Ciuleandra - Capitolul 14
de Liviu Rebreanu
14.
Seara refuza masa... Gardianul crezu potrivit sa-l indemne:
- Ar fi bine, conasule, sa va siliti sa gustati nitica mancare, chiar daca n-aveti pofta!... Omul suparat nu-i bine sa stea nemancat, ca destul il roade supararea, s-apoi daca...
Nu putu continua. Puiu Faranga, infuriat parca l-ar fi insultat, izbucni:
- Cine ti-a cerut tie sfaturi, nerodule?... si cum iti permiti sa ma plictisesti mereu cu fonfaielile tale stupide?... Aide, iesi afara si sa nu-ti mai vad mutra pana ce nu te-oi chema eu!... Poftim, cine se gaseste sa ma povatuiasca!
Andrei Leahu, speriat, inchise usa pe dinafara si se inchina.
Puiu mai tuna singur cateva momente, apoi se tranti pe pat sfortandu-se, prin imobilitate trupeasca, sa-si redobandeasca linistea sufleteasca de adineaori. Zbuciumul insa il chinuia cu atat mai tare ca nu-i putea descoperi radacinile.
isi repeta mereu ca trebuie sa aiba rabdare, cum ii recomandase toata lumea, pana si zevzecul de gardian. Situatia lui nu e tocmai asa de rea cum putea sa fie. in loc sa fie intr-o celula de puscarie, se afla intr-o camera de sanatorui. N-are deci decat sa astepte deznodamantul. Sa-si inchipuie ca ar fi bolnav, ca ar avea sa sufere o operatie grea care l-ar tinea, nu numai in odaie, ci chiar in pat, o luna, doua...
Rationamentul i se parea foarte just si totusi nu-l multumea deloc. in minte i se imbulzea tot mai staruitor, ca o sageata rupta, o frantura de intrebare arzatoare: "De ce...?" Nu-i trebui mult pana sa o completeze: "De ce am omorato?" Dar completata era si mai enervanta, pentru ca cerea un raspuns, si raspunsul nu se ivea. in sfarsit, nemaiputand rabda, se scula si striga tare, parca ar fi vrut sa izgoneasca o stafie:
- Nu stiu!... Nu stiu!... Nu stiu!...
Raspunsul si glasul strident cu care il rostise il zapacira mai rau. Se uita si asculta spre usa sa nu-l fi auzit cumva gardianul care l-ar putea crede nebun de-a binelea daca a inceput sa vorbeasca tare singur. isi relua fatala plimbare in sus si-n jos, zicandu-si deodata ca din senin: "Oare de cate mii de ori am sa mai fac plimbarea asta inainte de-a..." Nu apuca sa sfarseasca; ajuns la fereastra, ii rasari o idee de care se agata ca de o punte salvatoare: "Daca nu m-am putut stapani nici cat gardianul, inseamna ca am avut in mine instinctul criminal innascut!" De-aici apoi urmeaza ca nu el poate fi vinovat de ceea ce s-a intamplat, ci soarta care i-a turnat in sange pornirea neinfranata spre crima. El a purtat zeci de ani boala aceasta intr-insul, a inabusit-o eroic atata vreme. in cele din urma insa, intr-o clipa de slabiciune, instinctul crancen l-a surprins, i-a adormit puterea morala de rezistenta si l-a impins sa ucida spre a satisface porunca destinului. Cum a omorat pe Madeleine, ar fi omorat atunci pe oricine, pe tante Matilda, de sosea la timp, poate chiar pe tatal sau insusi. Instinctul nu-i cerea sa omoare pe cutare anume, ci sa omoare pe cineva, indiferent cine. si vina lui, daca poate fi vina, ramanea aceeasi. Crima presupune cel putin o vointa. Dar fapta lui?... in locul instinctului de ucidere s-ar fi putut sa mosteneasca instinctul de sinucidere. Atunci n-ar mai fi luat viata Madeleinei, ci in clipa cand l-ar fi indemnat sangele bolnav, s-ar fi zvarlit pe fereastra sau si-ar fi varat capul in jaratecul caminului...
Acuma i se paru ca intelege multe lucruri bizare din trecut, asupra carora nu s-a oprit fiindca viata lui s-a consumat in maruntisuri mondene si n-a avut niciodata ragaz sa-si consulte serios constiinta. Chiar purtarea batranului fata de dansul a fost un sir lung de capricii a caror explicatie deabia azi i se dezvaluie. De pilda cum a cautat mereu sa-l fereasca de contactul cu prieteni violenti, sau cum numai tarziu si calcandu-si pe inima i-a dat voie sa se ocupe cu vanatoarea. isi aduce aminte, desi atunci n-a luat seama, ca-i zicea deseori: "Nu e bine sa te obisnuiesti a varsa sange si a ucide, nici chiar salbataciuni!" Iar odata, mai tarziu, tot el i-a zis :"La urma urmelor, poate ca e mai bine sa-ti implinesti pofta de-a ucide impuscand iepuri si prepelite!" Cu catva timp inainte de-a se insura, era tocmai logodit de curand cu Madeleine, a avut un conflict serios cu Costel Plagino, un prieten vechi altfel, din pricina unei femei, fireste. il palmuise, si deci trebuiau sa se bata in duel. Batranul a aflat de-abia cand martorii stabilisera spada si hotarasera pentru a doua zi intalnirea pe teren. El mergea cu inima usoara la lupta: era un spadasin excelent si avea o lovitura a lui speciala, pe care inca nimeni nu izbutise sa o pareze. Spusese, glumind, unui martor al sau ca are sa-i aplice lui Costel o crestatura chiar in numele Tatalui - poate sa-i si comunice - ca sa se invete minte sa nu mai fie alta data obraznic in lume cu nimeni. Batranul, evident, stia ca e scrimor redutabil si, cu toate acestea (acuma ar trebui sa zica: din pricina aceasta), s-a facut luntre si punte si a izbutit sa impiedece iesirea pe teren. Seara i-a spus net: "Nu vreau sa am copil asasin, nici macar in duel!" Puiu era convins acuma ca batranul stia cu ce stigmat ingrozitor e impovarat unicul lui vlastar si de-aceea a cautat sa-l apere cat a putut.
"Bietul tata! se induiosa dansul. Mult a trebuit sa sufere din cauza mea!... si totusi daca m-ar fi prevenit, poate ca era mai bine!... As fi putut sa ma lupt si eu impotriva raului din mine!" Chema pe Leahu sa-i faca patul. Se intunecase de mult, dar nu aprinsese lumina. tinea minte cat de repede a adormit aseara si voia sa adoarma la fel si acuma ca sa-i treaca usor noaptea si mai cu seama gandurile. Ba, cat gardianul ii potrivea asternutul, isi zise ce bine ar fi daca s-ar culca si nici nu s-ar mai trezi pana peste trei luni cand se vor fi aranjat toate intr-un fel sau altul.
Se vari subt plapoma. Porunci sa stinga becul electric. Se intoarse spre perete, ca si aseara. Pana sa adoarma insa mai cauta sa-si gaseasca in trecut momente in care s-a manifestat instinctul varsarii de sange. Prea putin avu sa scormoneasca si se spaimanta de multele dovezi ce se perindau in oglinda amintirii. Placerea grozava de-a privi, de pe cand era un prichindel, la tara, cand se taiau pasarile pentru bucatarie. Cum se napustea sa puna mana pe corpul fara cap ce se zvarcolea si sarea de ici-colo improscand cu sange in toate partile. Se vedea si retraia cu scarba o clipa cand a plans amarnic, pentru ca guvernanta l-a retinut cu forta sa nu se apropie de o gaina decapitata... Apoi pornirea lui stranie si irezistibila, cand poseda o femeie, de-a o ucide intr-o imbratisare suprema sau cu o sarutare care sa-i opreasca definitiv respiratia. Multe femei i-au spus, mai in gluma, mai in serios, ca se poarta in iubire ca un criminal sadic. Pe Madeleine iarasi, de cand a vazut-o intaia oara, i-a venit mereu s-o stranga la piept pana-si va da sufletul in bratele lui. si inca socotea ca dorinta aceasta perversa insemna un excses de iubire...
Tot rascolind prin amintiri dupa dovezi care sa-i sprijine convingerea, se sucea in pat, cand pe o parte, cand pe alta, fara sa observe ca somnul nu vine deloc. De-abia pe la miezul noptii isi porunci: "De-acuma trebuie sa adorm!" Pana sa adoarma insa ii mai aparura zeci de dovezi, incat in cele din urma toata viata lui de pana azi o vazu ca un sir lung de incercari neizbutite de-a ucide...
Cand in sfarsit atipi se pomeni in salinele de la Targul-Ocna pe care le vizitase odinioara, cu mai multi prieteni, intr-o excursie plina de peripetii nostime. Acuma insa era si el printre condamnati, in costumul vargat, murdar si trentaros, cu tichia de ocnas in cap, taind greu dintr-un bloc urias de sare alaturi de cateva figuri monstruoase, care il batjocoreau. Ocarile hotilor il dureau ca niste impunsaturi de cutite. Apoi deodata se infurie intr-atata ca ridica ciocanul si, racnind ragusit "taci, taci, taci!", se repezi asupra unuia sa-l trasneasca. Atunci toti ocnasii sarira, il trantira la pamant, il zdrobira cu picioarele, iar cativa se plecara peste fata lui cu gurile cascate, clampanind niste colti de fiare, gata sa-l sfasie. El se zbatea subt dansii si nu-i putea scutura.
Incerca barem sa inchida ochii, sa nu vada, si nu putea, parca pleoapele, micsorate si deschise, i s-ar fi lipit pe bulbii umflati de spaima. Sudorile reci ii brazdau obrajii si-l enervau mai rau decat groaza...
Ciuleandra - Capitolul 01
Ciuleandra - Capitolul 02
Ciuleandra - Capitolul 03
Ciuleandra - Capitolul 04
Ciuleandra - Capitolul 05
Ciuleandra - Capitolul 06
Ciuleandra - Capitolul 07
Ciuleandra - Capitolul 08
Ciuleandra - Capitolul 09
Ciuleandra - Capitolul 10
Ciuleandra - Capitolul 11
Ciuleandra - Capitolul 12
Ciuleandra - Capitolul 13
Ciuleandra - Capitolul 14
Ciuleandra - Capitolul 15
Ciuleandra - Capitolul 16
Ciuleandra - Capitolul 17
Ciuleandra - Capitolul 18
Ciuleandra - Capitolul 19
Ciuleandra - Capitolul 20
Ciuleandra - Capitolul 21
Ciuleandra - Capitolul 22
Ciuleandra - Capitolul 23
Ciuleandra - Capitolul 24
Ciuleandra - Capitolul 25
Ciuleandra - Capitolul 26
Ciuleandra - Capitolul 27
Ciuleandra - Capitolul 28
Ciuleandra - Capitolul 29
Ciuleandra - Capitolul 30
Ciuleandra - Capitolul 31
Aceasta pagina a fost accesata de 2160 ori.
