Ocrotitorul - Partea 4
de Liviu Rebreanu
IV.
Filibas se scula mai de dimineata ca de obicei. Voia sa fie la minister devreme, sa-l gaseasca seful la usa si sa vada ca nu si-a luat nasul la purtare, cu toate ca i-a strans mana. Era tras la fata, caci se culcase tarziu. Se certase cu vizitiul pana dupa miezul noptii. Parea insa si mai fericit ca ieri. Umbla sprinten de ici-colo si avea mare pofta sa impartaseasca tuturor bucuria ce i se zvarcolea in inima. Asta-noapte, dupa ce se asezase in pat, statuse multa vreme de vorba cu nevasta- sa si gasisera ca nu se poate ca seful sa nu-l inainteze.
Ba chiar si visase ca l-a avansat si s-a imbatat turta de bucurie.
Se invartea mereu pe langa ceilalti aprozi, deschidea gura sa le povesteasca intamplarea cu seful, dar ii era si frica si rusine ca nu cumva sa creada ca vrea sa se laude. isi inchipuia ca tovarasii lui, ca si vizitiul, ar crapa de necaz si, sau nu l-ar crede, sau l-ar lua peste picior.
Dar, la urma urmelor, tot nu se putu stapani. Inima ii era prea plina, trebuia sa si-o usureze. Intra in vorba cu un aprod tanar, ras de mustati si tuns pana la piele. Forfotira de greutatile vietii pana ce ajunsera la superiori. Cand veni vorba de Sulea, tanarul scuipa si injura, caci il amendase si pe el cu doi lei, fara sa fi avut atata vina macar cat e negru subunghie.
- Nu se poate om mai ticalos ca dobitocul asta, sasai dansul, uitandu-se in toate partile, ca nu cumva sa-l auda vreunul din protejatii lui Sulea si sa-l parasca.
Filibas simti ca i se gadila limba. "Trebuie sa-i spun, se gandi, nu pot lasa sa creaza de rau pe un om atat de cinstit si de bun la inima... Ei, trebuie sa-i spun!" Zambi cu bunatate, tusi clatinand din cap si zise:
- Ei nu, baiete, nu-l cunosti pe domnul Sulea. Tu esti tanar si nu te-ai izbit de viata. Asculta-ma pe mine, ca sunt om batran si cu douazeci si cinci de ani de serviciu!... Nu-l cunosti... deloc nu-l cunosti!... seful e om de zahar, auzi, de zahar!
Tanarul ramase o clipa uimit. Parca nu-i venea a crede ca se gaseste cineva sa ia apararea lui Sulea.
- Lasa-ma, nene, ingaima sfios, gandindu-se ca poate Filibas e spionul sefului si vrea sa-l traga in cursa. D-ta esti cel dintai suflet de om care te apuci sa-l lauzi. Pai, daca-i asa de bun, de ce m-a amendat pe mine? De ce te-a amendat pe d-ta? De ce face zile fripte tuturor? De ce? Se uita drept in ochii lui Filibas. Ochii acestuia insa erau plini de bunatate, de incredere proasta, de fericire. "Nu-i spion, isi zise tanarul, e prost, dar nu-i spion!"
- Sunteti necopti, baiete, asculta-ma pe mine. Ce amenzi? Parca au a face amenzile cand e vorba de inima omului? Inima-i inima, si amenda-i amenda. si inima lui e de aur!
si-i povesti cu cuvinte dulci, cu amanunte inflorite, cum l-a intalnit ieri, cum i-a dat mana, cum... in sfarsit tot, si pe urma adauga triumfator:
- Ei, acu ce zici? Tanarul aprod il privi cu mila si-i raspunse foarte simplu:
- Zic ca esti prost, nene... Iarta-ma ca ti-o spun in fata, desi mi-ai putea fi tata!... Adica, d-ta crezi in fagaduielile lui mincinoase si te incanti ca ti-a dat mana?... Aolica, mare!
Crezi d-ta ca el o sa-si mai aduca aminte de toate astea? si pe urma ce insemneaza ca ti-a dat mana? Ia spune, ti-a iertat amenda?...
- O sa mi-o ierte, fara indoiala, zise Filibas cu convingere.
- Ei asi!... Pai mie nu mi-a dat odata mana si secretarul general? si nu mi-a fagaduit cate-n luna si-n stele? si cu ce m-am ales?... Ba era sa ma dea afara...
Filibas nu mai zise nimic. Se intoarse incet si se duse la usa biroului lui Sulea, ca si cand ar fi cautat acolo adapost si aparare impotriva celor ce vor sa-i destrame fericirea. ii parea rau ca s-a spovedit baiatului. Ar fi fost mai bine sa fi tacut, sa vaza toti cum o sa-l primeasca seful cand o sa vie. Atunci, de buna seama, n-ar mai fi cartit si nu i-ar mai fi facut sange rau.
Tanarul, insa, se grabi sa spuie numaidecat si celorlalti ce i-a povestit Filibas. Unul cate unul, venira toti aprozii la dansul sa-l intrebe daca-i adevarat si sa-i zica pe urma ca e un dobitoc daca se increde in palavrele lui Sulea.
Necredinta tovarasilor se aseza ca un ghimpe in sufletul lui Filibas. Simtea ca se naruie ceva in jurul lui, se naruie mereu si el nu e in stare sa scape de primejdie. incerca sa se linisteasca, zicandu-si ca aprozii il pizmuiesc, dar ghimpele, cu toate acestea, patrundea tot mai adanc, mai adanc.
"Se poate?... Ei, nu se poate, nu se poate!..." incepea sa-si dea seama ca a mintit cand a spus ca seful ia fagaduit sa-l avanseze. Nu i-a fagaduit, da, dar negresit a vrut sa-i fagaduiasca. si deodata isi aduse aminte de amenzile ce i le croise seful, de ocarile si de injuraturile ce i le arunca de cate ori il vede, de amenintarile lui ca o sa-l dea afara, si se infricosa. Simtea ca se zapaceste de tot. Gandurile ii alergau prin creieri tot mai neinfranate, se invalmaseau, se alungau. O clipa credea ca il avanseaza, apoi ca-l da afara, si iar ca-l avanseaza. Se rezema de pervazul usii si-si duse mana la fruntea care-i ardea. Nu mai stia ce sa inceapa. inchise ochii.
il cuprinse o molesala mare. ii era somn, parca n-ar fi dormit de-o saptamana. Ramase asa, cu ochii inchisi, gandindu-se mereu la Sulea, la avansare, la vizitiu, la nevasta, la aprozi...
De jur imprejur stapanea tacerea aceea care se lafaieste prin toate coridoarele birourilor, o tacere intrerupta cand si cand de tusete, de pasi repezi, de rasete inabusite, de cate-un tipat al superiorilor, dar care, dupa ce te obisnuiesti cu dansa, pare grea ca plumbul. si, incetul cu incetul, gandurile lui Filibas iar se limpezira. Acuma iar nu mai avea indoieli ca n-o sa-l avanseze. I se parea ca vede pe Sulea venind, si strangandu-i mana, si spuindu-i ca o sa aiba grija de dansul. si, gandinduse, sufla greu, ca si cand ar fi avut o piatra pe piept. Era iar fericit si vesel...
- Dormi, porcule? ii vui deodata in urechi un glas ragusit.
Nu ti-e rusine?... Aide, cara-te d-aci!
Filibas tresari fript, se sterse repede la ochi si balbai, dandu- se inapoi:
- Nu dormeam, domnule sef, traiti... Nu dormeam... Ma gandeam...
- Mai ai obraz sa si minti?... Ei las' ca te invat eu...
Sulea se pusese la pocher cu directorul si pierduse toti banii. Ochii ii erau rositi de nesomn, fata botita. Arunca o privire incruntata spre aprod, apoi se intoarse repede si intra in birou, in vreme ce Filibas murmura tot mai domol si mai jalnic:
- Ma gandeam la necazuri, traiti, ma gandeam la necazuri... Cateva usi se deschisera in pripa si intr-insele aparura capete curioase. Aprozii se uitara la dansul batjocoritor si ochii lor parca ziceau: "Ei, vezi, dobitocule?" Filibas statea incremenit.
Buzele-i tremurau, iar in gand se intreba: "Ce-i asta?... Ce-i asta?..." I se parea c-a visat si incepu iar a se freca la ochi. Dar apoi se hotari sa-si faca ceva de lucru in birou si sa vaza daca intradeva r Sulea fusese acela care l-a huiduit. Se strecura incetinel ca o umbra si se duse ata la sticla cu apa. Cu coada ochiului insa se uita spre birou. Vazu pe Sulea scotocind furios printre hartii si-l auzi mormaind:
- Pretutindeni praf si murdarie... Nemaipomenit...
Filibas lua sticla. Mainile ii tremurau. Porni in varful degetelor spre usa si, mergand, parca vedea mereu fata vesela de ieri a sefului si in mana dreapta parca simtea atingerea dulce si moale a degetelor lui. Cand puse mana pe clanta, il zari Sulea si-l opri:
- Filibas!... Ia vino-ncoace!...
Aprodul se intoarse si se apropie de masa.
- Ce-i asta? zise seful cu glas foarte linistit, aratand cu o mana praful de pe masa, iar cu cealalta potrivindu-si monoclul.
Filibas tacu. Se uita lung la masa, in ochii sefului, apoi la mana lui cea dreapta. Vazu ca mana e subtire, ca pielea e alba, numai la incheieturile degetelor e rosa si ca e brazdata cu vine groase, albastre-spalacite. Dar de altfel e mana ca si a lui si ca si a altor oameni. ii era frica sa nu scape sticla si o stranse cu toate degetele.
- si crezi tu ca o sa mai rabd eu murdaria asta si pe viitor? urma Sulea cu acelasi glas linistit. Crezi tu ca biroul meu e grajd in care nu se curata decat o data pe saptamana? Ei, nu, dragul meu! Eu n-am nevoie de trantori. Nu, hotarat. A ajuns cutitul la os. Acu s-a ispravit si cu rabdarea mea... Fii bun, deci, si-ti strange catrafusele si te carabaneste de p-aci, da? Eu numai vreau sa te vaz de azi inainte! Din partea mea, n-ai decat sa te faci bancher sau ce-ti place, dar cu mine sa nu mai dai ochii... Asa. Vasazica, ne-am inteles?... Sa-ti strangi catrafusele!...
Filibas vru sa se roage frumos de iertare, dar nu putu zice decat: "Am sapte copii, domnule sef, traiti..." si Sulea deodata incepu sa tipe ca un nebun:
- Ei, si ce-mi pasa mie daca ai? Eu sunt de vina ca ai copii?...
si daca ai, de ce esti trantor? De ce sforaiesti si dormi in loc sa lucrezi? Aci nu se doarme, miselule, aci se munceste!... Afara, ticalosule, afara!
il lua de spate si-l duse pana la usa. Filibas iesi si inchise usa cu bagare de seama, ca sa nu faca zgomot.
Inima i se zbatea in piept ca o pasare ranita. ii veni in minte nevasta, care o sa planga, vizitiul, care o sa rada de dansul. si deodata i se paru ca a cazut de undeva, dintr-o inaltime mare, si cade, cade mereu fara sa se poata agata de ceva, fara sa ajunga odata la pamant. Se razema de pervazul usii si ochii i se umplura de lacrimi...
Ocrotitorul - Partea 1
Ocrotitorul - Partea 2
Ocrotitorul - Partea 3
Ocrotitorul - Partea 4
Aceasta pagina a fost accesata de 1630 ori.
