Ciuleandra - Capitolul 13
de Liviu Rebreanu
13.
Sorbind din ceai, Puiu nu-si lua ochii de la gardianul care statea in usa camerei, radios, multumit, ca si cand astfel, prin infatisarea lui, ar fi vrut sa-i mai alunge uratul si supararea. Compatimirea aceasta primitiva si discreta i se parea lui Puiu minunata si-i facea mai bine decat chiar mangaierile tatalui sau. Aici era un om strain, simplu, care intelegea nenorocirea altuia si cauta, cum il taia capul, sa-i usureze situatia. El, pana acuma, cu oamenii de teapa gardianului, a avut numai relatii de la stapan la servitor. Niciodata n-a stat de vorba de-aproape si nu si-a inchipuit ca in asemenea suflete ar putea sa se adaposteasca sentimente deosebite.
Ca sa-i rasplateasca inima, il intreba cu glas prietenos:
- Cum te cheama pe tine, baiete?
- Andrei Leahu, boierule - raspunse, bucuros, gardianul.
- si de pe unde esti? continua Puiu. Din ce judet?
- Din Arges, boierule, comuna Ciofrangeni.
- Arges? facu Puiu cu o usoara tresarire. Am umblat si eu mult prin Arges. Un unchi de-al meu din partea mamei are o mosie la Manesti.
- O fi avand, cum nu - aproba gardianul. Ca prin partea noastra sunt multe mosii boieresti. si la noi, la Ciofrangeni, erau doi doieri mari, dar acu a mai ramas numai unu, ca cellalt s-a prapadit in razboi s-apoi cucoana, cum s-a facut pacea, a vandut tot si s-a mutat la oras, la Pitesti. Mosia au cumparat-o taranii...
Parca l-ar fi impins niste amintiri puternice, Puiu, dupa o pauza, intreba cu mare vioiciune:
- Da pe la voi este Ciuleandra?
- Ciuleandra? zambi Leahu. Cum sa nu fie, boierule? Da pe la noi ii zicem suleandra, c-asa am apucat... Tare frumos joc - adaoga apoi dansul. Parca nici nu-ti mai vine sa te opresti daca l-ai inceput... Ati jucat poate si d-voastra suleandra, boierule?
- Da... adica... - balbai Puiu neasteptandu-se la intrebare, si acuma cu o parere de rau ca, fara nici un rost, a adus vorba despre Ciuleandra.
Gardianul observa incurcatura boierului si tacu, mai ales vazand ca nici nu mai manca si socotind ca se sfieste din pricina lui pentru ca-i numara bucatile. il batea gandul sa se retraga binisor si sa-l lase singur, sa imbuce in tihna. Puiu insa ii schimba planul cu o noua intrebare:
- Pe tine cand te-au trimis aici? Chiar aseara?
- Aseara, boierule - intari Andrei Leahu. Fusei doar si eu pe masina d-voastra, langa sofer, cand ati venit incoace...
Ma luase domnul prefect ca, zice, poate o fi nevoie. Pe urma, dupa ce v-au asezat pe d-voastra aici, cand plecaram, ce s-a sfatuit domnu prefect cu domnu procuror si boierul cel batran, ca-i si spusera domnului doctor sa-mi dea degraba si mie halat alb, ca la spital, si sa ramai acolea sa va ingrijesc pe d-voastra...
Puiu isi aduse aminte cum s-a intrebat aseara cine o fi langa sofer si numaidecat adauga:
- Vasazica, stii pentru ce sunt aici?
- Apoi cum sa nu stim, boierule? zise gardianul clatinand din cap compatimitor. Asa-i napasta, cucoane, te pandeste si te pandeste pana ce se abate, Doamne fereste! ( Se inchina cu evlavie.) Am auzit!
Intrigat sa afle intreaga parere a unui astfel de om simplu despre fapta lui, Puiu starui:
- Bine, dar de ce crezi ca m-au pus aici intre bolnavi, in loc sa...
Nu avu totusi curajul sa sfarseasca intrebarea. Leahu insa intelese si raspunse jovial:
- Apoi ca doara nu era sa va duca la inchisoare in rand cu toti hotii si borfasii, vai de mine! Ar fi si rusine... Dar bun e Dumnezeu si are sa va ajute sa scapati repede. Ca in procese d-astea numai preventia e ce e, incolo judecata e pe seama juratilor si juratii totdeauna iarta cand vine vorba despre pacate din dragoste.
Se uita drept in ochii lui, urmarid efectul si gata sa schimbe vorba daca nu i-ar fi pe plac ce spune. Tanarului insa ii placea si, ascultandu-l, dadea din cap incet:
- Da... da... da...
si, dupa o tacere mai lunga, il masura de sus pana jos cu simpatie si ii zise cu o dojana prieteneasca:
- Te vad om dezghetat si cu scaun la cap, Leahule...
Cum ai ajuns tu din fundul Argesului tocmai in mijlocul Bucurestilor, si inca in politie?... Tu n-ai casa, pamant, ca oamenii? Gardianul se scarpina in ceafa ingandurat:
- De, boierule, cum sa nu va mirati, ca de mirare-i sa-si lase alde om in toata firea coarnele plugului si sa se apuce de slujbe pe care nu le-a pomenit neam de neamul lui... Asa e! Dar, vedeti d-voastra, multe-s in lume pacatele si necazurile si nimeni nu fuge de bine de-acasa... Daca oameni ca d-voastra, cu belsug si invatatura, si inca aveti cate-un necaz, d-apoi noi?
- Cine te-a bagat in politie? il starni mai departe Puiu.
- Tot necazul, boierule, cine sa ma bage? urma Andrei Leahu cu amaraciune stapanita. Eram asezat si eu, insurat bine, cu casuta mea si cu nitel pamant, ca oamenii de treaba.
Apoi cand a venit razboiul ne-a luat pe toti pe de-a randul si ne-a tinut acolo la datorie, cat au vrut boierii. Am avut noroc si mi-a ajutat Dumnezeu de-am scapat numai cu o prizaritura la pulpa dreapta, nimica toata, de-abia se mai cunoaste. M-am facut sergent, ca m-am purtat bine si stiam si o tara de carte. Apoi, cand s-a pus pacea si m-am liberat, de-am mers acasa, aflai pe nevasta-mea cu un copilas in brate
- il facuse cu un neamt ce fusese in sat la comanda. Ba, dupa aia, se mai inhaitase si cu un ruman, il adusese in casa si iar ii crescuse burta de parca purta un bostan subt sort...
Ce sa va mai povestesc ce fierbea in inima mea? O luai la rafuiala: "Mai muiere, ce-ai facut?" si tot ea cu gura mare: ca aflase de pe la oameni ca m-am prapadit prin cele batalii si, daca m-am prapadit, ce sa faca ea, biata muiere, singura pe lume, fara cap de barbat?... Mintea, boierule, de-mi statea s-o omor! Apoi, dac-am vazut ca si-a batut joc de mine, mam lipsit de toate, si de casa si de pamant - ca ale ei erau, de zestre - si mi-am luat lumea-n cap si am nimerit tocmai la Bucuresti. Aci m-am dus la domnul locotenent pe care lam avut la companie si l-am rugat sa nu ma lase pe drumuri, ca si eu ii scapasem viata odata in razboi. Dumnealui m-a indemnat pe urma sa iau slujba la politie, ca am dreptul sa iau daca fusesem sergent... si iaca asa, boierule!
Interesul lui Puiu se oprise asupra unui singur punct din povestea gardianului. il descusu cu o curiozitate lacoma:
- si nu i-ai zis nimica muierii tale cand ai gasit-o cum imi spusesi? Andrei Leahu se posomori de tot si murmura grav:
- Ba cum sa nu-i fi zis, boierule! I-am zis si eu multe de toate, i-am tras si o sfanta de bataie sa ma pomeneasca pana la moarte... Da pe urma tot am plecat ca sa nu ma puie Necuratul sa cad intr-un pacat mai mare, ca, Doamne pazeste, omul la manie si la suparare isi pierde socoteala simi era frica sa nu fac moarte de om si sa infund ocna pentru o zdreanta de femeie...
Stranse pe tava serviciul de ceai si pleca la bucatarie, fara sa mai adauge ceva, abatut, ca si cand amintirile i-ar fi rascolit o rana adanca. Puiu il urmari cu privirea pana ce disparu.
"El s-a putut stapani cand a trebuit" - se gandi dansul.
"Si ce lovitura mare primise!" Simtea cum valul de liniste ce-i infasurase sufletul de la plecarea batranului se sfarsea brusc, subt navala gandurilor: "Un simplu taran a fost in stare sa renunte la tot, sa infrunte necunoscutul unei vieti noi, numai ca sa evite tentatia de-a suprima viata unei femei ticaloase!"
Ciuleandra - Capitolul 01
Ciuleandra - Capitolul 02
Ciuleandra - Capitolul 03
Ciuleandra - Capitolul 04
Ciuleandra - Capitolul 05
Ciuleandra - Capitolul 06
Ciuleandra - Capitolul 07
Ciuleandra - Capitolul 08
Ciuleandra - Capitolul 09
Ciuleandra - Capitolul 10
Ciuleandra - Capitolul 11
Ciuleandra - Capitolul 12
Ciuleandra - Capitolul 13
Ciuleandra - Capitolul 14
Ciuleandra - Capitolul 15
Ciuleandra - Capitolul 16
Ciuleandra - Capitolul 17
Ciuleandra - Capitolul 18
Ciuleandra - Capitolul 19
Ciuleandra - Capitolul 20
Ciuleandra - Capitolul 21
Ciuleandra - Capitolul 22
Ciuleandra - Capitolul 23
Ciuleandra - Capitolul 24
Ciuleandra - Capitolul 25
Ciuleandra - Capitolul 26
Ciuleandra - Capitolul 27
Ciuleandra - Capitolul 28
Ciuleandra - Capitolul 29
Ciuleandra - Capitolul 30
Ciuleandra - Capitolul 31
Aceasta pagina a fost accesata de 3166 ori.
