Rascoala - Focurile - Apusul (03)
de Liviu Rebreanu
3.
Grigore Iuga isi simtea sufletul sfasiat de remuscari, iar prin gand ii trecea mereu: "Poate dac-as fi ramas aici, nu s-ar fi intamplat..." Dar, in acelasi timp, isi dadea seama ca toate recriminarile sunt de prisos si ca alte datorii i se impun acuma. Corpul Nadinei isi cauta de cinci zile odihna, al tatalui sau de trei. Avea impresia ca mortii zac neingrijiti de prea mult timp, ca sufletele lor nu-si pot gasi odihna, ca se chinuiesc si chinuiesc pe cei vii dimprejur, in primul rand pe el, care de aceea sufera atat de mult si e coplesit de mustrarile constiintei.
Cand a expediat ieri la Costesti telegrama lui Gogu Ionescu, anuntandu-i moartea Nadinei, nu s-a gandit la inmormantare, precum nu s-a gandit la nimic material... De-abia aseara, dupa ce a vazut cadavrele, si-a zis ca cel putin Gogu cu Eugenia ar trebui sa vie la inmormantarea Nadinei si ca deci trebuie sa-i astepte.
Azi insa, dupa ce a vazut cosciugul in carul urmat de preotul din Lespezi, i-a venit in minte ca Gogu n-are sa vie acum la tara nici chiar pentru inmormantarea surorii sale si ca, de altfel, nici nu e timpul pentru o inmormantare pompoasa cand satele se zvarcolesc in dezmeticirea din nebunia furioasa si cand ruinele inca fumega ca si sufletele oamenilor. Atunci, in clipa aceea, s-a hotarat sa faca indata o inmormantare simpla, potrivita imprejurarilor, lasand pentru mai tarziu, cand se va fi coborat linistea adevarata, ceremonia cea mare. si din clipa aceea i s-a risipit tulburarea care-i tinuse sufletul intr-o neputinta dureroasa de a se orienta, parc-ar fi plutit intr-o lume ireala.
- Asculta, Leonte, dupa-amiaza vom face inmormantarea...
Calm, ca si cand ar fi fost vorba despre lucrurile cele mai obisnuite, dadu logofatului dispozitii precise, amanuntite. Cateva generatii de ale familiei Iuga erau ingropate imprejurul bisericii de la Amara. Ultimul mormant il construise Miron Iuga. intr-insul odihnea de cativa ani sotia lui. Era zidit in piatra, boltit si vast, destinat sa-l adaposteasca si pe el cand ii va sosi ceasul. in acelasi lacas va incapea, cel putin provizoriu, si sicriul Nadinei. Fiindca batranul preot Nicodim s-a prapadit, va sluji preotul din Lespezi care a intovarasit carul mortuar al Nadinei. Ajunge el singur...
Slujba se facu in curte. Batea vesel soarele primaverii. Arborii inmugureau vazand cu ochii. Cosciugurile erau asezate fiecare pe cate un car cu patru boi injugati. in spate, conacul vechi, cu geamurile inca sparte, parea un mosneag cu ochii plansi. in fata, zidurile innegrite si grinzile arse ale castelului nou, profilandu-se pe sirul de plopi dinspre ulita, alcatuiau un decor funerar parca inadins pregatit. in odajdiile noi, preotul span, cu barbuta speriata, citea si canta, si ridica mereu ochii spre cerul albastru pe care nourasi albi, ca niste siraguri de ingeri, se intreceau sa asculte pomenirea mortilor. Preotul avea un glas mic, subtirel si totusi alinator. Glasul acesta se suia in vazduh ca o dara de fum de tamaie, imprastiindu-se in tacerea indoliata ce stapanea nu numai conacul, ci toata imprejurimea. Raspunsurile dascalului, masinale si fonfaite, ramaneau dedesubt, se amestecau cu rumegatul indiferent si mut al boilor, ale caror cozi lungi se leganau ritmic, alungand muste imaginare.
Grigore Iuga statea langa loitra carului cu cosciugul tatalui sau, avand alaturi pe Titu Herdelea ca un aghiotant credincios. in partea cealalta, pana la gardul dinspre ograda conacului, din care numai cativa stalpi se mai aflau in picioare, se ingramadeau toti oamenii curtii, cu Isbasescu in frunte si cu argatii la urma. Nevasta logofatului si bucatareasa Profira plangeau cu sughituri multe, dar fara bocete galagioase, rusinate parca de raceala lui Grigore.
Ochii lui, rosii si tulburi, cuprindeau in aceeasi privire amandoua cosciugurile. Erau la fel de mari, din acelasi lemn, parc-ar fi fost comandate de mult. in sufletul tanarului Iuga dainuia o liniste resemnata. Ganduri multe ii fulgerau prin minte, se ciocneau, se alungau fara incetare si fara a se cristaliza, ca niste crampeie fara rost, vanturate de intamplare. Numai in inima ii staruia un simtamant apasator ca o rana deschisa, care te doare fara sa-ti mai dai seama.
Nici nu baga de seama cand s-a ispravit slujba, cand au pornit spre cimitir. De-abia ajungand in ulita, sopti lui Titu Herdelea:
- Poate c-ar fi trebuit sa-l anuntam si pe Baloleanu... in sfarsit!
Mergea in urma carului al doilea in care era cosciugul tatalui sau. La cativa pasi mai inapoi se auzeau pasii celorlalti si plansetele femeilor, mai zgomotoase. inaintea celuilalt car vazu stralucirea odajdiilor preotului si apoi ii auzi si glasul cantand parca dintr-o mare departare.
Se mira de multimea adunata la primarie. Titu ii dadu cateva lamuriri sumare. Niste vaiete confirmau ca ancheta continua cu aceeasi ardoare. Cand sosi convoiul funerar mai aproape, prefectul Baloleanu iesi din curtea plina de tarani, urmat de primul-procuror Grecescu, de maiorul Tanasescu si de capitanul de jandarmi CorRa scoala. Vol. II 227 buleanu. (Capitanul Lache Gradinaru, care ar fi dorit sa se asocieze ca unul ce a cunoscut pe batranul Miron si i-a fost oaspe de multe ori, fu obligat sa continue instructia rebelilor cat vor lipsi anchetatorii.)
- Sa ma ierti si sa ne ierti, Grigorita draga, ca n-am stiut nimic, altfel lasam toate si veneam sa aduc ultimul omagiu venerabilului tau parinte! murmura Baloleanu cu o mutra intristata, strangandu-i mana prelung.
Ceilalti, luandu-si fiecare infatisarea indoliata potrivita, ii stransera de asemenea mana pe rand, cu clipiri din ochi care voiau sa spuna ca durerea lor nu gaseste cuvinte sa o exprime destul de elocvent.
Grigore Iuga voi sa ceara el scuze prietenului sau Baloleanu ca a neglijat sa-l vesteasca. in momentul cand deschise gura, il vazu scotand grabit batista si stergandu-si ochii, parc-ar fi vrut sa-si inabuse lacrimile. Gestul i se paru atat de nesincer, ca renunta sa mai raspunda si continua mersul intrerupt cateva clipe, iutind pasii, ca sa ajunga din urma carul care nu se oprise.
Convoiul intra curand in curtea bisericii. Preotul mai canta putin, apoi cosciugurile fura coborate pe rand in mormantul deschis, langa care stateau cei trei argati trimisi de logofatul Bumbu sa ridice, cu bagare de seama, lespedea si pe urma sa o aseze la loc cum a fost. Alti oameni de-ai curtii trebuira sa dea ajutor celor trei, cosciugurile fiind prea grele. Preotul repeta de mai multe ori "vesnica lor pomenire", acompaniat si de morma ielile dascalului, apoi inceta brusc, cu o plecaciune umila spre Grigore Iuga, care privea cu ochi ratacitori si fara sa faca vreo miscare. La un semn al logofatului, cei trei oameni se apucara sa acopere mormantul. Baloleanu si ceilalti exprimara iarasi sincere condoleante, pe care Grigore le asculta tacut, dand doar putin din cap in semn de multumire. Auzi, insa, foarte clar cuvintele maiorului Tanasescu catre capitanul de jandarmi:
- Fiindca tot suntem aici si avem pe popa la indemana, sa te duci sa ingropati si pe tarani, la cimitirul satului, nu stiu unde vine, popa trebuie sa stie. Gasesti acolo pe primar. Te rog, puiule, ca sa scapam si de formalitatea asta!... Dar stii, scurt, fara multa ceremonie. si atata e prea mult pentru niste talhari!... Sa nu uitati pe cei executati adineaori la primarie!
Grigore avu o tresarire, parca si-ar fi adus aminte de ceva foarte important. Zise repede catre Titu:
- As fi vrut sa fiu si eu la inmormantarea taranilor, dar nu ma simt deloc capabil acuma... Vrei dumneata sa te duci in locul meu?
- Desigur! raspunse scurt tanarul Herdelea.
Preotul conduse pe Titu Herdelea si pe Corbuleanu. Trecura prin gradina bisericii, prin alte doua gradini si o livada. Mortii erau insirati in cimitir pe doua randuri, intepeniti si strambati cum i-a lasat moartea. O groapa lunga si larga era sapata gata alaturi.
- Scurt, parintele, ca n-avem timp! indemna capitanul Corbuleanu.
Statu ca pe spini cele cateva minute cat fura pomeniti mortii, mai statu alte cateva minute pana ce-i vazu aruncati in groapa comuna, apoi pleca fara a mai intoarce capul.
Titu Herdelea ramase numai cu preotul, privind tacuti amandoi cum pamantul slaninos, cu bulgari grei, izbea cadavrele, zvarlite si ingramadite in groapa ca niste craci putrede, cum mortii, incetul cu incetul, isi potriveau culcusul, se amestecau si se topeau cu pamantul care ii ascundea de toate primejdiile.
"Cat s-au zbatut ei sa aiba pamant si iata ca pamantul i-a cules pe toti! isi zicea Titu Herdelea cu o strangere de inima. si cand te gandesti ca, in cele din urma, toate straduintele noastre tot aici sunt sortite sa sfarseasca!" Vreo zece tarani asudau cu lopetile, muti, gafaind. Primarul Pravila ii zorea mereu, speriat, parca palmele primite de la maior l-ar fi zapacit cu desavarsire.
- Cati au fost, primarule? intreba Titu cand vazu ca pamantul i-a inghitit pe toti.
- Patruzeci si sase, domnule, impreuna cu Trifon si cu Toader pe care numai adineaori i-am adus de la cancelarie, zise primarul apropiindu-se cu incredere fiindca fusese de fata cand Titu a avut ciocnirea cu maiorul. Parintele Nicodim a ramas acasa. A batut-o el domnul maior pe Niculina, dar tot s-a imblanzit pe urma si n-a mai poruncit sa-l ridicam din casa, c-ar fi fost si rusine sa-l arunce laolalta cu toti sarmanii, ca doar dumnealui n-a avut nici o vina, ca citise rugaciunea la capataiul boierului Miron si... Of, Doamne, apara-ne si ocroteste-ne, ca mare greutate a dat peste noi!
Dupa o pauza, tanarul Herdelea intreba iar:
- Dar revolutia asta ce-a fost, primare?... Cum v-a venit sa faceti atatea nelegiuiri, atata stricaciune si rautate?
- De, domnule, s-au iutit oamenii si au pacatuit fara dreptate!
raspunse Pravila amarat. Dar nici asa cum s-au intors lucrurile, parca nu-i cu dreptate! Ca prostimea-i prostime si nu-i mirare sa greseasca, boierii insa sunt intelepti si...
Titu nu raspunse. intoarse ochii spre groparii care se luptau greu cu pamantul mortilor. Primarul amuti deodata, ca si cand si-ar fi luat seama si i-ar fi fost frica sa nu fi vorbit prea mult...
Pentru cina, atat Baloleanu cu Grecescu cat si ofiterii au fost invitatii lui Grigore Iuga la conac. Prefectul improviza un mic discurs pentru proslavirea memoriei celor doua victime ale razvratirii criminale care a umplut tara de ruine si de doliu. Pe urma, spre a menaja pe amfitrion, nici nu mai pomenira de cei morti.
Se vorbi mult despre cruzimile si pradaciunile taranilor... Observa nd ca tanarul ziarist bucurestean tace ca si Grigore, Baloleanu se simti dator sa faca un apel la unirea tuturor in fata primejdiei ce o prezinta turma ratacita de niste instigatori criminali, care vor fi negresit descoperiti.
- Trebuiesc uitate micile ambitii personale, precum trebuiesc scuzate eventuale mici jigniri involuntare si provocate de imprejurarile anormale! exclama dansul patetic. Nu-i asa, domnule Herdelea? Titu ridica din umeri, parc-ar fi vrut sa spuie ca astea n-au nici o importanta. Grigore se uita mirat la Baloleanu, neintelegand aluziile.
- A, nu ti-a spus nimic? zise prefectul surprins. Ei, iaca, domnilor, sufletul fin si delicat! Vedeti cum se cunoaste imediat?...
si dupa ce dumeri pe Grigore in cateva cuvinte, goli un pahar de vin pentru uitarea incidentului. Maiorul Tanasescu stranse peste masa mana lui Titu in aplauzele admirative ale tuturor. Pe urma toti isi dadura multa silinta sa explice tanarului ardelean ca taranul indeobste e asa de ticalos si de incapatanat in rautati, ca numai forta bruta poate sa-l infraneze de la crimele cele mai oribile.
- Sa nu uitam ca ne aflam intr-o casa de doua ori indoliata de acesti talhari, devastata si incendiata! facu maiorul Tanasescu cu o indignare muiata intr-un glas dulce.
- E suficient sa privesti imprejur, ca sa-ti dai seama cat sunt de salbatici! adauga Corbuleanu, rasucindu-si mustata, parc-ar fi fost si femei de fata.
Primul-procuror Grecescu, taciturn din fire, se facu toarte ascultat povestind in ce fel s-au reprimat in alte tari asemenea razmerite si scotand in evidenta ca cele cateva bete aplicate aici pe spinarea barbarilor nostri pot fi privite ca niste inofensive mangaieri parintesti.
Pe Titu Herdelea discutia il inflacara. El simtea ca domnii acestia n-au dreptate, dar nu-si putea concretiza obiectiile intr-o replica convingatoare.
- Pe mine numai nedreptatea ma revolta! striga el de cateva ori, ca si cand prin aceasta ar fi vrut sa se deosebeasca.
Apoi, mai tarziu, inspirat de focul discutiei, declara cu o siguranta care-l uimea si pe el insusi:
- Eu inteleg si admit orice sanctiune, cu singura conditie sa fie dreapta si legala. Dumneavoastra, care reprezentati statul si aveti la dispozitie toata puterea statului, dumneavoastra nu vi-e permis sa cadeti in vina taranilor, care au calcat legile si au savarsit crime. Calcand legile, savarsiti si dumneavoastra crime, iar crimele dumneavoastra sunt mai grele, pentru ca le savarsiti sub scutul statului si abuzand de fortele lui de constrangere. taranii, cand s-au rasculat si au savarsit nelegiuirile, au riscat, in fiecare moment, sa intalneasca forta statului, armata, sau politia, sau jandarmii, care sa-i pedepseasca. Dumneavoastra, in loc sa le aplicati rigorile legilor, batjocoriti si schingiuiti pe niste oameni incatusati si fara posibilitate de aparare, pentru ca stiti ca nu veti intalni pe nimeni care sa va pedepseasca!
- Iubitule, iubitule! surase Baloleanu cu indulgenta. Eu sunt om de legi si de drept! Ei bine, statul are nu numai dreptul, dar chiar datoria sa-si apere existenta, cand i-e amenintata, prin orice mijloace! Legal si drept este orice contributie la mentinerea si intarirea statului!
- Asa mi-a vorbit odinioara si un ofiter de jandarmi unguri!
raspunse ironic Titu. Deosebirea este doar ca el vorbea ungureste, iar dumneavoastra romaneste!
- Dar nici sa toleram revolutia...
- Legea invinge revolutia. Numai faradelegea provoaca si propaga revolutiile! zise Titu Herdelea cu mandria omului care a facut o mare decoperire.
Rascoala - Focurile - Scanteia (01)
Rascoala - Focurile - Scanteia (02)
Rascoala - Focurile - Scanteia (03)
Rascoala - Focurile - Scanteia (04)
Rascoala - Focurile - Scanteia (05)
Rascoala - Focurile - Scanteia (06)
Rascoala - Focurile - Flacari (01)
Rascoala - Focurile - Flacari (02)
Rascoala - Focurile - Flacari (03)
Rascoala - Focurile - Flacari (04)
Rascoala - Focurile - Flacari (05)
Rascoala - Focurile - Flacari (06)
Rascoala - Focurile - Focul (01)
Rascoala - Focurile - Focul (02)
Rascoala - Focurile - Focul (03)
Rascoala - Focurile - Focul (04)
Rascoala - Focurile - Focul (05)
Rascoala - Focurile - Focul (06)
Rascoala - Focurile - Focul (07)
Rascoala - Focurile - Focul (08)
Rascoala - Focurile - Sangele (01)
Rascoala - Focurile - Sangele (02)
Rascoala - Focurile - Sangele (03)
Rascoala - Focurile - Sangele (04)
Rascoala - Focurile - Sangele (05)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (01)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (02)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (03)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (04)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (05)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (06)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (07)
Rascoala - Focurile - Apusul (01)
Rascoala - Focurile - Apusul (02)
Rascoala - Focurile - Apusul (03)
Rascoala - Focurile - Apusul (04)
Rascoala - Focurile - Apusul (05)
Rascoala - Focurile - Apusul (06)
Aceasta pagina a fost accesata de 1936 ori.
