Rafuiala - Partea 3
de Liviu Rebreanu
III.
intr-amiazi frigul se dezmorti. Cetele de nori plumburii se razletira, dezvelind pe-alocuri in vazduh pete luminoase albastre.
Printr-o crapatura destramata, soarele de iarna isi vari obrajii aprinsi, asternand o spoiala stralucitoare deasupra pamantului imbracat in haina alba...
Rafila si cei doi barbati, cotosmaniti bine in haine calduroase, inaintau pe drumul ghetos, ce serpuia printre stramtorile Poienii. Zapada scartaia sub talpile lor ca si cobitul unei pasari a mortii.
Mai aveau o postata buna pana-n Magura.
Toma mergea inainte, sprijinindu-se in batul de cires, cu pasi mari, grei, cu capu-n pamant, parca toata grija lui ar fi fost sa nu alunece. Mai in urma veneau ceilalti doi, tandalind si povestind cu glas domol. Din cand in cand, isi grabeau mersul ca s-ajunga din urma pe Toma, dar apoi iar ramaneau inapoi.
si dupa o vreme, cerul incepu iar sa se posomorasca...
Norii cenusii se tolaneau prin vazduhul inabusit, gata-gata sa se rostogoleasca pe pamant, maturand in treacat crestele dealurilor din preajma drumului. Fulgii se leganau in aer, cazand fara zgomot si asternandu-se peste straturile de zapada sfarmacioasa.
Vuiete de vant alergau in rastimpuri, prin padurile moarte, scuturand salbatic crengile copacilor despuiati...
Toma inainta din ce in ce mai repede, lasand pe cei doi departe in urma, incat acuma nu mai auzea nimic din vorbele lor... Sangele ii fierbea in vine. ii era cald, asa ca trebui sa-si descheie sumanul la gat... si, cand si cand, pumnii i se inclestau strasnic, parc-ar fi strans pe cineva de beregata.
Un sir lung de plopi batrani strajuia drumul. Capetele lor se inchinau vajaind, cand incoace, cand incolo... Deodata, o creanga neagra, uscata, ca o mana uriasa de om, se rupse, tipand ascutit, si cazu tocmai in fata lui.
Toma statu locului si se uita repede inapoi.
Tanase venea incetinel cu Rafila, mana in mana, ca doi logodnici.
Omatul le palmuia obrajii, dar ei totusi parca zambeau.
Inima lui Toma incepu a zvacni sa plesneasca. O auzea limpede cum se izbeste de coaste, ca pestele-n undita. Simtea cum ii clocoteste sangele ca intr-o caldare. si un glas il indemna mereu dinlauntru.
- Acum!... Acum! isi zise Toma incet.
A sarit repede la Tanase si l-a prins de gat.
- Amu sa ne rafuim, Tanase!
Rafila se arunca orbeste intre ei, dar o mana de fier o zvantura de-acolo, incat cazu mototol la poalele unui plop gaunos.
De-aici trebuia sa vada cum invineteste Tanase in mainile lui Toma, cum ii cade caciula din cap, cum i se ingroasa vinele pe tample si pe frunte. Ea inchise ochii, plina de groaza.
Un geamat dureros, slab, prelungit, bajbai prin aer, apoi niste gafaituri grele, pe urma si acestea se imprastiara pe aripile vantului suierator...
(1909)
Rafuiala - Partea 1
Rafuiala - Partea 2
Rafuiala - Partea 3
Aceasta pagina a fost accesata de 3190 ori.
