Craisorul Horia - Capitolul 03 - De la Ana la Caiafa
de Liviu Rebreanu
3.
In aceeasi seara Horia sui coasta spre casa lui Closca din Carpinis. Se imbratisara frateste. Ion Closca era sufletul cel mai apropiat de inima lui. Cu vreo sapte ani mai tanar, mai mic si de statura, se potriveau totusi in toate gandurile. Horia niciodata nu incepea ceva fara sa se sfatuiasca si sa se invoiasca cu Closcut.
- Bine ca te-a adus Dumnezeu voinic si sanatos! murmura Closca stralucitor de bucurie. Ia vezi, Marino, sa ne faci o mancare domneasca, auzi, ca uite, a sosit fratele meu Horia!
Marina, frumoasa si harnica, era slabiciunea lui Closca. O iubea atat de mult ca de dragul ei ar fi fost in stare sa si ucida. Daca n-a plecat a patra oara cu Horia la Viena, de vina au fost si ochii verzi ai femeii.
Dupa ce ii povesti pe indelete cum si ce-a facut prin Viena, Horia sfarsi:
- Iaca, Ioane, imparatul e cu noi, dar si noi trebuie sa fim cu imparatul!
- D-apoi nu suntem? se mira Closca.
Horia il privi lung si de-abia intr-un tarziu raspunse:
- Da, cu inima si cu gura suntem, negresit... Dar oare numai cu atata facutu-s-a vreodata ceva in lume?
si mai nedumerit, Closca intreba:
- Apoi atunci?
De-abia in clipa aceasta vazu ca fratele lui de cruce are parca o infatisare noua. Glasul ii ramasese tot cel vechi, fierbinte si prietenos, dar in ochii lui ardea o flacara care inspaimanta, poruncind si rugand in acelasi timp.
- Fapte ne trebuiesc, Closcut! mormai Horia cu o privire ce ii scormonea inima. Noua totdeauna fapta ne-a lipsit. De aceea ne-au incalecat toti veneticii de am ajuns slugi si straini in tara noastra... Au venit ungurii peste noi cu foc si sange, si i-am primit. Au facut ei legi ca sa ne incatuseze, si le-am primit. Au calcat legile facute de ei pe spinarea noastra, si am primit. Am primit mereu toate batjocurile pentru ca ne-a fost frica de fapta. Parca moartea n-ar fi moarte fie ca ti-o da calaul din porunca domnilor, fie ca ai capata-o in lupta dreapta dand si tu inainte de-a primi lovitura... Suntem totdeauna uniti in supunere si umilinta si niciodata nu ne putem uni ca sa cucerim dreptatea. Nu e sat in tara asta unde sa nu gasesti un sarman trup de iobagiu ba spanzurat, ba tras in teapa, ba frant pe roata si ciopartit in bucati, spre a baga spaima in oameni si a-i tine pe vecie in jug ca pe vite...
Closca incremenise pe lavita ascultandu-l. in odaia curata, plina cu de toate ca un stup, vorbele lui Horia serpuiau ca niste limbi de foc mistuitoare. Se uita in ochii lui de otel si vedea numai luciri de sabii si suliti intepatoare. Dupa un rastimp zise si el cu sfiala:
- Mai frate-meu Horia, mi-aduc aminte ca-mi povestea bunicul, cand eram micut, cum s-au sculat odata iobagii, demult, poate sa fie si doua sute de ani, impotriva domnilor... si spunea ca au pornit oamenii si au taiat si au aprins tot ce-au intalnit, si ai nostri ar fi cuprins Aiudul si Clujul, si au facut prapad mare pretutindeni, de credeau ca nu mai ramane nici vita si samanta domneasca. s-apoi deodata au venit catane multe din tara Ungureasca, cu pusti si cu cai si cu tunuri, si s-a bagat zazanie si frica in oameni si s-au risipit care incotro. Dar capitanul lor a murit de moarte crancena, prajit pe jilt de fier, si tovarasii lui au fost siliti sa manance din carnea lui fripta si smulsa cu cleste inrosite in foc...
- stiu si eu povestea asta, Closcut - sopti Horia cu un zambet mohorat. Chiar domnii o raspandesc inadins ca sa reteze din radacini orice pornire indrazneata in mintea noastra. Parca toate pedepsele groaznice pe care le impart pentru vina cea mai usoara, de ce sunt? Fiindca numai asa izbutesc sa ucida in noi, inainte de-a incolti, orice gand de razvratire.
si deodata adaoga cu un glas fierbinte ca o rugaciune:
- Closcut, frate de cruce, uite azi, zi sfanta de dumineca, aici, in casa asta a ta bogata si frumoasa, cand te vad intaia oara dupa sapte luni, iti marturisesc din suflet ca as indura bucuros orice moarte, oricat de crancena, fara un geamat si fara o lacrima, numai de-as gasi oamenii care sa indrazneasca a incerca sa sfarme nedreptatea si rusinea!
Se facu o tacere lunga. Closca lasa ochii in pamant si murmura:
- Horia, Horia, mi-e frica de tine!
Parca ar fi asteptat raspunsul, Horia zise indata, schimbat la fata si la glas:
- stiam, frate Closcut, ca noi nu suntem facuti pentru fapte si tocmai de aceea am adus iar o traista plina de dreptati pe hartie. Uite-o colea! Doldora!... Asta ne trebuie si am adus. As mai fi adus eu si altceva, dar... ti-oi lasa poruncile tie, sa te duci iar cu caciula in mana, sa cersesti, cum am mai cersit si eu si toti de atatia amar de ani in zadar pe la toate usile. si domnii au sa se stearga dinapoi cu poruncile imparatesti si noi o sa ramanem tot asa cum suntem, ori poate mai rau, ca dumnealor trebuie sa fie mai suparati acuma ca iar ne-am dus la imparatul... Ehei, bine mi-au spus oamenii pe-acolo ca fiecare are ce i se cuvine!
Closca se buimaci de tot. Pana acum Horia fusese mai mladios, mai ingaduitor. Chiar i se paruse ca numai gura e de el. Niciodata n-a fost asa de indarjit. Poate l-au schimbat pe acolo oamenii? Aici, dimpotriva, si cand cei prea necajiti spuneau c-ar trebui sa mai incerce si cu raul, ca binele nu te scoate la liman, Horia povatuise rabdare si mereu rabdare.
Closca insusi era din fire sfios si cu mare supunere fata de lege si stapanire. Avea avere frumoasa, avea nevasta tanara si un dor de viata linistita si tihnita. A fost de trei ori la imparatul, dar mai mult de dragul lui Horia in care credea ca in Dumnezeu. Ultima oara, desi comunele il alesesera, a facut ce-a facut si nu s-a mai dus. Nu de frica, ci de cumintenie. Caci pe cat de stapanit era de obicei, tot asa de darz si neinfranat dever nea cand se pornea. indesat la trup, cu fata rotunda si bruna, cu ochii mici, scaparatori, se incapatana si se inversuna fara seaman. Daca apuca sa fagaduiasca, se tinea ca un rob.
De aceea acum cuvintele lui Horia si mai cu seama privirile lui il tulburau. isi dadea seama de o primejdie mare spre care il indemna, cu atat mai mult ca nu pricepea inca intreg gandul prietenului sau. Pe de alta parte iarasi nu putea sa nu fie cu trup si suflet alaturi de Horia care era mai intelept decat toti si care totdeauna a cautat numai binele obstesc. S-ar fi simtit o zdreanta de om daca si-ar fi parasit fratele de cruce tocmai in clipa cand s-ar ivi o adevarata primejdie.
Era incurcat si nici nu mai stia ce sa spuna. Din norocire tocmai atunci dadu buzna in casa frate-sau Toader, insotit de Vasile Sgirciu, feciorul surorii lor Achimia, maritata in satul Seliste. Auzisera c-ar fi venit Horia si voiau sa afle si ei cate ceva.
intr-adevar trebuira sa schimbe vorba. Horia scoase din traista de piele batuta cu tinte galbene niste documente prin care imparatul poruncea guvernului din Sibiu sa faca indata dreptate oamenilor, sa-i apere de slujbasii domeniului si ai comitatului pana cand insusi majestatea sa va hotari asupra cercetarilor oranduite, sa nu se atinga nimeni de deputatii comunelor care au fost cu plangerile, iar pe oamenii care s-ar mai afla prin temnite sa-i trimita degraba pe la casele lor.
- Poruncile astea trebuie sa fi sosit la carmuire, caci poruncile imparatesti umbla mai iute ca picioarele mele - adaoga Horia cu un zambet amar. Acu sa mai asteptam, sa vedem ce-or face domnii de la Sibiu si daca n-or face nimica, apoi s-or duce iar oamenii comunelor sa intrebe si sa se roage sa implineasca porunca imparateasca si sa slobozeasca din temnita pe Dumitru Todea si pe ceilalti.
Closca, fiindca adineaori sovaise, vru sa fie mai zelos si striga ca nu mai e vreme de asteptat, ci sa se dea de stire oamenilor si indata sa plece deputatii la Sibiu pana ce porunca imparateasca e inca proaspata. Horia il potoli cu o privire putin mustratoare:
- Mai sunt doar cateva saptamani pana-n postul Sanpetrului. Ce inseamna asta fata cu rabdarea noastra de veacuri? Sa nu umble bietii oameni in zadar si sa li se raspunda ca n-a sosit nicio porunca. Macar atunci de-ar fi mersul cu folos!
Apoi in dumineca intai din postul Sanpetrului se adunara la Cimpeni oamenii din toate satele care facusera plangere la Viena. ii chemase Closca. Se sfatuira sa plece cate doi batrani din fiece comuna si sa afle la carmuire ce s-a facut cu porunca imparateasca. Horia nu spuse nimica, desi Closca, speriat de privirile si de zambetul lui neincrezator, a incercat mereu sa-l starneasca. in sfarsit Closca propuse sa mearga negresit si Horia, caci fara dansul n-are sa se faca nicio isprava. Toata lumea starui, dar Horia refuza: el a umblat destul si are dreptul sa se mai si odihneasca; de altfel carmuirea, cum ar da cu ochii de dansul, l-ar si prinde si l-ar baga in temnita, ori poate l-ar si spanzura, ca doara de doi ani il tot cauta ca pe un talhar.
Deputatii in frunte cu Closca, pornira chiar a doua zi la Sibiu, zabovira acolo vreo trei zile pe la porti pana ce un domn foarte impopotonat ii primi, ii asculta cu bagare de seama, statu pe ganduri, rasfoi prin niste carti groase si apoi le spuse sa vie dupa raspuns peste doua zile. Se intoarsera peste doua zile si atunci acelasi domn le vorbi si mai bland ca oamenii care sunt prin temnite vor fi sloboziti cat de curand, iar ei sa se duca acasa si sa astepte fara grije caci plangerile lor vor fi cercetate de aproape si li se va face dreptate pana in doua saptamani... Closca ofta usurat si multumi domnului cum se pricepu mai frumos. Parca i-ar fi luat o piatra de pe inima, asa se simtea de vesel pe tot drumul lung pana acasa. N-avu rabdare si, dupa ce imbuca ceva, se repezi pana la Albac, sa-i spuie si lui Horia ca dreptatea soseste. Horia nici nu clipi, il lasa sa ispraveasca si pe urma zise rece:
- Bine, frate Closcut, sa vedem peste doua saptamani!
indoiala din glasul lui il indarji si-l hotari sa plece iar, numai cu cate-un om din fiecare comuna, sa afle rezultatul la Sibiu chiar din gura acelui domn de treaba. Fura primiti insa intr-o cancelarie mai mica, de catre alt domn, ursuz, batran, uscat, cu pana de gasca dupa ureche. intelegea mai rau romaneste, rascoli mai multe bucoavne si le spuse plictisit ca nu s-a sfarsit inca deplin cercetarea, dar sa vie din nou peste alte doua saptamani... insasi amanarea aceasta dovedeste ca guvernu vrea sa faca dreptate, se gandi Closca multumit, ca altminteri putea sa ne alunge acasa fara niciun raspuns ori sa ne spuie verde ca n-avem dreptate. Fireste, duse si la Albac vestea buna, dar Horia neclintit, zise iarasi:
- Bine, frate Closcut, sa mai asteptam doua saptamani!
Cu aceiasi tovarasi, Closca lua drumul spre Sibiu. Inima totusi ii era stransa mai cu seama din pricina racelii lui Horia. Fura purtati de la o cancelarie la alta doua zile. A treia zi patrunsera numai pana la un aprod care le comunica raspunsul carmuirii: ca jalba lor, impreuna cu toate documentele si cu porunca imparateasca, a fost trimisa la Galda, domnului fispan, si ca pe viitor sa nu mai vie pe-aici, fara sa se duca acolo dupa dreptatea ce li se cuvine.
Closca ingalbeni. Daca plangerea a ajuns la Galda, slaba nadejde de dreptate a mai ramas. Fispanul comitatului Albei era baronul Kemenyi, trufas, dispretuitor si fara inima, de la care niciun iobagiu n-a primit decat vergi sau furci. Dar se reculese, caci nu voia sa se dea batut. ii aparea mereu Horia, cu zambetul neincrezator si cu ochii plini de necunoscut, si se indemna sa mai incerce. ii era teama ca, de va iesi dreptatea lui Horia deasupra, se va intampla ceva ce n-a mai fost.
Pentru ca mai aveau merinde, se intelese cu tovarasii ca, intorcandu-se spre vetrele lor, sa se abata pe la Galda. Fispanul nu era acasa. Aflara ca e pe la Aiud, la vanatoare, dar ca il asteapta sa pice in doua-trei zile. A patra zi veni intr-adevar si gasi deputatia de iobagi la poarta castelului. Cum ii vazu, se incrunta. Nu suferea pe iobagii cu jalbe, zicand ca jalba e inceputul razvratirii.
- Ce-i, mai oameni? intreba baronul, oprind trasura. Ce catati pe-aici in loc sa fiti la munca si pe la casele voastre?
Vorbea atat de bine romaneste ca oamenii spuneau c-ar fi chiar roman sau macar de neam romanesc. Cu caciula in mana, Closca raspunse supus:
- Umblam dupa dreptate, maria ta!
- Aha, dupa dreptate! facu fispanul stramband din nas.
Dupa ce auzi insa despre ce e vorba, se imblanzi si le spuse linistit ca a lipsit de-acasa si de aceea n-a putut sa ia cunostinta de porunca maiestatii sale care trebuie sa fi sosit in zilele acestea. Are sa se intereseze cat mai curand si va judeca dupa dreptate, numai ei sa fie oameni cumsecade, sa munceasca cinstit si sa-si vada de treburi. in urma staruintii lui Closca, dadu voie sa vie peste vreo doua saptamani dupa raspuns.
Astfel oamenii se intoarsera acasa cu sperante de bine. Totusi Closca nu se mai duse la Albac: ii era frica de batjocura lui Horia.
Ca sa induioseze pe fispan, Closca se intoarse la Galda cu optsprezece oameni, tot unul si unul. Iar nu-l gasira. Acum era la Cluj, la un sfat domnesc. Un scriitor iesi insa in curte si le spuse rastit ca maria sa n-a avut ragaz sa se ocupe de chestiunea lor, ca a trebuit sa rezolve lucruri mult mai serioase, totusi, in semn de mila si bunavointa, i-a poruncit lui sa le aduca la cunostinta ca, indata ce-i va ramane timp liber, are sa cerceteze si afacerea aceasta si, prin urmare, sa mai treaca peste vreo doua-trei saptamani pe-aici... Closca clocotea. Se stapani si zise doar ca, deoarece tot au venit si-s osteniti, vor astepta si pe maria sa. Scriitorul se infurie cumplit, socotindu-se ofensat in demnitatea sa. El le-a vorbit in numele domnului baron si nu da voie nimanui sa se indoiasca de cuvantul sau, iar la sfarsit ii scoase afara din curte numai in sudalmi unguresti. Oamenii, indemnati de Closca, nu se descurajara. Au asteptat o saptamana incheiata pana ce a sosit fispanul. Dar fispanul era de asemenea manios ca n-au implinit poruncile scriitorului, care e nemes si mana lui dreapta, si le porunci sa plece indata acasa si sa vie peste doua saptamani. Sa nu mai cuteze insa a veni atat de multi, ca oamenii de treaba nu bat drumurile cand e vremea muncilor...
Closca era abatut. Dumineca urmatoare, la iesirea din biserica, povesti ce-au patit, dar adaoga, fiinca se afla si Horia de fata:
- Pentru dreptate sunt in stare sa-mi tocesc picioarele pana la genunchi!
Horia zambi. Tot asa vorbise si el odinioara.
Cand ajunse la Galda si patrunse iar la scriitorul suparacios, Closca vorbi mai supus si mai mieros chiar decat vorbise cu fispanul, cautand astfel sa-l inmoaie, fiindca intelese ca acum de el atarna dreptatea. si intr-adevar scriitorul se imblanzi si raspunse ca baronul l-a insarcinat pe dansul sa citeasca toate hartiile si sa-i raporteze. Pana intr-o saptamana va ispravi. Atunci apoi sa vie oamenii ca sa-si afle dreptatea.
intai planuira nici sa nu se mai intoarca acasa, ci sa astepte aici saptamana, cum au mai asteptat si de randul trecut. Closca starui sa nu ramaie. I se parea atat de sigur ca a izbandit, incat tinea sa afle si Horia asemenea stire. Horia insa era dus prin Zarand.
Dupa raspuns acuma, ca sa fie mai pe placul fispanului, veni numai cu cinci oameni. Fiecare aduse insa si cate un plocon pentru scriitorul in mainile caruia se gasea soarta comunelor: un purcel de lapte, doua gaini grase, o gasca indopata, o suta de oua intr-un ciubaras lucrat de feciorul lui Horia... Gornicul de la poarta fu trimis inlauntru cu darurile. Totusi scriitorul nici nu se arata, nici nu-i chema in cancelarie. Numai gornicul le aduse raspunsul: sa mearga acasa si sa-si vada de munca; cercetarile s-au facut si s-au sfarsit si din ele s-a vazut ca toata vina este a lor pentru ca n-au fost destul de ascultatori si supusi poruncilor domnesti; deci sa nu mai umble pe drumuri ca altfel vor fi si ei foarte aspru pedepsiti.
Closca, desperat, a rugat pe gornicul roman sa faca bine sa-i lase sa vorbeasca si dansii cu maria sa scriitorul, ca poate are sa se indure sa le imparta o dreptate mai buna. Dupa multe staruinti gornicul isi lua inima in dinti si se duse inlauntru cu rugamintea lor. Peste cateva clipe insa a iesit rosu ca para focului. Iobagii sa nu mai indrazneasca a starui, ca indata ii da pe mana pandurilor sa le traga cate zece vergi la spinare. si daca se incapataneaza sa stea pe la porti, sa stie ca vor fi pusi in lanturi si trimisi la inchisoare, sa se sature de rebeliune.
Pamantul se clatina subt picioarele lui Closca. Iesi din curtea castelului domnesc cu pasi sovaitori, parc-ar fi fost beat, urmat de cei cinci tovarasi, nauciti ca si dansul. Nu mai era in stare sa gandeasca nimica. Ori incotro isi arunca ochii i se parea ca vede numai prapastii. Se tarara asa pana la gazda lor, Matei Pratea, iobagiu pe mosia fispanului, batran, cu noua copii si vaduv. I se facu mila de Closca mai ales, care era prapadit de tot, si le spuse, in mare taina, sa mai incerce si la Balgrad, ca este acolo un maior tare de omenie si poate dumnealui sa-i invete ceva, ca mult bine a facut multora de-l blagosloveste toata saracimea. Se spune chiar ca ar tine de nevasta o romanca, pe fata unui protopop de pe Somes unde romanii sunt graniceri, scapati de domni si de iobagie. Maiorul a vrut sa traga la catane si pe oamenii de pe-aici, ca sa-i mantuiasca de robie, i-a si scris intr-o carte, dar domnii au prins de veste si s-au suparat c-or sa ramaie fara iobagi si i-au oprit pe oameni sa mai mearga la Balgrad si au stricat socotelile maiorului.
Closca s-ar fi agatat si de un fir de pai. A doua zi, pe la amiazi, sosira la Balgrad si gasira pe maiorul Altmayer, comisar de razboi si comandantul biuroului de recrutari. Era grasun, cu o fata stralucitoare de bunatate. Deputatii ii cazura in genunchi si Closca il ruga fierbinte sa nu-i lase si sa le faca dreptate, ca de unsprezece saptamani alearga si alta nadejde nu mai este sa fie ascultate poruncile imparatesti.
Maiorul citi hartiile, isi atarna si ochelari, clatina din cap de cateva ori si pe urma, impaturindu-le cu bagare de seama, raspunse bland cu accentul taraganat sasesc:
- Eu n-am nicio putere, oameni buni! Eu sunt catana si nu ma pot amesteca in treburi de tivili. Dreptate aveti, ca asa se arata in documentele astea. Dar eu n-am putere sa vi-o dau, ca de-as avea, v-as da-o... Voi insa sa aveti rabdare, oameni buni! Duceti-va acasa si nu va amarati deloc. Maiestatea sa, imparatul, a fagaduit ca iar are sa vie pe-aici curand de tot, sa vada cum i s-au implinit poruncile. Atunci sa iesiti si voi cu jalbele si inaltatul imparat n-are sa va lase cu inima intristata!
- Apoi c-am rabdat destul, domnule maior! Zise Closca intunecat, ca si cand ar fi trantit o usa grea.
si pana acasa tot suduind au mers, ca sa-si mai racoreasca sufletele. Iar dumineca, vorbind cu oamenii, Closca mereu se oprea si scrasnea, parca turbase:
- Asta-i dreptatea domnilor, oameni buni, vedeti?... Precista si soarele lor de domni!
Craisorul Horia - Capitolul 01 - Inaltate imparate!
Craisorul Horia - Capitolul 02 - Vine Horia cu porunci!
Craisorul Horia - Capitolul 03 - De la Ana la Caiafa
Craisorul Horia - Capitolul 04 - Cu voia si porunca imparatului!
Craisorul Horia - Capitolul 05 - Hai, feciori!
Craisorul Horia - Capitolul 06 - A noastra-i lumea!
Craisorul Horia - Capitolul 07 - Cumpana
Craisorul Horia - Capitolul 08 - Vin catanele!
Craisorul Horia - Capitolul 09 - Iuda
Craisorul Horia - Capitolul 10 - Roata
Aceasta pagina a fost accesata de 2057 ori.
