Ion - Glasul pamantului - Iubirea (continuare)
de Liviu Rebreanu
- Daca nu vrea el sa ti-o dea de bunavoie, trebuie sa-l silesti! zise Titu dupa un rastimp de gandire, nehotarat putin, ca si cand ar fi vrut sa vada cum ii va primi Ion vorbele.Flacaul tresari. I se paru ca in minte i s-a deschis deodata o dara luminoasa care ii arata lamurit calea. Ofta prelung, parca i-ar fi cazut o povara uriasa de pe inima. Ridica privirea cercetator, ca un hot prins cu ocaua. Multumirea il strangea de gat incat nu putu rosti nici un cuvant.- Poti sa-l silesti? Ai cum sa-l silesti? intreba Titu, neintelegand tacerea lui.- Pot, domnisorule! izbucni Ion aspru, cu amenintare in glas. Pornira apoi iar la drum, dar nu mai schimbara nici o vorba pana la poarta invatatorului. Flacaul nu mai simtea nici o nevoie de palavre zadarnice, cand acuma stia limpede ce trebuie sa faca. Acuma il rodea numai nerabdarea sa ispraveasca mai curand, sa-si implineasca scopul. Titu tacea fiindca nu era sigur daca povata lui a fost folositoare, mai ales dupa raspunsul darz care-i rasuna mereu in ureche.- Multumesc, domnisorule, ca mi-ai deschis capul, zise Ion despartindu-se.in casa Herdelea ardea lampa. Lumina unei ferestre se revarsa toata asupra flacaului, care avea pe fata o hotarare stralucitoare. Vazandu-l, Titu simti un fior de spaima.- Ia seama, Ioane, sa nu dai cu oistea-n gard! murmura dansul zambind zapacit.- De-acu lasa pe mine, domnisorule, ca-mi stiu eu datoria! raspunse Ion cu o bucurie atat de larga ca se pierdea intr-un ranjet prostesc.Titu intra in casa cam uluit de izbucnirea lui Ion. Desi nu pricepea ce s-a putut urni in sufletul lui deodata, banuia totusi ca a dezlantuit o pornire atat de salbatica incat il cutremura. Cum dadu insa de lumina si cum mirosi mancarea, uita pe Ion si-i reveni in gand Roza Lang. Astfel se insenina iar si, frecandu-si mainile, zise cu o mandrie prin care voia sa dea a intelege tuturor ca a pus la cale un lucru mare:- Foarte draguta nevasta lui Lang! E o placere sa stai de vorba cu ea!...Herdelea aproba in tacere, caci si lui ii placea Rozica, cu toate ca dragostea i-o arata numai prin glume piperate, spuse intr-o ungureasca foarte stricata, care pe femeie o inveseleau totdeauna. Dascalita insa bufni morocanoasa:- Repede va mai speriati si voi de toate zdrentele... Daca si aia-i draguta, apoi ce sa mai zici de mama padurii?... Cum poate sa fie draguta o femeie care-i atat de proasta ca nici macar nu stie romaneste?Doamna Herdelea avea un dispret adanc pentru femeile care nu fac copii. Pe Roza Lang insa era si mai furioasa, pentru ca, de cate ori se intalneau, voia s-o sileasca sa vorbeasca ungureste, mirandu-se mereu cum se poate sa nu stie ungureste sotia unui invatator de stat. Dascalita n-ar fi marturisit in ruptul capului ca nu stie, ci spunea cu mandrie ca nu vorbeste fiindca ii sunt urati ca dracul ungurii si limba lor.Laura si Ghighi se intorsesera acasa singure. Ungureanu nu se mai oferise, ca alta data, sa le insoteasca. Din Jidovita pana in Pripas, Laura a plans desperata, fara sa scoata o vorba. Ghighi insa, banuind pricina lacrimilor surorii sale, a ocarat toata vremea pe Aurel, gasindu-i mai multe cusururi chiar decat insisi batranii cand erau mai porniti. Ocarile ei si oboseala drumului au potolit putin durerea Laurei. indata ce a ajuns acasa, s-a retras in salon ca sa nu bage de seama parintii ca a plans. Oricat se silea sa se stapaneasca, nu-si putea opri lacrimile. Simtea intruna ca si cand o casa intreaga s-ar fi prabusit peste ea si nu e in stare sa se ridice dintre daramaturi. Cand Ghighi veni s-o cheme la masa, minti c-o doare capul. Ar fi murit de rusine sa fi fost acuma nevoita sa se uite in ochii oamenilor care i-ar fi ghicit indata supararea.Dupa cina Herdelea, aducandu-si iar aminte de scrisoarea lui Pintea, deschise usa odaii unde Laura isi framanta nenorocirea, si-i zise din prag:- Da cu omul cela ce facem, domnisoara? Tu, care stii atatea etichete, nu crezi ca-i vremea sa-i raspundem?intrebarea se infipse in inima fetei ca intr-o rana proaspata. Lacrimile o podidira mai furtunos, in vreme ce buzele ei murmurau cu resemnare:- Scrie-i, scrie-i, fire-ar al dracului!... Cine te opreste sa-i scrii?... De-acuma mi-e totuna...Ghighi se repezi numaidecat, adaugand:- A spus ea vreodata sa nu-i raspunzi? Da ce, crezi ca ea-i proasta sa lase pasarea din mana pe cea din gard? Ori ati fi vrut sa nu mai vorbeasca cu nimeni pentru ca a cerut-o domnul Pintea? Asa sunteti dumneavoastra, cautati cearta cu lumanarea si pe urma mai ziceti ca altii se cearta.- Bravo, bravo! striga Titu, triumfator. Asta-mi place! in sfarsit, bine c-ati venit tot la vorba mea... Daca m-ati fi ascultat de la inceput, azi Laura ar fi fost mireasa...Laura plangea cu hohote. Ghighi alerga la ea s-o mangaie, dupa ce mai intai inchise iar usa. Bocira amandoua un rastimp, apoi Ghighi se reculese si vorbi, alintand-o:- Lasa-l incolo, Laura draga, nu-ti mai face sange rau pentru un netrebnic! Merita un stricat ca el sa-l planga o fiinta gingasa si distinsa ca tine?... Vezi, eu am avut o presimtire sigura ca-i un ticalos... stii, ti-am spus si asta-vara, la sindrofia de la Elvira!... De altfel si Alexandrina mi-a povestit chiar azi, ca fata popii din Vararea, stii, toanta ceea de Vica, i-a facut farmece si ca acuma prostanacul de Ungureanu se duce mereumereu pe la ea, ba ca popa, betivul, l-a si pus sa jure in biserica si cu mana pe Evanghelie, ca indata ce va iesi doctor va lua pe Vica!... Acuma vezi si tu cat e de murdar si de nevrednic de iubirea ta, Laura draga!...Batranii erau multumiti c-a dat Dumnezeu si i-au venit Laurei gandurile cele bune. Dascalita, miscata, se apuca sa spele vasele, bolborosind o rugaciune ce o stia dansa, inca din tinerete, anume pentru asemenea ocazii fericite. Herdelea insa scoase din buzunar scrisoarea a optzecea a lui Pintea si o citi din nou, cine stie a cata oara, cu multa bagare de seama. Clatina apoi din cap, ingandurat, vrand sa invedereze nevestei si lui Titu ca nu-i usor sa ticluiesti un raspuns cum se cuvine, cinstit si drept si frumos, unei asemenea scrisori. Se aseza la masa de scris, lucrata de el insusi acum vreo douazeci de ani, aprinse o lumanare, puse scrisoarea lui Pintea langa calimara, isi atarna dupa urechi niste ochelari pe care nu-i intrebuinta decat in momentele cele mai solemne, caci vedea mai bine fara ei, statu cu fruntea incretita ca sa-si adune gandurile si apoi incepu sa astearna pe hartie, batraneste: "Mult stimate si iubite fiule George! Afla ca randurile tale multa bucurie ne-au pricinuit, vazand intr-insele gandurile tale bune si prea vrednice. si mai afla ca Laura este doritoare de-a te vedea in casa noastra cat mai grabnic..."
Ion - Glasul pamantului - Inceputul
Ion - Glasul pamantului - Zvarcolirea
Ion - Glasul pamantului - Iubirea
Ion - Glasul pamantului - Iubirea (continuare)
Ion - Glasul pamantului - Noaptea
Ion - Glasul pamantului - Noaptea (continuare)
Ion - Glasul pamantului - Rusinea
Ion - Glasul pamantului - Rusinea (continuare)
Ion - Glasul pamantului - Nunta
Ion - Glasul pamantului - Nunta (continuare)
Ion - Glasul iubirii - Vasile
Ion - Glasul iubirii - Copilul
Ion - Glasul iubirii - Copilul (continuare)
Ion - Glasul iubirii - Sarutarea
Ion - Glasul iubirii - Sarutarea (continuare)
Ion - Glasul iubirii - Streangul
Ion - Glasul iubirii - Blestemul
Ion - Glasul iubirii - Blestemul (continuare)
Ion - Glasul iubirii - George
Ion - Glasul iubirii - Sfarsitul
Aceasta pagina a fost accesata de 2182 ori.
