Adam si Eva - Capitolul 3 - Hamma
de Liviu Rebreanu
... In golul nesfarsit, sufletul stingher palpaia ca o licarire de speranta.
Asteptarea dincolo de timp era strabatuta mereu de o raza calda din infinit, aducatoare de indemnuri.
Apoi asteptarea se subtia si timpul parca incepea iar sa curga in linie dreapta. Constiinta spatiului se inchega treptat, se ingrosa in unde tot mai dese. Planuri de materie se schimbau caleidoscopic, impovarand aripile sufletului si nascand senzatia miscarii.
Era o coborare spre o tinta noua, nelamurita si totusi simtita ca o calauza sigura. Sufletul parca isi chibzuia forma, in vreme ce constiinta se zbuciuma tot mai neputincioasa.
Si deodata constiinta se curma, coplesita de imbratisarea lumii noi...
1.
Ii dadu numele Gungunum, in amintirea regelui viteaz, intelept si iubitor de dreptate care a stapanit odinioara in Larsa si despre care spunea deseori ca ar fi fost un strabun de-al ei.
Ea insasi era femeia marelui nubanda Pidur Libur, slujitorul si prietenul regelui Samsu-Iluna, fiul si urmasul neuitatului Hammurabi, domn peste Sumer si Akkad. Se numea Nim-Utumu, era vesela ca a nascut fecior si astepta cu nerabdare plina de mandrie intoarcerea sotului ei din razboiul impotriva regelui Rim-Sin, care navalise in tara, cuprinzand orasele Uruk si Isin, macelarind mii si mii de oameni.
Nim-Utumu mai nascuse de sase ori, dar nu avusese norocul sa-i traiasca nici o odrasla. Tremura pentru viata lui Gungunum si jertfea zilnic cate o vaca alba marelui zeu Marduk,
Pidur Libur sosi mohorat din razboi. Biruise oastea dusmana in cateva batalii, dar regele Rim-Sin izbutise sa scape. si pana ce nu va fi jupuit de viu Rim-Sin, se stia ca n-are sa fie pace si liniste la hotare. Supararea insa ii trecu in clipa cand Nim-Utumu ii infatisa copilasul de doua luni, voinic si sanatos. il stranse la piept, fagadui jertfe bogate zeilor si porunci lui Ululai, feciorul batranei Luballat, sa fie cainele lui Gungunum.
Asa crescu Gungunum nedespartit de Ululai. Cand implini Gungunum cinci ani, Ululai implinea douazeci.
Acuma hoinareau impreuna pe ulitele si prin gradinile falnicului oras Babilu. Se duceau deseori pe tarmurile zidite ale raului sfant Buranun care spinteca in doua orasul ocrotit de marele Marduk, zeul zeilor. Acolo mai ales, privind barcile nenumarate ce misunau pe valurile namoloase, Ululai ii povestea cate grozavii din razboaiele regilor din Babilu cu vecinii neastamparati si hrapareti. Lui Gungunum nu prea ii placeau, dar asculta cuminte pentru ca iubea mult pe Ululai, desi Ululai il batea in ascuns, fiind o fire sangeroasa ca toti oamenii din Assur. si Ululai din Assur era. Ajunsese in Babilu cand fusese numai de trei ani, cu maica-sa, Luballat, pe care o luase prizoniera de razboi un ostas de-al regelui Hammurabi si o vanduse pe un pret de nimic, deoarece avea copil mic, parintilor lui Nim-Utumu, care apoi a adus-o in zestre lui Pidur Libur.
Mai ales despre razboiul cu kasitii stia multe Ululai. I-l povestise de atatea ori incat Gungunum cunostea cum a pornit regele Samsu-Iluna impotriva lor, cum i-a infrant, dincolo de orasul Kuta, ca sapte mii au cazut in lupta si noua mii in prinsoare impreuna cu regele Ulamburias, iar ceilalti, incercand sa fuga, s-au inecat cu miile in apele raului Idigna ca soarecii.
Placerea cea mare pentru Ululai era razbunarea lui Samsu-Iluna implorandu-i ocrotirea. Batrana Luballat, sclava mestera in dadacirea copiilor, il scalda de cate trei ori pe zi in apa neinceputa, adusa din raul sfant Buranun, mormaind fel de fel de descantece care alunga negresit duhurile tuturor bolilor.
Asupra dusmanilor ajunsi in mainile lui. ii luceau ochii ca ai tigrului, fata i se stramba si narile i se umflau parc-ar fi mirosit sange proaspat, cand spunea, cu glas ragusit, cum Samsu-Iluna, dupa ce si-a ingropat mortii, a pus sa jupoaie de vii o mie de prizonieri, iar pe ceilalti i-a tras in teapa si a facut din ei gard de spaima la granita, lasandu-i acolo sa-i manance ciorile si sa fie de invatatura celor ce ar mai indrazni sa navaleasca in tara. Regele Samsu-Iluna a scos, cu mainile sale, ochii regelui Ulamburias, precum fruntasii oastei babiluiane au scos ochii fruntasilor kasiti prinsi. Pe urma i-au legat in fiare pe toti si i-au adus in Babilu, manati dinapoi cu bicele, ca o turma de porci. Aici, la poarta templului Esagil, lacasul marelui Marduk, le-au taiat bratele din coate si apoi au fost lasati sa-i scuipe si sa-i schingiuiasca poporul, sa moara de foame si sa-i sfasie cainii pribegi.
- si eu am scuipat pe Ulamburias, gafaia Ululai cu patima, si l-am lovit cu bat de trestie peste obraz. Gemea si se zvarcolea. Eram de doua ori sapte ani. Atunci tu nici nu erai pe lume, Gungunum! Peste un an de-abia te-a nascut pe tine Nim-Utumu!
Gungunum privea tacut, infiorat. intr-un tarziu murmura:
- Eu nu vreau sange...
Ululai scuipa cu dispret, se infuria si jura ca nu-i va mai povesti niciodata nimic. Mania insa ii trecea repede. Era guraliv si tacerea il chinuia mai tare chiar decat duhurile rele de care se temea cumplit, indeosebi de cand, din nebagare de seama, a savarsit marele pacat de-a fi scuipat in sfantul rau Buranun. A avut noroc ca nu l-a vazut nimeni, altfel judecatorii regelui l-ar fi osandit sa i se smulga limba din gura.
De-atunci se simte vesnic urmarit de duhurile utukke, chiar si in somn. I-e frica sa iasa noaptea pe-afara, sa nu-l sugrume vreun utukku hain care-l pandeste, stiut fiind ca in bezna puterea duhurilor e mai mare ca a zeilor. Spaima lui Ululai se mai intetise de cand, deunazi, in templul zeitei Istar, un ghicitor abkallu, scrutandu-i viitorul in ulei plutitor pe apa, i-a spus ca va muri de mana dusmanului.
Ceasuri intregi petreceau prin multele temple ale zeilor, cascand gura la multimea de oameni ce forfoteau in curtile pardosite cu lespezi albe si negre, la altarele de jertfe si la preotii sacrificatori, suparaciosi, patati de sange ca si macelarii. Lui Ululai ii era drag sa hoinareasca mai mult prin Emah, casa minunata a zeitei Istar, cu gradina plina de Femeile Placerii, care jertfeau necontenit ocrotitoarei lor samburi de masline ca sa le daruiasca barbati multi si bogati. Ululai tragea nadejdea ca odata si odata va pune mana si el pe o harimatu grasa si frumoasa, cum ii placea lui sa fie femeia buna de iubit. Gungunum insa era mai bucuros sa stea toata ziua in Esagil, mai ales cand se tineau judecatile, sub poarta cea mare strajuita afara de doi gigantici lamasse cu trup de taur, cu cinci picioare, cu cap de om si cu aripi de balaur. Se uita pierdut numai la scriitorul care insemna sentintele pe tablite de lut. I se pareau o jucarie nespus de placuta semnele ciudate ce le zgaria iscusitul dupsaru, cu stilul de trestie, pe caramida de lut moale. Mergand apoi acasa, ruga mereu pe Ululai sa-i faca si lui o tablita si un stil, dar sclavul se temea de semnele care intemniteaza numele oamenilor si-i facea mai bucuros sabii de lemn ori alte jucarii. intr-o zi, fiindca era prea cumplita arsita si Nim-Utumu le poruncise sa stea acasa la umbra, Ululai se apuca sa impleteasca un cos asirian pentru Gungunum. impletind firele subtiri de trestie, povestea niste vitejii sangeroase ale unui luptator din Assur. Gungunum privea si asculta. Vedea iar pe bratul drept al sclavului semnul sapat in carne. Niciodata n-a indraznit sa-l intrebe, socotind ca ar fi ceva in legatura cu duhurile rele de care se temea Ululai. Acuma nu-si putu stapani curiozitatea si zise, intrerupandu-l:
- Ce e acolo, pe bratul tau, Ululai?
- Asta? facu sclavul cu un ranjet ciudat. E semnul care nu se stinge niciodata. Arata ca sunt ardu si ca stapanul meu e Pidur Libur, marele nubanda din Babilu. Un scriitor mi-a spus demult ca aici sta chiar numele tatalui tau.
- Cine ti-a facut semnul care nu se stinge? mai intreba copilul pipaind cu un deget urma de rana veche.
- Fierul inrosit in foc, rase Ululai.
- Te-a durut rau?
- Nu-mi aduc aminte, eram cat tine de mic!
- imi face si mie semn cu fierul inrosit? zise Gungunum deodata infricosat.
- Tu esti amelu si stapan, raspunse sclavul. Dar daca ai cadea in mainile dusmanului, ai fi si tu ardu si te-ar insemna negresit cu fierul rosu!
- Eu nu vreau sa ma bat cu dusmanul, facu copilul repede, adaugand apoi cu o inseninare: Eu vreau sa fac semne pe tablite de lut!
Ululai se infurie si, uitandu-se imprejur, il zgaltai de urechi zdravan. Gungunum nu cuteza a plange, dar, cu ochii napaditi de lacrimi, se departa si nici nu se opri pana sub poarta pazita de cainele cel rau, vesnic legat in lant. Acolo il gasi Pidur Libur care tocmai sosea acasa. intai se spaimanta: daca l-ar fi muscat cainele? Pe urma striga pe Ululai:
- Caine ticalos, cum ai lasat copilul in primejdie? il batu cumplit, umplandu-l de sange. Nemultumit cu atata, vru sa-i taie bratele amandoua din coate, pedeapsa cuvenita slugii necredincioase. Numai rugamintile sotiei sale Nim-Utumu il induplecara sa-l ierte.
Sclavul, ca sa se razbune, pari a doua zi pe Gungunum ca ii bate mereu capul sa-i faca tablite de lut. Asirianul era sigur ca Pidur Libur va stalci in bataie pe copilul care-l face de ras umbland sa invete a zgaria semne in lut, in loc sa se gateasca a manui bine armele. Ramase insa uluit cand marele nubanda, mana dreapta a regelui, rase de bucurie si-i porunci sa implineasca pe data dorinta lui Gungunum. Ululai facu o tablita care semana mai degraba cu o caramida, si un stil ca un bat de impuns bivolii cand se tavalesc in namol. Copilul se juca acuma toata ziua cu batul si caramida, spre marea multumire a lui Pidur Libur care, vazandu-i straduintele, ii aduse intr-o seara cateva tablite si un stil de la insusi marele scriitor al regelui. Ba intr-o zi, mai zabovind pe-acasa, arata lui Gungunum cum se tine stilul intre degete si cum se apasa cu varful in lutul moale pentru a dobandi semne frumoase ca urmele de cuie culcate.
Gungunum, sarguitor, ruga de-acuma mereu pe tatal sau sa-l mai invete. Pidur Libur insa nu voia sa-l puna la munca grea. Mai are vreme. Deocamdata era multumit ca Gungunum iubeste meseria scrisului. Astfel avea incredere ca isi va putea arata recunostinta fata de ocrotitorul zeu Nabu. Caci Pidur Libur din simplu dupsaru a ajuns intaiul sfetnic al regelui Samsu-Iluna. Pe vremea inteleptului Hammurabi a invatat dansul in scoala cea mare de la Borsippa, in templul Ezida al zeului Nabu, nascocitorul scrisului si obladuitorul scriitorilor. Fiind silitor si deschis la minte, a invatat in trei ani cat altii nu sunt in stare a cuprinde nici in zece ani sau mai multi. Marele preot al zeului, mai mare peste toti invatatorii din Borsippa, il iubea din toata inima si, cand i-a cerut Hammurabi un dupsaru istet, i-a trimis indata pe tanarul Pidur Libur. Asa s-a facut scriitor al regelui, cu locuinta la palatul cel maret din Babilu, cunoscand pe Samsu-Iluna si imprietenindu-se cu el, incat, in ziua cand s-a stins Hammurabi si s-a suit pe tron Samsu-Iluna, Pidur Libur a fost ales mare nubanda in grija caruia cade toata averea regelui, toate mosiile sale si toata tara in vreme de pace, iar in razboi fiind capetenia oastei alaturi de marele stapan.
De-abia in toamna cand sosi la Babilu uriasul bloc de granit din muntele Amurru spre a se ridica un monument nemaipomenit marelui Marduk, zeul-zeilor care a purtat regelui Samsu-Iluna numai noroc in razboaie, in vremea cand Gungunum implini treisprezece ani, Pidur Libur zise, intr-o dimineata, catre femeia sa Nim-Utumu:
- La vara, dupa sarbatoarea Akiti, voi pune pe Gungunum in grija ocrotitorului Nabu, la Borsippa, sa invete sfintele semne...
Nim-Utumu ii cazu in genunchi, sa n-o desparta de lumina ochilor ei. Pidur Libur se supara si o lovi cu piciorul. Femeia tipa, se prefacu ca lesina, apoi toata ziua se planse sclavelor ca Pidur Libur are de gand sa instraineze copilul. Fiindca barbatul nu mai aduse deloc vorba despre planul sau, Nim-Utumu se linisti. isi inchipuia ca bocetele si lacrimile ei l-au convins. Avea si ea planuri pentru viitorul lui Gungunum: sa-l insoare cu o fata de neam mare, poate chiar cu vreuna din Casa Femeilor regale, si sa-l vada apoi isakku peste vreun oras mare.
2.
Sosi intaia dimineata a lunii Nisanu, cand incepea sarbatoarea Akiti, care tinea unsprezece zile neintrerupte. Orasul Babilu, cu terase si temple fara numar, cu palate si gradini fara pereche, cu mii de ulite serpuind printre casute sarace de trestie si lut, inconjurat cu ziduri inalte de caramida arsa, late cat sa mearga pe ele, alaturi, doua care trase de cate trei magari, aparat de santul adanc, de trei ori mai larg ca zidul si vesnic plin cu apa curgatoare din Buranun - trebuia sa adaposteasca acuma lume multa din toate cele patru regiuni ale tarii. Zeii din diferitele orase, intovarasiti de sumedenie de preoti si credinciosi, veneau sa se inchine marelui Marduk, care avea sa hotarasca destinele pentru un an intreg. Fiindca zeii erau mai multi de cate temple se aflau in orasul colosal, cei mai saraci si mai putin temuti fura nevoiti sa se multumeasca cu niste corturi ridicate inadins pentru ei in gradini.
Cum in prima zi regele Samsu-Iluna, insotit de Pidur Libur si alti mari sfetnici, pleca la Borsippa de unde aveau sa se intoarca impreuna cu zeul Nabu, Gungunum voia sa vada si sa inteleaga bine toate ceremoniile sfintei sarbatori Akiti.
Umbla pana seara, cu nedespartitul Ululai, sa cunoasca pe zeii straini.
A doua zi ulitele orasului gemeau de lume. Gungunum stia ca inca n-are de vazut nimic deosebit. Marele preot urigallu s-a scaldat, inainte de rasaritul soarelui, in apa de rau, s-a imbracat in vesmant alb de in, a intrat in sanctuarul lui Marduk si a spus acolo o rugaciune tainica. Cel putin asa ii povestise odinioara un slujitor al templului, caci despre lucrurile acestea tatal sau n-a vrut sa-i vorbeasca niciodata, zicand ca are vreme sa le invete mai tarziu, cand le va si pricepe rostul.
De altfel nici ziua a treia nu aducea nimic pentru cei necuprinza tori ai tainelor. Doar seara, trei ceasuri dupa ce apune soarele, se spunea ca un argintar, un lemnar si un tesator au sa mearga la templu, sa faca acolo doua statuete, una din lemn de cedru si alta din lemn de tamarin, pentru intampinarea zeului de la Borsippa. Gungunum dorea sa-i vada intrand pe poarta cea mare de la Esagil. I se parea ca, vazand pe lucratori, va intelege ceva neinteles. Iesi mai tarziu de-acasa, cu Ululai. Pana la sfarsitul soarelui, se gandea sa priveasca putin pregatirile ce se faceau pe malurile canalului Arahtu, ce venea de la Borsippa, pentru primirea barcii divine. Ululai insa il duse spre templul Emah, in gradina minunata a zeitei Istar, unde mii de curtezane sacre se imbiau trecatorilor, caci de dragul lor a pastrat Istar pe barbat si l-a daruit lor. Cararile albe erau batatorite de sute de barbati de toate varstele, toti dornici de placeri patimase si gratuite, cum numai in vremea sarbatorii Akiti se gaseau in gradina zeitei. Pe pajistea tunsa, la poalele copacilor, sub tufele de flori, pretutindeni femeile voluptatilor, care goale de tot, care umbrite de valuri diafane menite sa le faca mai ispititoare, se lafaiau in asteptarea poftitorilor, unele lungite cu fata in sus, altele ghemuite si repetand felurite semne obscene, fiindca prin grai nu le era ingaduit sa opreasca pe nimeni.
Ululai plescaia din limba cand vedea cate o kizretu mai grasuna si cu sanii mari. Avea el acuma acasa o femeie pe care i-o cumparase mai de mult Pidur Libur si care ii nascuse vreo patru copii. ii era scarba de ea si de trupul ei istovit de munca. ii trebuiau femei mestere in dragoste. Soarele inca nu apusese, dar in gradina iubirii coborasera umbre ademenitoare.
Gungunum privea uluit corpurile curtezanelor sacre, se rosea si simtea valurile de sange care ii strangeau inima.
- Haidem, Ululai, la Esagil! Iata, sfinteste soarele si ajungem prea tarziu! zise apoi deodata, cuprins parca de o teama.
- Mai stai, stapane! il ruga sclavul. Avem vreme destula.
Nu putem pleca de aici asa...
Gungunum nu vazu fata lui Ululai, dar intelese si se rosi mai tare. Totusi staruinta ii placea. Inima ii batea ca niciodata.
Ici-colo, din tufisuri, se auzeau oftari si gemete de placere.
Ululai zabovea, voia sa se uite mai bine si se stramba de ras.
Apoi, la o cotitura, chiar la marginea cararii, dadura peste o pereche incopciata, nepasatoare de oamenii care treceau si care, nici ei, n-o luau in seama, ca si cand ar fi fost manati inainte de ganduri grele.
- Uite! sopti Ululai apucandu-l de mana si incercand sa-l opreasca.
Gungunum isi smulse mana si trecu mai departe. ii tremurau genunchii.
Sub un salcam cu crengile atarnate pana la pamant, ca o perdea stravezie, Ululai zari doua harimate. Balbai ragusit:
- Aici!
Gungunum il urma aproape in nestire. Ramurelele il manga iara pe obraji intocmai ca niste degete dojenitoare. Amandoua femeile erau goale; mama si fata, slujitoarele zeitei Istar.
Mama grasa, cu pantecele si soldurile ca pernele, isi tinea in maini sanii mari si vorbea foarte incet cu fata mladioasa, frageda, cu coapse de baiat, cu pieptul de-abia rotunjit, invaluita in paru-i lung balai, ca intr-o blana de pui de leu.
Vazandu-i ca se apropie de ele, cea grasa se lasa indata pe spate, razand catre fata si inganand batjocoritor:
- Pomana de Akiti...
Ululai se arunca asupra ei ca un tigru flamand. Cea tanara sarise in picioare. Avea un suras speriat pe fata. Gungunum o privea rusinat, mai ales ca sclavul gafaia alaturi si se zvarcolea.
Fata isi reveni, zambi, il lua de mana si-i sopti:
- Culcusul meu e dincolo. Aici e locul mamei. De cealalta parte a tulpinei era intins pe pajiste un covoras pestrit. Fata se aseza, tragand jos si pe Gungunum care tremura si-si simtea fruntea brobonata de sudori. Fiindca statea fara macar sa o priveasca, fata ii intelese sfiala, avu o lucire de mandrie in ochi si zise fierbinte:
- Copile, eu am sa te fac barbat! ii smulse cingatoarea de la brau, il saruta pe buze, ii cuprinse gatul cu bratele ei moi si se intinse pe covor incolacindu-l cu picioarele. Sangele clocotea in vinele lui Gungunum, parca s-ar fi aprins.
Cand iesira din gradina templului Emah, era intuneric de-a binelea. Secera lunii albea pe cerul negru, ciuruit de stele.
Pe ulite oamenii se imbulzeau ca ziua. Pasii desculti tipaiau infundat ca niste soapte infricosate. Gungunum era atat de rusinat, parca ar fi savarsit o murdarie. Ululai fluiera multumit, uitand chiar de duhurile care-l pandeau. Mergea drept spre casa, fara sa-si mai aduca aminte ca fusese vorba sa se duca la Esagil, sa vada pe cei trei lucratori. Aproape de casa, Ululai zise deodata, cu un ras gros:
- Acum esti si tu barbat, stapane!
Gungunum nu raspunse. Nici nu indrazni sa se uite in ochii mamei sale in seara aceea. Se culca si toata noaptea se visa numai in gradina iubirii, printre trupuri de femei si suspine de voluptate.
3.
A doua zi, Gungunum porni de acasa mai devreme. Ululai ii zambea cu inteles, aducandu-i aminte astfel gradina zeitei Istar.
Gungunum se mai rosi putin, dar amintirea i se stinse repede.
Erau multe de vazut azi. Curiozitatea il coplesea. De altfel tot orasul iesise pe ulite. Oamenii se imbulzeau imprejurul templelor in care, doua ceasuri dupa rasaritul soarelui, incepeau purificarile cele mari.
Gungunum se duse la Esagil sa vada iesirea marelui urigallu din sanctuarul nebiruitului zeu Marduk. Se credea ca aceasta poarta mult noroc. Era o lume ca nisipul marii in curtea cea mare, patrata, mai cu seama straini veniti de departe si care inca n-avusesera parte sa se bucure de contemplarea ceremoniei.
Gungunum se inghesui si ajunse chiar in fata. Tocmai atunci incepea curatirea. Un preot kalu, imbracat in alb, avand pe umar un stergar si in mana o cadelnita in care ardeau miresme, stropea peretii cu apa sfanta luata din Buranun si Idigna, ce o purta in urma lui, intr-un vas de argint, alt preot, mai tanar, in vreme ce un al treilea batea cu pumnul in toba de arama balaggu. Toti trei cantau rugaciuni, cu glasuri aspre, spaimantatoare, iar batranul kalu, trecand pe langa usi, se inchina deosebit si freca tatanile cu stergarul alb de in. Ispravind, plecara pe poarta cea sfanta, afara, cantand si batand mai zdravan in toba balaggu, spre lacasul zeului Nabu, cel intelept. Gungunum cu Ululai ii urmara singuri, caci incolo toata lumea ramase sa astepte ivirea norocoasa a marelui urigallu din sanctuarul zeului zeilor.
- Noi am vazut pe urigallu si anul trecut, zise Gungunum ca o scuza catre sclavul care mormaia nemultumit. E mai frumos acolo.
Ululai nu raspunse. El nu pricepea de ce n-au stat acolo unde surade norocul. Nici Gungunum nu-si dadea seama.
Il rodea o nerabdare parc-ar fi fost in preajma unei intampla ri inevitabile. Nu-si gasea locul. Cauta ceva si nici nu banuia ce.
in curtea templului, langa altarul micilor jertfe, astepta o oaie alba, pazita de un preot asipu cu sabia la umar, iar pe altar un vas cu ulei de cedru. in clipa cand se ivira in poarta preotii lui Marduk, cel cu sabia reteza dintr-o singura lovitura capul victimei si apoi incepu sa bata furios intr-un balaggu pana ce se scurse tot sangele. Atunci batranul kalu lua vasul cu ulei, celalalt puse capul de oaie pe altar si ridica in brate cadavrul cald inca. Mosneagul porni sa unga cu ulei portile templului si mai vartos usa sanctuarului, in vreme ce tovarasul sau stergea peretii cu trupul oii. Iar ceilalti racneau rugaciunile cuvenite. in sfarsit adunara ramasitele jertfei si plecara zgomotos pana afara din oras, sa le arunce in Buranun.
Gungunum facu intai cativa pasi, sa-i insoteasca. isi lua seama. Se uita insa mereu imprejur, umbla de ici-colo prin multimea de oameni, parca ar fi avut sa se intalneasca negresit cu cineva. Peste vreun ceas veni o ceata de preoti, aducand din visterie cerul de aur cu care trebuia sa imbrace intreg templul inteleptului Nabu, de sus pana jos. Ceremonia tinu mult. Grupuri de kale, unii din lire halhallatu, altii din timpine lilissu, faceau un zgomot asurzitor din care tasneau, ca niste plangeri sugrumate, cuvintele rugaciunilor cantate de glasuri infricosate.
inainte de-a se sfarsi invesmantarea templului, Gungunum facu semn lui Ululai si se strecurara afara. Era aproape de amiaza si tocmai la amiaza avea sa soseasca barca de aur de la Borsippa, cu zeul Nabu si cu regele Samsu-Iluna. Deabia mai apuca sa manance ceva. Maica-sa, Nim-Utumu, il zorea; ii era frica sa nu intarzie.
Amandoua tarmurile zidite ale canalului Arahtu gemeau de oameni. La debarcader se afla masa de aur pe care adineaori s-au slujit jertfe de miere marelui Marduk si pe care acuma se vor darui altele celui mai intelept dintre zei. Toti marii preoti, in frunte cu marele urigallu, inconjurati de fruntasii tarii si sfatuitorii regelui, asteptau pe terasa debarcaderului. Oile albe, ce urmau sa fie sacrificate, behaiau speriate, putin mai la o parte. Pe treptele de piatra, sub un umbrar improvizat din frunze de palmier, femeile celor mari, in podoabe sclipitoare, vorbeau tare despre lucruri de nimic, ingrijorate sa nu li se strice frumusetea din pricina zapuselii. Aici, in randul intai, era si Nim-Utumu cu Gungunum.
Deodata, dinspre Borsippa, pe tarmurile canalului, se apropie o bucurie salbatica in valuri tot mai puternice. Un clocot de mii de glasuri umplu vazduhul molesit de caldura.
Mii de brate goale se framantau peste capetele multimii cuprinsa de insufletire. Barca divina, imbracata in aur, se ivea in zare. Gungunum se uita, miscat si uluit, ca intr-o asteptare dureroasa. Cautand din ochi, in departare, barca zeului, intalni, numai la cativa pasi, pe treptele femeilor, o fetita de vreo doisprezece ani. Privea si ea, ca toata lumea, spre locul de unde sosea zeul cu regele. Se tinea de bratul unei femei mai batrane, desigur maica-sa. Dupa haina albastra ca cerul, subtire si strabatuta cu figuri de fir, prinsa in jurul gatului cu un lantisor de aur, dupa parul lung ce-i atarna pe spate, strans doar la ceafa cu o panglica albastra care-i infasura si fruntea, dupa bratarile simple de aur ce-i impodobeau bratele goale din sus de coate, Gungunum stia ca era o fecioara zarmasitu.
Numai fata nu i-o vedea si totusi nu mai putea sa-si ia ochii de la ea.
Apoi, tocmai cand barca divina ajungea la debarcader, fecioara intoarse capul, parca ar fi simtit privirea arzatoare.
Gungunum se cutremura pana in radacinile sufletului. intalni niste ochi albastri peste care genele lungi negre aruncau umbre, dandu-le o intunecime viorie. in lumina lor erau moliciune si o vapaie ciudata. Cand i se incrucisa privirea cu a lui Gungunum, parca toata infatisarea fecioarei se schimba. Pe buzele subtiri incremeni surasul strengaresc, iar ochii i se umplura de o duiosie in care licarea si speranta, si chemarea, si o iubire tulburatoare.
De-aci inainte Gungunum nici nu mai voia sa stie de ceremonia pe care o astepta, in fiece an, cu neastampar.
Barca se oprise, cantecul preotilor si zgomotul tuturor instrumentelor acopereau chiotele de entuziasm ale multimii. El privea in ochii fecioarei necunoscute, sorbindu-le lumina cu o dorinta atotstapanitoare. De-abia cand cobori regele pe tarm, urmat de Pidur Libur, Gungunum socoti c-ar fi mai bine sa mearga la tatal sau, de unde s-ar putea uita mai linistit numai la ea. in vreme ce fura jertfite cele nouasprezece oi si pe urma, pana ce zeul Nabu fu asezat pe carul tras de marii preoti imbracati in albastru, Gungunum vazu pe tatal sau vorbind cu un batran care mai apoi se duse drept la fecioara necunoscuta si o alinta ca pe un copil.
- Cine e batranul cu care vorbeai adineaori? intreba repede Gungunum.
- E Ahnuri, fiul lui samaiatu, vechi isakku din Eridu, un oras care e departe tare, tocmai langa mare, raspunse Pidur Libur, mangaindu-l, luandu-l de mana si apoi amestecandu-se in vorba cu alti barbati.
Cortegiul se urni. Preoti cantareti mergeau in frunte, apoi venea carul zeului, apoi regele Samsu-Iluna pe jos si, dupa el, indata Pidur Libur cu Gungunum de mana, apoi incet-incet mai-marii orasului si toata lumea, pana la templul lui Nabu, unde zeul fu inchis cu mare pompa in sanctuar. De-acolo, precedat de marele urigallu, regele pleca spre Esagil. Gungunum era amarat, pierduse pe fecioara cu ochii albastri si nici macar n-avea nadejde s-o mai intalneasca, fiindca femeile nu puteau lua parte, nici ca privitoare, la ceremonia din templul lui Marduk.
La poarta cea mare toata lumea se opri. Chiar Pidur Libur ramase langa stalpul colturos de-afara. Regele singur, imbracat cu toate podoabele domnesti, patrunse in curtea templului si statu acolo, umil, asteptand in bataia soarelui arzator. Peste catva timp marele urigallu iesi din sanctuar, despuie pe Samsu-Iluna de sceptrul greu, de mantia scumpa, de cercul infatisand marirea, de arma saruru, de mitra regala, si le duse de le aseza pe toate pe un scaun in fata marelui Marduk. Apoi se intoarse la rege, ii trase o palma peste obraz, il calauzi inaintea zeului, acolo il mai trase de urechi si-l puse in genunchi sa se spovedeasca. Pe cand Samsu-Iluna era la picioarele zeului zeilor, Gungunum descoperi sub poarta, mai departe, pe Ahnuri din Eridu. Se umplu de bucurie si incepu sa se framante cum s-ar putea apropia de dansul sa-l intrebe despre fecioara fermecatoare.
Regele aparu iar in curte cu marele urigallu care-i aducea insignele domniei. Pidur Libur, ca mare nubanda, ii ajuta sa se impodobeasca iarasi. Urma o clipa de tacere adanca. O ingrijorare cumplita stapanea toate sufletele. Samsu-Iluna insusi parca era cuprins de spaima. Marele urigallu, in tacerea dureroasa, se apropia incet, cu pasi intinsi, cu privirea inflacarata. Se auzeau limpede lipairile picioarelor desculte pe pardoseala curtii. Se opri in fata regelui si apoi, brusc, ii trasni o palma zdravana peste obrazul drept, incat rasuna curtea. Ochii regelui fura napaditi de lacrimi. Pidur Libur se arunca la picioarele lui, strigand fericit:
- Au curs lacrimi!
Parca s-ar fi ridicat o povara de pe toate inimile. Lumea izbucni in urlete de bucurie. Multi se tarau sa sarute haina regelui. El insusi radea mandru, stergandu-si lacrimile cu dosul palmei. Minunea se implinise: daca au curs lacrimi, inseamna ca anul va fi cu belsug si razboaiele vor fi biruitoare.
Gungunum, profitand de emotia generala, se furisa langa batranul Ahnuri si, apucandu-l de ciucurii hainei, il intreba:
- Isakku, spune-mi cum se numeste fata ta? Batranul il masura o clipa mirat si, recunoscandu-l, raspunse:
- Tu esti feciorul lui Pidur Libur?... Aha... Pe fata mea?...
iti place?... O cheama Hamma!
Gungunum se facu rosu ca sangele proaspat, nu mai indrazni sa intrebe altceva, ci alerga la tatal sau care se apropia de iesire, in urma regelui. Ahnuri clatina din cap, se gandi ca n-ar fi rau daca feciorul marelui nubanda ar lua de sotie pe Hamma, si rase multumit.
Seara, dupa asfintitul soarelui, Gungunum merse iar cu tatal sau la Esagil, unde urma o ceremonie noua. Lui insa putin ii mai pasa de toate ceremoniile. Se gandea mereu la Hamma si voia sa mai intre in vorba cu Ahnuri, sa-l mai intrebe despre ea. Era sigur ca acuma are sa-l intalneasca. Marele urigallu legase, cu vita de palmier, intr-un snop, patruzeci de trestii. Snopul fu asezat solemn intr-un sant anume sapat in mijlocul curtii, si apoi stropit din belsug cu miere, lapte si ulei.
Un taur alb fu adus pentru jertfa. Regele Samsu-Iluna ii implanta, cu mana lui, un cutit drept in inima. Pe urma un preot kalu veni cu o trestie aprinsa, o dadu regelui, iar regele, cu mana lui, dadu foc snopului. Alti preoti se repezira indata cu torte si le aprinsera la focul snopului sacru. Curtea se umplu de lumini rosiatice si de umbre mari ce jucau pe pereti dimprejur. Gungunum alerga acuma de ici-colo sa dibuiasca pe Ahnuri din Eridu. Nu-l gasi. intorcandu-se acasa, tarziu, intreba pe tatal sau de ce n-a venit la serbarea aceasta guvernatorul orasului Eridu.
- A trebuit sa plece in orasul sau, indata dupa spovedania regelui, zise Pidur Libur ingrijorat, parca intrebarea i-ar fi rascolit o rana ascunsa. Trei soli, unul dupa altul, au venit cu vesti negre de la miazazi. Iluma-Ilum, regele tarii de la Mare, se misca si ameninta cu foc si sange granita noastra. De aceea stapanul Samsu-Iluna a poruncit sa mearga acasa indata Ahnuri si sa pregateasca apararea hotarului.
Toate nadejdile lui Gungunum se sfaramara. Planse, in noaptea aceea, cu fata infundata in culcus, sa nu i se auda suspinele. Adormi sperand s-o mai vada barem in vis. in zadar.
A doua zi se destepta abatut parca si-ar fi pierdut rostul vietii.
in loc sa se duca la serbarile sfinte, care continuau, asculta pe Ululai si merse la Emah in gradina iubirii. Trupurile de femei il scarbira insa. Dorea numai pe Hamma. in ziua a saptea, Pidur Libur il lua sa vada imbracarea lui Marduk in hainele de aur. Gungunum se plictisi cumplit chiar si ziua urmatoare, cand ii fu harazit sa priveasca de aproape cum da mana Samsu-Iluna cu Marduk spre a-l conduce la Akiti. Nimica nu-l mai multumea. indata dupa sarbatorile Akiti, Pidur Libur porunci lui Gungunum sa se pregateasca sa mearga la Borsippa, la scoala de scriitori. Nim-Utumu se ingrozi mai tare ca odinioara. Barbatul insa o linisti repede: se va muta si ea, cu Gungunum, la Borsippa. Avea el acolo, chiar langa Ezida lui Nabu, o casa cumparata, de cativa ani, cu doua mane si zece sicle de argint, pe care o pastra numai pentru solemnitati religioase, sa aiba unde sa se odihneasca. in casa aceea vor sta pana ce Gungunum va ispravi invatatura in scoala cea mare a vestitului magician Gimilu.
Pregatirile tinura aproape doua luni. in sfarsit se hotari ziua plecarii. Pidur Libur se retrase intr-o odaie cu Gungunum. Era foarte innourat.
- Esti barbat, Gungunum, si trebuie sa stii toate! ii zise.
Afla dar ca Iluma-Ilum, regele tarii de la Mare, a navalit cu oaste mare si a luat cetatea noastra Eridu, a macelarit oamenii, a pangarit templele. Batranul isakku Ahnuri a fost ucis in grele chinuri...
- Dar Hamma? intreba brusc Gungunum, tremurand de spaima.
- Care Hamma? se mira Pidur Libur, neintelegand despre cine vorbeste.
- Fata lui Ahnuri, ingana tanarul, rusinat, stapanindu-si inima.
- Nu stiu, facu tatal, putin suparat ca Gungunum intreaba asemenea maruntisuri. Cine se gandeste la o muiere, cand se prapadesc atati barbati? O fi omorat-o sau o fi luat-o sclava vreun ostas dusman. Acum insa noi trebuie sa razbunam cutezanta cainelui de la Mare. inteleptul oracol paazu a prorocit chiar azi biruinte stapanului nostru Samsu-Iluna. Deci razboiul poate incepe. Zeii nostri ne vor sprijini. Marele Marduk e cu noi, iar samas ne va ingadui sa spalam in sange batjocura vrajmasului. Eu voi pleca in curand cu oastea, tu insa apuca-te cu suflet de invatatura. Daca ar fi sa mor si sa ma scufund in tara de unde nimeni nu se mai intoarce, tu sa ramai la invatatura si apoi sa slujesti pe regele nostru cu cinste si barbatie!
Gungunum asculta cu ochii mari si nu intelegea nimic. in mintea lui pusese stapanire singur gandul ca Hamma s-a prapadit. I se parea ca s-a prabusit toata lumea.
4.
In Borsippa fu urmarit multa vreme de amintirea fecioarei fermecatoare. Simtea mereu c-a cunoscut-o de cand lumea, ca a trait cu ea in acelasi adapost, ca soarta lui se leaga de soarta ei. Daca s-a pierdut ea, de ce mai traieste el? se intreba deseori si totdeauna ii tresarea inima.
Incetul cu incetul viata de toate zilele il cuprinse in mrejele ei, facandu-l sa mai uite pe Hamma. invatatura il obosea, mai ales la inceput, cand a trebuit sa framante lut, sa faca tablite si stiluri de trestie pentru cei inaintati in cunostinte. Era o munca de sclav care il amarea. Apoi invatatorii, preoti batrani si suparaciosi, nu sufereau nici o lenevire si pedepseau cu batai orice abatere. Daca nu i-ar fi fost frica de mania lui Pidur Libur, s-ar fi lasat de meserie in prima luna, mai ales ca maica-sa il incuraja in dispretuirea invataturii.
Dupa trei luni insa, cand trecu la semnele vorbirii, dragostea de lumina ii reveni si se schimba repede in adevarata patima. intr-un singur an a invatat toate slovele si semnele simple, precum si diferitele lor feluri de-a fi citite. in anul al doilea isi insusi grupurile de semne, formulele obisnuite si legile impreunarii cuvintelor, iar in al treilea formulele vechi si rare, apoi toate socotelile. intre timp mai fu initiat si in unele taine religioase, invatand zeci de litanii pentru sacrificii la felurite ocazii, ba chiar si descantece pentru bolile mai usoare si ceva din stiinta prezicerii.
Fiind ager la minte, fu indragit de toti invatatorii. Dupa al patrulea an insusi marele machu al scoalei spuse lui Pidur Libur ca Gungunum n-are ce sa mai invete aici, iar cand regina Barnamtara, femeia lui Samsu-Iluna, avu nevoie de un dupsaru mai iscusit, Gungunum fu ales si trimis fara sovaire.
in Casa Femeii mai erau doi scriitori pentru trebuintele obisnuite. Gungunum avea sa oranduiasca niste tablite vechi pe care regele Samsu-Iluna le adunase ca prada de prin orasele sumeriene subjugate si le daruise doamnei Barnamtara.
Cand vazu Gungunum odai intregi pline de cosuri cu tablite, il ingrozi gandul ca va trebui sa citeasca toata biblioteca aceasta. Se apuca totusi de lucru. Puse deoparte intai tablitele cu cantece rituale, fara sa le mai cerceteze, fiindca la Borsippa mai ales cu ele fusese hranit. Le cunostea dintr-o aruncatura de ochi. in cateva zile le insira pe sfori, le pecetlui cu etichete de lut in forma de masline gaurite pe care insemna cuprinsul cosului. Zabovi mai indelung la tablitele cu diferite formule magice si indeosebi la cele talmacitoare de visuri. Ziua aproape nici nu se mai gandea, demult, la Hamma; noaptea insa ii aparea mereu in toate visurile, il chema, il dojenea. intrebase el si la Borsippa pe un sailu, dar lamuririle nu-l multumira. incerca acuma sa gaseasca in tablitele de lut cheia talmacirii adevarate. Dupa multe zile pierdute, renunta. Erau numai formule generale, goale de inteles.
Apoi dadu peste niste cosuri cu tablite care pastrau povestirile despre luptele dintre zei, despre facerea lumii si a oamenilor, despre potopul cel mare, despre coborarea zeitei Istar in arallu, despre vitejiile lui Gilgames... Povestirile acestea ii mangaiau inima. Citindu-le, parca se ridica intr-o lume noua unde toate tainele se dezleaga. Din nenorocire, tocmai cosurile cu tablite interesante aveau lipsuri mari. Unele tablite erau sparte, din altele ramasesera doar cioburi, iar multe nici nu se gaseau. Asa povestirile ieseau trunchiate chiar in partile mai ispititoare. Datoria lui era sa le intregeasca, fiindca regina Barnamtara, desi nu stia sa citeasca, de altfel ca si Samsu-Iluna, tinea negresit sa aiba o biblioteca asemenea celei pe care o avea marea scoala de scriitori de la Sippar. in vreme ce Gungunum traia in lumea legendelor, maica-sa Nim-Utumu staruia sa-l insoare. Pidur Libur gasea intelepte gandurile femeii, mai ales ca el era acuma vesnic la razboi si nu se stia ce soarta i-au harazit Marduk si Inurta, viata sau moarte.
De ani de zile Iluma-Ilum, regele tarii de la Mare, nu se astampara. Se napustea din tara lui mlastinoasa asupra oraselor sumeriene, le jefuia, necinstea templele, omora oamenii.
Samsu-Iluna alerga cu oastea sa-l loveasca, dar Iluma-Ilum nu-l astepta, iar cand primea lupta, biruia, caci isi spalase armele in apele marii si un kalamachu i-a proorocit izbanzi fara numar. Samsu-Iluna a facut mare juramant in fata lui Marduk ca nu se va odihni pana ce nu va jupui de viu cu mana lui pe Iluma-Ilum, dar deocamdata dusmanul cuprinsese orasele Eridu, Ur, Kutalla, Uruk, din care n-a mai putut fi alungat.
Razboiul, fireste, urmeaza mai crancen, dar sfarsitul cine sa-l ghiceasca? De cate ori n-a vazut Pidur Libur moartea cu ochii? intr-o zi fara noroc poate sa-i ramaie oasele pe campuri. Barem sa stie pe Gungunum asezat, inainte de a pleca iar la razboi.
Numai in privinta viitoarei nurori nu se puteau intelege. Pidur Libur ochise pe Babilitum, fata lui Bel-Ilani, pe cand Nim-Utumu tinea mortis la Nubta, fata vaduvei Gaga, frumoasa, bogata si de neam mare. in cele din urma lasara sa hotarasca Gungunum. Auzind propunerea parintilor, Gungunum se zapaci. Nici nu se gandise pana acuma la insuratoare. Le ceru voie sa cumpaneasca, sa caute a le cunoaste. ii aparu in inima chipul fecioarei Hamma, ca o mustrare. in aceeasi noapte apoi o vazu mai bine in vis: ii poruncea hotarat sa n-o paraseasca, sa aiba rabdare. in visuri el credea mai mult chiar decat in puterea zeilor, socotind ca visurile sunt porunci divine misterioase pe care mintea omeneasca slaba nu le poate intelege indeajuns. Acuma nici talmacire nu-i trebuia. Simtea ca, sub chipul fecioarei, i s-a aratat insasi zeita Istar, binefacatoarea.
Ululai il insotea mereu in palatul reginei, ii dadea ajutor mutand de ici-colo cosurile, stergand de praf tablitele. Visul lui era sa fie macar o luna stapan peste Casa Femeilor regale sau mare preot al zeitei Istar in mijlocul curtezanelor sacre.
A doua zi, mergand la slujba, Gungunum ii spuse ca are de gand sa se insoare. Ululai rase:
- Stapane, femeia e duhul rau cand o aduci cu tablita in casa! Ori multe, ori nici una, caci una singura e pacoste!
Gungunum zambi, dar nu mai vorbi. Iubirea lui tainuita il durea.
Regina Barnamtara, iubitoare a povestirilor din batrani, afland din gura lui Gungunum despre lipsurile bibliotecii, porunci sa gaseasca, oriunde ar fi, tablite intregi si sa le ia pentru dansa ori barem sa le copieze. Gungunum se sfatui cu ceilalti doi scriitori ai casei reginei. Nu putu afla nimic, ei neintelegand nici despre ce e vorba. Erau niste bieti slujbasi buni numai pentru corespondenta obisnuita. intreba apoi pe marele dupsaru al regelui, care avea faima unui mare invatat si cunoscator al tainelor magiei. Nu stia nimic. Atunci lua pe rand templele, sa descoasa pe scriitorii tainelor. in Emah, in sfarsit, gasi un dupsaru batran, anume Lulana, care cunostea povestirile. Le citise odinioara in biblioteca zeului Enlil, la Nippur, orasul sfant. Adauga ca acolo s-ar mai afla multe tablite necunoscute, vechi din mosi-stramosi, pe care nimeni nu le mai sloveneste, fiindca scrisul e foarte incurcat cu semne sfinte neintelese acuma.
Bucuros de cele auzite, Gungunum se abatu in templul zeitei care, spre deosebire de toate celelalte, era alb pe dinauntru ca fruntea muntilor inzapeziti, avand doar pe sus, langa tavan, un brau simplu de aur. Se apropie de altar cu mierea si uleiul ce le cumparase de la diaconii negustori, sa faca o jertfa de multumire. in vreme ce, cu fata la pamant, murmura obisnuitele cuvinte sfinte, simti deodata un glas limpede in inima: "Du-te cu oastea sa gasesti pe Hamma!" Se scula plin de mirare. Primprejur nu mai era nimeni.
Insasi zeita Istar, ocrotitoarea iubirii, i-a suflat dar porunca de plecare, fiindca unirea lor e dorita de sfatul zeilor puternici.
sovairea disparu din sufletul lui Gungunum. in aceeasi seara dadu de stire tatalui sau ca zeita Istar i-a poruncit sa plece la razboi. Pidur Libur, razboinic patimas, tresari de mandrie auzind rugamintea lui. ii placea ca Gungunum, ca si dansul odinioara, ravneste gloria luptei cu dusmanul, cea mai frumoasa pentru un adevarat barbat. Nim-Utumu insa se impotrivi din rasputeri si se boci amarnic ca odorul ei se va prapadi.
A doua zi Gungunum se duse intai la regina Barnamtara si ii spuse ce a auzit de la batranul dupsaru Lulana. Pe urma se infatisa cu tatal sau inaintea regelui, ii sarutara impreuna picioarele si Pidur Libur il ruga sa ingaduie odraslei sale sa lupte impotriva vrajmasului. Samsu-Iluna privi lung pe Gungunum, parca l-ar fi cantarit daca e bun de ostas, apoi zise:
- Tu sa mergi la Nippur, sa scrii tablitele pentru Casa Femeii mele Barnamtara! Asa e dorinta ei si porunca mea!
ii sarutara iar picioarele, fara a mai cracni.
Regele insa batu din palme sa se aduca o tablita de corespondenta si puse chiar pe Gungunum sa scrie guvernatorului din Nippur: "Porunca regelui Samsu-Iluna catre marele isakku Us, fiul lui Apli, din Nippur, orasul sfant. Eu sunt sanatos. Inima ta fie fericita. in ziua cand citesti tablita aceasta a mea, sa primesti bine pe Gungunum, fiul lui Pidur Libur, scriitorul Casei Femeii, trimisul meu. indata sa aduni pe toti scriitorii templului Enlil, sa-i arate toate tablitele batrane, cele despre viteazul Gilgames, cele despre facerea lumii, cele despre coborarea zeitei Istar si toate tablitele de mare pret ce le aveti, cauta-le si arata-le lui Gungunum. si porunceste scriitorilor sa asculte poruncile lui, sa scrie ce porunceste el, sa nu greseasca. Asa sa faci!" Scriind, Gungunum inghitea noduri amare si stilul de trestie ii tremura in mana incat semnele se strambau ciudat pe lutul moale. I se parea ca isi scrie osanda la moarte. Doua lacrimi i se rostogolira pe obraji. Regele Samsu-Iluna le vazu si intreba:
- De ce plangi?
- De bucurie, stapane, ingana Gungunum.
- Atunci du-te cu inima vesela! sfarsi regele.
5.
Chiar a doua zi, dupa ce facu jertfa cuvenita zeului Nabu si zeitei Istar, Gungunum porni pe Calea Sacra, insotit de Ululai, care ducea un cos cu haine si merinde. La Buranun ii astepta, gata de plecare, barca regala cu douazeci si patru de vaslasi, incarcata cu daruri mari pentru templele din Suruppak.
Pana la Nippur, pe apa, era cale de cincisprezece leghe akkadiene. Mersera toata ziua, cu panza infasurata, caci vantul sufla de la miazazi. Lopetile vaslasilor bateau neincetat valurile tulburi ale raului sfant. Seara poposira la Dilbat. Dadura jertfe bogate zeului Gibil, cel ce pazeste apele curgatoare impreuna cu sotia sa Nina, fiica lui Ea, de asemenea si zeului Adad, stapanul vazduhului, implorandu-le un vant prielnic. Jertfele fura primite cu bunavointa si Adad le trimise dimineata urmatoare vantul racoritor care, umfland puternic panza triunghiulara a barcii, ii duse pana seara la Nippur, incat nici nu mai oprisera la Kis, cum era obiceiul.
Marele isakku Us al orasului sfant Nippur saruta de sapte ori tablita cu pecetea de lut a regelui, puse pe scriitorul sau sa o citeasca, o saruta iar si porunci indata sa se implineasca intocmai dorinta stapanului Samsu-Iluna. Pe Gungunum, atat ca trimis al regelui cat si ca vlastar al marelui nubanda Pidur Libur, il gazdui chiar in casele sale. Peste trei zile insa veni porunca noua de la Samsu-Iluna: ostirea orasului Nippur sa se adune degraba si sa porneasca impotriva lui Iluma-Ilum.
Gungunum fu indrumat de marele dupsaru al templului Enlil, mare cunoscator al tuturor tablitelor. Acesta ii arata sapte cosuri cu tablite vechi pe care erau insemnate cele douasprezece cantece despre faptele marete savarsite de catre viteazul Gilgames, rege din Uruk, impreuna cu tovarasul sau Enkidu, chiar si calatoria lui in lumea cealalta, precum si povestea cu iarba tineretii vesnice. in alte cinci cosuri se gaseau tablitele cu facerea lumii si a oamenilor prin bunatatea si intelepciunea marelui zeu Enlil care locuieste in orasul sfant Nippur.
Se apuca de lucru, dar cu inima indoita. Mai avusese nadejde, venind aci, ca va sfarsi repede si se va putea intoarce inainte de izbucnirea razboiului, incat asa sa implineasca si porunca zeitei Istar, cea scumpa sufletului sau. Acuma vedea ca si nadejdea aceasta l-a inselat. De altfel si copierea tablitelor mergea greu. Trebuia sa ceara mereu marelui dupsaru sa-i talmaceasca semne si cuvinte batrane neintelese. Erau lucruri scrise cu aproape o mie de ani inainte.
Dupa ce pleca marele isakku Us cu oastea, Gungunum se simti cuprins de o tristete din ce in ce mai apasatoare. Avea visuri stranii, foarte intortocheate, care-l chinuiau noaptea si pe care le uita de cum deschidea ochii, parca o fiinta nevazuta i le-ar fi sters din minte.
Pe urma ii pieri pofta de mancare. Smochinele, rodiile, curmalele ii erau deopotriva de nesuferite. Pestii cei mai buni, prajiti in uleiuri fine, mancarea lui favorita, acuma il scarbeau.
Cazu la pat. Un asipu, cel mai intelept, ii facu toate descantecele si mai ales cele impotriva duhurilor limnuti.
Gungunum gemea si in somn vedea mereu pe Hamma, deseori de mana cu stapana Istar care i-o arata si-l dojenea ca nu i-a ascultat indemnul sa plece la razboi, chiar peste voia regelui, caci regele insusi nu e decat servitorul ei. in sfarsit marturisi neobositului asipu ce i-a poruncit odinioara Istar. Atunci preotul ii recita un descantec deosebit si jertfi o vaca alba zeitei ca sa-l ierte. Peste zece zile, dupa trei luni de bolire, Gungunum se scula. Era insa ca o umbra.
Ululai, care il slujea ca un caine, ii spuse intr-o zi: prin oras umbla vestea ca regele tarii de la Mare ar fi zdrobit ostirile akkadiene si ca regele Samsu-Iluna de-abia a scapat prin fuga.
- Poate ca totusi zeii m-au ocrotit, se gandi Gungunum.
M-au scapat de la moarte.
Peste cateva zile un sclav de-al casei reginei aduse o scrisoare pentru Gungunum. Nu era nici in plic de panza, nici sigilata, ci o tablita simpla, scrisa in mare graba. O citi cu spaima: "Lui Gungunum, fiul lui Pidur Libur, spune: Asa vorbeste Nim-Utumu, femeia marelui nubanda Pidur Libur, catre Gungunum, copilul ei. Afla ca Pidur Libur, tatal tau care te-a zamislit, in razboi a pierit. Regele tarii de la Mare cu mana lui a ucis pe Pidur Libur, in lupta. Sclavul lui a adus vestea. Pleaca degraba inapoi la Babilu. Trebuie barbat in casa. Pamanturile nu se muncesc bine, sclavii sunt lenesi daca nu e stapan. Grabeste-te. Nu mai zabovi." Gungunum raspunse, prin acelasi sclav, ca se va intoarce negresit indata ce va ispravi lucrul, caci nu poate pleca cu mana goala sa supere pe regina Barnamtara. Facu apoi cuvenitele jertfe pentru tatal sau din arallu, gandindu-se iarasi:
- Zeii m-au ferit, altfel as fi acum si eu in locul de unde nimeni nu se mai intoarce.
Desi slabit, incepu sa lucreze de zor. Cu ajutorul marelui dupsaru, credea ca intr-o luna va avea copiate tablitele trebuincioase.
in oras insa zvonurile cele mai crancene se intreceau.
Soseau fugari care aduceau groaza. sapte mii de ostasi akkadieni au pierit in lupta cea mare, impreuna cu Pidur Libur, iar alte mii au cazut in prinsoarea dusmanului. Regele Samsu-Iluna a fugit cu ramasitele ostirii pe dincolo de rau si vine spre Babilu, dar ca oastea vrajmasa se apropie pe dincoace de Buranun, dand foc oraselor si macelarind locuitorii, vrand sa taie calea akkadienilor ca sa prinda de viu pe Samsu-Iluna.
Peste sapte zile sosi in oras marele isakku Us cu doua mii de osteni prapaditi, dinspre Isin, de peste rau, sa opreasca inaintarea lui Iluma-Ilum. Cetatenii fura inarmati grabnic, iar sclavii fura pusi sa intareasca zidurile si portile cetatii ca sa poata tinea piept oastei dusmane. Zidurile insa nu erau mai late de sapte coti si nici destul de inalte sa infrunte un asalt puternic.
Apoi uraganul veni. Ostile lui Iluma-Ilum impresurara cetatea din doua parti, dadura foc semanaturilor si tuturor caselor de pe camp. Fiindca Us nu deschise indata portile si nu alerga, impreuna cu fruntasii orasului, sa imbratiseze picioarele regelui dusman, porni batalia. in zece zile o poarta fu siluita. Dusmanul razbi in cetate. Lupta fu mai cumplita pe ulitele stramte, care se umplura de cadavre. Ostasii ucideau fara crutare barbati, femei, copii. Pana seara orasul fu ingenuncheat. Marele isakku cazu viu in mainile vrajmasului.
Iluma-Ilum puse stapanire pe palatul marelui isakku Us. in gradina palatului se tinu ospatul de biruinta. incepu seara si nu se ispravi pana in zori. Platani batrani aprinsi luminau poiana in care regele tarii de la Mare, cu fruntasii oastei sale isi intinsera mesele. La dreapta si la stanga regelui sedeau, goale si ingrozite, cele doua fete-fecioare ale marelui isakku Us. Fete de-ale fruntasilor din Nippur, de asemenea despuiate, slujeau pe biruitorii care beau din vase grele de argint. in fata mesei regale fura adusi, cu mare alai, peste o mie de prizonieri, cu lanturi de gat, cu coatele stranse pe spinare, cei mai multi sangerand inca din rani proaspete. intre ei se afla si marele isakku, incatusat ca si ceilalti, avand in locul ochiului stang o pata de sange ce se scurgea pe obraz si in barba jumulita, iar in moalele capului alta pata de sange inchegat din care se burzuluiau smocuri de par incalcit. Ceva mai tarziu un convoi nou de prinsi: slujitorii templelor, in cap cu marele preot al zeului Enlil. Gungunum era in mijlocul lor. Templele si odoarele fusesera crutate, fiindca lui Enlil se inchina si Iluma-Ilum. Grupul preotilor fu randuit mai departe, sa priveasca si sa se umple de spaima.
Bautorii zvarleau cupele goale in gramada de prizonieri raniti. Cei izbiti horcaiau prelung de durere, spre veselia mesenilor care, din ce in ce mai ametiti de vinurile tari, radeau cu hohote sfidatoare si-si frecau barbile negre muiate de bale. De altfel, pentru a spori multumirea chefuitorilor, ostasii alergau mereu de ici-colo printre prizonieri, lovindu-i cu bice sau sfarticandu-le carnea cu sabii scurte strambe ca niste secere.
inspre miezul noptii, regele Iluma-Ilum sopti ceva unui dregator care statea necontenit la spatele sau, cu bratele incrucisate, asteptand porunci. Dregatorul disparu o clipa si reveni aducand o canapea akkadiana, asternuta cu perne si covoare scumpe, pe care o aseza putin mai la o parte, mai ferit de lumina tortelor. Atunci Iluma-Ilum se scula de la masa.
Pe fata-i barboasa, bronzata, lucea un suras ciudat. Facu semn cu degetul unei fete-fecioare de-a marelui isakku. Fata intelese si se intinse umila pe canapea. Iluma-Ilum se repezi asupra ei.
Toata lumea se inchina cu respect in fata spectacolului, iar tipetele fecioarei umplura de bucurie toate inimile supuse.
De-abia sculat de langa fata aproape lesinata, Iluma-Ilum se indrepta spre marele isakku Us, tatal ei, si cu o apasare de deget mestesugita ii smulse din orbita si ochiul drept, aruncandul cu mandrie in obrazul altui prizonier. Marele isakku se prabusi cu un racnet sfasietor care starni nespusa placere tuturor fruntasilor de la mese. Regele se aseza iar la petrecere. Apoi, cand vinurile ii atatara pofta, porunci celeilalte fecioare sa se lungeasca pe canapeaua din umbra. in zori incepu uciderea prizonierilor in fata invingatorilor satui de vinuri, dar insetati mereu de sange. Marele isakku fu jupuit de viu, iar pielea lui fu dusa indata sa fie batuta in cuie pe poarta palatului. La fel fura chinuiti inca doisprezece fruntasi din Nippur. in sfarsit o ceata de sasezeci de ostasi porni sa injunghie pe ceilalti prizonieri. Corpurile fura tarate de sclavi afara din oras, sa slujeasca de ospat cainilor pribegi si corbilor, capetele insa fura asezate in gramezi dinaintea mesei regale.
Cand rasari soarele, Iluma-Ilum, istovit de placeri si de betie, se retrase in palat, sa se odihneasca, poruncind ca grupul de preoti incatusati sa fie inchis deocamdata in templul zeului Inurta.
A doua zi regele tarii de la Mare se arata mai milostiv.
Pe cele doua fete ale lui Us le trimise la Eridu, pentru Casa Femeilor sale. Prizonierilor care nu fusesera omorati le ingadui sa-i sarute picioarele, daruindu-le viata, dar lasandu-i in lanturi.
Toti preotii fura scosi din fiare, afara de Gungunum care era babiluian. Fiind dupsaru, i se ceru, pentru rascumparare, pana intr-o luna, sa plateasca cinci mane de argint; altfel avea sa fie ucis impreuna cu alti cativa oameni din Babilu, surprinsi in Nippur de catre ostirea dusmana.
Gungunum se simtea nespus de fericit ca se afla inca in viata, chiar asa incatusat. Nadejdea intoarcerii acasa ii stapanea inima. Era sigur ca va fi rascumparat. Fie regele Samsu-Iluna, fie regina Barnamtara, fie maica-sa Nim-Utumu vor trimite cele cinci mane de argint, numai sa le poata da de stire. Ceru voie sa trimita la Babilu pe Ululai, care scapase din valmaseala doar cu o bataie zdravana. Scrise o tablita frumoasa si jalnica chiar regelui Samsu-Iluna: "Stapanului meu glorios in stralucire, vlastarul cerului, lumina regilor mandra ca soarele, calauzitorul domnilor puternici si spaimantatori, hrana poporului, masa fruntasilor, eroul neamului, carui Anu, Enlil, Ea si Marduk i-au daruit neistovite bogatii de mila si dreptate, stapanului meu spune: Asa vorbeste Gungunum, fiul lui Pidur Libur, scriitorul Casei Femeii, pulbere umila si slujitorul care te iubeste. Afla, stapane luminos, ca regele tarii de la Mare m-a prins viu in Nippur. in lanturi m-a pus regele tarii de la Mare. Daca aduce sclavul tau Ululai cinci mane de argint, viata iti daruiesc. Daca nu aduce nimic Ululai, peste o luna sa mori ca un caine. Asa zice regele tarii de la Mare.
Trimite, stapane, cinci mane de argint pentru viata mea, caci n-am venit la Nippur de bunavoie. Mi-ai poruncit tu sa viu negresit. Povestirile batrane sa le scrii pe tablite in Nippur. Asa mi-ai poruncit. Acuma m-a prins regele tarii de la Mare. Sa nu se intoarca Ululai cu mainile goale. Daca vine cu mainile goale, cainii si corbii ma mananca. Nu ma lasa sa mor in casa ticalosiei.
Trimite argint sa-mi rascumpere viata, stapane." Cu tablita sigilata, Ululai pleca indata, pe jos, pe marginea raului sfant Buranun, pe cararea batatorita de robi ce trageau la deal barcile. Gungunum ramase linistit. isi zicea plin de incredere:
- Nabu a fost milostiv si mi-a crutat viata.
6.
Prizonierii, cateva sute, fura aruncati in curtea porcilor din fundul gradinii orasului. Spatele temnitei se rezema de zidul cetatii langa care se ticluise un coperis de trestie pentru adapostirea ramatorilor in vreme de ploaie si furtuna. Curtea intreaga de altfel era mica, de-abia vreo zece sari, fiindca nu se aduceau niciodata de la mosii decat vitele trebuincioase pentru sapte zile. Nu se ranise insa niciodata, asa ca gunoiul si duhoarea stapaneau aici inabusitor.
Un palc de treizeci de ostasi pazeau, pe dinafara, poarta temnitei. Numai cate doi supravegheau pe dinauntru numai ziua si numai cate un ceas, pe prizonierii legati, doi cate doi, cu lanturi de gat. in zilele dintai grupul de paza se schimba, pe urma aceiasi paznici fura uitati parca acolo. Hrana celor inchisi venea din mila oamenilor: curmale, ceapa, paine, usturoi, castraveti, chiar smochine si uneori peste sarat. Din ce era mai bun se ospatau paznicii, iar ramasitele se azvarleau inlauntru ca sa se bata pe ele prizonierii ca niste caini flamanzi, spre veselia tuturor strajerilor.
Gungunum avea tovaras de lant pe un muskinu bogat din Babilu care venise la Nippur numai pentru negot si cazuse asa in valtoarea razboiului. Era gras si cu o rana de lance in coasta. I-o facuse ostasul care l-a prins, numai din placerea de-a schingiui, caci el se trantise pe pantece umil si supus, fara gand de vreo impotrivire, ca omul ce n-a pus niciodata mana pe arma. Negustorul gemea toata ziua si nu voia sa se urneasca de sub adapostul de trestie unde era ferit barem de soarele ce frigea cumplit. ii era frica tare ca va fi ucis in cele din urma si se plangea lui Gungunum ca ar fi mai bucuros sa stea o viata intreaga in curtea porcilor, decat sa moara, sa ajunga prada duhurilor rele din arallu si sa se hraneasca numai cu noroi si tarana. Gungunum il imbarbata. increderea lui sporea cu cat se inmulteau suferintele. Inima lui ii spunea ca trebuie sa traiasca.
intr-o zi veni marele dupsaru sa vada pe Gungunum, aducandu-i mangaiere si merinde. il indragise cat lucrase in templu si voia sa-i fie acuma folositor in nenorocire. De la dansul afla Gungunum ca regele Iluma-Ilum a plecat cu oaste spre Kis, dupa ce a pus peste Nippur un nou isakku. Totusi marele dupsaru credea ca razboiul are sa inceteze curand, caci si Iluma-Ilum a avut pierderi grele. Poate ca nici cetatea Kis n-o va mai putea cuprinde, avand ziduri groase, inalte si bine aparate.
De-aci inainte paznicii fura mai blanzi cu Gungunum. Nu-l mai loveau, ca pe ceilalti, ba stateau si de vorba cu dansul, socotindu-l un mare machu care ar putea ajunge chiar sangu, daca ar avea zile de trait. Atunci Gungunum vru sa intrebe despre Hamma. Minti ca marele isakku Ahnuri din Eridu a fost var cu maica-sa, de aceea ar fi bucuros sa afle ceva despre soarta lui si a familiei, cu toate ca au trecut de-atunci peste zece ani. Capetenia paznicilor, mai batran, voinic si inalt, cu o falca purtand urmele unei rani vechi, luptase in toate razboaiele regelui Iluma-Ilum. il chema Ahusunu, vorbea gros si se lauda bucuros cu vitejiile lui.
- Eridu? facu dansul cu mare mandrie. Am fost acolo!
Acum zece ani!... Eu am urcat cel dintai pe zidul cetatii...
Am ucis cu mana mea trei sute de dusmani!... Mult sange a fost la Eridu, si multa prada!... Tot am omorat si am aprins...
Templul zeului Ningirsu eu l-am aprins!
Paznicii si prizonierii facura cerc, ascultandu-l cu admiratie.
Inima fruntasului se umfla de multumire.
- Rana asta, de la Eridu! striga apoi manios, parca i-ar fi reamintit o durere crancena. Dar am razbunat-o!... Toti mortii dusmani i-am imprastiat pe camp sa-i manance sacalii si pasarile...
Gungunum rosti numele lui Ahnuri.
- Caine turbat a fost Ahnuri din Eridu! racni Ahusunu.
Iluma-Ilum l-a prins viu si pe data i-a taiat amandoua bratele din coate!... Pe urma l-a jupuit si l-a chinuit sapte zile!
Atunci Gungunum intreba iar, cu glas tremurator:
- Ahnuri avea o fata, Hamma?...
Fata ostasului se descreti deodata.
- Ce fata! zise apoi, lingandu-si buzele. Regele Iluma-Ilum a culcat-o degraba in pat si i-a luat fecioria. Dar n-a ucis-o nici dupa ce si-a saturat pofta. I-a placut trupul ei si a pus-o in Casa Femeilor sale..
- Mai traieste? facu Gungunum cu ochii iesiti din orbite.
- Trebuie sa traiasca, raspunse Ahusunu. in Casa Femeilor lui Iluma-Ilum sunt fete multe, ca nisipul marii, toate frumoase, cu sclave sa le slujeasca si cu mancare buna. Regele iubeste femeile, nu le omoara.
Gungunum aflase destul. in sufletul lui cantau mereu deacuma numai doua cuvinte:
- Hamma traieste!
Cuvintele acestea ii rasturnara deodata toate gandurile. Ce sa mai caute el in Babilu, cand Hamma nu e acolo? Ce pret ar mai putea avea viata lui traita despartit de ea? Mai bine sa fie sclav la picioarele ei, decat chiar rege departe de ea.
Sub coperisul de trestie, in murdaria duhnitoare, in vreme ce tovarasul sau de lant se vaita, el visa cu ochii deschisi. Se vedea iar la serbarea Akiti de odinioara, pe cheiul canalului Arahtu, asteptand barca divina. intre femei, la cativa pasi, umarul ei rotund, soldul ei plin, apoi ochii ei cu privirea calda in care isi descoperea insusi sufletul lui ca intr-o oglinda fermecata... ii parea rau ca a mai trimis pe Ululai dupa pretul rascumpararii din robie. ii era frica sa nu se intoarca prea curand sclavul cu argintul, inainte de a fi descoperit un mijloc pentru a ajunge la curtea regelui Iluma-Ilum. Atata ravnea acuma: sa ajunga acolo. Orisicum, numai sa se apropie de pamantul binecuvantat pe care pasesc picioarele ei. Era sigur ca, ajuns acolo, va intalni pe Hamma, precum i-a fagaduit zeita Istar, ocrotitoarea iubirii lor.
Cand veni iar marele dupsaru sa-l cerceteze, Gungunum il ruga fierbinte sa-i mijloceasca favoarea de-a putea merge la curtea regelui tarii de la Mare. Batranul scriitor se mira si crezu ca suferintele i-au tulburat mintea. Gungunum starui. Spuse ca stie, inca de pe cand era in scoala de la Borsippa, despre o biblioteca bogata a lui Iluma-Ilum, unde s-ar gasi tablite cuprinzand invataturile cele mai tainice. Ar vrea sa petreaca in biblioteca aceea un rastimp, fie si ca sclav, numai sa poata citi tablitele sfinte. Marele dupsaru se induiosa. Atata dragoste de invatatura nu mai pomenise. ii fagadui sa vorbeasca negresit marelui preot al lui Enlil.
Gungunum ramase fericit. Daca marele preot va ruga pe Iluma-Ilum, dorinta lui va fi implinita. Cum crezuse pana acum cateva zile in scaparea de robie, asa spera azi in revederea fecioarei de la Akiti. inca nu umblase prin lume.
Despre tara de la Mare stia doar atata ca e departe, fara canaluri, cu multe mlastini si salbatacimi. Nu-l infricosa nimic.
Unde e Hamma, trebuie sa fie bine. O visa iar, mereu. Iar cand se destepta, in gemetele tovarasului de lant ori in racnetele paznicilor, suradea: toate acestea vor fi curand rascumparate prin fericirea cea mare.
Avu, peste trei zile, o veste buna: marele preot a vorbit deocamdata cu noul isakku care a fagaduit sa talmaceasca regelui rugamintea lui Gungunum. De altfel Iluma-Ilum are sa soseasca la Nippur foarte curand. A curmat razboiul si se intoarce cu ostirea, dand foc semanaturilor si satelor, nestanjenit de dusman.
Adam si Eva - rezumat
Adam si Eva - Inceputul
Adam si Eva - Capitolul 1 - Navamalika
Adam si Eva - Capitolul 2 - Isit
Adam si Eva - Capitolul 3 - Hamma
Adam si Eva - Capitolul 3 - Hamma (continuare)
Adam si Eva - Capitolul 4 - Servilia
Adam si Eva - Capitolul 4 - Servilia (continuare)
Adam si Eva - Capitolul 5 - Maria
Adam si Eva - Capitolul 6 - Yvonne
Adam si Eva - Capitolul 6 - Yvonne (continuare)
Adam si Eva - Capitolul 7 - Ileana
Adam si Eva - Sfarsitul
Aceasta pagina a fost accesata de 4659 ori.
