Rascoala - Focurile - Focul (01)
de Liviu Rebreanu
1.
Joi dimineata, soarele rasarea in Amara prevestit de zori mai rosii ca totdeauna.
Orizontul vopsit de flacarile pamantesti se impurpura tot mai manios, pana ce se ridica greoi globul soarelui, un cap scaldat in sange proaspat. Atunci lumina valvataiei incepu sa paleasca inabusita de lumina zilei, scufundandu-se parca in zidul de foc ce tivea marginile cerului. Apoi, cu cat vazduhul se limpezea, cu atat deasupra rasaritului se ingramadeau trambele negre de fum, care se incolaceau si se frangeau ca niste brate arse inaltate spre Dumnezeu.
taranii se sculara impreuna cu soarele, ca si alta data. Se invarteau prin ograzi, se uitau la cerul senin si mai ales la vartejurile de fum, ridicau narile sa simta mirosul, fara mirare si fara bucurie, ca in fata unor intamplari firesti. Unii ieseau in mijlocul ulitei sa vada mai bine ori sa schimbe o vorba cu cine s-ar nimeri.
- Foc, nu gluma! striga Vasile Zidaru din ograda catre Leonte Orbisor care, stand mai sus cu doua case, coborase in ulita tocmai fiindca il auzise tusind si scuipand. si uite asa arde de la miezul noptii!... Cu ce arde acolo stiu c-ar fi trait boiereste un an de zile tot satul, daca nu si mai mult!
- Apoi las' sa se aleaga scrum si cenusa din toate, ca ele stateau acolo degeaba, si noi pieream si nu ne auzea nimeni! facu Orbisor aproape pitigaiat, frecandu-si cu placere cosul pieptului pe deasupra camasii, parca si-ar fi alungat o durere.
Peste drum baba Ioana, cu o strachina de boabe in brate, isi hranea orataniile, ocarand pe cele mai hamesite, ocrotind pe cele fricoase, facand dreptate cu glasul ei vesnic morocanos.
- Vazusi palalaia, maica Ioana? striga Vasile si catre ea. Mi se pare c-o sa avem nunta... Ai, ce zici, maica Ioana? Baba intoarse numai o clipa fata spre dansul, sa-l cantareasca, apoi isi vazu de pasarile ei, bombanind:
- Numai la nunta se mai imbulzeste lumea, fire-ar a dracului!
Alti vecini se apropiara, fiecare cu cate o intrebare sau cu vreo lamurire. Dupa cateva vorbe insa fiecare se uita la ceilalti, astepta nd un semn sau o porunca mantuitoare. Apoi, pe masura ce se inmulteau, fetele lor se inaspreau si glasurile se ingrosau, parca o nerabdare stapanita le-ar fi sugrumat sufletele. Pana ce Leonte Orbisor izbucni cu necaz:
- Da noi ce ne holbam de pomana, mai fratilor?... Ori n-avem alta treaba?... Ia haidem mai sus, sa vedem si noi ce mai misca prin sat si sa nu ramanem de caruta!
- Asa-i! facura ceilalti inviorati, ca si cand le-ar fi vorbit din fundul inimii.
Pe drum mai intalnira ici-colo oameni care se sfatuiau si care de asemenea se luara dupa dansii. in batatura carciumii barem era balci. Pana si femei, si copii cascau gura amestecati prin multimea infrigurata. Glasuiau insa putin si domol, parca cuvintele ar fi avut greutati de plumb. Numai uneori tasnea cate-o vorba tare, ca un strop intr-un nor incarcat, starnind uimirea si intoarcerea capetelor.
- inauntru care sunt? intreba Vasile Zidaru, auzind zgomot din carciuma.
- Apoi sunt multi, raspunse Ignat Cercel, care umbla de colo pana colo, printre oameni. E si Marin, este si feciorul cel mic al lui Dragos, mai e si Petrica al Smarandei, sunt multi si petrec, daca au de ce...
- Adica de ce? iscodi mai departe Vasile.
- Ei stiu de ce, mormai Ignat tainic. Da lasa-i, ca fac bine ce fac.
- Nu-ti spuneam eu, nea Vasile, ca i-am vazut azi-noapte cum se intorceau suierand din jos? zise Leonte Orbisor cu mandrie.
Ca iesisem in batatura sa vad cum arde si ma gandeam asa singur, oare cine l-o fi pus, ca prea e mare si-a pornit deodata din toate partile de parca-ar fi fost mai multi...
- Ar putea sa ne spuie si noua, sa nu zica pe urma ca ne-am codit si sa ne lase fara parte! se amesteca in vorba un batran slabanog si amarat.
- Dac-ar sta sa ne-ntrebe pe toti, pana-i lume nu s-ar misca nimeni! spuse iarasi tainic Ignat, ca si cand el ar fi stiut mai multe.
- Asta cam asa-i! soptira cativa, clatinand din cap. Atunci, intr-alt grup, mai spre margine, porni un hohot mare de ras si toata lumea dadu navala intr-acolo. Se auzi un glas bucuros si pizmas:
- Luasi toporul, Toderita?... Nu cumva pornisi tocmai acuma la padure dupa uscaturi!
intrebarea paru atat de caraghioasa, ca alt val de rasete cuprinse multimea. Toader Strambu, cu toporul agatat pe bratul stang, cu sumanul pe umeri, raspunse tot razand, dezvaluindu-si dintii lungi, sclipitori, ca niste colti de fiara flamanda:
- Apoi cu uscaturile trebuie sa incepem, mai nea Iosife, ca doar asa ne-am invatat!
in usa carciumii iesise Nicolae Dragos, botit la fata, parca toata noaptea n-ar fi inchis ochii si totusi mai vioi ca de obicei. Vazand pe Toader Strambu, striga din prag inauntru:
- Haideti, Petrica, nu mai stati, c-a venit si Toderita!
Pe cand el cobora in ulita, iesi din carciuma si Petre, inconjurat de o gramada de oameni, mai ales flacai. in urma lor aparu si carciumarul, care trase de mana pe Niculae:
- Bine, baieti, baurati cat v-a poftit inima si acuma plecati neplatiti? Apoi asta-i treaba de omenie, Nicule?... Adica asa sa...
Petre ii reteza vorba batjocoritor:
- Ia vezi, nea Cristache, intoarce-te usurel la tejgheluta matale si lasa-ne in pace, ca ti-om plati noi cand om avea vreme!... Hai, hai, du-te si nu mai sta!
Busuioc se intoarse spre Petre, nedumerit. Vru sa mai zica ceva, dar flacaul urma, sagetandu-l cu o privire urata, desi cu acelasi glas:
- Nu te uitam noi nici pe talica, n-ai grija, nea Cristache!...
Ne-om socoti dupa cuviinta, numai sa-ti vie randul! Ca de-acu n-om mai zabovi cu rafuielile, fii pe pace!
Oamenii dimprejur, care radeau, care bombaneau. Carciumarul pali si baigui foarte ragusit:
- Da cu mine ce-aveti, mai Petrica baiete, ca doar...
Petre il impinse la o parte, fara raspuns, zicand catre Toader Strambu:
- Bine ca venisi, ca tocmai eram sa plecam, sa nu te mai asteptam, ca uite, soarele e sus si vine pranzul si noi tot nu ne-am urnit!
- Lasa, c-avem vreme destula, Petrica, si nu ne goneste nimeni!
facu Toader. Pana mi-am asezat copilasii, ca i-am lasat singuri...
Nicolae Dragos puse capat vorbariei. Erau vreo douazeci cei ce fusesera in carciuma si se alesesera sa porneasca. Tocmai atunci sosi gafaind de alergatura si Chirila Paun, cu un bat noduros in mana.
- Stati, baieti, sa nu plecati fara mine! striga dansul de-abia rasufland. C-ar fi mai mare rusinea sa lipsesc eu, cand stiti doar bine ce-am patit cu...
- Apoi nici sa stam pana te scormonesti talica... il intrerupse Nicolae, fara a-si sfarsi nici el gandul. Numai cand observa ca ceata gata de drum se dublase, adauga schimband glasul: Nu mai veniti atatia degeaba, mai oameni, ca n-avem lipsa! s-apoi sunt si acolo oameni sa mai puie mana, de-ar trebui!
Batranul de adineaori, care se varase in fata, zise iar tanguitor:
- Vad ca umblati si faceti, si de noi n-aveti grija, mai flacai!...
Apoi asa...
- Taci mulcom, mosule, ca avem intai niste rafuieli, dar pe urma om face noi cum o fi mai bine, cu totii! zise Petre cam tantos, ca un cocos tanar cand se gateste sa cante.
Grupul porni in sus, spre Lespezi. Numai Toader Strambu cu toporul si Chirila Paun cu batul, incolo toti cu mainile goale. intre ei parca cel mai mandru era Ilie Carlan, care se tot uita inapoi si radea spre cei multi, ramasi tacuti pe loc.
- Da oare unde se duc tocmai in sus? zise Vasile Zidaru dupa ce ceata se mai departa putin. Ori umbla tot dupa Babaroaga? Carciumarul Busuioc, care ramasese printre oameni, bolborosind infricosat, isi recapata deodata curajul, ca si cand ar fi scapat de primejdie:
- Ce mai intrebi, Vasile, unde se duc?... Tu nu-i vezi ca s-au apucat de revolutie?... Mai bine intreaba ce au cu mine baietii astia? Ca eu n-am facut rau nimanui, oameni buni, si...
*
Ileana, fata lui Dumitru Ciulici, se culcase la usa Nadinei, in odaita dintre dormitor si sufragerie. Cucoana o pusese sa zavorasca toate usile, ba le-a mai si incercat ea insasi, sa vaza daca sunt bine incuiate. I-a spus ca i-e frica de talhari si fata a ras.
Acuma, dimineata, Ileana s-a trezit si a iesit binisor in sufragerie, sa nu tulbure odihna cucoanei. Deschise usa cerdacului si ferestrele de la salon si sufragerie; voia sa se poata apuca de dereticat pana se va scula cucoana. Apoi isi lua asternutul sa-l treaca, prin coridor si bucatarie, acasa. in bucatarie, unde duduia focul, erau parintii ei, amandoi suparati si spaimantati.
- Hai, fato, nu dospi ca boierii, ca nu-i vreme de dormit! o intampina tatal sau. Hai, c-am dat de mare belea, ca numai astea ne mai lipseau!
Adineaori, cand rasarea soarele, Dumitru s-a dus de a sculat pe soferul cucoanei, cum se intelesese. A stat pana ce a iesit afara neamtul din odaita lui, apoi a plecat sa dea o raita pe la hambare, ca in toate diminetile. Cand s-a intors a gasit pe Rudolf in poarta, pravalit la pamant, plin de sange, cu capul spart. Se vede ca iesise pana in ulita, sa se uite mai bine la focul cel mare dinspre Ruginoasa, si atunci l-au trasnit cei care-l pandeau. Nu stie cine sa fie, dar aseara a auzit asa, o vorba, ca neamtul cucoanei n-are sa scape de-aici fara sa manance o bataie sora cu moartea, pentru ca si el ar fi batut rau de tot niste copii in Amara, alaltaieri. L-a luat in carca si l-a dus in odaita, unde zace si acuma ca un bolovan, macar ca l-a spalat de sange si l-a legat la cap... Ileana sa-i spuie deci cucoanei, cand se va trezi, ce s-a intamplat, ca sa chibzuiasca dumneaei ce-i de facut, deoarece, in halul in care se afla, soferul nu e in stare sa duca masina. Dar nici sa mai zaboveasca pe-aici cucoana nu e bine. Focul de la Ruginoasa are sa se intinda si incoace, negresit, si oamenii sunt indarjiti. De aceea el s-a gatit sa porneasca indata cu brisca, numai sa adape calul, la Gliganu, la stapanul lui, sa-i dea de stire...
*
Primarul Pravila cu plutonierul Boiangiu si cu logofatul Bumbu se intoarsera osteniti, negri de fum si de funingine. Caruta intra in curtea conacului, dupa ce oprise o clipa in ulita sa se dea jos cei doi jandarmi. Boiangiu insusi numai cu mare greutate s-a lasat convins sa se prezinte boierului Miron, socotind ca datoria lui acuma este sa vegheze la post necontenit, sa nu se pomeneasca cu vreun atac prin surprindere din partea satenilor.
Miron Iuga era sculat si-i astepta. Vazuse flacarile de la Ruginoasa si a aflat de la argati cate ceva. in primul moment a chemat pe Ichim, sa puie caii si sa plece la fata locului. S-a razgandit. Daca s-a dus logofatul, se va fi facut acolo ce se putea.
Prezenta lui cel mult i-ar fi stanjenit si poate ar fi precipitat alte urmari... De ieri, dupa intrunirea cu prefectul, a presimtit ca se va intampla ceva ce nu se mai poate impiedica. Interventia prefectului a fost picatura de vitriol intr-un pahar plin ochi. O atitudine energica sau un gest de autoritate, insotit de masurile respective, ar mai fi infricosat pornirile anarhice latente. Frica este singurul stimulent de ordine pentru oamenii primitivi. Prefectul a venit cu duhul blandetii si cu tocmeala, semne de slabiciune.
Astfel s-a incurajat indrazneala celor ce inca sovaiau. Ceea ce vroise sa incerce Grigore a incercat Boerescu. Flacarile de la Ruginoasa se infatisau pentru Miron Iuga ca o cumplita confirmare a prevederilor sale.
Asculta relatarile celor trei cu un calm, parca nici n-ar fi fost vorba despre averea lui prefacuta in cenusa. I se spuse ca focul a pornit de la sirele de nutret. Cand s-a prins de veste, ardeau toate si flacarile cuprinsesera hambarele si grajdurile. Oamenii curtii au sarit sa salveze vitele. Cele mai multe insa au pierit, fiindca abia se mai putea cineva apropia de acareturi. Chiar sa fi fost apa si sa fi dat ajutor toti satenii, anevoie s-ar fi putut potoli prapadul.
taranii s-au urnit greu. Numai cei mai invecinati s-au ridicat sa-si apere casele lor. Ceilalti dormeau, parca erau morti. Puneau mana in sila si fiecare se gandea numai sa sterpeleasca cate ceva...
Plutonierul isi exprima parerea ca focul a fost pus de oamenii din Amara. Asa i-au spus cativa tarani intrebati, precum si colegul sau de la Izvoru, care a venit de asemenea acolo mai spre dimineata.
- Ai vreo speranta sa-i descoperi? intreba batranul Iuga atunci cu o inviorare subita...
- Cred ca i-as descoperi, daca...
Boiangiu ezita cateva clipe pana sa marturiseasca limpede ca nu prea indrazneste sa intrebuinteze metoda lui obisnuita. taranii au devenit foarte turbulenti si artagosi, cum s-a vazut si ieri, in fata domnului prefect. Cu vorba simpla sau cu amenintari nu se mai pot infrana. Nici cu forta nu cuteaza sa procedeze deocamdata, pentru ca n-are destui oameni si i-e teama sa nu provoace rascularea satului intreg si sa-si atraga pe urma vreo pedeapsa grava. De aceea incearca sa mentina ordinea cel putin in Amara prin indulgenta si convingere, cum i-a recomandat, nu mai departe decat ieri, comandantul companiei. Altfel azi-noapte n-ar fi lasat sa treaca fluierand grupul de tarani intre care el e sigur ca se aflau incendiatorii de la Ruginoasa.
Miron Iuga recunostea ca, in situatia actuala, asa cum a fost lasata sa se dezvolte, plutonierul intr-adevar nu mai era in stare decat sa-si apere propria-i piele. De altminteri nici lui nu-i ramanea altceva de facut. Acuma nu mai poate fi vorba decat sa dureze pana cand cei de sus vor intelege, in sfarsit, ca razmerita pe care au fermentat-o nu e o mascarada ca manifestatiile lor de la Bucuresti si vor lua masuri s-o starpeasca. Totusi indemna pe primar si plutonier sa-si faca datoria:
- Sunt si oameni cuminti in sat, poate mai multi decat cei ticalosi. Puneti-i si pe ei sa se miste si sa nu se lase coplesiti de raufacatori, caci si ei sunt amenintati de prapadul care vine. Popa Nicodim ce face?... Sa nu uite nimeni ca are sa vie si ceasul socotelilor, cand toti vor trebui sa dea seama!
*
in fata conacului din Lespezi, in ulita, cativa tarani vorbeau despre foc. il socoteau un semn. O fi bun, ori o fi rau? Matei Dulmanu, care fusese aseara prin Amara, se tot uita in jos, parc-ar fi asteptat pe cineva. Bodogani ca pentru sine:
- Numai focul curata pacatele!
Ceilalti clatinara din cap si unul observa ca asta-i vorba cu talc mare. Matei zari atunci palcul de oameni din Amara apropiinduse si zise usurat:
- Vine ea si vremea dezlegarii talcurilor, n-aveti grija!
Amarenii se mai inmultisera. Pe drum i-a ajuns din urma Pavel Tunsu, iar altii s-au agatat din curiozitate.
Se sfatuira cu Matei Dulmanu si apoi se impartira in doua. Cei mai multi trecura cu Nicolae Dragos inainte.
- Duceti-va, duceti-va, ca suntem destui aci! zise Petre. si de-or mai trebui oameni, nea Matei stie vorba noastra!
- Eu raman cu talica, nea Petrica! vorbi Ilie Carlan cu insufletire.
- D-apoi dansii ce treaba au? raspunse Matei Dulmanu, aratand pe cei cu care statuse.
- Tocmai! facu Petre. Da sa nu pierdem vremea cu multa vorba nici noi, ca ceilalti uite-i cum zoresc!
Rascoala - Focurile - Scanteia (01)
Rascoala - Focurile - Scanteia (02)
Rascoala - Focurile - Scanteia (03)
Rascoala - Focurile - Scanteia (04)
Rascoala - Focurile - Scanteia (05)
Rascoala - Focurile - Scanteia (06)
Rascoala - Focurile - Flacari (01)
Rascoala - Focurile - Flacari (02)
Rascoala - Focurile - Flacari (03)
Rascoala - Focurile - Flacari (04)
Rascoala - Focurile - Flacari (05)
Rascoala - Focurile - Flacari (06)
Rascoala - Focurile - Focul (01)
Rascoala - Focurile - Focul (02)
Rascoala - Focurile - Focul (03)
Rascoala - Focurile - Focul (04)
Rascoala - Focurile - Focul (05)
Rascoala - Focurile - Focul (06)
Rascoala - Focurile - Focul (07)
Rascoala - Focurile - Focul (08)
Rascoala - Focurile - Sangele (01)
Rascoala - Focurile - Sangele (02)
Rascoala - Focurile - Sangele (03)
Rascoala - Focurile - Sangele (04)
Rascoala - Focurile - Sangele (05)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (01)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (02)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (03)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (04)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (05)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (06)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (07)
Rascoala - Focurile - Apusul (01)
Rascoala - Focurile - Apusul (02)
Rascoala - Focurile - Apusul (03)
Rascoala - Focurile - Apusul (04)
Rascoala - Focurile - Apusul (05)
Rascoala - Focurile - Apusul (06)
Aceasta pagina a fost accesata de 2175 ori.
