Vremuri razboinice
de Liviu Rebreanu
Povestea e noua si interesanta, fiindca e din razboi si fiindca tot ce e din razboi e nou si interesant. Povestea e si adevarata, cel putin asa imi spune cel ce mi-a spus-o intre un svart dulce si o dulceata amara. Adevarata sau neadevarata, ce are a face? O dau cum mi s-a dat...
Acum vreo doua luni, domnul Ilie Manea se pomeneste bolnav de apendicita. Doctori peste doctori, alergaturi, dureri... Zadarnic. E nevoie de operatie.
Domnul Ilie Manea, pe langa apendicita cu pricina, mai are cateva milioane de lei si un fecior la care tine ca la ochii din cap. Toate acestea insa nu-l pot scuti de operatie. Trebuie operatie, altfel e rau, altfel nu-i garanteaza nimeni viata.
in multe privinti e saraca tara romaneasca, dar in doctori e tare. Doctorii nostri sunt printre cei mai buni din lume. Toata lumea o recunoaste, afara de romani, bineinteles. si mai cu seama afara de romanii bogati.
Domnul Ilie Manea, ca proprietar al catorva milioane, are o neincredere desavarsita in doctorii romani. Cand tuseste, alearga la Viena, sa consulte un doctor... Unde sa se duca deci pentru o operatie de apendicita? Fireste, la Paris. Acolo e sigur ca se inzdraveneste cat bati in palme. Ba chiar e sigur ca acolo nici nu s-ar fi imbolnavit.
Pentru orice eventualitate, insa, ia cu dansul si pe fiul sau, un flacau voinic, frumos, de vreo douazeci si cinci de ani. Avand pe Jenica cu dansul, va suferi cu mai multa usurinta toate durerile si necazurile boalei.
Plecara amandoi.
La Paris trag amandoi intr-un sanatoriu. Operatia se face si reuseste intocmai cum nadajduise batranul. L-a costat scump, dar face. Simte zi cu zi cum se intremeaza si nu conteneste de-a preaslavi pe doctorii francezi si de-a ponegri pe doctorii romani.
Jenica a ingrijit pe tatal sau cu o dragoste nemarginita. Ziua-noaptea era langa patul batranului. Patru saptamani nu s-a miscat de langa bolnav. Domnului Manea i se umpleau ochii de lacrimi de bucurie vazand dovezile de iubire ale odraslei sale.
intr-a cincea saptamana, insa, Jenica simti nevoia sa mai iasa putin. Batranul mergea bine. Peste cateva zile puteau pleca acasa. si apoi Jenica nu vrea sa se intoarca de la Paris fara macar sa fi vazut Parisul si fara a fi cheltuit nimic. Se intelese cu batranul si, fiind de acord, Jenica iesi.
Era o vreme minunata. Soare, caldura, splendoare.
Jenica intra repede intr-o frizerie. Nu putea merge prin oras neras si nefrizat.
Barbierul, un batran uscat si blajin, se uita la dansul intai mirat, apoi din ce in ce mai necajit. Jenica nu se putu stapani sa nu-l intrebe:
- De ce esti suparat, patronule?
- Nu sunt suparat, domnule! raspunse acru barbierul. Ma mir numai ca un barbat voinic ca d-voastra poate sa stea acasa cand tara e in primejdie...
Jenica se rosi si vru sa explice omului ca dansul e roman si ca, desi n-a facut armata, va starui acasa ca Romania sa dea ajutor Frantei...
Dar barbierul nu se impaca cu explicatiile, si Jenica pleca tulburat si rusinat.
"A innebunit barbierul, se gandi dansul mangaindu-se. Da’ ce sunt eu sa-mi expun viata de dragul nu stiu cui?... si chiar daca as merge la razboi, as merge cu tara mea, si poate la partea sedentara, ca doar nu sunt baiatul boierului Manea ca sa ma bag carne pentru tunuri"...
Era gatit, ca scos din cutie. invartea bastonasul cu maner de aur si fluiera. Dar strazile erau aproape pustii, desi era vremea plimbarii, iar oamenii umblau grabiti si ingrijorati.
"Grozav e razboiul! isi zise Jenica fluierand. Sa te fereasca Dumnezeu... Parisul e gol... Pariziencele parca au intrat in pamant"...
Jenica e clientul lui "Capsa" si al varieteurilor bucurestene. si e irezistibil, fiindca nu se uita la parale. Ar vrea sa-si arate puterile si e mahnit ca nu i se prezinta ocazia. Totusi, se simte bine. Oricum ar fi, Parisul tot Paris ramane. Chiar in vremuri razboinice. si se plimba mandru, tantos, fericit.
intr-un colt, insa, se pomeneste cu un gardist.
- Va rog sa va legitimati!
- Cum, domnule? De ce? N-am facut nimica! zice Jenica speriat.
- Se prea poate, domnule, raspunde gardistul. Dar sunteti suspect... Un tanar voinic ca d-voastra, daca nu e militar, trebuie sa fie sau neamt, sau spion...
Jenica protesteaza, zambeste, se incurca si nu se descurca decat tocmai la sectie.
"A innebunit politia, se gandeste Jenica iesind de la sectie. Nu mai vede decat nemti si spioni. Scarbos popor"...
isi urmeaza plimbarea si, in splendoarea inserarii, uita indata incidentul. Iar fluiera, iar zambeste si arunca priviri dragastoase femeilor. Dar in curand vazu ca toate femeile se uita la dansul cu scarba.
"Ce dracu oi fi avand?! isi zice Jenica ingrijat. Nu cumva"...
isi pipaie hainele, cravata, gulerul, palaria. Nu simte nimic deosebit. Se priveste intr-o vitrina. Se gaseste foarte elegant si cuceritor. Atunci, ce sa fie?
in sfarsit, gaseste trei fete. Le priveste dulce, dar ele intorc capul, iar una zice:
- Ce tip nesimtitor! E cat un munte, si se plimba aici, in loc sa mearga la oaste!
Jenica isi pierdu tot cheful. Nu mai e de trait la Paris. Alerga la sanatoriu si nu mai iesi decat atunci cand pleca cu tatal sau, insanatosit, spre Romania.
Acum e acasa si povesteste cu insufletire:
- Tot Parisul e militarizat. E o splendoare! Barbatii in uniforma, automobilele alearga, trenurile - cu soldati. E o splendoare! Nu vezi un civil pe strada. Iar acei pe care-i vezi sunt sau copii, sau batrani neputinciosi. inchipuiti-va o scena la care am asistat. Un tanar se plimba nepasator... Un tanar chipes... Facea cu ochiul cucoanelor. Un gardist...
Vremuri razboinice
Aceasta pagina a fost accesata de 2216 ori.
