Rafuiala - Partea 2
de Liviu Rebreanu
II.
in toiul veseliei toata casa clocotea ca un cos de albine cand se apropie vijelia.
O plosca inflorita trecea repede din mana in mana, cand stoarsa, cand iar plina. Nuntasii, cu fetele invapaiate, cu glasurile ragusite si aspre, horeau un cantec, inabusind aproape de tot inganatul viorilor celor patru lautari cocotati pe varful unui ladoi, dupa usa. Bucatareasa, suflecata pana in genunchi, cu obrajii rosii si arsi ca pojarul, c-o lingura uriasa de lemn in mana, se invartea in rastimpuri pe langa mesele incarcate de mancari si bauturi alese, chiuind si tropaind in hohotul oaspetilor. La vatra, o tigancusa toropita si uscata batea si ea cand si cand din picioare, scotocind prin oalele insirate pe muchea cuptorului.
Acum se ridica Toma din capul mesei si, intorcandu-se catre nasul cel mare, inchina cu glas potolit:
- Sa-ti dea Dumnezeu sanatate si viata, sa mai poti sarbatori multe zile de praznic! si sa tie Dumnezeu pe finii dumitale, sa traiasca si sa-mbatraneasca si sa se aiba dragi...
mai dragi de cum se au altii!
- Multumim, Tomo! Sa traiesti si tu si sa-ti traiasca si nevasta! Sa va dea Dumnezeu noroc si bucurie! raspunse nasul cu glas inaltat, apoi, dupa o scurta tacere, adauga mai domol: ti-a dat Dumnezeu o femeie ca un inger, numai sa fiti sanatosi...
Toma ii arunca o privire nedumerita, parca i-ar fi fost teama ca-l ia peste picior.
- Numai sa va tie Cel-de-sus pacea si linistea casei! urma nasul tot mai incet, si vorbele lui erau calduroase si blande ca un vant moale de primavara.
- Asa, asa, facu Toma aducand repede garliciul plostii la gura si tragand o dusca zdravana. Asa!... Femeia-i buna, numai dracu-i rau!
si incepu a rade gros, stergandu-si buzele si mustatile cu maneca camasii.
Se arata voios, ca un copil neostoit, dar de cate ori se deschidea usa, se cutremura si se infiora, parca l-ar fi muscat un sarpe. Simtea si stia hotarat ca trebuie sa mai vina cineva...
Cat fusese drumul de lung, din Magura si pana aici, s-a tot framantat. il vedea parca pe Tanase venind intr-un ropot pe urma lor si se uita deseori indarat, daca nu-i ajunge din urma. Nevazand nimic, se mangaia, zicandu-si ca Tanase o fi luat-o inainte...
in creierii lui se plamadeau fel de fel de ganduri, se invalmaseau fel de fel de planuri. Un glas ii soptea parca neincetat cuvinte urate, il intarata, facandu-l sa-si grabeasca pasii...
Cand au ajuns la casa cu cinstea, s-a mirat grozav, caci Tanase nu era acolo. S-a uitat cu de-amanuntul imprejur, dar nu l-a zarit... in clipa dintai a simtit parca un fel de durere, dar apoi a tresarit ca desteptat dintr-un somn adanc si o adiere calda i-a netezit inima, ca si cand i s-ar fi luat o piatra de moara de pe suflet. A rasuflat o data din greu, uitandu-se in graba, pe-a furisul, la Rafila. Femeia era ca marmura...
Totusi, dupa ce s-a mai dezmeticit putin din bucuria dintai si a inceput iar a se gandi, a simtit ca Tanase tot o sa vie, sil astepta cu tot dinadinsul, cum asteapta oamenii cei batrani si neputinciosi moartea.
si pe la sfarsitul mesei, cand era veselia mai aprinsa, iaca, se deschide usa, si in prag se ivi Tanase. Era un flacau inalt si drept ca lumanarea, cu o mustata neagra-carbune, rasucita ca sfredelul, cu ochi mari si dulci, ca de copil nevinovat.
Dadu binete si se aseza tocmai fata-n fata cu Toma.
- Sa dea Dumnezeu bine, Tomo!
Toma dardai apucat de friguri. I se parea ca deodata toata casa incepe a se invarti nebuneste, salbatic; numai ei doi, el si cu Tanase, raman neclintiti, privindu-se cu priviri ucigase.
- Pozna l-a adus aici... pozna, de buna seama, murmura Toma.
si de-acum incolo tot cheful i s-a dus, ca si cand i l-ar fi luat cineva cu mana. Fata i se incrunta repede, apoi i se ingalbeni ca unui mort. in zapaceala ce-l cuprinse se ridica fara veste cu gandul sa iasa afara, dar, rusinat de slabiciunea aceasta, se gramadi indata iarasi pe lavita.
ii veni in minte femeia. isi pleca fruntea si, asa, se uita la dansa. Doua pete de sange se revarsasera pe obrajii Rafilei si-n ochii ei, atintiti asupra lui Tanase, luneca o vapaie neobisnuita.
in mintea lui Toma acum incepura a se invaltori si a se zbate toate planurile facute pana aici, ca un suvoi de flacari invrajbite. incet-incet simtea cum se incheaga toate intr-un manunchi de foc, care-l indeamna si-i da putere... Cu buzele invinetite bombani iar ca prin vis:
- Pozna l-a adus aici... pozna, de buna seama...
Tanase radea, vazandu-l atat de incurcat, iar rasul acesta il durea pe Toma, parca i-ar fi strapuns carnea cu cuie ruginite...
- Noroc, Tomo! striga apoi Tanase iar, in gura mare. Ati mai venit si voi!
Toma nu raspunse nimic. Auzise limpede glasul, dar cuvintele ii sunau neinteles ca dangatele clopotelor trase in dunga... Deodata insa prinse o voce moale ca matasa, o voce subtire si blanda ca o mangaiere de dragoste:
- Am venit, Tanase, si noi la nunta... Da si tu ai venit!
Era glasul Rafilei.
- Apoi ce sa mai facem? Ia asa, ca cei holtei... Ne bagam nasul in toate oalele, zise Tanase s-apoi se intoarse spre Toma si incepu a rade cu un ras prefacut, care-l sfichiuia, ca si cand l-ar fi lovit cu bice.
- Ai, Tomo? zise iar Tanase.
Toma casca larg gura, parc-ar fi voit sa scoata o puzderie de sudalmi, dar limba-i era amortita si lipita de cerul gurii si nu putu rosti nici o vorba... Facu un semn desperat cu capul.
Apoi il strabatu un fior rece. Simtea ca se face de ras la oameni, purtandu-se astfel... isi lua dar inima in dinti si hotari sa nu mai ia in seama nimic asta-seara. A simtit el dinainte ca Tanase va veni, a stiut el ca trebuie sa vie... acum i s-a implinit asteptarea. Ce sa se mai faca de ras?incepu jocul...
intai o pereche, apoi alte trei si iar altele, incat bubuiau podelele sub tropotele lor. Fosnetul poalelor inasprite si chiuiturile se amestecau cu sunetele de vioara, cu fumul albastriu de tutun, cu mirosul de mancari si de oameni...
Toma sedea intr-un ungher, dus pe ganduri. Fata lui era buhaita, ochii iesiti din orbite, parea ca trage de moarte.
sedea asa, cu privirile tinta in gol, iar inaintea lui puhoiul de oameni se framantau, cotindu-se cu nepasare.
Rafila sta in picioare langa el, un trandafir alb in umbra unui pom salbatic, uitandu-se la cei ce jucau, cu ochii scanteietori, rusinata ca dintre nevestele de varsta ei numai ea nu joaca...
De departe, dintr-un alt colt al casei, Tanase se uita la ea.
De cateva ori pornise spre dansa, dar dupa cativa pasi se oprise. Mai tarziu insa incepu sa se apropie incet, strecurandu- se prin multime, pana ce ajunse in preajma ei. Apoi iar statu pe loc si se dadu cativa pasi inapoi... in sfarsit, nu se mai putu stapani. isi incheie pieptarul si se duse drept la Rafila.
- Rafilo, vii la joc? intreba cu glas slab, tremurator.
Femeia se uita la Toma. Dar el nu zise nici car, parca n-ar fi auzit nimic. Numai ochii ii licareau ca doua margele de sticla. Pe Rafila o inspaimantara licaririle acestea si nu indrazni sa raspunda.
Asa statura un rastimp tustrei, nemiscati ca niste oameni de ceara.
Pe urma Tanase intreba iar, acum mai raspicat:
- Rafilo, auzi?... Vii la joc? Rafila atinse pe barbatu-sau usor pe umar. Toma tresari ca ars, se uita buimacit, cand la unul, cand la cellalt, apoi zise cu glas ragusit, sters:- Du-te... du-te, ce ma mai intrebi? Se uita cu bagare de seama dupa ei si vazu cum o prinde Tanase de mijloc si cum o trage spre el. Vazu cum isi odihneste nevasta lui bratele pe bratele lui Tanase, cum isi incolaceste mainile pe grumajii lui, cum se lipeste de el.
Vedea bine ca fetele lor straluceau de o bucurie patimasa. si iata, acum povestesc... Tanase ii spune ceva, dar ea nu-l aude. Tanase isi pleaca obrajii spre obrajii ei, parc-ar vrea so sarute, si ea zambeste dulce si doua ruji purpurii i se aprind in obraji...
Lui Toma i se parea ca toata lumea e scaldata in sange, ca toate se tulbura si se schimba intr-o uriasa balta mohorata.
in clipa aceea, insa, o mana groasa, noduroasa, se apasa pe umarul lui si un glas ragusit si tremurat il izbi in urechi:
- Nu te uita la ei, Tomo!... Lasa-i in pace sa se veseleasca si nu te mai uita la ei!
Toma se intoarse speriat, ca un hot prins cu ocaua mica.
Un om salbatic la cautatura sta inaintea lui si zambea batjocoritor.
Era Gavrila Boroiu. Se lasa alene pe lavita, langa Toma, si incepu sa-l cuminteasca:
- Femeia e buna spanzurata, auzi tu, Tomo?... Asa-i cum iti spun eu, degeaba crezi c-asa s-asa... Din femeie se trag toate faradelegile si toate pacatele lumii...
Se opri oleaca, asteptand parca vreun indemn din partea lui Toma. Acesta insa nu zise nimic.
- Mai Tomo! Tu esti prost! Zau, esti prost! Ca tu nu stii ce sa faci... Dreptu-i? il inhata pe Toma de umar si-l scutura, privindu-l drept in ochi:
- Dreptu-i? Toma se clatina, intoarse fata si nu raspunse.
- Ma! incepu iar Boroiu. Ce te uiti tu atata la ei? Ce te tot uiti? Ce folos sa te uiti?... Asculta ce-ti spun eu, ca io-s om patit si umblat in lume... Eu am prins-o odata pe-a mea, pe cea dintai, am prins-o tot asa, s-acolo pe loc am sugrumat- o... Ce te framanti tu atata?... Am sezut un an in temnita si iata-ma!
Toma il masura inspaimantat, apoi se departa incet de langa el.
- Ma, auzi? ii sopti Gavrila, apropiindu-se iar. Ia seama ce-ti spun eu!... Spanzurata-i buna femeia, da, spanzurata cu picioarele-n sus!
Toma dadu din cap tagaduitor. El stia bine ce vrea el sa faca, dar nu indraznea inca s-o faca. Degeaba il otelea Boroiu, el stia ce stia. si cu cat il povatuia mai staruitor Gavrila, cu atat vedea mai limpede ce trebuie sa faca, cu atat se intarea mai mult in gandurile lui.
- Femeia-i iad, mai Tomo, femeia-i drac impielitat, ii spunea Boroiu, iar Toma raspunse intr-un tarziu:
- Barbatu-i de vina, Gavrila!
si acuma, deodata, parca se simti mai bine. D-aici incolo se uita linistit la cei doi si nu se mai amara daca-i vedea soptindu-si. isi zicea mereu, c-un zambet searbad pe buze: "Barbatu-i de vina!..." si mai tarziu, cand conteni jocul pentru o clipa, el insusi a inceput vorba cu Tanase. S-au intrebat de sanatate si au povestit ca doi prieteni buni, au povestit intocmai cum povesteau odinioara cand erau amandoi holtei, cand inca nu era intre ei nimic.
- Voi cand va duceti acasa? intreba printre altele Tanase.
- Om porni si noi colo spre amiazi, daca s-o mai potoli gerul, raspunse Toma, adaugand repede: Da tu?
- Pai, stiu eu? M-as duce s-as si ramanea... Nu stiu cum ar fi mai bine...- Hai sa mergem impreuna! zise Toma repede.
Tanase statu o clipa pe ganduri. isi acoperi ochii cu dosul palmei, uitandu-se printre degete la Rafila. Nevasta statea deoparte cu fata imbujorata, ademenitoare ca o zana din povesti.
- Bine! striga in sfarsit Tanase vesel.
s-apoi jocul incepu iarasi, mai zgomotos si mai patimas, ca un vartej de dragoste.
Rafuiala - Partea 1
Rafuiala - Partea 2
Rafuiala - Partea 3
Aceasta pagina a fost accesata de 3525 ori.
