Cumpana dreptatii - Partea 1
de Liviu Rebreanu
1.
- Gaz!... Hai gaz!... Am sosit cu gaz! mormai sulam intrand, cu cobilita pe umar, in curtea avocatului Milita Dogaru.
Portita de fier se inchise singura in urma lui. Duzii batrani, strajerii portii, isi intindeau umbrele pe prundisul curat, care scartaia umed subt bocancii scorojiti. in mijlocul curtii, casa veche, varuita de curand si cu coperisul de tinichea noua, se scalda inca somnoroasa in bataia Soarelui de dimineata, sclipind si scanteind raze albe in toate geamurile... sulam ocoli cu bagare de seama treptele de piatra si se indrepta spre fund, pana la usa bucatariei, unde, lasandu-si jos bidoanele pline si asezandu-le binisor, ca sa nu se rastoarne, repeta mai dulce si traganat:
- Gaz... gaaz... gaz...
Peste cateva clipe ii raspunse din bucatarie un glas jovial:
- Bine ca venisi, jupane... prea bine... Stai nitel... numai cinci minute...
- Stau... iaca stau, murmura sulam cu o resemnare fireasca, ridicand ochii spre casa avocatului si privind-o ca si cum s-ar fi intrebat cat o fi costat reparatia, si mai ales coperisul cel nou.
Astepta asa vreun sfert de ceas. Era om trecut de sasezeci de ani, desirat si putin adus de spinare, cu hainele imbacsite de pete si miros de gaz... De subt palaria soioasa i se zbarlea parul lung, amestecandu-se cu barba latoasa cafenie, in care firele argintii se puteau numara pe degete. Ochii negri, mici, imprejmuiti cu mii de zbarcituri, se ascundeau in fata paroasa ca doua margele de sticla...
Bucatareasa se ivi in sfarsit in prag, voioasa, suflecata, roscovana si zambitoare, raspandind in racoarea curtii o unda de ceapa tocata si de aburi... sulam o cantari putin din ochi si, inainte de-a apuca ea sa deschida gura, ii zise banuitor:
- Ai spus ca azi imi platiti?...
- Am spus, jupane, facu bucatareasa, pierzandu-si brusc zambetul, vezi bine c-am spus, dar acum boierul nostru doarme, si n-avem voie sa-l sculam pentru nimica-n lume... Eu si aseara i-am spus ca iar o sa vii azi dupa bani si ca ni s-a ispravit gazul... Cine sa se inteleaga cu dumnealui? Zice sa-ti spun sa mai astepti, ca saptamana viitoare o sa-ti plateasca tot...
- Ce saptamana viitoare?... Ce sa astepti? se mira sulam. Ce?... Asta-i vorba?... Apoi eu nu mai vreau saptamana viitoare, auzi?... Mie-mi trebuie gologani, ca eu n-am capital sa astept iar saptamana viitoare!... De trei saptamani, mereu saptamana viitoare...
- Lasa, jupane, ca doar n-o sa insele boierul pe unul ca dumneata, ce Dumnezeu! il intrerupse bucatareasa cu o mandrie aproape dispretuitoare.
Glasul si fata femeiei umplura deodata de manie pe sulam, care incepu sa racneasca, scos din fire si balabanind cu amandoua mainele, ca si cum ar fi vrut sa se fereasca de un vrajmas:
-Apoi atunci de ce umbla sa ma insele?...
N-are de unde sa-mi plateasca?... De ce nu vrea sa-mi plateasca?... Ca eu acuma nu vreau sa mai astept, auzi? Nu vreau si nu vreau!... Mie sa-mi dai banii, ca eu n-am furat gazul! Eu am platit de la mine trei vedre de gaz si vi l-am dat pe datorie... Eu nu pot, nu pot... nu pot...
Se facu vanat la fata strigand, barba creata ii juca infrigurata, iar ochii i se umflara, stand parca sa sara din orbite.
- Vai de mine, jupane, se cruci bucatareasa cu obrajii lucitori. Ce-i cu dumneata?... Cu mine ti-ai gasit sa te sfadesti?... Boierului sa-i spui ce spui, ca dumnealui e stapanul!
- Eu pot sa-i spui orisicui... Mie nu mi-e rusine pe banii mei, ca eu muncesc de-mi zdrobesc oasele... eu... eu...
Se opri brusc si ramase cu ochii in ochii femeiei, care statea in usa bucatariei. Uimirea ei ii stinse furia ca un pahar de apa peste un chibrit aprins fara rost. Mai bolborosi de cateva ori „eu... eu”... din ce in ce mai incurcat si mai domol, apoi barba i se mototoli pe piept, acoperindu-i gulerul sclipitor de murdarie.
Casa avocatului era intr-o strada tacuta. Zgomotul oraselului tremura bland, inabusit in vazduh, cu sfiala unui zumzet de stup harnic. in curte insa stapanea numai duduitul focului din bucatarie si haraitul oalelor de pe vatra...
sulam, intre tinichelele cu gaz, parea un par mancat de carii, gata sa se pravaleasca la o suflare de vant. Respira greu. Buzele ii ticaiau. Mainile, lasate moarte in jos, i se zvarcoleau nervos in rastimpuri.
- Acu eu ce sa fac? sopti intr-un tarziu, umil, rugator. Ca mie-mi trebuie bani, ca eu trebuie sa platesc, ca pe mine nu ma asteapta, ca eu...
incepu sa se legene pe picioare ca la rugaciune si inalta privirile spre cerul alburiu... in creieri i se valmaseau vertiginos ganduri si amintiri, toate deopotriva de atatatoare. Milita Dogaru cauta sa-l insele, asta-i sigur, si de-aceea il tot amana cu plata de pe o saptamana pe alta... Milita Dogaru, avocat bogat, nu i-ar putea arunca lui cativa poli daca ar vrea sa plateasca?... Adica s-a apucat el, la batranete, de negot cu gaz, ca sa-l traga pe sfoara tocmai un om care se joaca cu banii? El a muncit din greu o viata intreaga, si a suferit, si s-a trudit de si-a crescut copiii: doi feciori insurati si cu pravalii, unul la Craiova, altul la Bucuresti; trei fete maritate si inzestrate... Munceste bucuros si azi, cutreiera ulitele oraselului cu cobilita in spinare si se hartuieste cu platnicii rai, fiindca nu-l rabda inima sa stea degeaba, dar de ce sa-l insele Milita Dogaru?
Cu cat se gandea mai mult ca vrea sa-l insele, cu atat mania neputincioasa i se infigea mai tare in suflet. Se uita iar in ochii bucataresei, lung, parc-ar fi vrut sa-i scruteze adancurile creierilor, apoi o intreba cu imputare si plangator:
- De ce umblati voi sa ma inselati pe mine?
Femeia rase deodata, ca si cand ar fi auzit o gluma, se batu cu palma peste gura si raspunse:
- Ia fugi, jupane, ca ma faci sa si rad cu prostiile astea!
sulam clatina din cap, mai necrezator, si intreba mohorat:
- De ce nu platiti, de ce nu...
- Acu lasa, nu ma tine de vorba, ca-mi dau oalele-n foc, jupane, il intrerupse bucatareasa, nerabdatoare. Masoara mai bine cinci chile de gaz, si lasa, ca-ti plateste conasul... Hai, repejor!
Atunci sulam, scos din minti, prinse iar a racni:
- Ce?... Ce?... Sa-ti mai dau gaz tot pe datorie? Ca sa ma inselati mai bine?... Eu nu dau nimic, auzi tu? Nu dau si nu dau, auzi? Dar sa-mi platiti, uite-acu, toata datoria, toata... toti banii mei... toti...
- Taci, jupane, nu tipa, ca scoli din somn pe boieri si te aud vecinii! zise femeia, incercand sa-l potoleasca.
Dar sulam nu mai vedea, nu mai auzea, ci urla intr-una, ragusit, amenintand cu pumnii casa avocatului:
- Mie nu-mi pasa de vecini si de nimeni pe banii mei si pe munca mea!... Eu nu insel pe nimeni, dar voi sunteti inselatori si hoti, ca umblati sa furati pe un om sarac!... Hoti sunteti, sa stii tu, hoti, hoti!...
- Ce-i aici? rasuna deodata, dinspre scara de piatra, glasul avocatului.
Milita Dogaru, in halat, cu boneta de noapte in cap, se apropie furtunos, cu mustatile carunte, ciufulite, cu somnul in ochi, repetand:
- Ce s-a intamplat aici?... De ce zbieri, jidane?
sulam ii iesi inainte cativa pasi, sfidator, strigand:
- Io-s jidan, dar dumneata vrei sa ma inseli!... Sa-mi platesti gazul, sa-mi platesti...
Avocatul avu o fulgerare de sovaire in fata indraznelii neasteptate, dar in clipa urmatoare isi inclesta stanga in barba lui sulam, si cu dreapta incepu sa-i care la pumni peste cap, mormaind infundat:
- indraznesti, tartane?... indraznesti?... indraznesti?...
Furia gazarului pieri ca prin farmec dupa prima lovitura.
- Ce... ce... ma bati, coane Milita? balbai dansul, dandu-se inapoi si incercand sa-si scape barba din mana avocatului.
- indraznesti.?.. indraznesti? repeta Dogaru, izbindu-l tot mai cu sete si gafaind din ce in ce mai greu.
Subt ploaia de lovituri, sulam cazu gramada intre bidoanele cu gaz. Pe nas porni a-i curge un fir de sange negricios, manjindu-i mustatile si prelungindu-i-se pe barba. ii bubuia capul si i se parea ca a inceput sa se invarteasca si curtea nebuneste. Buzele lui insa bolboroseau mereu:
- Ce... ce... pe banii mei... coane Milita...
Vazandu-l jos, avocatul se potoli, isi indrepta halatul botit si striga obosit:
- Aide, piei din ochii mei, tartane, ca-ti zdrobesc capatana!... Nerusinatule si ticalosule!
Bucatareasa, care incremenise in usa de spaima, acuma ajuta lui sulam sa se ridice de jos, ii dadu palaria si-i zise cu mila:
- Du-te, jupane, du-te cu Dumnezeu...
- Plec, iaca plec, murmura ovreiul uluit, strangandu-si masurile imprastiate. Plec... Io... pe banii mei... la bataie...
isi lua cobilita pe umar si se indrepta spre poarta, in vreme ce avocatul intra in casa, bufnind racorit:
- Fire-ai al dracului de jidan, fara rusine...
La poarta, sulam isi sterse nasul, isi aduse aminte ca a cazut peste bidoanele pline si se gandi: „Bine ca nu s-a varsat gazul”...
in ulita se opri, se uita inapoi si bolborosi mirat:
- De ce sa ma bata pe banii mei?... Ce i-am facut eu sa ma bata din senin?...
Bucatareasa statea in acelasi loc, tinandu-se cu mana de falca, parca ar fi asteptat o urmare...
Cumpana dreptatii - Partea 1
Cumpana dreptatii - Partea 2
Cumpana dreptatii - Partea 3
Cumpana dreptatii - Partea 4
Aceasta pagina a fost accesata de 5347 ori.
