Pantofii galbeni
de Liviu Rebreanu
La Hotel de Franta se dadura jos din tramvai si o apucara spre strada Carol. Lazar Tulbure era plictisit si-si mustra nevasta.
- Ce era nevoie sa ne dam jos aici, cand cu biletul puteam merge pana-n usa pravaliei... Crezi ca mie imi face placere sa ma izbesc p-aici de atata lume fiindca d-ta vrei sa te strambi la filfizonii astia nesarati...
- Fii mojic, draga, fii cat mai mojic! zise d-na Tulbure acrita, dar zambind dragalas ca sa nu observe lumea ca se cearta pe strada. Nu ma mir de loc. M-as mira cand ai fi gentil.
- Slabeste-ma cu gentiletele, cocoana! Parca mie-mi arde de gentiletele d-tale. Mie-mi arde ca ma tarasti dupa d-ta prin pravalii pentru o pereche de ghete, in loc sa mergi ca toate femeile de treaba sa-ti cumperi, si pe mine sa ma lasi in plata Domnului.
- stiu, stiu, scumpule, ca-ti pare rau! Tu insa stii sa cheltuiesti pe la cafenele si la berarii...
Treceau strada. Lazar Tulbure profita ca vazu venind un automobil, apuca pe nevasta-sa de brat si o smuci inainte, zicand:
- Ia seama, draga, sa nu te calce automobilul!
- Mersi, barbatele, esti foarte dragut! raspunse femeia ciupindu-l de brat.
Mersera tacuti pe Carol. Barbatul, pleostit, tarandu-si alene picioarele, femeia, tantosa, invartind capul in dreapta si-n stanga, zambind si razand apasat ca un husar. in fata unui magazin d-na Tulbure se opri si vorbi:
- Haidem aci, ca-l cunosc pe pravalias de cand eram prin pension si o sa-mi dea mai ieftin...
Intrara, si d-na Tulbure saluta prieteneste pe un domn scund, cu nasul gros si cu fata rosa plina de sudoare.
- Vreau sa cumpar niste pantofi. Dar sa-mi dai tot buni, ca si cand eram in pension.
Cel salutat zambi incurcat si raspunse domol:
- Ma rog, marfa noastra e cea mai prima din tot Bucurestiul. Poftiti, luati loc... imi dati voie?...
Doamna se aseza pe un scaun, iar pravaliasul ii scoase un pantof zicand:
- Purtati numarul treizeci si opt, mi se pare...
- Treizeci si opt? Auzi, draga puiule - se intoarse catre barbat - zice ca eu port treizeci si opt! Nu vezi d-le piciorul meu? Treizeci si patru, domnule, intelegi?
- Ma rog, scuzati...
- Sa-mi dai o pereche de pantofi galbeni cu rama, cu tocuri inalte Louis Quinze, foarte frumosi... stii, ca la pension.
Pravaliasul aduce o pereche de pantofi mangaindu-i si zice:
- Asta-i o marfa straina... cred ca aveti sa fiti multumita.
Doamna incerca un pantof.
- Ce zici tu, puiule? intreba pe barbat.
Lazar Tulbure se muta de pe un picior pe cellalt, il strangea nitel gheata stanga. Mormai:
- E foarte bine...
- Da? imi face picior dragut?...
- Da, da...
- Nu cred sa existe picior mai frumos in tot Bucurestiul! zice pravaliasul.
Doamna rosi. Se simti magulita. Arunca o privire cocheta spre pravalias, pe urma zise:
- Da, dar sa-mi dai si decoltati sa incerc... mi se pare ca-mi cam ingroasa piciorul...
Pravaliasul ii aduse pantofi decoltati. Pe urma ii aduse pantofi fara rama cu tocuri Louis Quinze. Pe urma cu rama si cu tocuri moderne. Pe urma galbeni-inchis. Pe urma galbeni-deschis. Pe urma halbsuhe...
Doamna ii incerca rand pe rand, zambi catre negustor, intreba pe barbat daca ii fac picior dragut. Domnul n-avea tigari, stramba mereu din nas si se interesa de preturi. Negustorul asuda ca un cal de tramvai, zambea, injura printre dinti si aducea mereu forme noi, culori noi, numere noi.
- Ia sa-ncerc si o pereche forma americana, zise in sfarsit doamna catre negustor.
- Ma rog, cu cea mai mare placere, se grabi negustorul cu zambetul acru de naduseala.
- Sunt curioasa cum imi sade cu forma americana. in viata mea n-am purtat decat forma dreapta, frantuzeasca... Am vazut insa pe Marioara cu americane si-i sedea admirabil...
Domnul Tulbure mormai ceva. Nu-i trecuse inca supararea si, fiindca n-avea tigari si nici n-avea pe cine sa trimeata sa-i cumpere, nu era nadejde sa se insenineze. Doamna observa aceasta si-i sopteste:
- Nu poti tu sa nu fii mojic nici in lume!
Forma americana ii place grozav doamnei. Se plimba de cateva ori incaltata in dreptul cu forma americana. Zambeste. Arunca priviri recunoscatoare negustorului, care-si sterge fruntea de sudoare.
- E foarte dragut, nu?
- Da.
- Dar mi se pare ca-mi lateste piciorul. si tocurile sunt prea joase. Uite ce mica sunt!
Negustorul zambeste si mai acru, isi freaca mainile.
- Dati-mi voie, domnisoara...
Doamna zambeste spre domnul. E fericita ca-i zice domnisoara, fiindca asta dovedeste ca e draguta si tanara.
- ... Asa sunt toate formele americane. Cat priveste latimea, asta pana va obisnuiti, vi se pare numai. Pantoful asta e tot ce se poate mai sic si mai elegant. Va asigur ca o sa fiti foarte multumita...
Doamna s-a convins. Se ciorovaieste un sfert de ceas la pret, pe urma vrea sa incalte si pe stangul, ca sa plece cu pantofii cei noi din pravalie. Stangul insa o strange.
- Ah... imposibil sa-l incalt - se vaita doamna - ma strange. asta mi-e piciorul bolnav... stii, de cand am nascut copilul... Te rog sa-mi dai un numar mai mare...
Negustorul e istovit. Prevede noi incurcaturi. De-acum se scuza.
- Scuzati, doamna, un moment. O sa va serveasca baiatul, ca eu am nitica treaba...
Ia la o parte un baiat si-i spune:
- Serveste, ma, pe cucoana aia de colo, ca pe mine m-a omorat. Baga de seama ca are un picior mai gros...
Baiatul, in sfarsit, ii aduce pantofii potriviti. Domnul plateste optsprezece lei. Doamna surade plecand si-si priveste mereu pantofii galbeni. Toti in pravalie striga usurati:
- Mersi, salut...
Pe trotuar doamna isi priveste mereu pantofii, intreband pe barbat:
- Tu ce zici? Sunt draguti!?
- Da, desigur.
- Nu-mi ingroasa piciorul?
- Ei, as! Sunt foarte buni.
- Dar tocurile? Nu-i asa ca sunt joase?
- Ce joase? Sunt eminente. Tocuri potrivite. N-ai nevoie de picioroange cred.
Merg douazeci de pasi. Doamna se uita mereu la pantofi. Din cand in cand se uita si la trecatori si i se pare ca toti se hoalba la pantofii ei. Asta o umple de banuieli. incepe sa descopere si ea toate cusururile pantofilor. Se opreste. incepe sa se scanceasca.
- Uite, uite ce urati sunt! Eu nu vreau pantofii astia. Uite ce picior de slujnica imi fac!...
- Bine, dar tu i-ai ales... intervine barbatul.
- Da, in pravalie erau draguti, dar acu uite ce urati sunt!... Nu-i port, mai bine sa mor...
- Ei, ce vrei acuma?! Ai calcat si prin apa cu ei... Nu ti-i mai schimba...
Doamna e gata sa planga. Domnul triumfeaza.
- Hai sa ne intoarcem, poate totusi ti-i schimba..
- Crezi?... Tu vrei sa mergem? intreaba doamna inviorata.
- Sa vedem.
Pleaca repede indarat. Pe drum, doamna zice foarte hotarata:
- Desigur ca trebuie sa-i primeasca. Ce? I-am purtat? si nu ma poate el sili sa port pantofi care nu-mi plac. Pe urma nu-i cer paralele inapoi. Sa-mi dea insa altii. Negri, de caprioara. Sunt mai buni si mai eleganti...
Negustorul, cand ii vede, incremeneste.
- Imediat, imediat, zice catre doamna, care acuma e modesta si zambeste foarte prietenos. Numai sa servesc pe domnul...
Negustorul serveste pe domnul, pe urma pe altii. Doamna si domnul asteapta o jumatate de ceas. Domnul ii face imputari doamnei, iar doamna inghite.
in sfarsit, negustorul vine frecandu-si mainile, fericit ca s-a putut razbuna si el putin. Doamna il intampina confidential:
- Nu-mi plac pantofii astia. Te rog sa mi-i schimbi. Sa-mi dai negri, de caprioara.
Negustorul aduce pantofii. Doamna ii gaseste eminenti. Iar zambeste. Pe strada merge tantosa. Cand se uita insa din nou la pantofi, zice catre barbat:
- Aoleu, ce nataflet mai esti si tu! Te-ai apucat...
Pantofii galbeni
Aceasta pagina a fost accesata de 3248 ori.
