Vrajmasii
de Liviu Rebreanu
Popa Grozea sta in poarta si-si smulge barba. Din cand in cand, arunca priviri dusmanoase spre casa de peste drum si bate din buze, parca s-ar certa cu cineva. Se muta mereu de pe un picior pe celalalt si-si tremura genunchele. Trecatorii se descopar inaintea lui si se reped sa-i sarute mana dreapta, pe care o propteste pe burta; mana parintelui e noduroasa, groasa si moale, ca si cand ar fi captusita cu untura. Babele, dupa ce ii saruta mana, ii pupa si poala anteriului, ca sa vada sfintia-sa cat sunt de cucernice. Sfintia-sa insa nu le vede, fiindca e furios, iar cand e furios, nici nu vede, nici nu aude.
Trece un dram de vreme, pe urma vine dascalul Tofan.
Dascalul Tofan e span si-i place sa umble cu minciuna. De altmintrelea e om cu multa carte, stie si nemteste, si e prieten cu revizorul, care zice ca el e cel mai destoinic invatator din tot judetul.
Tofan are o deosebita stima pentru popa Grozea, mai ales de cand i-a povestit cum a colindat, in tinerete, toate tarile si orasele, de la Roma pana la Ierusalim. Iar in ziua cand a aflat ca Grozea a adus de la Roma o tandarice din crucea pe care s-a rastignit Isus Hristos, s-a certat cu nevasta-sa, care nu putea sa sufere pe popi, si n-a lasat-o pana n-a convins-o sa mearga sa se spovedeasca.
Dascalul Tofan isi scoate respectuos palaria si zice:
- Buna seara, parinte!...
Parintele tace si nu-l vede. Dascalul se mira si repeta:
- Buna seara, parinte!
Parintele mormaie ceva si-i face semn sa-l lase-n pace. Dascalul vede ca e suparat, vrea sa stie de ce e suparat, dar nu indrazneste sa-l intrebe pe sleau si glasuieste:
- Parca esti cam bolnav, parinte?
- Nu sunt bolnav, omule, sunt suparat!... Du-te cu Dumnezeu si ma lasa dracului!
Tofan se incurca. E jicnit si, tocmai fiindca e jicnit, il roade si mai mult curiozitatea. Se hotaraste sa afle, cu orice pret, pricina supararii preotului, ca sa aiba ce povesti neveste-si. Face deci si el pe suparatul.
- imi pare rau, parinte, ca d-ta... cu mine, care...
- Lasa, domnule, ca parca vad ca maine-poimaine si d-ta ai sa ma injuri ca si paganul asta de peste drum...
Dascalul stie ca paganul de peste drum e Grigore Ilias, cu care popa se vrajmaseste de ani de zile. Parintelui insa i-a venit chef sa se planga, si incepe sa-i istoriseasca toata daravera. ii spune ca nu mai are pic de hodina de Ilias, care il ocareste pe toate potecile si-si bate joc de biserica si de Dumnezeu. Acuma afla ca s-a legat si de tandaricea din crucea lui Hristos. Ei bine, pana aici! Asta n-o sa i-o mai treaca cu vederea. Pentru asta ar merita sa-l ia de guler si sa-l scuipe in obraz. N-o poate face, ca nu se cuvine s-o faca un preot; destul de trist ca nu se gaseste altcineva s-o faca. El insa are sa-l afuriseasca in biserica, sa stie toata lumea ca-i pagan si sa se fereasca de dansul ca de lepra.
Popa Grozea da din mani, face spume la gura si ameninta casa paganului. Tofan isi freaca manile si zambeste cand vede ca popa nu se uita la dansul. E fericit, caci ii place sa fie in curent cu toate certurile, desi el nu se cearta cu nimeni de cand un taran l-a palmuit in cancelaria primariei, fiindca ii batuse copilul la scoala. Fata cu Grozea face si el pe indignatul, clatina grav din cap si zice ca paganul, odata s-odata, o sa-si franga gatul ca si popa din Runc, pe care l-a trasnit Dumnezeu din senin deoarece a lucrat in ziua Rusaliilor.
Dascalul nu apuca sa-si sfarseasca vorba, cand se pomeneste ca popa ii pune mana pe brat, sa taca. Tofan inghite speriat, se intoarce si vede pe Grigore Ilias, care se apropie, ca de obicei, stranutand si tusind la fiecare pas si stergandu-si neintrerupt mustatile si barba cu o basma cenusie inflorita.
Paganul e batran de tot; umbla razimandu-se intr-o carja cepuroasa. Are un cap mare cat o donita. Poarta o haina scurta si roasa, vesnic neincheiata, iar pe ceafa o palarie lata, moale, turtita. Toata vremea sfledereste si sfarma stancile invelite cu muschi galbui de pe malul Somesului cel cu apa clevetitoare si argintie, unde dansul are o livada mare cat vezi cu ochii. Lumea spunea ca Ilias cauta o comoara ce i-ar fi aratat-o in vis Necuratul; el insa zicea ca taie drum in coasta stancilor, ca sa nu mai inconjoare cate doua ceasuri prin dosul satului.
De altmintrelea paganul e o fire vesela si cauta prilejul sa-si bata joc de oameni. Cand vede pe popa Grozea, rade si-i striga de departe:
- Buna seara, Vasile!... Ce mai face tandaricea?
Popa s-a potolit indata ce a dat cu ochii de pagan. Se face a nu auzi de tandarice si zice:
- Buna sa-ti fie inima, Grigore! Da’ tu ce mai spui?
Ilias nu se opreste, dar raspunde razand multumit:
- Iaca, sflederesc mereu, ce sa fac?!
- Ia seama sa nu se prabuseasca stancile pe tine, ca prea esti al dracului...
Paganul rade, tuseste si intra in curte, zicandu-si: "L-am omorat cu tandaricea!"
Popa Grozea rade si el uitandu-se dupa Ilias, apoi mormaie, mangaindu-si barba, catre dascalul care statea cu palaria in mana, zgulit ca un catelus flamand:
- L-am ars urat cu stancile, ai?
- Urat de tot! balbaie Tofan, si pleaca repede acasa, sa povesteasca nevestei ca Grozea si cu Ilias s-au certat ca niste tigani si, desigur, s-ar fi si batut daca nu era el acolo ca sa-i mai potoleasca...
Vrajmasii
Aceasta pagina a fost accesata de 2389 ori.
