Rascoala - Focurile - Apusul (05)
de Liviu Rebreanu
5.
Grigore Iuga avu lungi consfatuiri agricole cu Victor Predeleanu. Ramas prin voia sortii singurul stapan al domeniului Amara, voia sa-si puie in practica planurile de reorganizare a exploatarii. Ii trebuia insa neaparat un agronom cinstit si priceput, care sa-i fie colaborator credincios, cu care sa se inteleaga si pe care sa se poata bizui deplin pentru orice eventualitate. Socotea sa se stabileasca in Bucuresti, ca si Predeleanu, si numai in timpul muncilor principale sa stea la tara. Castelul ars nu se mai gandea sa-l refaca.
Daca va fi nevoie, va moderniza vechiul conac crutat de furia focului.
Predeleanu se interesa, cauta si gasi omul care-i trebuia lui Grigore. Era un tanar simpatic, vioi, inteligent si chipes, cu cativa ani de practica agricola in Germania si alti cativa ani de conducere, cu bune rezultate, a unei mari ferme-model a statului.
- Uite-l! Se numeste Stelian Halunga... iti place? intreba Predeleanu, prezentandu-l.
- imi place! zambi Grigore. si sper ca vom fi buni prieteni!
inainte de a se duce la Amara sa instaleze pe noul administrator, Grigore mai avea sa limpezeasca unele chestiuni, care, tocmai pentru ca erau ramasite de ale trecutului, ar fi putut incurca viitorul. Cu Gogu Ionescu a trebuit sa discute despre mormantul Nadinei. Cum Nadina numai prin lipsa unei mici formalitati procedurale a mai putut figura ca sotia lui, Grigore nu se credea indreptatit sa decida nimica in privinta ei. Gogu, desi inca neconsolat, credea ca, de vreme ce destinul a manat-o la tara, in zilele cele mai periculoase, nicairi n-ar avea odihna mai mare sufletul ei atat de neastamparat in viata aceasta, decat acolo unde a gasit-o moartea. La parastasul de trei luni, vor merge cu totii. De altfel, cu aceeasi ocazie, el ar vrea sa-si vanda mosia lui de la Lespezi, poate si pe a Nadinei de la Babaroaga. Evenimentele acestea l-au zdruncinat prea mult. N-ar mai avea inima sa traiasca si sa se simta acasa in locurile si intre brutele care au asasinat pe sora-sa.
- Atunci vinde taranilor! zise Grigore. Au platit si ei cu destul sange macar dreptul de a cumpara pamant!
- Nu, nu! facu Gogu cu groaza. Nu vreau sa mai am de-a face cu taranii, nici un fel de legatura, nici macar de vanzarecumpa rare. Eu as vinde cel mai bucuros unei banci care n-are decat sa parceleze proprietatile pentru tarani... Degeaba, draga Grigorita, eu n-am afinitati cu pamantul ca tine, si nici cu taranii.
Eu sunt orasan get-beget. Poate si de aceea eu nu voi uita si cu atat mai putin nu voi ierta crimele lor care mi-au zdrobit inima!
Lui Dumescu, la Banca Romana, i-a facut mai multe vizite.
Dumescu, in amintirea prieteniei cu Miron, s-a oferit sa-l ajute in toate incurcaturile financiare. Grigore n-a vrut sa primeasca nici un fel de despagubire de la stat, cum se imbulzeau sa cerseasca cei mai multi dintre sinistrati, care isi umflau pagubele, ca sa profite de pe urmele nenorocirii. Din toate cate-i devastase focul numai castelul cel nou a fost asigurat. Totusi, daca societatea isi va respecta angajamentul si-i va plati despagubirea contractuala, din suma realizata el ar achita datoria la banca, iar cu diferenta si-ar reface macar in parte acareturile si inventarul. Dumescu banuia insa ca societatile de asigurare nu vor consimti sa plateasca, considera nd rascoala ca un caz de forta majora, care anuleaza de drept obligatiile lor. Ar fi bine daca guvernul ar veni cu o lege care sa reglementeze complicatiile pe care le-au creat intamplarile acestea exceptionale. in orice caz el, Dumescu, se va interesa de toate.
Grigore interveni apoi la Mitropolie si obtinu sa fie adus la Amara, in locul vacant de preot, fiul batranului Nicodim, ca astfel macar dupa moarte sa i se implineasca dorinta care l-a muncit atata in viata. De altfel, tanarul a alergat acasa, tocmai din Gorj, unde-si avea parohia, sa slujeasca si el la groapa parintelui sau si sa fie de ajutor Niculinei, pana ce va putea scapa si Filip, aflat inchis la Pitesti cu ceilalti oameni napastuiti...
Pentru a contribui la potolirea si mangaierea sufletelor, Grigore Iuga, plecand in sfarsit la tara cu noul administrator, se opri la Pitesti sa libereze din inchisoare cel putin pe invatatorul Dragos.
Prefectul Baloleanu se lasa greu. isi formase convingerea ca rascoala, indeosebi in judetul Arges, a fost opera unor instigatori si avea ambitia sa-i descopere, servind astfel interesele partidului sau care incepuse a fi acuzat, prin anume ziare anarhice, ca ar fi autorul moral al tristelor evenimente. Dragos ii fusese indicat ca cel mai periculos agitator. Numai dupa doua zile de tratative si insistente, consimti sa-i dea drumul, dar pe garantia personala a lui Grigore...
Amara isi reluase infatisarea obisnuita. Carciumarul Busuioc, cu palaria pe ceafa, cu burta in afara, taifasuia iar din prag cu oamenii care treceau pe ulita. Primarul Ion Pravila se abatea mai des sa traga cate o tuica, sa-si dreaga puterile pentru a putea tine piept tuturor greutatilor iscate de potopul revolutiei.
- Cu oamenii ce se mai aude, ma dom’ primar?... intreba mereu carciumarul. Le da drumul ori ii mai tine prin cele puscarii sa le putrezeasca oasele?
- Apoi, de, Cristache, daca nu m-au ascultat oamenii? raspundea primarul grijuliu. Au luat-o razna si s-au facut mai destepti pana ce au aflat ce-au cautat... Acu numai conasul Grigorita sa se milostiveasca si sa-i scape cum l-a scapat si pe dom’ Nica.
- Da pagubele oare ni le plateste sau o sa ne alegem cu nimic? continua Cristea Busuioc care se inscrisese si aici, si la Pitesti, sperand astfel sa se aleaga cu un castig bun pe urma suferintelor sale.
- Apoi tot la conasul Grigorita e nadejdea! zicea Pravila. D-aci incolo numai bunatatea dumnealui mai poate sa ne ajute...
La cancelarie trebaluia secretarul Dimitrescu, coplesit de hartoage, caci primarul era cand la postul de jandarmi, cand la curte. Plutonierul Boiangiu ar fi tinut anchetele inca un an de zile daca Grigore nu l-ar fi povatuit sa le ispraveasca si sa se domoleasca.
- Cand iti spuneam eu ca Amara e sat de talhari, nu ma credeai, imputa Boiangiu deseori primarului. Acu i-ai pascut si talica!... Dar lasa, ca de-acu, eu sunt popa lor!...
Vechiul conac parea intinerit sub tencuiala noua si in cadrul pomilor infloriti. Ruinele castelului au fost curatate, iar pe locul lor cateva ronduri de flori dadeau parcului o infatisare mai vasta si mai prietenoasa. Administratorul Halunga a luat in mana conducerea, parc-ar fi fost aici de cand lumea. Inspira incredere si taranilor prin vorba-i blanda, printr-o bunatate potrivita imprejura rilor, prin pilda lui de munca si energie. Doar Isbasescu, ocupat cu refacerea registrelor distruse, il urmarea cu o dusmanie ascunsa, socotindu-se jignit si micsorat pentru ca ii uzurpa locul ce i s-ar fi cuvenit lui si numai lui dupa toate legile si dreptatile, mai ales ca a suferit atat din pricina lealitatii lui fata de Iuga.
Duminicile, Grigore strangea pe tarani la curte, sa le asculte el insusi necazurile si pasurile. Auzea aceleasi plangeri, spuse cu mai multa rezerva, despre lipsa porumbului, si greutatea datoriilor, si nevoia de pamant. Nici unul, niciodata nu aducea vorba despre intamplarile razmeritei, iar cand intreba el, primea aproape mereu acelasi raspuns:
- S-au iutit oamenii, cucoane Grigorita, c-asa a fost scris!
Singur Lupu Chiritoiu a indraznit sa spuie odata:
- N-a sosit inca ceasul dreptatii, cucoane Grigorita, dar trebuie sa soseasca odata s-odata, ca lume fara dreptate nu se poate!
Cosma Buruiana venea mereu sa ceara sfaturi si ajutoare, si mai ales sa se jeluiasca. Toate sperantele lui erau in despagubirile de la stat, altfel si-ar fi luat lumea in cap, ca taranii i-au risipit si cenusa din vatra. De la dansul a aflat Grigore ca colonelul stefanescu, intr-o clipa de deznadejde, a impuscat cu mana lui trei tarani de la Vladuta, pe care i-a dovedit ca au pus foc conacului...
La sfarsitul lui mai, dupa ce Halunga se familiariza bine cu imprejurarile de la Amara, Grigore Iuga pleca din nou la Bucuresti.
Zicea ca prezenta lui e mai necesara in capitala, ca sa fie aproape de Dumescu si sa urgenteze rezolvarea chestiilor financiare. in sufletul sau insa recunostea ca este ceva mai important care-l atragea la Bucuresti, atat de important, ca de asta depinde viata lui.
Totusi, la Bucuresti lasa sa treaca zile dupa zile fara sa indrazneasca a provoca o limpezire. Se ocupa tot de lucruri marunte, parca inadins ar fi cautat sa amane pe cele mari. Se ducea mai rar pe la Predeleanu, pretextand al diferite preocupari grave privitoare la Amara. De cand s-a dizolvat Parlamentul, la inceputul lui iunie, si Baloleanu, renuntand la prefectura spre a candida pentru Camera, si-a reluat resedinta in capitala, Grigore il vizita aproape zilnic, ca odinioara pe Predeleanu. Nu dintr-o recrudescenta de simpatie, caci Baloleanu, de indata ce nu mai era intrun loc de raspundere directa, reincepu teoriile radicale si sporovaia iarasi despre chestia taraneasca cu frazele goale, care pe Grigore il suparau.
- Prima noastra lege are sa fie o amnistie generala, care sa vindece ranile nenorocirilor recente si sa aduca adevarata pace in suflete! declara intr-o zi Baloleanu cu mandrie senioriala. Noi, care am sangerat pana in fundul inimii cand a trebuit sa facem ordine in tara, stim sa facem si dreptate, draga Grigorita! Miile de nenorociti care umplu toate inchisorile trebuie sa se intoarca la vetrele lor, pocaiti si indreptati, spre a-si relua munca in folosul si pentru propasirea Romaniei!
Prin influenta lui Baloleanu, tanarul Iuga voia sa dobandeasca o slujba pentru Titu Herdelea care, afland de la Rosu situatia lui adevarata la Drapelul, era desperat ca ramane iar pe drumuri. in cele din urma Baloleanu, prin secretarul general de la Ministerul Domeniilor, reusi sa-l plaseze intr-un loc de referent la Directia Dobrogei!
- si ce voi avea de facut acolo? intreba emotionat Titu, pe care Grigore il aduse sa afle direct vestea buna.
- Sa te duci o data pe luna si sa-ti incasezi leafa! striga Baloleanu jovial. si altminteri sa faci versuri, daca mai poti! Sau sa te insori, daca poftesti!
Tanarul Herdelea rosi, ca si cand i-ar fi ghicit in suflet. Totusi avu prezenta de spirit sa riposteze:
- Cred ca urarea aceasta ar fi mai potrivita pentru domnul Iuga!
Grigore raspunse numai dupa o pauza si aproape grav:
- Poate ca n-ar fi rau...
Rascoala - Focurile - Scanteia (01)
Rascoala - Focurile - Scanteia (02)
Rascoala - Focurile - Scanteia (03)
Rascoala - Focurile - Scanteia (04)
Rascoala - Focurile - Scanteia (05)
Rascoala - Focurile - Scanteia (06)
Rascoala - Focurile - Flacari (01)
Rascoala - Focurile - Flacari (02)
Rascoala - Focurile - Flacari (03)
Rascoala - Focurile - Flacari (04)
Rascoala - Focurile - Flacari (05)
Rascoala - Focurile - Flacari (06)
Rascoala - Focurile - Focul (01)
Rascoala - Focurile - Focul (02)
Rascoala - Focurile - Focul (03)
Rascoala - Focurile - Focul (04)
Rascoala - Focurile - Focul (05)
Rascoala - Focurile - Focul (06)
Rascoala - Focurile - Focul (07)
Rascoala - Focurile - Focul (08)
Rascoala - Focurile - Sangele (01)
Rascoala - Focurile - Sangele (02)
Rascoala - Focurile - Sangele (03)
Rascoala - Focurile - Sangele (04)
Rascoala - Focurile - Sangele (05)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (01)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (02)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (03)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (04)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (05)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (06)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (07)
Rascoala - Focurile - Apusul (01)
Rascoala - Focurile - Apusul (02)
Rascoala - Focurile - Apusul (03)
Rascoala - Focurile - Apusul (04)
Rascoala - Focurile - Apusul (05)
Rascoala - Focurile - Apusul (06)
Aceasta pagina a fost accesata de 1893 ori.
