverenda botita.
- Atunci eu renunt! spuse Lendvay strangand din umeri, cu o privire nedumerita spre Herdelea care, uluit si spaimantat, avea fata strambata de un suras amar.
Preotul statu pana la capat, ca o amenintare, pipaind si ciocanind toate mobilele, dar fara sa se mai amestece. Cand se sfarsi, avocatul puse pe Herdelea sa iscaleasca politele si plati copistului diurna cuvenita.
- Cel putin de-aci inainte sa fii exact cu ratele, domnule Herdelea! zise strangandu-i mana. E pacat de cheltuieli, desi partea leului o bag eu in buzunar... Ei, la revedere! Buna ziua, doamna, si-mi pare rau ca nu stiu romaneste! rase apoi catre invatatoarea care, intepand cu o privire furioasa pe Belciug, raspunse:
- Mai bine sa nu stii romaneste si sa fii om de treaba!
- Ce zice, ce zice? intreba avocatul pe Herdelea iesind insa fara sa mai astepte talmacirea.
in pridvor preotul se desparti de invatator zicandu-i incet:
- Apoi maine o sa viu sa-mi iau masa, Zaharie...
- S-o iai?... S-o iai... da, da, balbai Herdelea.
- Vad ca doamna-i suparata foc, dar n-am nici eu incotro, ca tocmai imi lipsea o masa ca asta! Ei, servus, Zaharie!
Iesind in ulita, ochii lui intalnira chipul lui Hristos pe cruce, care acuma se zvarcolea plangator. Belciug se inchina si trecu cu pasi masurati, cu privirea in jos ca totdeauna si cu o multumire adanca in suflet ca in sfarsit a putut da o lectie buna si meritata Herdelenilor...
De-abia acuma se revolta invatatorul, dar totusi fara a mai spune in casa ca Belciug vrea sa ridice intr-adevar masa. De altfel credea ca popa umbla doar sa-l sperie, fiindca nu se poate sa mearga asa de departe cu nerusinarea.
A doua zi insa, pe cand el era la scoala, iar Titu inca in pat, batu la usa Belciug. Doamna Herdelea deschise si vazu la spatele preotului un tigan batran, barbos, cu palaria in mana.
- Pentru masa! murmura Belciug aratand spre tigan.
- Bine... bine... poftim! bolborosi dascalita perplexa. incepu sa goleasca sertarul mesei, aproape fara sa-si dea seama ce face. Numai mainile ii tremurau, incolo parca ii fulgerase toata judecata... Cand insa dadu sa puie la loc sertarul, gol, isi reveni brusc si, ca trezita din vis, intreba pe Belciug:
- Ce vrei sa faci dumneata cu masa? Preotul statea rezemat de uscior, zambind nevinovat.
- Apoi asa m-am inteles cu Zaharia, zise dansul domol. Doamna Herdelea sovai. Se facu o tacere scurta. Belciug ridica privirea, vazu pe dascalita apropiindu-se cu ochii stralucitori, si indata isi pierdu zambetul.
- Cum s-ar zice, vii sa-mi furi lucrusoarele din casa? striga deodata doamna Herdelea. Sa iesi afara de-aici, hotule, c-altfel iti sucesc gatul! Afara, ticalosule!... Nu ti-e rusine obrazului sa-ti fie! Asa-s popii, porcule?... Iesi... iesi!... Afara!...
Dascalita racnea ca scoasa din minti, cautand cu ochii ceva ca sa sparga capul omului care vrea sa-i fure mobila. Belciug, spaimantat, iesi afara fara sa spuna o vorba. Atunci femeia zari matura si se repezi cu ea in pridvor unde tiganul statea nedumerit. Fiindca preotul nu-i era la indemana, croi pe tigan, tipand:
- Mars!... Afara de-aici, talharilor!...
tiganul o zbughi pe poarta, in vreme ce doamna Herdelea striga intruna, amenintand cu matura pe preotul ce pasea foarte grabit:
- Mutule!... Am sa te invat eu omenie daca n-ai invatat la tatal tau! Pamatufule! Pamatufule!
Zenobia, peste drum, auzind galagia, iesi in prag si intreba:
- Da ce-i, doamna? Ce-i cu domnul parinte?
- Sa se bage dracu-n pielea lui de hot! zise dascalita cu ochii rosii de manie, dar totusi mai racorita.
Doua saptamani, dupa nunta, multumirea stapani trufasa in sufletul lui Ion. Se simtea omul cel mai fericit din lume. in fiecare seara tinea sfat cu Glanetasu, cu Zenobia si cu Ana. Ce sa cumpere din banii stransi la nunta? Un juncan? Ar fi bine, caci, impreuna cu vitelul intarcat adus in zestre de Ana, peste doi-trei ani ar face o pereche de boi... Ion insa ar fi vrut mult sa cumpere perechea calului, daca s-ar ajunge banii... in aceeasi vreme i-ar mai fi placut sa pastreze si ceva gologani la chimir ca sa aiba la indemana de s-ar ivi cumva pamant bun de vanzare, sa-si mareasca mai mult mosia si gospodaria... Sfaturile acestea il inaltau si-l incantau, mai ales ca toti bateau in struna lui si-l linguseau ca pe un stapan.
De altfel si fata de sateni cauta sa-si arate greutatea pe care i-o dadea simtamantul bogatiei. Pe ulita umbla cu pasii mai rari si cu genunchii indoiti. Vorbea mai apasat cu oamenii si vesnic numai de pamant si de avere. I se parea ca chiar casele si gradinile il priveau acuma altfel, mai supuse si mai zambitoare.
Toata firea se imbracase in haine de sarbatoare parca inadins pentru a praznui biruinta lui. O primavara frumoasa ca totdeauna se statorea pe hotare. Copacii inmuguriti, verdeata ce rasarea zi cu zi mai vie, ca un vesmant fermecat coborat sa acopere goliciunea neagra si galbuie a pamantului batran, padurile care se incoronau cu frunzisuri noi, mirosul aspru, imbatator si inviorator de glie, plutind mereu in vazduh ca respiratia sanatoasa a unui urias desteptat dintr-un somn greu
- toate imprastiau vioiciune in suflete, tinerete noua si noua pofta de viata. Dimineata plugurile scartaiau trecand pe ulita, urcand coastele naclaite si apoi brazdau ziua intreaga ogoarele batute de rugina iernii. Pe-alocuri vitele se cazneau sa pasca intaile firicele de iarba si, mancandu-le, le curgeau balele de placere...
Ion iesea deseori in hotar sa-si desfete sufletul in privelistea pamanturilor lui. I se umflau narile sorbind aburii primaverii si privea brazdele lucitoare cu dragoste patimasa, mormaind mandru de multumire:
- Acum avem si noi pamant, slava Domnului, numai sanatos sa fiu sa-l muncesc!
Nu se grabea insa cu aratul si semanatul de primavara... isi facuse socoteala ca nu va putea lucra singur atatea locuri, ci va trebui sa tocmeasca ajutoare, iar oamenii sunt mai ieftini pe la sfarsitul muncilor. Fiindca mai avea ragaz o saptamana, doua, se gandi sa ispraveasca mai intai cu socrul sau, sa faca hartiile de intabulare pe numele lui, cum se invoisera... ii spuse si Anei ca sambata seara vor merge impreuna la Vasile Baciu ca sa ia intelegere pentru duminica. Femeia aproba mai dinainte tot ce zicea el. Nu pricepea dansa planurile lui si nici nu cauta sa le priceapa. Era multumita ca poate trai langa omul iubit si numai nalucirea imbratisarii cu Florica, la nunta, o rodea in fundul inimii, fara insa a indrazni sa-si marturiseasca temerea.
Vazand-o plecata si supusa, Ion se mira cum poate fi asa si-i era parca mai urata ca inainte. Noaptea, in pat, simtea o raceala alaturi de ea, iar soaptele ei dragastoase il suparau ca si respiratia ei obosita de femeie insarcinata. O rabda totusi si nici n-o bruftuluia, dandu-si seama ca numai printr-insa s-a ridicat din saracie. in inima ii rasarea insa deseori Florica, innebunindu-i sangele...
Joi se dusera cu totii la balci in Armadia sa cumpere juncanul, iar vineri horobai pe-acasa, mai mult ca sa piarda vremea.
Vasile Baciu ii primi nepasator, stiind bine de ce vine Ion. il lasa sa vorbeasca si numai cand Ion pomeni de intabulare, sari fript, se infurie, scuipa si apoi striga:
- Cum, ginere, apoi tu vrei inadins sa ma lasi pe mine pe drumuri?
- Pe care drumuri, socrule? Nu ne-am tocmit asa? intreba Ion cu ochii cat pumnul, simtind deodata ca o izbitura drept in frunte.
- Ne-am tocmit, vezi bine, daca mi-ai pus mana-n beregata. Dar tu nu te gandesti ca nu-i drept? Apoi daca ti-oi da eu tie si pamanturile si casele amandoua, mie ce-mi mai ramane si din ce sa traiesc? Ori ai pofta sa ma vezi intrand sluga la batranete?
- Ba sa stai la noi fara munca si cazna, sa-ti mai odihnesti ciolanele, ca te-ai trudit destul, balbai ginerele inabusit. C-asa ne-a si fost vorba...
- Adica sa-ti fiu eu sluga tie? Ai? racni iar Baciu sculandu-se cu o privire vicleana si batjocoritoare.
- De ce sluga?
- Mai Ioane, eu stiu una si buna, ca ce-i in mana nu-i minciuna! facu Vasile Baciu apasat. Nu zic ca nu-ti dau. iti dau, dupa moartea mea. Atunci o sa faceti voi ce stiti. Ca nici in groapa nu mi-oi duce averea si nici altora n-oi lasa-o... Cat traiesc insa nu scriu nimic pe numele vostru! Asa!...
- Nimic, nimic? sopti Ion spaimantat.
- Nimic, baiete. Ori tu n-auzi bine?... Dar, ca sa nu zici ca-mi hranesti tu fata ori ca ti-am dat-o goala pusca, macar ca nu ti-am dat-o eu, ci ai luat-o cu viclesug, te las sa-ti alegi cinci locuri care-ti plac, si sa bagi plugul in ele chiar maine daca vrei. Luati-le, munciti-le, sunt ale voastre. De scris insa nu le scriu. Lasa sa ramana pe numele meu, ca nu cer de mancare. Eu unul n-am sa va scot din folosinta lor, cum te-ai falit tu ca ai sa ma scoti pe mine... Alege-le! Cinci!... Am trei holde cu grau de toamna. Poti sa le alegi semanate gata. Nu ma supar. Ori altele... Cum iti place tie... Cinci! Sa nu zica nimeni ca fata lui Vasile Baciu s-a maritat ca o tiganca...
- Daca ti-i asa vorba, socrule, bine... Sa vedem ce-or mai zice si altii, raspunse acum Ion mai linistit si cu amenintare in glas.
- Sa vedem, cum nu... Dar sa vedem ce-ar zice oamenii de mine, daca mi-as lasa eu batranetele pe mana ta!... s-apoi cine ma poate sili sa-ti dau, daca nu vreau, ori sa ma scoata din averea mea?... Hehe, Ionica! Credeai c-ai sa ma invartesti tu pe mine! Nu te-ai gasit, copile, hehe!
- Bine, socrule, bine!... Noroc bun! zise Ion strangand din umeri prostit.
- Noroc, noroc, ginere!... si ramanem asa: cinci, auzi? striga Baciu batjocoritor. Mi-a venit si mie randul, ca tu m-ai frecat destul...
Ion iesi, urmat de Ana, care nu rostise nici o vorba si pe care nici n-o luasera in seama potrivnicii. Barbatul pasea greu, tacut, incat femeia nu indraznea sa se apropie.
Roza Lang lasase o dara de tristete in sufletul lui Titu. incerca s-o ascunda sau s-o inabuse, dar simtea ca totusi se intinde mereu, staruitor, ca apa in pamantul nisipos. Nu se dumerea cum a putut o iubire atat de furtunoasa sa sfarseasca atat de neasteptat si de urat. ,,Aventura" aceasta, cum ii zicea dansul cu mandria tanarului care incepe sa aiba un trecut, parca-i rupsese un val de pe ochi. Un crampei de realitate cruda patrundea in inima lui plina de inchipuiri trandafirii. il cuprinse incetul cu incetul un dezgust de viata, ca si cand nu i-ar mai putea suporta povara. Lumea i se parea lipsita de farmec. in minte ii incoltea din ce in ce mai des intrebarea: ,,Ce sunt eu?... De ce traiesc?"
si drept raspuns i se ivea in fata o panza nemarginita, intesata de semne de intrebare ce nu gaseau in sufletul lui decat un gol chinuitor.
isi dadea seama ca trebuie sa aiba o tinta hotarata in viata si se ingrozea neputand descoperi nici un sprijin in jurul lui. Se uita in urma si nu vedea nimic, iar inaintea lui se infatisa acelasi nimic rece si infiorator. ,,Asa sa mi se depene oare toata viata?... Atunci ce rost mai am in lume?" isi zicea deznadajduit, seara mai ales, in patul din salon, unde se mutase el de cand s-a maritat Laura, fiindca Ghighi se temea sa doarma singura.
Toate zilele hoinarea prin Jidovita si prin Armadia, crezand sa-si alunge din suflet nelinistea. Dar intrebarile il insoteau pretutindeni, tot mai nesaturate. in fata lor i se pareau copilarii si versurile lui, si pozele de poet, si iubirea lui ucisa de gelozie, si inflacararea lui nationala... Peste acestea se ridicau mereu zbuciumarile: ,,Unde merg? Unde vreau s-ajung si de unde vin?"
Ca sa poata raspunde se gandi sa citeasca, sa invete si sa afle din carti ce nu gasea singur. ,,in mintea mea e un haos... Numai haosul arunca la suprafata intrebari dureroase..."
Cateva saptamani se cufunda in carti. Tatal sau avea, din vremurile de demult, o biblioteca foarte mica, in care se ratacisera cateva volume de stiinta, de teologie, de pedagogie. Titu se repezi la ele, cu atat mai multa lacomie cu cat pana acuma le ocolise. Mai aduna si de prin Armadia, de pe la prieteni, ce se nimeri... Le sorbi grabit, ca si cand ar fi cautat leacul unei boli necunoscute, dar simti curand ca haosul, in loc sa se limpezeasca, crestea mai mare. in mijlocul framantarilor singura raza de mangaiere ii era credinta ca el este cel dintai om chinuit de asemenea ganduri.
in cele din urma insa o oboseala stranie il lua in stapanire. in inima nu-i mai ramasese decat o nemarginita parere de rau: ,,De ce nu-i aici Roza, indiferent daca ar fi s-o impart cu practicantul de la Stoessel?"
Apoi parca si creierii i se oprira in loc, coplesiti de o apa stravezie din care tasneau raspunsuri ca niste flacari mici, izbavitoare: ,,Adica ce-mi pasa mie de unde vin si ce-o fi maine? E nerozie sa te perpelesti cu intrebari fara sfarsit... Unde te duce viata, acolo trebuie sa mergi, si ce-ti porunceste ea trebuie sa faci! Numai nebunii umbla sa-i stavileasca mersul, s-o abata din calea ei, sa se impotriveasca vointei celei mari care e una si milioane de milioane, care e oarba si totusi urmareste o tinta sigura, necunoscuta de infima pricepere omeneasca... Vointa cea mare sunt eu, precum e si vaca lui Ion sau cainele nostru, ori viermele ce se asaza singur sub talpa mea ca sa-l strivesc, sau chiar bolovanul pe care-l izbesti cu piciorul, precum tot ce este si cerul, si ceea ce este dincolo de cer si de stele, si dincolo de acest dincolo, mereu pana-n nesfarsitul nesfarsitului... Atunci? Viata singura stie ce vrea, sau poate pentru ca nu stie nici ea mi se pare ca stie... Unde merge ea e bine, caci merge tot inainte, peste prapastii, peste munti, mereu inainte. Cine cade din carul vietii e pierdut... inainte! inainte! inainte!"
Se bucura, parc-ar fi gasit piatra filozofala. Zambi de intristarile lui zbuciumate. Acuma le intelese obarsia. ,,Atata neliniste pentru ca Roza Lang a plecat si mai ales pentru ca, in lipsa mea, s-a consolat cu cine a putut!... si din pricina asta credeam ca mi-am zdruncinat rostul vietii!"
in aceeasi noapte scrise o poezie care i se paru cea mai frumoasa din tot ce-a facut pana atunci. O dragoste noua de viata ii impodobea sufletul. Nu se mai plictisea prin Armadia. il interesau si-i placeau toate, parca s-ar fi sculat dupa o boala grea.
Schimba priviri amoroase cu ,,gastele" de odinioara. Vorbea iar cu entuziasm de romanii oropsiti, de planurile lui marete... indeosebi spunea deseori, cu superioritate, ca o sentinta fara apel:
- Daca n-ar fi necunoscutul in lume, viata omului n-ar mai avea nici un farmec!
De altfel, in vremea aceasta, in Armadia se intamplase un eveniment extraordinar: murise Ion Ciocan, deputatul circumscriptiei. Ciocan fusese multi ani directorul liceului romanesc, cochetase cu ungurii, le facuse concesii introducand, mai ales pe usa din dos, limba ungureasca in program, iar in schimb carmuirea il rasplatise cu un mandat de deputat. Se alegea totdeauna sub firma independenta, dar era dintre independentii care sunt cei mai vajnici sprijinitori ai tuturor guvernelor. Independenta i-a mai castigat pe urma catedra de literatura romana la Universitatea din Budapesta si i-a pastrat reprezentanta Armadiei in Parlament pana a inchis ochii.
Fusese om tacut, ursuz si deci nu tulburase multa apa in Capitala. Rautaciosii povesteau cu mare lux de amanunte cum, in cincisprezece ani, Ciocan o singura data a cascat gura, cand, ramanand deschise doua usi, ar fi strigat nervos: ,,Usa, domnilor, ca trage ingrozitor aici!" pentru care improvizatie oratorica toata Camera l-ar fi aplaudat frenetic. Prin testament intreaga avere si-a impartit-o intre liceul din Armadia si Astra din Sibiu, caci sotia ii murise de cativa ani, iar alte rude nu avusese, afara de doi frati tarani, morti si ei mai demult.
Pe scaunul lui Ciocan se incingea o lupta crancena intre doi candidati: Victor Grofsoru, avocat foarte cautat din Armadia, sustinut de toata romanimea, si bancherul Bela Beck, svab ungurizat din Budapesta, care se auzise ca vrea sa cheltuiasca chiar o suta de mii de coroane si, fiind guvernamental, mai avea la dispozitie, cu o discretie eficace, concursul autoritatilor mari si mici.
in Armadia fierberea crestea zi cu zi. La beraria Rahova discutiile si pronosticurile nu se mai sfarseau. Grofsoru desfasura o activitate strasnica, secondat fireste de toti intelectualii, care-si luasera insarcinarea de agenti electorali. Izbanda ar fi fost asigurata daca s-ar fi putut rupe voturile evreilor din Jidovita, presupunand ca preotii si invatatorii isi vor face cu totii datoria.
Titu, vindecat, se avanta cu trup si suflet in valmasagul luptei. De dimineata pana seara era in Armadia, agitandu-se, discutand mereu, imbujorat de entuziasm. Care nu-i fu insa mandria si mirarea cand, intr-o zi, la berarie, Victor Grofsoru veni glont la dansul, cu mana intinsa:
- Poete, dragule, vreau sa-ti cer un serviciu!... Pentru dumneata e nimic, pentru cauza noastra e colosal!
Fiindca beraria era plina de lume ce-l privea ca pe un erou, Titu se simti in culmea fericirii si striga inflacarat:
- Domnule deputat, cere-mi orice! Pentru cauza imi dau bucuros si viata!
- Bravo! Uite omul! zise candidatul, cuprinzandu-l prieteneste de mijloc. Dar ceea ce vreau nu-ti pot spune aici... Trebuie sa vii pe la mine, sa-mi faci onoarea si placerea!... Deci spune-mi repede: cand? Nu-ti inchipuiesti cat imi sunt de impartite toate minutele!
- Imediat... sau dupa-pranz... E bine? facu Titu, deodata grav, vazandu-se parca initiat in secretele zeilor.
- Perfect! Atunci azi dupa-pranz, draga poete! Grofsoru, ca toti care-l sprijineau, era convins ca, indata ce va ajunge el in parlamentul de pe malurile Dunarii, poporul romanesc va fi liber si scapat de orice griji.
- Daca ma aleg eu, vom putea respira toti, vom avea aer romanesc! spusese dansul din capul locului, incat fraza aceasta devenise lozinca lui electorala.
Titu se infiinta exact la intalnire si asculta introducerea avocatului cu ochii lucitori de admiratie, aruncand numai din cand in cand cate o aprobare intovarasita de: ,,domnule deputat", care pe candidat il magulea.
- Ne lipsesc ovreii din Jidovita, poete! Fara de ei suntem pierduti! sfarsi Grofsoru, oftand cu o figura intrebatoare si intristata brusc.
Tanarul nu vru sa auda de asemenea oportunism. Succesul trebuie sa fie curat romanesc, nepatat de nici un ajutor strain:
- Vom goli satele de oameni si-i vom aduce pe toti la urna, sa dovedim lumii intregi vointa noastra, porunca noastra!
- Da, da, dar in satele noastre sunt putini cu drept de vot, pe cand ovreii sunt toti alegatori! observa avocatul care, chiar in vartejul visurilor nationale, nu uita realitatea.
Apoi isi completa gandul:
- Pentru a ne asigura voturile din Jidovita, e nevoie de concursul lui Herdelea, care e iubit de toti ovreii. Daca Herdelea ar vrea sa faca putina propaganda ovreiasca, ar fi imposibil sa nu izbutim!
- stiu, stiu in ce situatie gingasa se afla tatal dumitale, se grabi Grofsoru sa adauge, ca si cand s-ar fi asteptat la vreo obiectie a lui Titu. El, ca invatator al statului, trebuie sa urle ca lupii, vorba ceea... Dar cu dibacia lui, in mod discret... Ce zici, poete? in mod foarte discret?
- Pe fata, domnule deputat! striga Titu aproape indignat. in chestia aceasta nu pot exista rezerve si compromisuri. inainte de a fi invatator, tata e roman!
- Da, negresit, roman... Cine se indoieste?... Dar greutati sunt, si eu le inteleg si le apreciez... Totusi, cu bunavointa, s-ar putea inlatura piedicile, stii, discret, foarte discret... in asemenea imprejurari discretia are mare importanta. Guvernul conteaza pe ovrei si e sigur ca-i are in mana. Noi trebuie sa lucram cu multa prudenta, altfel se pot ivi noi rezistente... Vezi, in Pripas e mai usor. Acolo suntem intre noi, Belciug lucreaza, dumneata ii vei da o mana de ajutor la nevoie, iar tatal dumitale n-are sa ni se puna de-a curmezisul... Nu-i asa?... Dar in Jidovita e delicat, e foarte greu, e... e...
Din Armadia pana-n Pripas, de obicei, Titu facea jumatate de ceas pe jos. Acuma in mai putin de un sfert fu acasa. Alerga sa spuna mai curand ce cinste mare au hotarat tatalui sau fruntasii miscarii nationale.
- Tata, iata clipa cand poti dovedi lumii intregi ca esti adevarat roman! racni dansul din usa, speriind pe toti cu fata-i aprinsa de entuziasm si de oboseala.
Herdelea, in fundul sufletului, se bucura ca un copil chiar numai inchipuindu-si ca Armadia ar putea trimite la Budapesta un deputat roman, dar roman adevarat, pe fata, nu ca Ciocan - desi Ciocan ii facuse lui pe ici, pe colea mici servicii, Dumnezeu sa-l ierte. Totusi se ferea sa-si arate sentimentele, de frica sa nu-l parasca cineva... Apoi acuma, tocmai pe cand Titu vorbea mai cu foc, isi aduse aminte, nu putea sti de ce si cum, de ultima vizita a subinspectorului si de amenintarile lui ascunse.
- Eu cred ca cel mai bun lucru ar fi sa nu se amestece deloc, nici intr-un fel, nici intr-altul, rosti doamna Herdelea serioasa si cu putin dispret in glas. Dansul e om batran si trebuie sa-si vada de necazurile lui, iar nu de nebuniile celor buiestri. Parca mare isprava o sa faca si Grofsoru... ii stim noi cat le plateste pielea!... Daca pe urma ungurii vor prinde pizma pe dansul si se va pomeni fara slujba, crezi c-o sa-i dea Grofsoru ceva?
Titu sari revoltat de atata egoism:
- Adica cum! Pentru o leafa mizerabila, ungurii au pus lacat pe sufletul omului?... Lasitatea asta ar insemna tradare nationala, ar insemna sa-si dea singur certificat de renegat!... Cu ungurii traim noi aici, ori cu romanii?... Crezi ca vom mai scoate noi capul in lume, daca nu vom face nici macar atata pentru cauza romaneasca?
Ghighi impartasea din inima parerile fratelui ei, mai cu seama gandindu-se ca altfel poate n-ar mai avea cavaleri la baluri si poate nici petitori mai tarziu.
- Ba in loc sa umbli dupa cai verzi, mai bine ti-ai cauta si tu vreun post pe undeva, ca esti cat muntele si vezi bine cate greutati avem pe cap! zise doamna Herdelea suparandu-se.
- Apoi dumneata numai atata stii, mama, greutati si iar greutati! mormai tanarul oparit.
- Atata da, ca eu am minte! se infurie dascalita. Practicant de notar nu-ti place sa fii, invatator nu-ti place, dar la mancare te imbulzesti! Apoi asa-i usor sa ai fumuri! Mai pune osul si tu, dragul mamii, ca cu lenevia ai sa ramai de rasul lumii!
Numai Herdelea tacea. Cu cotul rezemat pe coltul mesei, cu capul in palma, se uita in nestire la gheata din piciorul stang. Lumina lampii atarnata de grinda ii cadea drept in crestet, pe parul alb-argintiu... ii venea mereu sa ofteze si se stapanea. si, in vreme ce doamna Herdelea se hartuia cu Titu, i se perinda in gand toata viata lui alcatuita aproape numai din umilinte,
sperante vesnic spulberate, necazuri necurmate, viata intreaga care si-a batut mereu joc de dansul, impunandu-i mereu compromisuri, din pricina carora niciodata nu si-a putut asculta glasul sufletului, viata care i-a ingramadit in inima amaraciune otravitoare... Doua lacrimi se zvarcoleau in ochii lui blanzi, plecati - regretul unei vieti cheltuite intr-o truda sisifiana.
- Oh, oh! suspina dansul in sfarsit, cand se facu o clipa tacere in casa. Cumplita-i viata, cumplita-i, zau!
Viclesugul lui Vasile Baciu cazuse atat de neasteptat pe capul lui Ion, ca in seara aceea s-a culcat tacut si a dormit ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic. Duminica dimineata insa, iesind din casa si aruncandu-si ochii pe camp, isi aduse aminte de vorbele socrului sau si-l patrunse un fior de groaza, caci in minte ii rasari indata gandul ca toata truda lui a fost zadarnica, de vreme ce a ramas tot fara pamant... Se aseza pe prispa, cotropit deodata de manie, de frica, de nedumerire, de deznadejde... intai isi zise c-ar fi trebuit sa-l bata mar pe Baciu, sa-l invete cinste. Pe urma recunoscu ca nici cu mania, nici cu bataia nu va putea face nimic in imprejurarea aceasta. Vina este numai a lui insusi, fiindca in ultimul moment si-a pierdut mintile de bucurie si s-a cununat inainte de-a vedea hartiile date la cartile funduare.
intorcandu-se de la biserica si gasindu-l tot pe prispa si abatut, Zenobia banui ceva rau si, ca sa-i deschida gura, intreba:
- Dar tu ce stai asa, neprimenit, in loc sa dai o raita prin sat, dupa lucratori, ca azi-maine numai pamantul tau o sa ramaie nearat!
- D-adica dumitale ce-ti pasa? Ca de dat, slava Domnului, mi-ai dat numai saracia si necazul! tasni Ion, ursuz.
- Apoi ce sa-ti mai dam noi, ca doar socru-tau ti-a dat de ajuns, zise Zenobia cu ochi de vulpe.
- Cum sa nu-mi dea. Vezi bine ca mi-a dat, mormai omul amarat. Nu vezi dumneata ca m-am si garbovit de cat mi-a dat?
Zenobia nu-l mai slabi pana nu afla tot si apoi izbucni in afurisenii care se intetira cand Ana aparu in ograda, speriata de gura ei. in vreme ce soacra isi blestema nora mai cu foc, in sufletul lui Ion patrunse o fasie luminoasa: prin Ana trebuie sa-si indrepte greseala. Deocamdata nu stia cum si in ce fel, dar simtea ca numai ea poate sa-l scape.
- si urata, si calica!... Bine ai nimerit-o, dragul mamii! striga Zenobia in gura mare.
- Ho, cotoroanta, ho! racni Ion deodata la maica-sa. Ce te vari ca musca-n baligar? Potracani stiti sa fiti, dar sarac m-ati lasat, ai?... Ea-i de vina?... Ce-i ea de vina?... Apoi atunci ce te rastesti la dansa?... Piei d-aici ca uite-acu vezi pe dracu!
Ana se uita la barbatul ei cu o dragoste de caine huiduit si ochii i se umplura de lacrimi, simtindu-se vinovata fata de dansul fiindca in gand l-a banuit cu Florica, pe cand el e atat de bun si o iubeste atat de mult ca bruftuluieste chiar pe mama lui pentru ea. Lacrimile ii curgeau calde, mangaietoare, dar fata ei toata zambea de o fericire mare, mai ales ca Ion veni la ea si-i zise bland:
- Ia nu mai plange, Anuta... Tu in ochii mei sa te uiti si incolo sa nu-ti pese de nimeni!
Seara, in pat, Ion i se jelui apoi cu de-amanuntul, ii spuse ca ea ar putea sa-l induplece pe Vasile cu blandete sa fie om cumsecade si sa le dea ce-a fagaduit fata de atatia martori. Femeia se simtea magulita de increderea lui, dar, gandindu-se la bataile suferite de la tatal sau, n-avea sperante sa-l poata inmuia. Cand insa barbatul o invata cum sa-i vorbeasca, credinta lui o cuceri si pe ea, si se jura ca se va duce chiar maine dimineata si de buna seama nu se va intoarce cu mana goala.
Ana pleca intr-adevar cum se crapa de ziua. increderea ii crescu cand, ajunsa in ulita, nevasta lui Macedon Cercetasu ii iesi in cale cu o donita plina de apa.
Vasile Baciu tocmai injuga boii sa porneasca la plug. Vazandu-si fata, o intampina nepasator:
- Da ce, te-a alungat?
- Cum sa ma alunge, taica? se mira nevasta, incepand sa-i povesteasca ce vant o aduce, dupa invataturile lui Ion.
Baciu se holba la ea o clipa, apoi, ca un taur care vede rosu, se arunca si-i inchise gura cu o droaie de pumni, urland:
- V-ati pus amu amandoi sa ma jefuiti si sa ma lasati cersetor?... Apoi stai ca am eu leac de pielea ta, rapandula, stai!
Pana ce se invarti dansul sa apuce biciul s-o croiasca, Ana o lua la sanatoasa, fara sa fi avut vreme sa planga de durere, desi obrazul stang i se rosise, iar din nas ii curgea un fir de sange. De-abia cand se apropie de-acasa isi mai veni in fire si se intreba: ,,Ce-a mai fost si asta?... Avan de mine!..."
Ion o astepta in ograda, cu inima arsa de nerabdare. O zari de departe venind cu pasi iuti si stergandu-si mereu nasul cu manecile camasii.
- M-a batut, Ionica, nici nu m-a lasat sa-i spun nimic! Uite cum m-a umplut de sange! bolborosi nevasta, parca i-ar fi cerut s-o razbune.
Barbatul insa simti deodata o apasare grozava in ceafa. Se uita la Ana cu ochii goi si reci, ca si cand ar fi vazut o aratare vrajmasa. Pe pometele obrajilor pielea ii statea sa plesneasca, iar pe tample i se umflara vinele ca niste lipitori satule. Mintea lui speriata ii striga ca toata nenorocirea i se trage numai din femeia aceasta cu buza de sus murdarita de sange si cu privirea de-o umilinta atatatoare. Bratele si pulpele ii zvacneau fara voie in vreme ce unghiile ii taiau pielea groasa si aspra in podul palmelor. ,,Asta s-a inteles cu tatal ei sa ma insele!" ii fulgera prin creieri, si gandul il duru atat de rau, parca l-ar fi izbit cu parul in moalele capului.
Atunci, cu o pofta neinfranata, ridica mana si o lovi greu peste obrazul drept, si apoi cu dosul palmei, repede, peste obrazul stang. Durerea stoarse din pieptul femeii un tipat atat de ascutit ca Ion auzi cum zanganesc geamurile casei. O mai trasni insa si peste ochii ce-l priveau cu spaima, dar care chiar spaimantati isi pastrasera o clipire de bunatate... Ana cazu pe prispa, ametita si leganandu-si corpul din mijloc in sus ca sa-si aline suferinta.
- si tu ma zdrobesti, Ionica? gemu dansa. Nu ti-e mila nici tie de mine?
Ion scuipa spre ea, racorit, si intra in casa, caci de peste drum venea intr-un suflet nevasta lui Macedon, pe cand in pridvor la Herdelea parca iesise cineva sa vada ce se intampla.
Ana suspina si, suspinand, pantecele mare i se zbatea ca o mustrare. Naframa ii alunecase din cap, parul i se incalcise si pieptul i se frangea de plans. in inima inchipuirile ei de fericire se topeau intr-un noian de amaraciune din care rasarea numai intrebarea ingrozita: ,,Doamne, ce ti-am gresit de ma pedepsesti asa de rau?"
Nevasta lui Macedon Cercetasu se aseza langa ea, ii indrepta basmaua pe cap, o mangaie pe obrajii udati de lacrimi si-i zise cu mila, cautand s-o ostoiasca:
- Taci, draga lelii! Taci si rabda, ca femeia trebuie sa sufere dac-asa a lasat-o Dumnezeu... Taci mulcom, taci!
Glasul ei era atat de bland ca sufletul Anei se incalzi putin. Apoi isi ascunse fata in poala femeii si planse mai usurata, murmurand insa intruna, ca si in seara nuntii:
- Norocul meu, norocul meu!
Pana sa convinga pe tatal sau, Titu n-a vrut sa stea cu mainile in san si a pornit din casa-n casa, indemnand pe taranii alegatori sau nealegatori sa mearga cu totii la o intrunire in Armadia, unde Victor Grofsoru avea sa-si lamureasca programul. Fiindca alegerea de deputat se apropia, prin sat umblau acuma mai des patrule de jandarmi spre a preintampina tulburarile si agitatiile impotriva statului. Titu nu se sinchisea de dansii. Dorea chiar un conflict sau poate o arestare, inchipu indu-si ca astfel va dovedi lumii intregi barbaria stapanirii unguresti si va contribui mai eficace la izbanda candidatului roman. Vorbea taranilor de jugul unguresc, de datoria nationala, de limba stramoseasca, se izbea insa mereu de aceleasi raspunsuri:
- Bine, domnisorule, asa o fi... Dar n-avem pamant si darile-s multe si grele...
intai se supara de atata nepricepere. Pe urma totusi le dadu dreptate. ,,Adevarat, pe ei ii strivesc sarcinile vietii si eu le bat capul cu fraze! Nici macar sperante nu le aduc!... Apoi, fireste, daca eu insumi nu stiu bine ce vrem!"
El banuia ce vrea, dar dorintele lui nu se potriveau cu ale batranilor. El cu cativa studenti si profesori mai tineri visau unirea grabnica a tuturor romanilor. Nu se gandeau daca se poate ori nu se poate. Ei se uitau fermecati spre Romania, asteptand de-acolo mantuirea. in fata lor insa stateau mai toti fruntasii recunoscuti, intre care insusi Grofsoru, care spuneau ca acestea sunt idei primejdioase, ca prin asemenea vorbe goale, bune numai pentru discutii de berarie, se poate compromite toata lupta.
- Mijloacele noastre trebuie sa fie legale! ii spuse Grofsoru. Numai prin legalitate se obtin lucruri trainice! Politica serioasa nu se poate intemeia pe aventuri, ci pe realitate!... Ce ascunde viitorul, nu se stie... in suflet putem nutri orice sperante, dar visurile nu trebuiesc amestecate in lupta politica!
Titu se zapaci si fu cuprins de o sovaire din care de-abia cu sfortari se putu smulge. Se cobori iar intre tarani si, cu toata oprelistea batranilor, le vorbi de ,,fratii nostri", de ,,stapanirea romaneasca" ce va veni in curand. si tresari de bucurie cand stefan Hotnog, bogatas din sat, in loc de tanguirile obisnuite, raspunse acuma in numele tuturor, ridicandu-si chimirul pe burta:
- Sa te auda Dumnezeu, domnisorule! ,,Oportunismul si lasitatea ucid avanturile! se gandi Titu multumit. Cu jumatati de idealuri nu poti lupta si nici nu poti fi inteles de nimeni!"
Stradaniile lui Titu au ramas totusi zadarnice, deoarece intrunirea, indata ce s-a anuntat oficial, a fost oprita de catre prefectul judetului in urma raportului solgabiraului Chitu care se temea de tulburari.
Tocmai cand Titu venea pleostit, cu vestea aceasta din Armadia, batranul Herdelea a primit citatie de la tribunal in procesul ce-l pornise judecatorul pentru ultragiu. Desi, intre timp, ungurul se mutase din Armadia intr-un orasel din Ungaria, fiindca
- cum spusese dansul la plecare - nu se putea aclimatiza in atmosfera nepatriotica de-aici, sarcina lui Herdelea se agravase, caci acuzatia judecatorului s-a parut atat de intemeiata procurorului, incat si-a insusit-o din oficiu si deci procesul trebuia sa continue negresit, chiar daca partea civila s-ar fi retras.
Herdelea striga pe Ion, care de asemenea primise citatie, vrand sa se sfatuiasca impreuna cum sa abata nenorocirea ce-i ameninta de-aproape. Ion insa, in bobota necazurilor lui cu socru-sau, cauta mereu sa se planga ce a patit si cum a fost inselat, iar de procesul care il durea pe invatator, parca nici nu-i pasa.
- Aveti sa vedeti ca becisnicul asta are sa ma bage in temnita si sa ne nenoroceasca pe toti! zise invatatorul pe urma, doborat de ingrijorare. tineti minte ce v-am spus eu azi! Ion e fatalitatea noastra... El se ciorovaieste cu Vasile Baciu pentru niste zdrente de pamant si nici nu vrea sa stie in ce pozna m-a infundat!
Titu, vazand spaima batranului si ca sa mai schimbe vorba, gasi intelept sa povesteasca pe un ton de gluma cum azi, intalnindu-se in Armadia cu Belciug, i-a spus ca e foarte suparat si ca nu va lasa fara raspuns insultele doamnei Herdelea, pentru care va trebui sa dea seama in fata justitiei... Efectul povestirii lui insa fu tocmai contrar celui asteptat de dansul, starnind o cearta care nu se ispravi pana noaptea tarziu.
- Apoi da, ca atata-mi mai lipsea, sa umblu acuma pe la judecati si pentru dumneaei, ca n-am eu destule necazuri, zise invatatorul amarat. Mai bine-l lasai dracului si tu, in loc sa-mi mai aprinzi paie-n cap si cu el!
Doamna Herdelea se infurie imediat, facu pe sotul ei mamaliga nesarata, pentru ca ar fi in stare sa se lase calcat in picioare de toate natafletele din lume, si declara categoric ca ea prefera sa plateasca orice amenda si chiar sa stea la puscarie, decat sa rabde mojiciile ,,pamatufului".
Ziua urmatoare aduse insa o nadejde buna, sub chipul unei scrisori de la subinspectorul Horvat, care-l invita colegial pe Herdelea sa-si puna in cumpana toata influenta pentru alegerea desavarsitului patriot ce este candidatul de deputat Beck. ,,Am toata increderea in patriotismul dumitale incercat si sa fii sigur ca oboseala dumitale va fi apreciata cum se cuvine", sfarsea subinspectorul. Mai ales sfarsitul i se parea invatatorului plin de mari fagaduinte.
- Uite ce om de treaba bietul subinspector! striga dansul inviorat. Ei, degeaba, sa nu judeci niciodata pe nimeni dupa aparente!... Iata barbatul care-mi place si mie!... Bravo! Bravo!
indata isi insemna pe toti alegatorii din Pripas, in numar de unsprezece, si chibzui indelung pe cei care ar vota cum ii va sfatui dansul. Apoi isi freca mainile cu incredere:
- Vezi, Dumnezeu iti trimite ajutorul cand nici te astepti! Titu, afland seara planurile tatalui sau, sari pana in tavan de indignare si striga de nenumarate ori ,,tradare" si ,,rusine". Dar Herdelea ramase neclintit.
- Pentru mofturi n-am sa-mi las eu batranetele pe drumuri... Ai vazut tu ce-mi scrie subinspectorul?... Citeste bine! Poftim! zise aruncandu-i mandru scrisoarea.
Tanarul nu vru sa citeasca nimic si facu juramant ca va lupta din rasputeri impotriva acestei tradari nemaiauzite. Herdelea se intrista ca feciorul lui se gandeste mai mult la strainii de la care nu va avea niciodata nimic, decat la dansul, a carui soarta atarna de bunavointa celor mari si puternici.
- Nu-ti inchipui tu ca Horvat, daca-i vom implini dorinta, poate sa-mi fie de mult folos? N-ai vazut citatia de ieri si nu stii ca ma paste afurisitul de judecator? O vorba a subinspec torului cantareste greu la tribunal. Cand va spune subinspectorul prezidentului ca uite-asa si asa, Herdelea e omul meu, adica al nostru, crezi ca prezidentul are sa mai cracneasca? Asa se lucreaza in lume, baiete... intelegi, ori nu intelegi?
- Nu vreau sa inteleg nimic! raspunse Titu cu atat mai indarjit cu cat socotelile acestea i se pareau si lui cuminti.
- Atunci sa-ti fie rusine obrazului, ca esti cal batran si ai putea intelege atata lucru! striga Herdelea adanc mahnit. Rusine sa-ti fie, magarule!
in seara zilei cand Ion batuse intaia oara pe Ana, pica in casa, de-abia tarandu-se, Dumitru Moarcas, o ruda indepartata de-a Zenobiei, cerand adapost pana s-o indura Dumnezeu sa-l stranga din lume. Zenobia, aflandu-se in toane bune, pentru ca feciorul si-a mustruluit nevasta, il primi fara a se burzului, multumindu-se doar sa-l descoase putin:
- Da ce-ai patit, bade Dumitre? De ce nu stai la Paraschiva, ca-i bine acolo?
- Parca de bine fuge omul? murmura Moarcas, mototolindu-se pe vatra.
Era un mosneag trecut de saizeci, pipernicit si prapadit de sa-l sufli de pe picioare. Nu mai avea nici un dinte in gura si vorbea greu, scuipand in toate partile. in tinerete a fost barbat frumos si cu stare si se bateau fetele dupa dansul, dar in loc sa se insoare si sa se potoleasca, i-a placut sa zboare ca albina din floare-n floare, incat multi oameni si-au ciomagit muierile din pricina lui, caci de el nu indrazneau sa se lege, fiind voinic si iute ca un lup. Carausia i-a fost mai draga decat pamantul si tot carausia i-a mancat capul. intr-o noapte, venind de la Dej, o ceata de tigani laiesi au tabarat pe dansul, l-au stalcit si i-au furat caii. A zacut vreo doi ani si a ramas beteag de picioare. Boala i-a inghitit averea. Ramas numai cu casuta si gradina, s-a aciuat pe langa Paraschiva, care era vaduva tanara si ravnea mai mult la casa lui, crezand ca nu mai are de trait cine stie cat. Dumitru insa se incapatana sa nu moara si o duse douazeci si doi de ani asa, prapadit cum a scapat, incat Paraschiva a avut vreme sa se obisnuiasca cu slabiciunile lui. S-au inteles ei totusi destul de bine pana acum cateva luni, cand Dumitru s-a apucat si a vandut lui Avrum casa si gradina fara stirea Paraschivei. Degeaba i-a dat o suta de zloti de argint, femeia nu s-a multumit. Ea era convinsa ca a luat mai mult si a ascuns banii undeva sau la cineva. si cum Dumitru nu mai putea sa aiba zile multe, Paraschiva se infuria ca banii vor ajunge pe mana altora, iar ea, care l-a ingrijit atatia ani, se va alege cu nimica. Fiindca nici Avrum nu voia sa-i spuie lamurit cat i-a dat, Paraschiva s-a pus pe mosneag, mai intai cu sudalmile, apoi cu bataia, pana ce in sfarsit azi l-a izgonit sa nici nu-l mai vada.
Batranul povesti ce-a patit cu Paraschiva, dar fara s-o ocarasca, ba chiar cu o mare parere de rau ca a fost nevoit sa plece de la ea si sa moara poate prin case straine.
- Apoi lasa c-ai trait destul, ii zise Zenobia drept mangaiere.
Ion, imbufnat cum ramasese toata ziua dupa ce plesnise pe Ana, nu zise nimic, ci se uita doar uneori cu ura la noul mancau care-i cade in spinare din senin. Credea totusi ca Dumitru se va intoarce acasa maine-poimaine, stiindu-se ca nu poate trai fara Paraschiva, singura femeie - se zice - pe care a iubit-o el cu adevarat si care, de aceea l-a si invartit cum i-a placut. De altfel gandurile lui erau atat de fripte de grija pamanturilor, incat tot restul lumii i se parea ca nu face un ban gaurit. Se infuria cand vedea pe Ana care, pe cat ii ingaduia pantecele tuguiat, se sprintenea pe langa vatra sa gateasca cina, si era din ce in ce mai convins ca femeia e inteleasa cu Vasile Baciu sa-l traga pe sfoara.
Se perpeli cateva zile fara sa stie ce sa mai faca. Apoi ii veni in minte Herdelea si se bucura ca si cand ar fi gasit scaparea. Chipul invatatorului ii juca inaintea ochilor, stralucitor de sperante. il cauta indata si, nimerindu-l la scoala, il chema afara. Herdelea era suparat si-i imputa ca e nerecunoscator si ca, prin nepasarea lui criminala, ii primejduieste slujba si cinstea. Ion asculta nerabdator, ca si deunazi cand incercase invatatorul sa se sfatuiasca cu dansul. Ce-i pasa lui de grijile altora? Pe el numai necazul lui cel mare il rodea si-l chinuia, si, dupa ce imblanzi pe Herdelea cu fagaduinte, i se planse ca un copil nepriceput, zicand mereu mai rugator si mai staruitor:
- invata-ma, nasule, ca altminteri ori fac moarte de om si ajung la puscarie, ori mi-oi pune singur streangul de grumaz!
Se uita in ochii invatatorului, sorbindu-i raspunsul, din care insa i se intipari in creieri numai atata: ,,Fii linistit, finule, ca ce ti-a fagaduit trebuie sa-ti dea... Duminica tu sa vii la mine cu Ana... Am sa chem si pe Vasile s-aveti sa va intelegeti, fii linistit!"
Zilele pana duminica trecura ca ceasurile. Nadejdea ii imbraca toate gandurile in trandafiriu. Se simtea iar stapanul pamanturilor si de-abia astepta sa poata iesi la lucru pe mosia lui.
Herdelea, iubitor de invoieli unde fiecare parte sa-si scada cerintele spre multumirea amandurora, povatui pe Vasile Baciu sa dea acuma jumatate din locuri, care sa fie scrise pe numele lui Ion, iar cealalta jumatate sa i-o fagaduiasca in scris pentru dupa moarte. Povata lui insa ii nemultumi pe amandoi. Toate nadejdile lui Ion se prabusira auzind ce spune invatatorul. Apoi daca ar fi fost vorba sa lase dansul din drepturile lui, ce nevoie de sfaturile nasului? Lui nu-i trebuiau sfaturi, ci pamanturile, toate pamanturile... il cuprinse o manie salbatica impotriva lui Herdelea, care astfel vrea sa-l insele, in loc sa-l ajute... Vasile, cu o lucire sireata in privire, zise tacticos ca el nu-si ia vorba inapoi si da bucuros cele cinci locuri, pe ales. in sinea lui insa era sigur si el ca Herdelea s-a inteles cu Ion sa-i fure averea... Pentru ca nu indrazneau sa se certe cu invatatorul, potrivnicii schimbara intre dansii cateva sudalmi si apoi, uitand orice omenie, se luara de piept si incepura sa-si care la pumni peste cap, cu sete, grohaind ca niste mistreti prinsi in capcana... Herdelea si Titu de-abia izbutira sa-i scoata din odaie, in vreme ce dascalita, nespus de indignata ca nerusinatii s-au incaierat in casa ei, ii ocara cu inversunare, iar Ghighi tipa speriata. Ana
incremenise pe un scaun, in dosul usii, incat doamna Herdelea o dojeni si pe ea bine si apoi o dadu afara.
Vasile si Ion se mai zgaltaira putin in pridvor, se mai ghiontira pana-n poarta, dar in ulita se descotorosira si-si asezara hainele botite, injurandu-se din ce in ce mai potoliti. in clipa insa cand sa porneasca spre sat, in usa casei ivatatorului se ivi Ana, topita de rusine si de spaima, ca o aratare urzitoare a tuturor relelor. O zarira amandoi deodata si furia lor se inteti iar, pumnii se amenintara in aer si privirile rosii se loveau ca doua sabii. Ajuns in dreptul casei, Ion intra in ograda urland cu o spuma subtire alba intre buze, care se muta si se lipea cand pe cea de sus, cand pe cea de jos:
- Sa-ti mananci fripta odrasla, talhar batran ce esti! Ana dadu sa intre si ea, dar Ion se repezi ca uliul si racni, ragusit, scaparand scantei din ochi si scotand cutitul din serpar:
- Fugi, fleandura, fugi de-aici ca uite-acu te trimit pe lumea cealalta!... si sa nu te mai prind prin ograda mea ca te spintec!... Hoata!... Hoti si talhari care umbla sa ma mai si batjocoreasca!
Femeia vru sa ridice mainile sa-l roage, dar privirea lui o ingrozi, spunandu-i ca intr-adevar e hotarat s-o omoare acuma. sovai o clipa si apoi porni dupa tatal sau care facea cate doitrei pasi, se oprea, se intorcea, zvarlea ginerelui cate-o injuratura, iar se urnea si iar se oprea... Cand insa Vasile o vazu apropiindu-se, isi indrepta toata mania asupra ei si, amenintand-o cu amandoi pumnii, striga clampanind din dinti ca o fiara:
- Sa nu vii la mine, rapandula, ca-ti zdrobesc ciolanele!... Sarantoc ti-a trebuit, de sarantoc sa ai parte!... Uite-l! Uite-l ce mandru-i!... Amu sa-ti fie de cap! De cap! De cap! De cap!
Pasi mai iute, dar racnind intruna ,,de cap", ca si cand n-ar fi fost in stare sa gaseasca o ocara mai grea...
Ana ramase in mijlocul drumului, nemaistiind incotro s-o apuce. Ion tot mai injura si blestema in ograda, iar Vasile Baciu, departandu-se, tipa mai tare, parca sa-l auda tot satul. Vecinii iesisera in ulita si priveau, care mirati, care razand, toti dor nici sa urmareasca desfasurarea poznei... Nemiscata, cu bratele moarte, cu ochii ratacitori si cu sufletul crampotit de infricosare, femeia se uita imprejur, fara sa mai stie ce sa faca. ,,Acu unde sa ma duc?" se intreba si in minte ii rasareau numai raspunsuri negre care o pironeau pe loc, sleindu-i vointa si ispitind-o sa-si curme singura toate suferintele, fiindca viata ei e zadarnica.
Tot Floarea, nevasta lui Macedon, sari iar, o lua de mana, o duse acasa la ea, o imbarbata pana seara si o culca dupa cuptor, lacrimand de mila:
- Vai, saracuta de ea, saracuta!... in noaptea aceea isi dadu seama intaia oara Ana de prapastia in care-si zvarcoleste ea viata. si atunci gandul mortii i se cobori in suflet ca o scapare fericita. il alinta atat de staruitor ca, in cele din urma, se minuna cat de blanda si ademenitoare i se infatiseaza, ca un liman unde nu mai sunt nici dureri si nici nadejdi... Deodata insa simti o zvacnire in pantece, trezind-o din aiurare. ,,Cum se misca, sarmanul!" isi zise dansa uitandu-si toate necazurile si intelegand ca trebuie sa traiasca, fiindca intr-insa o fiinta noua bate la poarta vietii.
A doua zi Ion se mulcomi. ii paru rau ca s-a facut de rasul lumii si ca s-a hartuit cu socrul sau tocmai in casa invatatorului, desi era convins ca Herdelea s-a dat de partea dusmanilor lui. Trecu drumul la Macedon Cercetasu si aduse acasa pe Ana, dar fara sa auda macar povetele Floarei ca sa fie mai milos cu biata femeie ca maine-poimaine ii soseste ceasul si cine stie ce se poate intampla daca o huiduiesc toti si n-o cruta nimeni.
Apoi fu cuprins de desperare. Simtea un gol dureros in cap, care voia neincetat parca sa-i sparga teasta. Numai buzele ii sovaiau intruna:
- Nu-i bine asa... Nu-i bine... nu-i bine... Se ducea prin Jidovita, se imbata si se intorcea mai posomorat.
Dupa o saptamana ploioasa si murdara, care-l tinuse mai mult in casa, rasari o zi aurita, calda, stralucitoare, cum nu se mai pomenesc decat in tinuturile muntoase in dricul primaverii. Iesind in ograda, Ion se opri ca trasnit si, fara sa vrea, sorbi lacom mirosul de verdeata, salbatic si umed, ce plutea in vazduh. Ca si cand peste noapte tot pamantul s-ar fi spalat cu apa fermecata, atat se infatisa de mandru in verdele deschis pe care stropii de roua licareau in toate culorile curcubeului, ca niste diamante presarate inadins de o mana nevazuta. Privelistea aceasta il zgudui ca dintr-un somn greu si-i umplu deodata creierii de ganduri... si porni, luminat, spre casa preotului Belciug, impins de o incredere mare. Numai popa poate sa-i arate calea, precum tot dansul l-a dat pe brazda odinioara. Dar acest ,,odinioara" era asa de departat, parca ar fi trecut ani si ani de zile, desi abia ieri se implinisera cinci saptamani de la nunta.
Belciug privea din cerdac cum adapa caii vizitiul, un taran somnoros si plin de baliga pe haine.
- Ce mai veste-poveste, Ioane? zise dansul vazandu-l intrand pe portita, cu palaria in mana.
- Apoi mai mult rau decat bine, domnule parinte, raspunse Ion vrand sa zambeasca, dar izbutind numai sa se strambe si sa-si arate dintii galbeni, ca un caine care maraie neputincios.
- Am auzit... De, baiete, daca uitati pe Dumnezeu, cum sa nu va pedepseasca? mormai Belciug putin innourat si intrand in casa urmat de Ion.
Dumnezeu insemna acum in Pripas biserica cea noua si preotul simtea mana Cerului in neintelegerile dintre ginerele si socrul care nici nu s-au gandit macar sa daruiasca ceva pentru locasul Domnului.
Milostivenia cereasca i se arata de altminteri preotului in toate chipurile. Buclucul lui Herdelea cu judecatorul era o pedeapsa grabnica si cuvenita pentru ca a uneltit impotriva slujitorului lui Dumnezeu. Mai astepta doar manifestarea maniei divine fata de doamna Herdelea, care l-a ocarat pe dansul, si apoi o lovitura deosebita pentru Herdelea fiindca chiar ieri a aflat ca umbla sa-i smulga cativa alegatori in favoarea candidatului de deputat ungur, desi stie bine ca el doreste sa arunce un bloc - mic, dar solid - in cumpana reprezentantului roman. Rasplata tuturor neplacerilor o gasea totusi mai ales in hotararea de a incepe inca in vara aceasta lucrarile noii biserici. Cazuse la invoiala cu un arhitect din Bistrita, care avea gata un plan foarte frumos. Arhitectul trebuia sa soseasca in curand si, cu materialul adunat, sa aseze temelia. Pana la toamna zidurile vor fi ridicate, iar in toamna viitoare noul locas va putea fi sfintit cu toata solemnitatea. Belciug se gandea de pe acuma la programul sfintirii si inima lui bolnavicioasa tremura de bucurie. Dar, deoarece tot mai lipsea putin din suma prevazuta la cheltuielile cladirii, stradaniile lui nu erau sfarsite. De aceea nu pierdea credinta ca, pana la urma, si Ion va deschide punga si deci se sili sa-l castige prin bunavointa.
- Acuma spune, Ioane, ce te doare! murmura dansul asezandu-se, batandu-si genunchii cu palmele si privind drept in ochii lui Ion, pe care-l lasase in picioare.
Ion se spovedi prelung, cu glas infundat, cu ochii in pamant, iar preotul il asculta cu bagare de seama si fara sa-l intrerupa. Apoi cand ispravi, Belciug se scula, se plimba de cateva ori de ici-colo cu pasi mari, uitandu-se o data cu mirare in odaita de culcare unde patul era inca tot nefacut, si in sfarsit se opri langa masa, se rezema de dunga cu palmele incrucisate la spate si vorbi privind mereu intr-un colt al tavanului:
- stiu eu ce sa te sfatuiesc?... Greu... Prea greu... Numai un avocat te-ar putea lumina bine... Dar cu raul si cu bataile nu se impaca oamenii niciodata, asta-i de cand lumea. Dumnezeu a lasat judecatorilor impartirea dreptatii pamantesti... Am patit si eu deunazi, stii bine, ca m-a ocarat dascalita tiganeste. Puteam sa ma apuc de bataie?... Nimeni sa nu-si faca singur dreptate... N-am zis nimic si nu m-am infuriat... Dreptatea-i de la Dumnezeu... M-am plans si eu in Armadia la judecatorie si, daca-i bine si drept sa fiu hulit de pomana, hulit sa raman... Tu insa vei face cum crezi de cuviinta. Numai atata sa stii: pumnul nu-i dreptate... intreaba un avocat, roaga-l sa te invete si fa cum te-o indrepta el... Eu n-am nici o putere...
Ion pleca multumit. Bine a zis popa: legea sa hotarasca... Ajuns acasa, chema pe Ana si-i vorbi foarte bland:
- Tu trebuie sa te duci la tatal tau, Anuta, ca eu nu te mai pot tinea, vezi bine si tu, ca-s sarac si abia ne taram si noi zilele... Dumnealui are destula avere... Amu ca m-a inselat, nu-i nimic. Dumnezeu din cer vede si judeca. Dar eu trebuie sa ma gandesc la pielea mea. Cu mainile-n san n-oi sta, de buna seama, poti sa-i spui!
Pe urma o duse de mana pana la poarta si inchise poarta dupa ea. Ana se mai uita inapoi, dar el nu mai intoarse capul.
- Are dreptate... toti au dreptate, sopti femeia podidita de plans. Numai eu n-am nici un rost in lume...
Ion - Glasul pamantului - Inceputul
Ion - Glasul pamantului - Zvarcolirea
Ion - Glasul pamantului - Iubirea
Ion - Glasul pamantului - Iubirea (continuare)
Ion - Glasul pamantului - Noaptea
Ion - Glasul pamantului - Noaptea (continuare)
Ion - Glasul pamantului - Rusinea
Ion - Glasul pamantului - Rusinea (continuare)
Ion - Glasul pamantului - Nunta
Ion - Glasul pamantului - Nunta (continuare)
Ion - Glasul iubirii - Vasile
Ion - Glasul iubirii - Copilul
Ion - Glasul iubirii - Copilul (continuare)
Ion - Glasul iubirii - Sarutarea
Ion - Glasul iubirii - Sarutarea (continuare)
Ion - Glasul iubirii - Streangul
Ion - Glasul iubirii - Blestemul
Ion - Glasul iubirii - Blestemul (continuare)
Ion - Glasul iubirii - George
Ion - Glasul iubirii - Sfarsitul
Aceasta pagina a fost accesata de 3647 ori.
