Rascoala - Focurile - Petre Petre (04)
de Liviu Rebreanu
4.
In gara Pitesti astepta un alai intreg de proprietari si arendasi refugiati. in fruntea lor se afla fostul prefect Boerescu care, avand in vedere primejdia nationala, a lasat la o parte consideratiile de adversitate politica si s-a hotarat sa dea in primire prefectura noului titular si mai ales sa-l puie in curent cu situatia. Mai mult, insa, decat motivele superioare, era la Boerescu amorul propriu, profund jignit de taranii nerecunoscatori, care-l facea sa-si calce pe inima si sa stea de vorba cu urmasul sau. Cand el personal s-a ostenit de a cutreierat mai toate satele si i-a sfatuit si i-a dascalit ca un parinte si ei, totusi, s-au dedat la ticalosii cum a intors spatele
- asta nu le-o putea ierta taranilor. Unde sa mai pui ca netrebnicii nu s-au rusinat sa incendieze si sa devasteze chiar conacul lui de la Rociu...
Grigore Iuga facu prezentarile, caci Baloleanu, strain, nu cunostea pe nimeni. Pe urma el, cu Titu Herdelea, se retrase, ca sa nu-l incurce in afacerile oficiale, intelesi sa se intalneasca diseara si sa ia masa impreuna.
Multimea de sinistrati inconjurase pe noul prefect si-l asalta cu tot felul de plangeri. Baloleanu asculta pe unii, compatimea pe altii, dar vazand ca astfel nu se va putea urni din gara, striga cu glas tremurat de emotia obligatorie:
- Domnilor, inteleg durerea dumneavoastra si apreciez revolta fireasca ce fierbe in sufletul tuturor din cauza nelegiuirilor, ale caror victime sunteti! Am venit sa iau masurile de indreptare si de represiune pe care le reclama situatia. Dati-mi deci un ragaz de cateva ore sa ma orientez intai, sa iau cunostinta oficiala de cele ce s-au petrecut in acest judet, iar pe urma voi aviza. Va rog sa aveti incredere ca vom face tot ce este posibil ca sa va alinam macar in parte suferintele!
La brat cu Boerescu isi croi drum printre oamenii desperati si infuriati. Numeroase glasuri lacrimoase repetau acelasi strigat:
- Ne-au saracit talharii!...
Cel mai galagios si mai amarat era colonelul pensionar stefanescu, care-l petrecu pana la trasura, jelindu-se:
- Am ramas calic, domnule prefect!... Toata munca mea de patruzeci de ani e cenusa si ruina!... N-am avut nici o aparare.
si-au batut joc de noi hotii cum au vrut... Numai viata mi-au lasat-o, domnule prefect!
Grigore Iuga stranse in pripa multe maini cunoscute si auzi crampeie de tanguiri. Era nerabdator sa afle ceva despre tatal sau si despre Amara, totusi nu cuteza sa intrebe direct pe nimeni, dandu-si seama pe de o parte ca toti acesti oameni sunt prea plini de suferintele lor si deci fara intelegere pentru suferinta altora, dar mai ales de teama sa nu se confirme presimtirile ce-l zbuciumau cu atat mai dureros, cu cat se apropia momentul cand va trebui sa descopere realitatea. Deodata ii rasuna in spate un glas foarte cunoscut:
- Coane Grigorita!... Coane Grigorita!
- Ei, domnule Buruiana! si dumneata pe aici? zise tanarul Iuga bucuros de intalnire. Ce-i pe la noi? Spune, spune repede, ca dumneata nu se poate sa nu stii!
Cosma Buruiana nu voia sa-i marturiseasca numaidecat ca el a fugit inainte de a se fi intamplat ceva. Mai plangator ca de obicei, raspunse totusi:
- Pacatele noastre, coane Grigorita! Parjol si prapad!... Uitati-va, asa am scapat, cum ma vedeti! Cand va spuneam eu ca taranii nostri sunt caini, dumneavoastra ma batjocoreati si nu credeati...
si iata, nicairi n-au fost mai multe blestematii ca la Amara! Acolo e cuibul revolutiei si de acolo au pornit toate!... Ce sa va mai spun, nenorocire mare! si inca eu tot multumesc lui Dumnezeu ca miam salvat cel putin viata si familia, ca daca ascultam pe conu Miron, cine stie ce as fi patimit. Dar eu, prudent cum ma stiti, nam mai asteptat sa izbucneasca focul si m-am incarcat cu familia in trasura si mana, si mana!
- Dar tata a ramas pe loc, ori...? insista Grigore.
- De, coane Grigorita, eu, drept sa va spun, acolo l-am lasat!
zise arendasul cu o ezitare. Ca dumnealui, il stiti dumneavoastra...
- Ei, si ce anume s-a intamplat la noi? urma tanarul Iuga mai nerabdator.
- Pe aici se vorbesc multe, coane Grigorita, relua Cosma Buruiana mai incurajat. Dar nu poate sa stie nimeni adevarul, ca de miercuri noaptea s-a intrerupt legatura telefonica si nu se poate comunica deloc cu comuna. Ce vesti umbla sunt aduse din gura in gura, incat nu stii ce sa alegi. Bine insa nu poate sa fie, coane Grigorita. si stricaciuni trebuie sa fi facut multe oamenii nostri, ca sunt capabili de orice. Asa ieri dimineata ma intalnii cu judeca torul de la Costesti. Ce mi-a povestit, m-am crucit. A venit in tren cu un avocat de la Bucuresti care a fost cu conita Nadina la Lespezi pentru vanzarea Babaroagei. Poate ca-l si cunoasteti? Ei, cate a indurat bietul om, ti se face parul maciuca. Numai ca prin urechile acului a scapat de la moarte alergand peste campuri de la Gliganu pana la Costesti unde a ajuns intr-un hal fara hal. N-as fi crezut totusi, daca azi nu ma intalneam cu Platamonu, care...
Buruiana povesti cu multe inflorituri pataniile lui Platamonu, ca astfel sa evite a-i spune ce se vorbea prin oras despre Miron Iuga si Nadina. Iesira din gara si o luara pe jos pe bulevard, spre oras. Din urma ii ajunse grabit colonelul stefanescu, care cauta pe Grigore, fiindca-l vazuse in tovarasia noului prefect. il si ruga indata sa-i mijloceasca o intrevedere cu prefectul, caruia voia sa-i ceara un detasament de soldati, daca se poate si tunuri, ca sa-si recucereasca averea si sa pedepseasca pe banditii care l-au izgonit si l-au pradat. Apoi, dupa ce isi zugravi in toate amanuntele suferintele fara margini, spuse lui Grigore, fara nici un inconjur, ca pe aici se zvoneste ca Miron Iuga ar fi fost macelarit de tarani, adaugand totusi ca el nu crede sa fie adevarat, fiindca talharii au savarsit toate blestematiile, ce-i drept, dar sange n-au varsat. La fel umbla vorba ca ar fi omorat-o si pe Nadina, dupa ce in prealabil ar fi fost necinstita de o ceata de netrebnici. stirile acestea trebuiesc primite cu multa rezerva. Trecand din om in om, toate se deformeaza si se exagereaza.
- Nu e nevoie de exagerari cand adevarul adevarat e mai mult decat ingrozitor! urma colonelul. Parca trebuie sa te omoare, ca sa te nefericeasca? Iaca eu, daca nu m-as fi gandit la bietele fete, care ramaneau singure in lume, m-as fi luat de piept cu bestiile...
Relua povestea suferintelor sale, intrerupt des de Cosma Buruiana, care incerca sa-si istoriseasca din nou pe ale sale.
Grigore Iuga nu-i mai auzea. Pricepuse suficient chiar din ezitarile lui Buruiana. Adaosurile colonelului, prin brutalitatea lor cazona, mai mult l-au indispus decat l-au impresionat. Din fericire la gradina publica reusi sa scape de amandoi. Titu Herdelea numai atunci indrazni sa-l consoleze fara convingere:
- Poate totusi sa nu fie adevarat tot ce...
- E adevarat, draga prietene, zise Grigore abatut. Am presimtit ca are sa se intample nenorocirea de cand am fost deunazi la Amara. Regret numai ca atunci n-am ramas acasa, chiar impotriva vointei tatii. Daca eram eu, poate n-ar fi ajuns aci lucrurile!
intre timp, Baloleanu sosi la prefectura, unde astepta alt grup de refugiati de la tara. Boerescu ii prezenta cativa functionari si pe urma, cu harta judetului pe birou, ii indica localitatile razvratite si-i preda dosarul cu rapoartele despre tulburari, neuitand sa-i atraga atentia ca pana si conacul lui a fost devastat. Dupa multumiri si diverse mici amabilitati avocatesti, Baloleanu se cotorosi de dansul, intelegand ca isi pierde vremea zadarnic. si nu voia sa piarda nici un minut. Avea ambitia sa dovedeasca sefului ca a fost bine inspirat cand a facut apel la Baloleanu.
Convoca imediat pe primul-procuror, pe capitanul de jandarmi si pe comandantul trupelor din regiunea Pitesti, precum si pe presedintele tribunalului, mai mult, insa, ca un gest de deferenta pentru justitie. Pana la sosirea lor, studie dosarul cu rapoartele si harta judetului.
- Domnilor, in maximum trei zile vreau sa avem ordine, liniste si pace in judet! declara dansul grav si solemn catre cei patru sefi de autoritati, in cabinetul sau.
Le tinu un mic discurs patriotic vibrant si energic. Facu impresie.
Primul-procuror, Toma Grecescu, slabut, span si placid, se uita cu admiratie la figura plina si impozanta a prefectului, care raspandea atata siguranta. Capitanul de jandarmi Corbuleanu aproba din cap fiecare cuvant al noului sau sef. Presedintele tribunalului Manole Obogeanu, batran, zgarcit, imbracat prost, se simtea strain la consfatuirea aceasta, dar avand si el o mica proprietate prin apropiere si fiindu-i frica sa nu i-o devasteze taranii, era bucuros sa cunoasca masurile de protectie pe care le prepara noul guvern. Numai generalul Dadarlat, obisnuit cu familiarismul lui Boerescu, a incercat sa intrerupa de doua ori si s-a pomenit admonestat foarte fin, dar categoric.
- Acuma aveti dumneavoastra cuvantul, domnule general, caci eu am terminat! facu Baloleanu cu un suras ironic, drept incheiere.
Generalul voise numai sa arate ca si el a fost pagubit de rebeli.
Acuma mai observa, tusind viguros, ca, dupa parerea lui, trebuie procedat cu ultima energie, altfel focul va cuprinde si partile unde taranii inca nu s-au miscat.
- Tocmai de aceea am fost trimis in acest loc de grea raspundere!
zise prefectul cu gravitate.
Dupa ce afla de la Corbuleanu ca in satele razvratite jandarmii au fost batuti si alungati pentru ca erau putini si n-au avut voie sa faca uz de arme, Baloleanu intreba pe generalul Dadarlat daca trupele de sub ordinele lui sunt sigure pentru orice eventualitate.
- Domnule prefect, trupa totdeauna executa ordinele! raspunse generalul cu mandrie.
- Evident, nu m-am indoit de trupe, zise Baloleanu, putin incurcat. Nu m-ati inteles exact. Am vrut sa spun daca soldatii, mai ales rezervistii, sunt siguri? Caci, poate stiti, pe-alocuri au fost mici defectiuni si n-as dori sa avem si noi surprize.
- Nu, nu, domnule prefect, eu garantez pentru oamenii mei!
repeta generalul.
- in orice caz, spre a evita orice eventuale ezitari, va rog sa luati masuri, domnule general, ca in detasamentele desemnate pentru represiune sa nu fie inglobati soldati din regiunea tulburata!
zise prefectul cu mai multa gravitate.
Pe urma discutara putin itinerariul expeditiei de pacificare.
Baloleanu hotari ca un detasament de o mie de oameni cu sase tunuri sa fie maine, duminica, la ora opt dimineata langa gara Costesti, unde va sosi si dansul cu reprezentantii parchetului.
- Orice rezistenta va fi imediat reprimata cu forta armata, fireste, dupa somatiile legale! sfarsi martial Baloleanu.
- Ce ne facem, domnule prefect, daca in spatele trupei se ridica din nou satele? zise generalul Dadarlat, care tinea negresit sa dovedeasca tuturor ca are idei si e circumspect, ca orice bun comandant.
- Satele acelea vor fi complet rase cu tunul, domnule general!
facu prefectul ridicand semet capul si scotand inainte burta.
- Asa da, perfect! recunoscu Dadarlat.
Pana seara apoi Baloleanu primi pe mosierii sinistrati care se vaitau mai vehement si reclamau despagubiri imediate sau cel putin ajutoare banesti substantiale ca sa nu moara de foame pe trotuarele orasului. Cei mai multi cereau trupe speciale, sa-i insoteasca la mosiile lor si sa-i pazeasca de furia taranilor, pe cand altii doreau neaparat tunuri spre a distruge pe cei care le-au distrus averea. Prefectul le oferi tuturor multe promisiuni bune, scuzandu-se ca deocamdata nu se poate ocupa de doleantele lor, prima sa grija fiind restabilirea ordinii. ii asigura ca vor fi despagubiti si-i invita sa depuna cererile respective cu specificarea detailata a stricaciunilor suferite.
De-abia pe la noua se intalni cu Grigore Iuga si cu Titu, la restaurant. Deoarece aflase de la Boerescu despre Miron, prefectul imbratisa patetic pe tanarul Iuga:
- Nu-ti inchipui cat m-ar durea, daca ar fi adevarat, draga Grigorita! Dar sa speram ca providenta va fi fost mai induratoare!
Manca si bau cu mare pofta, uitand ca se baloneaza, sporovaind necontenit si mai ales laudandu-se cu dispozitiile ingenioase ce le-a luat. Gasi un prilej sa le explice ca maine ii primeste bucuros si pe ei sa-l insoteasca la Costesti, dar mai departe, cu regret, n-ar putea, pentru ca intra in exercitiul dureroasei functiuni pe teren unde persoanele neoficiale nu pot fi admise.
- Cu toate astea, chiar fara permisiunea ta, eu te voi urma la o distanta oarecare! zise Grigore Iuga ferm. Pentru mine e o datorie, Alexandre!
- Negresit, nici nu incape discutie! reveni prefectul cu elan.
Sa nu crezi ca eu nu inteleg starea ta, iubitule! Am vrut numai sa spun ca in mod oficial!...
- Daca oficialitatea n-a fost in stare sa opreasca nenorocirea, macar piedici sa nu-mi puie! zise Grigore cu imputare.
- Evident, dar evident! facu Baloleanu impaciuitor si, cautand sa schimbe vorba, urma mai volubil: De altfel, sa vezi, am dat ordine foarte severe ca...
Rascoala - Focurile - Scanteia (01)
Rascoala - Focurile - Scanteia (02)
Rascoala - Focurile - Scanteia (03)
Rascoala - Focurile - Scanteia (04)
Rascoala - Focurile - Scanteia (05)
Rascoala - Focurile - Scanteia (06)
Rascoala - Focurile - Flacari (01)
Rascoala - Focurile - Flacari (02)
Rascoala - Focurile - Flacari (03)
Rascoala - Focurile - Flacari (04)
Rascoala - Focurile - Flacari (05)
Rascoala - Focurile - Flacari (06)
Rascoala - Focurile - Focul (01)
Rascoala - Focurile - Focul (02)
Rascoala - Focurile - Focul (03)
Rascoala - Focurile - Focul (04)
Rascoala - Focurile - Focul (05)
Rascoala - Focurile - Focul (06)
Rascoala - Focurile - Focul (07)
Rascoala - Focurile - Focul (08)
Rascoala - Focurile - Sangele (01)
Rascoala - Focurile - Sangele (02)
Rascoala - Focurile - Sangele (03)
Rascoala - Focurile - Sangele (04)
Rascoala - Focurile - Sangele (05)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (01)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (02)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (03)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (04)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (05)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (06)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (07)
Rascoala - Focurile - Apusul (01)
Rascoala - Focurile - Apusul (02)
Rascoala - Focurile - Apusul (03)
Rascoala - Focurile - Apusul (04)
Rascoala - Focurile - Apusul (05)
Rascoala - Focurile - Apusul (06)
Aceasta pagina a fost accesata de 2313 ori.
