Rascoala - Focurile - Scanteia (06)
de Liviu Rebreanu
6.
Taranii vorbeau tocmai despre cuconita, care adineaori trecuse cu automobilul spre conacul boierului Miron, cand copilul lui Pavel Tunsu se apropie vaitandu-se ca din gura de sarpe:
- Aoleu, ca mi-a smuls urechea!... Aoleu, ca m-a omorat!
Vasile Zidaru, aflandu-se mai la margine, il intreba:
- Da cine te-a batut, mai Costica?... Ai?... Nu vrei sa spui?...
De ce nu spui, ma, cine te-a batut? Pavel Tunsu plecase acasa. Copilul intelese ca tatal sau nu poate sa fie intre oameni, altfel ar fi sarit sa vada de ce plange. De aceea nici nu raspunse lui Vasile, ci isi vazu de drum, continuand urletele mai cu foc, parca s-ar fi falit cu ce-a patit si ar fi vrut sa dea de stire la tot satul.
O femeie, venind in urma copilului, se crezu obligata sa raspunda ea lui Vasile:
- L-au mustruluit nitel boierii, ca nu s-a ferit din ulita cand a venit masina!
Zidaru clatina din cap:
- Da dumnealor ce-si mai pun mintea cu copiii? Vreo doi tarani, alaturi, facura de asemenea:
- Asa-i, de ce sa bata copilul?... Ca doar nu le-a mancat averea!
Iar Ignat Cercel se burzului:
- Acu nu le mai ajunge ca ne schingiuiesc pe noi, incep sa ne oropseasca si copilasii. Pe ai mei i-au lasat flamanzi, ca le-au luat purcelul... Bine stam, n-am ce zice!
Altii se amestecara:
- Apoi sa lase-n pace copiii!... Ce-au si cu bietii copii!... Nici de dansii nu mai incap?... Of, Doamne, rau ne-ai mai pedepsit!...
Daca suntem si noi molai si fricosi!... Ia sa te stie ca pui mana pe par, sa vedem, ar mai indrazni sa te mai batjocoreasca? Toader Strambu, cu fata rosita, cu ochii bulbucati, racnea:
- Sa fi fost copilasul meu, c-apoi le aratam eu! si intr-un grup, mai aproape de usa carciumii, Trifon Guju spunea fara pripeala, rece, linistit, doar cu ochii incruntati ca totdeauna:
- Boierii numai de frica stiu omenie!
Glasurile se impleteau, se incurcau si se intreceau. Oamenii se imbulzeau cand intr-o parte, cand in alta, ascultand, bombanind, blestemand. Parca un vant nehotarat ar fi impins-o incoace si incolo, multimea se zvarcolea si se aprindea.
Carciumarul Busuioc, care iesise in prag, intelegand pricina forfotelii, striga catre Trifon:
- De-al lui Pavel vorbiti? De baietel?... Ia lasati-l dracului, mai crestini, ca-i obraznic si neastamparat de n-are pereche!... Ca doar si tu l-ai ocarat deunazi aici, Trifoane, cand nu stiu ce facuse...
Vorbele carciumarului cazura peste oameni ca o unda rece pe o falfaire de aburi. Se facu o clipa de tacere uimita, parca multimea s-ar fi dezmeticit dintr-o aiureala. Trifon, aproape rusinat, deschise gura sa recunoasca:
- Apoi...
ii curma brusc sovairea glasul lui Petre Petre, inveninat de imputare aspra:
- Dar dumneata de ce sudui copilul, nea Cristache?... Pentru ca l-au batut boierii? si deodata fierberea izbucni din nou, ca flacarile dintr-un jaratic scormonit la timp. Trifon, care n-apucase a inchide gura, continua acum infuriat:
- Apoi talica se vede ca tot spre ciocoime tragi, d-aia n-ai simtit in suflet si nu te doare cand ne bate pe noi!
Busuioc mirosi o dogoreala din gramada de tarani turburati.
Desi adineaori i se parea caraghios sa se zbuciume niste oameni in toata firea pentru ca, pe buna dreptate, a fost tras nitel de urechi un copil cunoscut de toti ca cel mai desucheat din sat (cate zile amare i-a facut lui Pavel Tunsu indracitul asta de baiat, numai sufletul lui stie), fu cuprins si el, fara voia lui, in vartejul indignarii, si izbucni, umflandu-se de manie:
- Adica cum, mai Trifoane, eu trag cu ciocoii? Nu ti-e rusine sa-mi arunci tu mie asa ocara? Tocmai tu, ma, care, de, mi-ai mancat din strachina destul? Apoi tu te iei dupa alde Petre, ma, care linge toata ziua la curte si pe urma vine aici sa ma infrunte pe mine, ma?
- Da de ce ling eu, mai nea Cristache? striga Petre imbulzindu-se sa se apropie de el. Cum ling, nea Cristache?... Ca muncesc la boieri, d-aia ling?... Mie mi-a dat boierul al batran brevet de carciumar sa insel oamenii si sa ma umplu de bani si de toate, ori matale?... Ia lasati-ma, mai oameni, sa trec si sa-mi raspunda, ca doar n-oi rabda sa ma rusineze dansul pe mine in fata satului, parc-as fi carpa lui...
- Apoi gura mare ca a ta mai rar, mai Petrica! zise carciumarul mai impaciuitor, vazand zvarcolirile flacaului pe care taranii il ostoiau. si tafna, si semetie! Lasa, ca te-am pascut de cand te-ai intors de la oaste! Parca numai tu esti om in sat!... Stai, baiete, ca esti tinerel! Lasa-ne si pe noi sa traim si sa mai spunem cate o vorba asezata!
Petre, cu cat ii atineau drumul oamenii si-l opreau si cu cat Busuioc isi inmuia glasul, cu atat se inversuna si racnea:
- Da-te la o parte, nea Leonte! Lasa-ma, nea Toadere, n-ai auzit cum m-a ocarat? Vreau sa-mi spuie burduhosul ce-am gresit eu de ma ocaraste in asa hal?
- Taci, baiete, ca nu ti-a dat cu paru-n cap! facu Leonte Orbisor, zgaltaindu-l de brat, mandru ca e amestecat si el in harta.
- Mai bine-mi dadea o palma decat sa ma trasneasca cu vorbe d-astea! striga Petre mai zbatandu-se, dar totusi mai domolit. Ca nici nu i-am furat nimic si nici nu l-am huiduit, daca am luat partea baietelului!
- Asa-i soarta noastra! zise Toader Strambu amarat. Cand ne bat boierii, in loc sa intoarcem batul ori macar sa tipam, ne apucam sa ne batem intre noi pe bataia lor!
- Bine zici, Toadere! bombani si Ignat Cercel cu glasu-i jalnic.
Uite-asa-i cum ai zis!
- Ba eu artagos nu sunt, ca nu mi-e felul, dar cand isi bate joc de mine, sfantul din cer sa fie, si nu ma las pana nu-i platesc cu varf si indesat! facu Petre potrivindu-si hainele ce i se cocolosisera in valmaseala.
Tocmai cand se mai potoli vrajba sosi si Pavel Tunsu cu o mutra jalnica, de parc-ar fi venit de la un mort. in jurul lui, taranii se ingramadira cu noua curiozitate, ca si cand din gura lui ar fi asteptat cuvantul de mantuire. Carciumarul, ca sa dreaga vorbele de adineaori, rupse gheata din prag:
- Da ce-i, Pavele, cu baietelul tau?... Ce-a patit cu boierii?
- Aoleu, nu ma mai intreba, Cristache, si lasa-ma-n plata Domnului, ca amarat ca mine nu mai poate fi om sub soare!
rabufni taranul cu un glas in care era mai multa ura decat durere.
si povesti el, pe indelete, cum s-ar fi intamplat lucrurile: ca Costica sedea pe podet, la maica-sa mare, si se juca linistit cu copilasul lui Vasile Zidaru; ca a venit apoi masina, iar copiii, si de frica, si de dragul petrecerii lor nevinovate, au ramas frumos la locul lor si numai s-au uitat dupa ea, cum s-au uitat si oamenii cand a trecut pe aici adineaori. Ce li s-o fi parut boierilor din masina, ce nu li s-o fi parut, Dumnezeu stie, destul ca a oprit deodata si neamtul a sarit jos si a dat fuga spre copii; Nicusor al lui Vasile, mai micsor si mai sperios, a zbughit-o in ograda, spre norocul lui, ca altfel patimea si el poate mai rau. Daca nu se stia cu nici o vina, Costica a stat linistit, ba inca se si mira ce-o fi vrand neamtul care trambiteaza la carma masinii? Neamtul, insa, nici una, nici alta, insfaca de urechi pe copil, si trage, si suceste, pana i le sfarteca de-a binelea, apoi se pune cu palmele si cu picioarele pe dansul, pana l-a facut una cu pamantul. Pe urma, dupa ce l-a batut cat a poftit, l-a mai injurat pe nemteste, cum o fi zis, si s-a suit in masina si s-a dus dracului la boierul cel batran.
- Acu au si prins sa-i curga urechile si sa-i coaca, nu le-ar ajuta Maica Precista! urma Pavel inchinandu-se ca la altar. il lasai sa-l oblojeasca muierea s-am trimis si pe tata Nastasia a lui Nistor, sa-i ajute, ca-i mai batrana si a vindecat si pe fata lui Zamfir acum doi ani, cand i-a zdrobit mana masina de treierat... Nea Luca m-a sfatuit, ca-l intalnii venind incoace, sa-l duc la spital la Pitesti. si chiar am sa-l duc, ca n-am incotro si tare mi-e mila de cat sufera, vai de pacatele lui. Numai ma gandesc sa nu fie degeaba si sa mai cheltuiesc cine stie cat banet si sa-mi ramaie si neom pe toata viata... Of!
Sfarsi cu un suspin si cu un gest de desperare. taranii, care clatinasera mereu din cap in semn de compatimire, cat a vorbit Pavel, taceau. Numai dupa cateva clipe Vasile Zidaru observa taraganat si usurat, parca i-ar fi luat o piatra de pe inima:
- Ma miram eu sa fi indraznit baietelul sa le faca vreun rau!
Zeci de glasuri aprobara acuma grabite si cu diferite apasari:
- Nu, nu, cum sa indrazneasca copilul!
Dintre toate insa se desprinse tocmai glasul carciumarului Busuioc, aproape poruncitor:
- De ce nu-ti iei tu copilul de mana, mai Pavele, sa te duci cu dansul, asa oblojit si chinuit cum e, la curtea boierului si sa ceri sa-ti plateasca durerea acuma, indata? Pavel intoarse capul spre carciumar, incurcat, in vreme ce imprejurul lui se inaltau alte indemnuri galagioase:
- Du-te, Pavele!... Ca bine zice Cristea! Aide, Pavele, nu mai sta in cumpana!... Trebuie sa-ti plateasca!
in sfarsit taranul baigui sovaitor:
- Aoleu, oameni buni, ma manati sa ma stalceasca si pe mine?... Ca doar n-o sa se sperie dansii de o umbra de om!
- Hai, Pavele, ca merg si eu cu tine! sari Petre, indreptandu-si sumanul pe umeri.
- Sa ne ducem cu totii! striga un om mic si indesat, cu o caciula uriasa data pe ceafa. Ca doar n-au sa ne bata pe toti!
- Taci, Gavrila, nu fi copil! zise repede Ignat Cercel. Nu ne-am dus deunazi mai tot satul pentru don' Nica si nu ne-a izgonit boierul Miron ca pe niste caini?
- Apoi daca ne-om tot lasa ca atunci, vezi bine ca ne-or alunga! facu gros si ursuz Trifon Guju.
- De ce sa ne lasam?... Sa nu ne lasam!... Ca nu suntem caini!
izbucnira de-a valma mai multi.
- Mai bine le dam foc, sa se aleaga scrum si cenusa din tot neamul lor! racni singuratic un glas subtire ca un fir rosu si atat de limpede, parc-ar fi coborat din vazduh.
Toti se intoarsera spre Melinte Heruvimu, care tinea capul sus, sa arate ca nu se ascunde de ce a spus. in aceeasi clipa insa, din jos se auzi, ca o chemare de alarma, zgomotul stapanitor al automobilului.
- Vine, vine! soptira multe glasuri infiorate, ca si cand ar fi uitat brusc indemnul lui Melinte.
Multimea de tarani cuprindea si batatura pentru hora, si ulita din sant in sant, fara sa se miste si inchizand drumul, parca ar fi vrut sa opreasca trecerea. Totusi cand se arata in zare masina, cineva striga impaciuitor:
- Feriti, mai oameni, feriti, ca vine!
Cu miscari incete, silite, taranii deschisera calea, stranganduse pe marginile ulitei. Masina repeta, staruitor si poruncitor, acelasi avertisment ascutit ca un tipat manios. Uruitul motorului si pocniturile esapamentului se inaspreau cu cat se apropia, domina nd toate glasurile si toate zgomotele satului. Oamenii, randuiti ca niste strajeri vechi pe amandoua partile drumului, priveau cu ochi tulburi si cu fete intunecate goana automobilului. Numai carciumarul Busuioc, din pragul lui, scoase caciula cu plecaciunea obisnuita. O mana delicata ii raspunse din masina cu o fluturare amicala. in acest moment, parca nu s-ar mai fi putut stapani, Petre Petre tasni in mijlocul ulitei, in urma masinii, urland furios:
- Huo!... Huo!
Din vreo suta de gaturi izbucni aproape simultan si furtunos acelasi "huo" revoltat, pe cand Trifon Guju, apucand o piatra, o zvarli dupa automobilul ce se departa, scrasnind:
- Soarele si dumnezeii vostri de talhari!
Zgomotul motorului era insa mai puternic decat huiduielile oamenilor. Domnul cu barbuta din masina, totusi, parc-ar fi banuit ceva, se uita o clipa inapoi si vazu fetele manioase, pumnii ridicati si pe Trifon Guju zvarlind. ingrozit si buimacit, intoarse repede capul si stranse umerii, asteptand lovitura. Apoi cu cat departarea potolea uruitul automobilului, cu atat se ingrosa si se umfla vuietul ingramadirii de tarani in mijlocul ulitei din care se ridica intocmai ca o porunca un glas ragusit:
- Mama voastra de ciocoi!
Rascoala - Focurile - Scanteia (01)
Rascoala - Focurile - Scanteia (02)
Rascoala - Focurile - Scanteia (03)
Rascoala - Focurile - Scanteia (04)
Rascoala - Focurile - Scanteia (05)
Rascoala - Focurile - Scanteia (06)
Rascoala - Focurile - Flacari (01)
Rascoala - Focurile - Flacari (02)
Rascoala - Focurile - Flacari (03)
Rascoala - Focurile - Flacari (04)
Rascoala - Focurile - Flacari (05)
Rascoala - Focurile - Flacari (06)
Rascoala - Focurile - Focul (01)
Rascoala - Focurile - Focul (02)
Rascoala - Focurile - Focul (03)
Rascoala - Focurile - Focul (04)
Rascoala - Focurile - Focul (05)
Rascoala - Focurile - Focul (06)
Rascoala - Focurile - Focul (07)
Rascoala - Focurile - Focul (08)
Rascoala - Focurile - Sangele (01)
Rascoala - Focurile - Sangele (02)
Rascoala - Focurile - Sangele (03)
Rascoala - Focurile - Sangele (04)
Rascoala - Focurile - Sangele (05)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (01)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (02)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (03)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (04)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (05)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (06)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (07)
Rascoala - Focurile - Apusul (01)
Rascoala - Focurile - Apusul (02)
Rascoala - Focurile - Apusul (03)
Rascoala - Focurile - Apusul (04)
Rascoala - Focurile - Apusul (05)
Rascoala - Focurile - Apusul (06)
Aceasta pagina a fost accesata de 1884 ori.
