Amandoi - Capitolul 18 - Testamentul
de Liviu Rebreanu
Aurel Dolga pleca vineri la tribunal cu mai mare emotie decat in ziua, memorabila si hotaratoare pentru cariera lui, cand a luat in primire la Fagaras, ca titular, cabinetul de instructie. Avea presimtirea ca azi se va declansa primul succes care poate sa-i procure si celebritatea in analele criminale, dar mai ales sa-i asigure in magistratura distinctia cuvenita talentelor exceptionale. Despre dublul asasinat din strada Sperantei au luat nota ziarele Capitalei, dar superficial si minimalizandu-l ca fiind sortit sa ramaie nerezolvat, in dosarele parchetului. Un corespondent obraznic a evocat cazul similar Agate Vasiliu, intamplat cu frec zece ani in urma, pe care toti procurorii si judecatori: ce s-au perindat prin Pitesti n-au fost in stare sa-l lamureasca pana in ziua de azi, desi... etc.
"Eu in patru zile am lamurit o crima descoperita abia trei zile dupa ce s-a savarsit!" isi zicea tanarul! judecator cu mandrie.
Politaiul il astepta jos, in sala pasilor pierduti Dolga ii stranse mana cu caldura:
- iti multumesc ca te-ai mai ostenit... Nu vrei sa vii sus?
- Cu placere! zise Ploscaru, D-na Cristescu are sa povesteasca tot ce stie... Dar mai este ceva: Ciufu roaga sa fie ascultat din nou ca sa-si completeze declaratia:
- Aha, bravo! facu judecatorul. si-a luat seama l. Perfect!... pana ce terminam cu d-na Cristescu, te rog sa telefonezi sa-l aduca la cabinet!
Urcara impreuna scarile; Dolga mai grabit si mai vioi ca totdeauna.
D-na Cristescu, o batranica simpatica, uscativa, buna de gura, intra fara emotie, se aseza pe scaunul oferit, cautand sa se instaleze cat mai confortabil ca pentru o conversatie lunga si tacticoasa. Iar cand isi termina aranjamentul, isi puse mainile cruce in poala si se uita cu mare incredere, prietenos si senin in ochii judecatorului care ii urmarise miscarile cu multa rabdare, desi se gandea ca are o zi grea si doamna se pregateste sa-i rapeasca prea mult timp.
- Va sa zica, doamna, cunoasteti inelul cu bri-liant? intreba in cele din urma Dolga aratandu-i intre doua degete inelul pe care politaiul il scosese din cutia de chibrituri si-l asezase pe biroul lui.
- Cum sa nu-l cunosc, vai de mine! incepu d-na Cristescu, cu un glas putin pitigait, fara totusi a fi dezagreabil. I-am spus doar si dumnealui aseara, cand m-a intrebat...
- Va atrag atentia ca acuma faceti o depozitie subt juramant! Asa ca...
- Subt juramant, vezi bine! continua doamna netulburata. Ca la judecata nu poti vorbi ce-ti trece prin cap. stiu !... Cum sa nu stiu ! Cu toate ca n-am umblat pe la judecati In viata mea, ca barbatul meu, fie iertat, cat a trait s-a ferit ca de foc, iar eu...
- Atunci spuneti, va rog, tot ce stiti despre inel! intrerupse judecatorul Dar, daca se poate, scurt caci avem mult de lucru!
- Scurt, scurt, ca si eu mi-am lasat casa vraiste! relua d-na Cristescu cu aceeasi liniste imperturbabila. Cum zic, cunosc inelul prea bine, pentru ca eu am umblat pe la giuvaergii sa-l vand, daca ar fi dat un pret bun, fireste, ca nu era sa dau cogemite briliantul pe cateva mii de lei, cum credeau ei, care cearca sa te stranga de gat cand te vad ca esti la ananghie. Am fost pe la cativa si daca am inteles ca nu e chip, m-am intors la Ilina Dogaru, c-a ei era giuvaerul, si i-am spus ce m-a invatat sa fac unul mai de treaba si sarac, neamtul din Domnita Balasa, ca dumnealui, politaiul, trebuie sa-l stie, ca tot acolo are dugheana si azi si tot nepricopsit a ramas... Neamtul m-a indemnat sa merg mai bine sa-l punem amanet undeva ca, zice, sunt destui care dau imprumut pe bijuterii si-i pacat sa-l vinzi pe nimica: "incercati, zice, la coana Mita a domnului Ilarie Daniloiu, ca dansa stiu ca da bani cu dobanda, dar numai pe giuvaericale!" Biata Ilina, Dumnezeu sa o ierte, era tare stramtorata ca se apropia plata chiriei si n-avea de unde sa ia bani si proprietarul cel nou n-ar fi rabdat-o sa intarzie nici o zi. Dar ii era rusine sa mearga singura si m-a rugat sa merg si eu, ca am mai mult curaj si nu mi-e frica decat de Dumnezeu. Coana Mita s-a lasat greu: ca nu mai da imprumut, ca oamenii nu platesc si ca d-aia a ramas fara bani si cu grija amaneturilor... Totusi pana la urma i-a dat cinci mii de lei ca sa-i intoarca sase pana intr-un an, altfel se pierde inelul... Ilina a fost bucu-roasa si asa, ca omul la necaz mare. Trei mii de lei i-a si depus indata la d-na Secuianu, cu care era prietena intima, sa-i tie dansa pana la termenul chiriei, ca nu cumva sa cheltuiasca din ei, iar cu restul de doua mii si-a platit toate datoriile mici care o coplesisera, pe la bacanie, pe la macelar, pe la zarzavagii, ca femeia saraca...
- De unde avea doamna asemenea inel scump, daca era asa de saraca? intreba putin nedumerit judecatorul
- Apoi sa vezi! zise d-na Cristescu bucuroasa ca se poate pune in valoare. Dumnealui poate sa fi auzit ceva, ca e vechi pe-aici... Ilina Dogaru a fost frumoasa de ingheta apele in tineretea ei si desteapta si culta cum nu erau multe la Pitesti pe vremea aceea, invatase carte destula si ar fi vrut sa fie numita invatatoare. Dar n-avea pe nimerii si fara protectie, cum e la noi, nu faci nimic. Atunci a avut norocul de a cunoscut un boier mare de la Bucuresti, unul Alecu Budeanu, bogat putred si cu trecere la toate marimile. Boierul, cum a vazut-o, s-a amorezat foc si, ce mai vorba multa, a numit-o invatatoare numaidecat si apoi a inceput cu cadourile, dar asa de discret ca lumea n-a bagat de seama. Dealtfel omul era matur, avea vreo cincizeci de ani, poate si mai bine, insurat, cu copii mai mari ca Ilina, asa ca nu se putea da in vileag. Totusi Ilina spera ca Budeanu are s-o. ia de nevasta; cel putin asa cred eu, caci ea nu mi-a spus niciodata. Mai ales ca peste doi ani a murit d-na Budeanu si, daca dansul ar fi vrut, nu mai era nici o piedeca. Dar se vede ca barbatul, oricat era de indragostit, nu si-a pierdut mintile de tot. Ilina a mai continuat doi ani cu dragostea ascunsa, apoi, poate tocmai ca sa-l sileasca sa se pronunte, intr-o buna zi i-a declarat ca vrea. sa se marite, ca trebuie sa-si asigure viitorul... Budeanu a incurajat-o si i-a promis ca are s-o ajute toata viata. Atunci i-a daruit inelul cu briliant, care e pe masa d-tale, ca sa-l aiba amintire de la dansul... Pe urma s-a maritat intr-adevar cu Dogaru si s-au inteles bine c-a fost si el un om intelept, asezat, dar n-a avut noroc in lume. Era functionar la prefectura, cu leafa micsoara. A murit destul de tanar. Ilina, cu legile astea noi, a trebuit sa se lase de scoala. A ramas cu pensia bietului Dogaru de vreo doua mii de lei. Dar inelul l-a pastrat cateodata imi spunea ca vrea sa moara cu el in deget ca sa-i aminteasca fericirea de odinioara. Pe urma vremurile tot mai grele, viata mai scumpa...
- D-na Cristescu parca se induiosase. Tacu. Judecatorul insa nu-i dadu ragaz:
- Esti sigura d-ta ca doamna... d-na Dogaru n-a mai rascumparat amanetul si a ramas la d-na Daniloiu?
- Cu ce sa-l rascumpere, domnule, daca abia isi tinea zilele? facu d-na Cristescu. Mai curand cred ca a mai imprumutat ceva cand a venit rata urmatoare la chirie, ca si coana Mita avea suflet milos... Pe urma de cand s-a prapadit Ilina e un an si jumatate. Cine sa-i fi platit datoriile? si cine stia ca inelul e amanetat la Mita Daniloiu afara de mine?... Dar d-voastra nu l-ati aflat in casa lui Darie Daniloiu, cu ocazia crimei?...
Judecatorul trebui sa recurga la abilitatea politaiului ca sa scape de informatoarea pretioasa dar prea obositoare, cel putin acuma cand se precipitau intamplarile in jurul cabinetului de instructie.
- Mai ai vreo indoiala? intreba Dolga pe politai inainte de-a chema pe Ciufu.
- Se vedem ce va mai spune Ciufu - zise Ploscaru.
- Desigur, sa vedem ! facu judecatorul putin indispus, caci indoiala persistenta a politistului ii clatina convingerea si-i umbrea satisfactia. O noapte intreaga a avut sa ticluiasca alta poveste. Sa vedem ce-a ticluit!
Ciufu era mai calm si mai increzator, parca hotararea ce-a luat-o i-ar fi ridicat o povara de pe suflet. Desi judecatorul il intampina batjocoritor, nu-si pierdu cumpatul.
- Vin ca la sfanta impartasanie, domnule judecator ! zise dansul cu un glas care se simtea cat vrea sa fie de convingator. Am pacatuit si vreau sa-mi spal sufletul!
Apoi a marturisit ca a mintit cand a spus ca n-a intrat sambata inainte de amiazi in curtea Daniloiu. cand l-a trimis parintele inapoi, a plecat intr-adevar, dar a mai zabovit pe-acasa, martora poate sa fie preoteasa, vreun ceas si jumatate, socotind sa-si ispraveasca intai ce avea de lucru, caci pe Ilarie Daniloiu il gaseste mai tarziu. Era aproape unsprezece cand a coborat sa indeplineasca porunca preotului. A intrat in curte cu gandul sa treaca in fund, la usa bucatariei, pe unde umbla de obicei in dreptul marchizei a inceput sa strige pe Ilarie, ca sa-l auda ca vine. N-a raspuns nimeni, ceea ce l-a mirat, caci altadata batranul iesea imediat ce auzea vreun zgomot in curte. S-a dus la bucatarie si a ciocanit Iar nici un raspuns. A incercat clanta. Usa era incuiata pe dinlauntru... Atunci si-a zis ca trebuie sa fie plecati de-acasa amandoi, probabil la masa undeva, si s-a gandit ca, iata, a patit-o daca n-a ascultat pe sfintia-sa, sa fi venit atunci indata. Dar s-a mangaiat ca cel putin nici parintele nu e acasa si, daca totusi o sa vie domnul Ilarie, cum s-au inteles, il va astepta in poarta si-i va cere iertare. plecand sa iasa din curte, a observat ca usa marchizei nu era inchisa si, cum sufla nitel vantul, se misca. Se abatu de pe carare si o inchise. In dreptul marchizei, la doi pasi, zari jos, in noroi, aproape sa calce pe el, ceva stralucitor, ca un bob de sticla. Se pleca si ridica inelul de aur. Fiindca nu era nimeni acasa si nici nu-l putea vedea nimeni, s-a lacomit sa-l pastreze. pana la portita insa i-a traznit prin minte ca poate sa se fi intamplat ceva cu boierii. cand iesea, s-a intalnit cu ordonanta de la Secuianu. A varat inelul in buzunar si s-a dus cu soldatul, apoi in oras, la zaraf... Dupa-amiazi n-a venit Ilarie Daniloiu. Ciufu a inteles mai bine ca nu poate sa fie lucru curat. De frica insa sa nu cada vreo banuiala asupra lui, mai ales ca-l pusese Necuratul de a luat inelul, a socotit de bine sa tagaduiasca a fi fost dimineata la Ilarie, pentru ca numai inainte de amiazi trebuie sa se fi intamplat ce s-a intamplat. Apoi din minciuna asta s-au nascut celelalte...
- si crezi tu cu adevarat, Ciufule, ca exista cineva care sa poata crede asemenea basme? zise Dolga dupa ce-l asculta pana la capat, aruncand doar din cand in cand, cate o privire spre politaiul Ploscaru. Aseara ai infruntat pe bietul soldat, ai vrut sa-l faci mincinos, ai plans ea o baba si te-ai jurat pe toate cele sfinte, ca n-ai intrat in curte, iar acuma te spovedesti ca ai intrat si ai gasit inelul pe carare, in noroi!... M-ai frecat destul, Ciufule!... Am terminat!... Sa te creada cine vrea, eu am iesit din varsta basmelor!...
Se intoarse catre grefier si adaoga:
- Sa-i faci mandat de arestare!...
- Domnule judecator...
- Iesi afara! zise Dolga fara sa ridice glasul. Du-te si asteapta acolo...
Politaiul Ploscaru murmura, ridicand din umeri, dupa ce disparu servitorul:
- E ceva suspect, in orice caz...
in aceeasi clipa navali val-vartej in birou primul-procuror Negel, cu fata aprinsa, strigand cu glasul entuziast si consternat in acelasi timp:
- O surpriza ca asta n-am mai pomenit de cand sunt magistrat!... A fost ceva fulgerator! Parc-ar fi aruncat o bomba in tribunal. Chiar prezidentul nu si-a putut stapani stupoarea!... Dar mutrele lor!... in sfarsit... A, voi nu stiti nimic, fireste! continua schimband tonul cand vazu nedumerirea celor doi. Testamentul lui Ilarie Daniloiu...
- Bine, stiam ca azi urmeaza sa fie deschis - zise Dolga curios. si ma intereseaza foarte mult pentru continuarea instructiei...
- Atunci afla ca batranul si-a lasat toata averea pentru binefaceri si nici o para chioara rudelor ! declara primul-procuror aproape teatral.
- Extrem de interesant! observa judecatorul! Va sa zica... nimic pentru rude!
- O sa primim, fireste, comunicare oficiala la parchet de vreme ce noi am depus testamentul si la noi se afla buna parte din averea mobila. Dar pana atunci...
Povesti ca batranul a lasat un testament foarte frumos si generos, scris de mana lui cu mare grija pentru toate detaliile. Pomeneste in preambul despre sora si frate care si-au alcatuit caminurile lor si au chivernisit cum au crezut mostenirea parinteasca impartita egal si drept intre toti trei. Pentru ca insa Dumnezeu nu l-a invrednicit sa aiba copii care sa-i continue straduintele si sa gospodareasca averea adunata prin munca fara preget si crutare chibzuita, doreste sa-si perpetueze amintirea prin opere de folos obstesc, rasplatind astfel pe argesenii in mijlocul carora a trait si care l-au cinstit si l-au ridicat. Lasa cate un milion in renta de stat scoalei primare unde a invatat dansul, liceului de baieti din Pitesti si Universitatii din Bucuresti. Lasa doua milioane spitalului mare din Pitesti sa intretina atatea paturi pentru saraci. Restul averii, casele din strada Sperantei si o casa cu doua etaje la Bucuresti, precum si toti banii si hartiile de valoare ce se vor gasi, le lasa bisericii Sf. Nicolae cu obligatia sa plateasca in primul rand rudelor care vor fi ingrijit de inmormantarea lui inzecitul cheltuielilor facute...
- Sa va inchipuiti efectul ce l-a facut lectura! striga Negel, parca mereu nu si-ar fi gasit nici el firea.
- Dar noi n-am gasit rente de stat, daca nu ma insel! se mira judecatorul.
- Sunt depuse la loc sigur! A avut grija batranul! Chitantele respective sunt atasate frumos la testament !... Dealtfel batranul, parca n-ar fi avut incredere in nimeni, mai adaoga intr-un codicil ca un exemplar identic se afla depus pentru orice eventualitate la tribunalul Ilfov... intelegi, daca rudele ar fi pus mana pe exemplarul de aici si ar fi incercat sa-l sfeteriseasca, ar fi iesit la iveala exemplarul de la Bucuresti!
in curand politaiul Ploscaru se retrase, spunand lui Dolga cu un suras de invins:
- Mi se pare ca totusi ati ales pista cea buna...
Judecatorul, multumit, explica pe urma primului-procuror cat a fost de sceptic politaiul si ca a ajuns in sfarsit sa-si recunoasca eroarea.
- Adineaori am ascultat ultima oara pe servitorul bisericii Sf. Nicolae...
- Ciufu, da, stiu - zise Negel. L-ai inculpat, nu ?
- Acuma ii facem mandatul de arestare - ras-punse Dolga cu modestie. Deocamdata singur!
- Cum deocamdata! facu primul-procuror parc-ar fi fost surprins. Prin urmare staruiesti?
- Dati-mi voie sa recapitulez rezultatele pana in acest moment!
Negel asculta cu atentie, intrerupse de cateva ori, facu unele obiectii, dar se vedea ca il convingea sau cel putin il impresiona expunerea pe care judecatorul i-o facea in termeni oficiali.
- Toate acestea fara a tine seama de surpriza testamentului, domnule prim-procuror! zise Dolga grav.
Primul-procuror ramase un rastimp pe ganduri, apoi se ridica:
- in orice caz, prudenta, amice, multa prudenta! Sa nu uitam ca traim intre oameni si cu oameni!
- Maine mai am doua confruntari grave si pe urma ii dam drumul! spuse misterios judecatorul.
- Pregatesti lovituri de teatru, vad! zise Negel razand nehotarat. Totusi, inca o data, prudenta si mereu prudenta!
Amandoi - Capitolul 1 - Ciufu
Amandoi - Capitolul 2 - Stapana cu servitoarea
Amandoi - Capitolul 3 - Cinci minute
Amandoi - Capitolul 4 - Casa crimelor
Amandoi - Capitolul 5 - Mostenitorii indignati
Amandoi - Capitolul 6 - Banuielile Aretiei
Amandoi - Capitolul 7 - Solomia vrea sa plece
Amandoi - Capitolul 8 - Judecatorul si politaiul
Amandoi - Capitolul 9 - Informatorul ofensat
Amandoi - Capitolul 10 - Cand ai mintit?
Amandoi - Capitolul 11 - Doua biete femei
Amandoi - Capitolul 12 - Toiagul batranetelor
Amandoi - Capitolul 13 - Cortegiul funerar
Amandoi - Capitolul 14 - O celebritate pitesteana
Amandoi - Capitolul 15 - Lixandru
Amandoi - Capitolul 16 - Alibi
Amandoi - Capitolul 17 - Inelul cu briliant
Amandoi - Capitolul 18 - Testamentul
Amandoi - Capitolul 19 - Parerile lui Spiru
Amandoi - Capitolul 20 - Intoarcerea judecatorului
Amandoi - Capitolul 21 - Un ac de par
Aceasta pagina a fost accesata de 2342 ori.
