Ciuleandra - Capitolul 15
de Liviu Rebreanu
15.
Nu mai indrazni sa adoarma, dar nici nu se scula din pat pana ce veni gardianul cu ziarele de dimineata. Se imbraca si trecu indata in odaita de-alaturi ca sa se poata face curatenie temeinica in camera lui, sa se deschida si fereastra; primenindu-se aerul poate ca se vor mai risipi si stafiile multe si suparatoare ce se imbacsisera acolo. Pana atunci se aseza la mescioara gardianului si se apuca sa rasfoiasca jurnalele. Deschisese Universul si se oprise, fara sa vrea, tocmai la pagina penultima unde sunt de obicei si anunturile mortuare. Sari cu privirea peste diferitele cruci, cautand una anume pe care o descoperi tocmai jos, modesta "Madalina"...
"Cine sa fi conceput necrologul de a pus-o cu numele ei de-acasa?" se gandi Puiu, cuprins de o agitatie noua.
Citi inceputul: "Puiu Faranga, Policarp Faranga..." "Tocmai pe mine m-au pus in frunte, desi eu..." - isi zise dansul intrerupand brusc citirea.
isi inchipuia restul cu "nemarginita durere" si alte vorbe banale care transforma un mare zbucium sufletesc intr-un spectacol modern hibrid pentru batranii care urmaresc rubrica mortilor.
"Saraca Madeleine!" ofta iarasi Puiu. "Macar moarta si-a reluat numele ei care i-a fost atat de drag!" incerca sa mai citeasca totusi din diversele intamplari ce umpleau paginile ziarelor. Astfel voia sa-si distreze putin gandurile. Ochii lui insa alunecau peste literele negre parcar fi fost niste hieroglife. Citea mecanic fara a cuprinde intelesul cuvintelor. Iar dupa un rastimp privirea i se intoarse singura in acelasi colt, unde imediat prinse sfarsitul: "inmormantarea va avea loc marti, 13 februarie, ora 3 d.a.".
"Vasazica, maine! adauga Puiu in sine. Maine se va ispravi tot, tot..." Ridica ochii ganditor. in gradina, in aceeasi clipa, un card de ciori se cobori caraind pe copacii grei de zapada, ca un stol de ganduri negre. Puiu se scula repede de pe scaun, enervat, si se intoarse cu spatele ca sa nu vada ciorile care totdeauna l-au ingretosat, iar acuma - tocmai cand citise despre Madeleine - i se pareau niste prevestiri sinistre.
Andrei terminase curatenia in camera. Puiu trecu inapoi, sa astepte vizita doctorului, arunca ziarul pe masa, desfasurat, si incepu sa se miste. isi propusese, inca de azinoapte, sa povesteasca doctorului - fireste, dupa ce se va fi consultat cu batranul - cum a descoperit cauzele crimei si sa-i ceara parerea. Acuma insa socotea ca e mai bine sa amaie pe maine comunicarea aceasta. in ziua inmormantarii ei asemenea marturisire va fi o usurare si pentru sufletul lui si o pietate fata de memoria ei... isi aduse aminte cat a fost de nepriceput ieri cand a banuit pe bietul doctor ca a fost indragostit in taina de Madeleine si ca din pricina asta are sa se razbune pe dansul. ii paru bine ca nu s-a mai apucat sa istoriseasca si batranului banuiala neroada, ca s-ar fi umplut de ridicol...
Doctorul sosi tot grabit, tot sumbru, si intreba scurt:
- Ce mai e nou?
- Nimic afara de cele de ieri - raspunse Puiu, cautand sa para cat mai calm.
Medicul insa iar ascultase absent, ca si ieri. Se uita imprejur cercetator, vazu ziarul pe masa, se apropie, descoperi anuntul funebru si-l citi foarte atent. Cand sfarsi, se intoarse la Puiu si, cu o clipire ciudata din ochi si cu o intonatie ce nu era nici intrebare, nici afirmare, facu incet:
- Madalina?!
Puiu vru sa-i dea numaidecat explicatia, dar nu apuca sa deschida gura, caci doctorul iesi, urmat de toti ceilalti, zicand apasat si parca semnificativ:
- La revedere!
in urechile lui Puiu rasuna apoi multa vreme cuvantul pe care-l rostise doctorul, cu intonatia aceea neobisnuita, silindu-se sa ghiceasca ce a vrut sa zica. Poate i s-o fi parut curios ca in necrolog nu s-a pus numele ei asa cum era cunoscut in lume, adica Madeleine? Atunci de ce n-a avut rabdare, caci el i-ar fi dat fara inconjur toate lamuririle... Sau a vrut sa-si bata joc de frantuzitii din lumea buna care numai la moarte isi aduc aminte de numele lor adevarate, de teama ca Dumnezeu nu-i va recunoaste in lumea cealalta fara numele crestinesc de botez? Poate insa ca doctorul stie perfect ce e cu Madeleine si Madalina, si, prin observatia lui misterioasa, n-a cautat decat sa-l previna: "stiu tot, degeaba incerci sa te ascunzi de mine..." Daca ar fi asa, atunci doctorul nu straluceste prin inteligenta. Chestia e doar foarte simpla si o cunoaste multa lume, in orice caz lumea cu care Madeleine a avut legaturi mai apropiate. Nu s-a facut niciodata secret din chestia asta, incat putea prea bine sa o fi aflat si doctorul.
Si totusi intonatia lui a vrut sa insemne ceva...
Toata ziua il framanta acest singur cuvant si doctorul.
Din ce in ce i se cristaliza in suflet ca doctorul e un om straniu. Avea simtamantul ca il uraste. ii era rusine sa si-l marturiseasca, i se parea ca trebuie sa fie ceva bolnavicios, ca mania persecutiei. De aceea cauta sa-l alunge si se infricosa constatand ca nu reuseste...
La vizita de dupa-amiazi veni iarasi numai internul, carei spuse:
- Mi s-a telefonat de la d-voastra de-acasa ca azi nu va putea veni nimeni sa va vada, caci toata lumea e ocupata cu inmormantarea. Maine insa, dupa ceremonie, se vor intoarce de la cimitir aci...
- Multumesc! sopti Puiu.
Ciuleandra - Capitolul 01
Ciuleandra - Capitolul 02
Ciuleandra - Capitolul 03
Ciuleandra - Capitolul 04
Ciuleandra - Capitolul 05
Ciuleandra - Capitolul 06
Ciuleandra - Capitolul 07
Ciuleandra - Capitolul 08
Ciuleandra - Capitolul 09
Ciuleandra - Capitolul 10
Ciuleandra - Capitolul 11
Ciuleandra - Capitolul 12
Ciuleandra - Capitolul 13
Ciuleandra - Capitolul 14
Ciuleandra - Capitolul 15
Ciuleandra - Capitolul 16
Ciuleandra - Capitolul 17
Ciuleandra - Capitolul 18
Ciuleandra - Capitolul 19
Ciuleandra - Capitolul 20
Ciuleandra - Capitolul 21
Ciuleandra - Capitolul 22
Ciuleandra - Capitolul 23
Ciuleandra - Capitolul 24
Ciuleandra - Capitolul 25
Ciuleandra - Capitolul 26
Ciuleandra - Capitolul 27
Ciuleandra - Capitolul 28
Ciuleandra - Capitolul 29
Ciuleandra - Capitolul 30
Ciuleandra - Capitolul 31
Aceasta pagina a fost accesata de 2191 ori.
