Rascoala - Focurile - Petre Petre (01)
de Liviu Rebreanu
1.
Toata noaptea spre sambata cerul Amarei fu insangerat de jocul flacarilor ce mistuiau castelul Iuga. Multimea de tarani, furioasa si galagioasa, nu se dadea deloc dusa, parca si-ar fi pierdut somnul.
Chiotele unei bucurii naprasnice inabuseau trosniturile focului.
in lumina rosie, oamenii viermuiau ca niste umbre fara odihna, cu glasuri aspre, harbuite, care se topeau intr-un zgomot straniu, izbucnit parca din rarunchii pamantului... Tarziu, dupa miezul noptii, coperisul cu capriorii arsi se prabusi peste tavanul etajului.
Un nour urias de scantei rabufni brusc si se imprastie in vazduhul rosu, urmat de un card de flacari proaspete, desprinse din mormanul de jaratic. Din sute de piepturi porni, ca la o comanda suprema, un urlet prelung de multumire. Apoi, ca si cand numai acest semn de izbanda deplina l-ar mai fi asteptat, taranii se risipira incetul cu incetul. Doar cativa se incapatanara a ramanea de teama sa nu se mai intample ceva si ei sa lipseasca. Astfel, inspre ziua, curtea se mai linisti de oameni si focul insusi ardea mai potolit si satul, cu palpairi somnoroase.
La fereastra batranului conac veghea aceeasi lumina sfioasa.
Scanteile mari zburataceau ca fluturii pe coperis si se stingeau atingand olanele batrane, parc-ar fi cazut pe gheata. Ichim inchise usile spre cerdac, sa nu mai intre nimeni sa tulbure odihna casei.
Un rastimp a privegheat el langa boierul ucis, apoi bucatareasa, apoi logofatul, apoi barbatul bucataresei. Acuma, de vreun ceas, clipocea Marioara pe jiltul din colt, in camera mortului. ii era somn si, mai ales, frica.
Nu se uita deloc spre canapeaua pe care zacea Miron Iuga. O spaimantau de ajuns umbrele ce se leganau pe pereti ca niste stafii neostoite. Pe geamurile sparte intra racoarea din ce in ce mai taioasa. De cateva ori i s-a parut, tocmai cand inchisese ochii, ca aude un fasait ciudat. O singura data a indraznit sa priveasca intr-acolo. Cum se clatina flacara lumanarii, mortul parea ca se misca. S-a inchinat repede de trei ori... Dupa ce isi mai veni putin in fire, auzi deodata, foarte deslusit, un suspin greu si dureros ca un geamat. De groaza nici nu putu scoate glas, dar sari in picioare.
in aceeasi clipa o voce speriata rosti:
- Marioara, sa nu tipi ca ma nenorocesti!... Sunt eu, Isbasescu!
Iesi anevoie de sub canapea. Era amortit. Se ascunsese de cand a vazut pe batranul Miron ca ia pusca, banuind ce are sa se intample. Chircit acolo, a multumit lui Dumnezeu ca i-a daruit ideea salvatoare, altfel desigur brutele l-ar fi masacrat. I-a fost teama dintai sa nu aprinda casa taranii si sa arda ca un soarece.
Se gandise sa nu miste pana va simti el ca a trecut orice primejdie, chiar de ar fi sa stea o saptamana. Pe urma, cuprins si de neputinta, si de groaza mortului ce zacea deasupra lui, si-a zis ca ar fi mai cuminte sa o ia cumva la sanatoasa, mai cu seama cand a vazut ca a venit la priveghi Marioara, in care inima lui avea mai mare incredere.
Ca sa nu-l zareasca cineva de pe afara, se piti dupa o perdea si de acolo intreba cu de-amanuntul pe Marioara asupra tuturor celor petrecute. Cand auzi ca taranii au batut si pe Leonte Bumbu, ba si pe nevasta-sa, si i-au cam pradat locuinta, se gandi in sine ca pe dansul cu siguranta l-ar fi jupuit de viu. Fata ii mai spuse apoi ca poate sa plece fara frica, prin gradina, ca abia de mai sunt oameni prin curte. Atunci ii veni o noua inspiratie: numai imbracat taraneste ar putea sa se strecoare, fara riscul de a fi recunoscut, prin cele cateva sate pana la Costesti. Trimise pe Marioara sa ceara un rand de haine, oricat de rupte, de la unchiul ei si sa le aduca prin dos, sa n-o vada nimeni, fagaduindu-i o rasplata buna si recunostinta vesnica. Cu hainele veni insasi Profira, sa-i ia in schimb pe cele nemtesti, ca sa nu pagubeasca daca cumva contabilul nu s-ar mai intoarce.
- Ei, tato Profiro, Dumnezeu sa-ti rasplateasca binele ce mi l-ai facut, ca mi-ai salvat viata! zise lacrimand si strangandu-i mainile.
N-am sa va uit niciodata.
Pe cand se crapa de ziua Isbasescu se strecura prin gradina spre Barlogu, fara sa fi vazut cum arde castelul Iuga si fara sa se mai uite inapoi...
Apoi, putin inainte de rasaritul soarelui, tavanul etajului, prefacut de mult intr-o baltoaca de jaratic, se scufunda, uruind si trosnind, peste tavanul parterului care, incins si slabit, se prabusi de asemenea.
in cuprinderea zidurilor innegrite, prin gaurile ferestrelor, se vedea clocotul flacarilor cu rasuciri manioase de scantei.
Curand incepura sa se adune iar taranii, unul cate unul. Se uitau la foc, clatinau din cap, aruncau cate o vorba si repede intorceau ochii spre conacul vechi. Li se parea, chiar spusese cineva, ca treaba nu e sfarsita cat timp tocmai casa cea batrana boiereasca ramane in picioare. Dar din pricina mortului nu cuteza nimeni sa se apropie, oricat jinduiau. De altfel, cei mai multi veneau pentru prada. Saracimea se lacomea mai cu seama la porumb. Un hambar de samanta a fost golit de aseara. Mai erau doua magazii cu ramasite. Pavel Tunsu aduse inadins un drug de fier si izbuti sa iasa cel dintai cu un sac plin in spinare, numai pana in vecini, la baba Ioana, soacra-sa, care se necajea cu pasarile si cu odorul de nepot, Costica.
- Hai, soacra, hai, nu sta, sa-ti iei si talica nitel porumb, ca oamenii se indeasa la pomana si pe urma degeaba te-ai mai duce!
striga Pavel sfatos, inapoindu-se degraba la conac.
- Fire-ar a dracului! bombani baba, vazandu-si de treburi, parca nici nu l-ar fi vazut si nici auzit.
in vreme ce multimea se imbrancea in jurul magaziilor, unii mai indrazneti se ciorovaiau din pricina vitelor. Marin Stan scoase din grajduri o pereche de boi si voia sa-i duca acasa, Leonte Orbisor era indignat si racnea:
- Sa-ti fie rusine sa pui tu mana pe boi, ca doar tu ai si nu-ti fac trebuinta, iar eu nu mi-am putut agonisi niciodata si n-am cu ce munci!... D-aia fii bun si lasa boii, Marine, ca eu fac si moarte de om, daca nu-i lasi!
- Adica asta-i dreptatea, sa ia ce-i mai bun tot care au, iar noi sa fluieram a paguba? ameninta altul.
- Eu nu vreau sa stiu nimic! facu Marin Stan furios. Aici nu merge pe tocmeala, ca nu e balci. Cine ce a apucat, e bun stapan!
Leonte Orbisor ii puse mana in piept. Se smucira cateva clipe si se suduira. Marin, simtind ca toti ii sunt potrivnici, se inmuie:
- Apoi lasa c-om vorbi noi alta data, daca-i asa povestea!...
Nu face nimic, Leonte, ai sa mai vii tu la moara mea!
- De ce nu te-ai agatat de cai, procopsitule, ca n-ai si ti-ar prinde bine! striga Orbisor in batjocura. Ce zici, nea Ichime? in usa grajdului, alaturi, statea Ichim cu furca de fier in mana.
Raspunse:
- De caisorii mei nu se atinge nimeni cat oi trai eu!
- Ia seama c-o sa-ti dam foc si dumitale, nea Ichime, ca vezi bine cum mai arde de frumos conacul! mormai un glas.
- Mai bine sa arda decat sa ajunga de batjocura voastra! facu batranul vizitiu cu o mandrie, parca el ar fi fost boierul.
taranii nu voiau sa-si puie mintea cu Ichim, si ca era batran, si ca il stiau trasnit din fire, cu toate ca se credeau in drept sa ia fiecare ce-i place si ce poate, ca doar din munca lor s-a facut averea boierului si deci intre ei trebuie sa se imparta. Unul ii si imputa manios:
- Degeaba umbli sa te faci stapan pe munca noastra, nea Ichime, ca nu te-om rabda! Daca n-am rabdat noi nici pe boierul cel mare, darmite pe talica!... Stai nitel, sa vie Petrica si ai sa vezi!
Petre insa dormea dus. Se dusese tarziu acasa si atat de ostenit cum nu s-a mai simtit niciodata. S-a trantit pe lavita, imbracat cum era, caciula drept perna, si indata a adormit ca mort. Acuma toata casa se sculase, numai el nu se urnea. Pentru ca nu i se mai intamplase sa-l gaseasca soarele in pat, Smaranda incerca sa-l destepte. Flacaul murmura cu ochii inchisi:
- Lasa-ma, mama, sa ma mai odihnesc, ca vai ce somn mi-e!
- Dormi, dragul mamei, dormi! zise femeia. Mai bine sa dormi toata ziua, decat sa te mai duci pe unde-ai fost!
Rascoala - Focurile - Scanteia (01)
Rascoala - Focurile - Scanteia (02)
Rascoala - Focurile - Scanteia (03)
Rascoala - Focurile - Scanteia (04)
Rascoala - Focurile - Scanteia (05)
Rascoala - Focurile - Scanteia (06)
Rascoala - Focurile - Flacari (01)
Rascoala - Focurile - Flacari (02)
Rascoala - Focurile - Flacari (03)
Rascoala - Focurile - Flacari (04)
Rascoala - Focurile - Flacari (05)
Rascoala - Focurile - Flacari (06)
Rascoala - Focurile - Focul (01)
Rascoala - Focurile - Focul (02)
Rascoala - Focurile - Focul (03)
Rascoala - Focurile - Focul (04)
Rascoala - Focurile - Focul (05)
Rascoala - Focurile - Focul (06)
Rascoala - Focurile - Focul (07)
Rascoala - Focurile - Focul (08)
Rascoala - Focurile - Sangele (01)
Rascoala - Focurile - Sangele (02)
Rascoala - Focurile - Sangele (03)
Rascoala - Focurile - Sangele (04)
Rascoala - Focurile - Sangele (05)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (01)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (02)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (03)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (04)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (05)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (06)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (07)
Rascoala - Focurile - Apusul (01)
Rascoala - Focurile - Apusul (02)
Rascoala - Focurile - Apusul (03)
Rascoala - Focurile - Apusul (04)
Rascoala - Focurile - Apusul (05)
Rascoala - Focurile - Apusul (06)
Aceasta pagina a fost accesata de 1930 ori.
