Ciuleandra - Capitolul 12
de Liviu Rebreanu
12.
Se simti mai multumit singur. Gardianul nu incuiase usa; ii ceru el s-o inchida.
Statu multa vreme intins pe spate, in pat, cu ochii in tavan. ii venea mereu sa planga. Pe piept avea o povara grea care totusi ii dadea o senzatie placuta. Linistea ce-l inconjura era atat de deasa incat se scalda in ea ca intr-o baie calda si binefacatoare. Avea impresia ca se afla si el pe catafalc si o bucurie ca in sfarsit a scapat de toate.
Apoi, intr-un tarziu, se scula, parca l-ar fi obosit catafalcul.
Scularea insa il obosi mai tare. Trase langa fereastra scaunul pe care statuse tatal sau. Zapada alba, curata din gradina ii mulcomi iar inima. Acolo il gasi vremea mesei, cand gardianul sosi cu tava pe care erau aranjate mancarile.
- Nu mi-e foame - zise Puiu foarte incet. Mananca tu!
Omul sovai. Vru sa staruie si nu indrazni. Puiu insa se reintoarse spre fereastra si, in cele din urma, gardianul trebui sa iasa, inchizand binisor usa.
Statea de cateva ceasuri in acelasi loc, neclintit, si mintea ii era goala ca un burete uscat. Din cand in cand isi schimba pozitia pe scaun, scaunul paraia si apoi iar urma tacerea alba intocmai ca zapada din gradina.
Pe urma afara incepu sa ninga, lin, cu fulgi mari si lenesi ca o ploaie de fluturi albi. Crengile copacilor se indoiau cum se incovoaie toamna pe vremea culesului, subt povara rodului.
Pe zidul imprejmuitor se agatau valurele, se ingrosau putin si se naruiau...
Puiu se simtea bine asa, fara ganduri. Vremea trecea peste dansul ca o apa curgatoare, intr-un murmur prelung, molesitor. Ochii lui sorbeau numai albul lin in care se topeau inceputurile de ganduri ca niste basicute de spuma pe oglinda unui lac adanc.
si totusi, peste un rastimp, ca si cand i s-ar fi deschis in suflet o portita a trecutului, se vazu deodata, cu doua saptamani in urma, stand tot asa, la fereastra, intr-o camera de hotel, la Sinaia, privind fulguirea iernii. Fusese ziua marelui concurs de ski pentru doamne. El venise numai de dragul domnisoarei Lia Dandopol, fiica unui proaspat imbogatit, foarte moderna, sportiva si destrabalata, care, in sfarsit, dupa o luna de curte insistenta, ii daduse oarecare speranta.
invingatoare la concurs, domnisoara capitulase in fata lui Puiu, iar acuma, pe cand ea isi odihnea in pat, goala si franta, osteneala sportului si a iubirii, el, cu remuscari pe care nu le putea alunga, dezgustat, se intoarse cu inima si gandul acasa, la Madeleine... Se simtea vinovat si murdar. il rugase s-o duca si pe ea la concursul de ski - singura data cand il rugase s-o ia undeva. si el a refuzat. A mintit ca are afaceri urgente la Cluj si nu poate. A fost chiar atat de energic, daca nu si brutal, in refuz, ca ea nici n-a mai insistat. si acuma ii parea rau si-i era dor de Madeleine...
Apoi, ca intr-un caleidoscop, ii aparura numai scene cu zapada din viata lui. Se vedea mititel, de vreo cinci ani, in costumas alb de lana, infofolit pana-n varful nasului, calare pe o saniuta agatata de sania cea mare, in care tante Tilda ii zambea incurajator, infricosata totusi sa nu se rastoarne odorul, iar odorul scotea niste tipete de indian, cand de veselie si cand de groaza, incat rasuna soseaua... Serbarea pomului de Craciun, in salonul cel mare la tante Matilda, in cinstea Puisorului abia intrat la liceu. Un brad urias, inconjurat de altii modesti, toti inzapeziti si incarcati cu luminite aprinse, incat pareau o padurice in flacari. Pe jos numai zapada si subt brazi numai cadouri pentru el si pentru toti colegii lui invitati inadins. si de sus ningea mereu - niciodata nu si-a putut explica cum a facut tante Tilda minunea asta... Se insereaza, in Cismigiu. Pe o banca el, acuma in clasa a sasea, alaturi de o fetita cu nasciorul in vant si niste ochi de veverita - primul amor. Banca era subt un copac batran cu crengile pleostite. Ea aranjase intalnirea aici ca sa fie mai romantica, iar el curatase zapada de pe banca. Se tineau imbratisati strans si le era cald si el o saruta mereu pe buze si pe ochi, caci buzele erau tot atat de fierbinti pe cat de reci ochii. Din cand in cand cate-o creanga isi scutura zapada peste ei si ei se bucurau... Apoi e sublocotenent, in vremea razboiului, aghiotant vag intr-un birou, prin staruinta batranului care astfel il ferea de primejdia frontului. Strada Pacurari, la Iasi, intr-o odaita stramta, cu multe poze, cu soba calda, in amurg. sade pe un jilt vechi, larg, hodorogit, si in poala tine pe Adina Fulgeru, o actrita foarte tanara si pasionata, pe care de curand si-o luase amanta, cheltuind cu ea atat de mult ca speriase pe batranul. Ea era intr-o camasa de matase, scurta, care-i alunecase in sus, incat el isi incopciase palmele pe soldurile ei goale. Cu bratele moi petrecute dupa gatul lui, cu obrajii lipiti de obrajii lui, isi auzeau amandoi respiratia si priveau tacuti pe strada murdara cum treceau incet carute scartaitoare cu cadavre de exantematici, prin ninsoarea deasa. Cand el pleca ochii, privirea ii cadea chiar intre sanii ei goi, rotunzi si fragezi, de unde se inalta un parfum imbatator care-l facea sa-si infunde nasul intre ei, gadiland-o, incat ea, cu gatul intins si barbia ridicata, izbucnea in galgairi de ras irezistibil...
Atunci usa se deschise cu zgomot. Puiu tresari speriat, parca l-ar fi surprins cu actrita in poala. Internul intreba grabit:
- Doriti ceva?
- Nimic - zise Puiu, fara sa se scoale, intorcand numai capul.
- Daca credeti, usa poate ramane deschisa - continua doctorandul imperturbabil ca o morisca. Ati avea mai mult aer si aerul...
- Da - il intrerupse Puiu rece, cu fata insa iar spre fereastra.
Internul inceta, dar mai statu doua secunde parc-ar fi asteptat sa-si exprime totusi vreo dorinta. Iesi. Usa era deschisa.
Puiu il auzi spunand ceva gardianului. Se ridica repede.
isi curma indemnul si, in loc sa mearga la usa, incepu sa se plimbe prin odaie parc-ar fi vrut sa-si mai dezmorteasca oasele. Aparu gardianul:
- V-am adus ziarele...
- Ce ziare?... Cine ti-a spus sa-mi aduci? intreba Puiu banuitor.
- Mi-a lasat porunca boierul cel mare sa vi le aduc regulat si seara, si dimineata, sa nu va fie urat! zise gardianul.
- Bine, bine - murmura Puiu linistit, reluandu-si plimbarea.
Gardianul puse ziarele pe noptiera, se retrase pana la usa si astepta un moment potrivit ca sa intrebe iar:
- Domnul doctor imi spuse adineaori sa aflu ce obisnuiti sa luati la cinci si sa va aduc ce poftiti...
Puiu se opri in fata lui si raspunse mahnit:
- De ce nu ma lasati voi in pace, mai baiete? Miscat parca de mahnirea lui, gardianul zise umil soptind:
- De, conasule, noi trebuie sa executam ordinele. Dar d-voastra sa ma iertati...
Sinceritatea induiosa pe Puiu care mai facu cativa pasi si apoi, intorcandu-se la dansul, il batu pe umar prieteneste:
- Asa-i... dar vezi, eu sunt cam nervos... Uite, ada-mi atunci un ceai, numai sa fie foarte fierbinte!
- Apoi asa da, boierule - facu gardianul prinzand curaj si limba. La suparare omul trebuie sa manance ca altfel supararea te roade mai rau si te doboara.
Se duse bodoganind bucuros. Puiu se iviora. Lua un jurnal, isi arunca ochii pe titluri. intr-un colt zari: "Crima conjugala in lumea mare." Lepada foaia murmurand:
- Nu vreau sa stiu nimic... Nu ma intereseaza nimic...
Ciuleandra - Capitolul 01
Ciuleandra - Capitolul 02
Ciuleandra - Capitolul 03
Ciuleandra - Capitolul 04
Ciuleandra - Capitolul 05
Ciuleandra - Capitolul 06
Ciuleandra - Capitolul 07
Ciuleandra - Capitolul 08
Ciuleandra - Capitolul 09
Ciuleandra - Capitolul 10
Ciuleandra - Capitolul 11
Ciuleandra - Capitolul 12
Ciuleandra - Capitolul 13
Ciuleandra - Capitolul 14
Ciuleandra - Capitolul 15
Ciuleandra - Capitolul 16
Ciuleandra - Capitolul 17
Ciuleandra - Capitolul 18
Ciuleandra - Capitolul 19
Ciuleandra - Capitolul 20
Ciuleandra - Capitolul 21
Ciuleandra - Capitolul 22
Ciuleandra - Capitolul 23
Ciuleandra - Capitolul 24
Ciuleandra - Capitolul 25
Ciuleandra - Capitolul 26
Ciuleandra - Capitolul 27
Ciuleandra - Capitolul 28
Ciuleandra - Capitolul 29
Ciuleandra - Capitolul 30
Ciuleandra - Capitolul 31
Aceasta pagina a fost accesata de 2343 ori.
