Bibi
de Liviu Rebreanu
Era un zgomot ciudat, fasait de pasi, soapte de glasuri straine, intretaiate de cate o izbucnire nerabdatoare, apoi tacere, apoi plansete inabusite.
Bibi se trezi suparat si-si freca ochii somnorosi cu mainile-i grasune. O suvita razvratita ii atarna tocmai pe nas, il gadila si-l necajea. De aceea se porni pe scanceala. Dar se opri curand, foarte mirat ca nu vine nimeni sa-l mulcomeasca. Se ridica in patuceanul imprejmuit cu grilaj de lemn, sa se uite prin odaie. Nu era nimeni. Nici macar guvernanta, uscata ca o scandura si cu un neg pe nas, pe care n-o putea suferi, incepu iar sa maraie, dar iar inceta singur plictisit. N-avea chef de plans cu temei, altminteri s-ar fi pornit pe niste tipete de ar fi sculat toata casa in picioare, ca altadata. Era posomorit, parca i-ar fi dat sa bea ceai de siminichie cu sare amara.
"M-a inselat "scandura", se gandi Bibi cu necaz vazand patul guvernantei neatins. M-a mintit aseara ca se culca si ea, si cand colo... Am s-o spun maicutii!"...
si numaidecat incepu sa cheme cu glas miorlait:
- Maicuta!... Maicutaaa!...
Strigand, vazu pe scaunul de langa pat niste haine negre, asezate frumos. "Sunt noi", isi zise dansul, caci pe celelalte le murdarise alaltaieri, cand a cazut, jucandu-se de-a lunecusul, intr-un baligar. Tocmai atunci auzi de-afara si vocea taticului:
- Mi se pare ca s-a desteptat copilul!... Ia vezi d-ta, mama...
Bibi se bucura ca a venit mama-mare, fiindca totdeauna ii aducea cate ceva. Bunica isi vari cu bagare de seama capul pe usa.
- Te-am prins, te-am prins! tipa Bibi, crezand ca mama-mare se joaca de-a ascunselea.
Bunica insa era alba ca varul la fata. Numai gropile ochilor ii erau rosii si arse. Veni la patul lui Bibi, il privi muta, il lua in brate si-l saruta pe par si pe obraji. Bibi simti ca l-a muiat de lacrami si, cuprinzand-o de gat, ii zise:
- De ce plangi, mama mare?... Te-a certat maicuta?
Batrana hohotea de plans si-l saruta cu foc, iar copilul se gandea foarte grav de ce s-o fi ciorovaind mereu maicuta cu mama-mare. si deoarece bunica plangea din ce in ce mai avan, incepu sa planga si el cu tot dinadinsul. Astfel ii gasi taticul, care-l ostoi cu glas inecat:
- Fii cuminte, Bibi... Nu trebuie sa plangi, intelegi... Dumnezeu nu vrea sa plangi...
Bibi se potoli, iar taticul, plecand, sopti bunicai:
- Ce copil simtitor!... A ramas si el singur...
in vreme ce mama-mare il spala si-l imbraca, Bibi se gandea intr-una: "Ce-o fi vrand sa-mi ascunda, ce s-o fi intamplat?" si apoi intreba deodata:
- Mama-mare, a murit maicuta?
Bunica incremeni o clipa, pe urma il stranse in brate cu ochii scaldati in lacrami, fara sa poata rosti un cuvant.
"Ori a murit, ori mi-a facut un fratior", isi zise copilul putin dumerit. De vreo saptamana maicuta statea mereu in pat, doctorul cu barba venea in fiecare zi, iar taticul spunea ca nu e voie sa intre la maicuta, ca e bolnava rau si sa fie cuminte, sa se joace frumos. Bibi repede s-a laudat la copiii bacanului de peste drum ca maicuta lui e bolnava, dar Puiu i-a spus ca daca nu-l lasa s-o vaza, atunci desigur ii face un fratior. Puiu era mai mare si stia bine, caci mama lui mereu ii facea fratiori si surioare...
Dupa ce l-a gatit frumos, bunica l-a invatat sa stea linistit, ca ea trebuie sa vaza de casa, deoarece guvernanta e prin oras dupa cumparaturi. si l-a lasat singur.
Bibi s-a repezit indata la fereastra. Daca-i doliu la poarta e sigur ca a murit maicuta. Vazu niste oameni maniosi cari bocaneau cu ciocanele si intindeau cearceafuri negre. in mijlocul curtii erau cateva sfesnice mari de argint, fara luminari.
"A murit maicuta", isi zise Bibi, tremurand usor de mandrie ca toti copiii din mahala o sa-l invidieze.
Maicuta ii spusese lui odata ca pe morti ii pune in groapa si-i acopere cu pamant. Dar Bibi nu credea. Maicuta, de altfel, numai minciuni ii spune, ca sa-l sperie sa fie cuminte. Mereu zice ca-l vinde la tigani, cand plange, si tot nu l-a dat, macar ca de cate ori n-au fost tigani prin curte si l-ar fi putut vinde!... Asa-i maicuta, toata ziua cu gura pe dansul: "Ia seama, Bibi, sa nu cazi; sa nu iesi din curte, Bibi, ca te calca vreo trasura; stai frumos la masa, Bibi; nu te scobi in nas, Bibi!"
Statu multa vreme la geam, cu degetul in gura. Vedea mereu intrand si iesind o droaie de straini, in sfarsit, pleca grabit si taticul. Pe Bibi il cuprinse acum o dorinta mare de-a fi mai aproape de oamenii cu ciocanele si cu sfesnicele. Maicuta nu mai are sa-l certe, ca-i moarta, iar de mama-mare nu i-e frica. Deschise usa incetisor, trecu prin sufragerie, unde nu era nimeni, si se strecura prin antreu, printre o multime. De lume necunoscuta, care nici nu-l lua in seama...
Admiratia pentru lucratori ii scazu insa curand, cand peste drum, pe trotuar, zari pe copiii bacanului, care se uitau cu jind la poarta cernita. in cateva clipe Bibi ii aduse in curte, le povesti ca maicuta a murit, le arata sfesnicele, si copiii inghiteau in sec de emotie. Apoi se invoira cu totii sa se joace de-a mortul. Bibi se intinse pe jos, iar ceilalti il bocira cu insufletire. Pe urma trecu Puiu la rand sa faca pe mortul si ceilalti il inhatara de picioare sa-l tarasca spre fundul curtii, unde era cimitirul. Bibi, reprezentand muzica militara, pasea in fruntea lor cu mainile palnie la gura si urla din rasputeri un mars funebru improvizat... Cortegiul insa n-apuca sa ajunga la cimitir, caci intre timp sosi din oras guvernanta, care, scandalizata, goni copiii, iar pe Bibi il ocari ca si-a murdarit hainele noi si-l porni binisor in casa...
Pana dupa amiazi Bibi a stat inchis in odaie, mangaindu-se cu calul de lemn, caruia ii rupsese deunazi coada si caruia acum i-a scos ochii, ca sa vaza daca nu curge sange.
Dupa masa veni guvernanta si-l duse la maicuta.
Odaia maicutii era parca mai frumoasa. Se scosese toata mobila, si-n mijloc erau niste trepte, si pe trepte un pat ciudat, si in patul acesta era maicuta, galbena, imbracata intr-o rochie alba de dantele, cu ochii inchisi, cu mainile incrucisate pe piept, invalita cu o panza subtire si alba ca hartia, care atarna pana jos. si in sfesnicele mari ardeau luminari groase. si pe trepte flori multe risipite si coroane cu panglici in toate culorile. si un miros bun si un fum albastriu care-l zgarna in gat...
Guvernanta il sui pe trepte si-i sopti sa stea in genunchi, iar Bibi se uita sa vaza daca maicuta se misca, aducandu-si aminte ca Puiu, cand facuse pe mortul, mereu daduse din picioare.
in odaie erau multi straini si multe cucoane cu batistele in mana. Toti priveau posomoriti pe maicuta si vorbeau, dar asa de incet, ca nu se auzea decat un mormait prelung. Cucoanele isi suflau mereu nasul, unele plangeau domol, iar altele se stergeau la ochi ca sa-i teseasca si sa para ca plang...
A doua zi toata lumea paru zapacita si nimeni nu s-a mai sinchisit mult de dansul. Astfel, apoi a putut sa adune in tihna toti copiii de pe ulita, sa discute si sa vaza cu de-amanuntul dricul, caii impopotonati si pe oamenii cei maniosi de ieri, care acuma erau imbracati in haine cu fireturi, palarii caraghioase si manusi albe.
Mama-mare l-a luat si pe el la cimitir intr-o trasura cu cosul ridicat. ii parea foarte rau ca-i cosul ridicat si nu-l pot vedea copiii, dar mai ales ca n-a fost muzica militara si soldati.
Bibi s-a mirat insa mult cand a bagat de seama ca se intorc de la cimitir fara maicuta. Asta n-o mai intelegea. Adica maicuta ramane cu adevarat in groapa? Dar atunci el cum ramane? Cine-a mai vazut copil fara maicuta? Ca sa lamureasca chestia aceasta, intreba brusc pe mama-mare:
- Maicuta cand vine acasa de la cimitir?
Bunica iar planse cu hohot si-l umplu de lacrami si de sarutari.
- Nu mai vine maicuta, mititelul mamii... Tu nu mai ai maicuta...
Bibi se posomori... Asta nu se poate! si incepu sa boceasca...
- Vreau sa ma duc la maicuta...
Cateva zile Bibi a fost foarte stanjenit. Pe urma s-a impacat. De unde inainte copiii bacanului nu puteau veni la dansul decat pe furis si nici el nu se putea duce pe la ei, acuma toata ziua erau impreuna. Taticu ii dadea voie. Numai guvernanta se facuse mai rea, il bruftuluia si-l ameninta c-o sa-i rupa urechile.
Bibi se mai gandea uneori la maicuta, mai ales seara si cand ploua. si atunci plangea... Guvernanta il zgaltaia si-l intreba ce-i lipseste, dar el nu voia sa-i spuna ca i-e dor de maicuta. Dimineata insa ii parea bine ca nu-i maicuta, fiindca nu-l mai spala nimeni cu sapun, sa-l usture ochii.
Cu taticul o ducea acum foarte bine. ii fagaduia mereu ca are sa-i cumpere fel de fel de jucarii si bunatati, nu-l certa niciodata, iar seara se jucau si faceau impreuna cate si mai cate nebunii.
intr-o zi apoi taticul il lua pe genunchi si-l intreba:
- Ce zici, Bibi, sa-ti cumpar o maicuta noua?
Copilul se gandi putin si raspunse:
- Vreau, dar sa-mi cumperi si ghete si un cal adevarat...
Pe urma taticul veni cu o doamna cu rochia rosie si cu ochelari pe nas si-i zise:
- Uite, Bibi, asta va fi de-acuma maicuta ta!
Bibi o privi bosumflat. Nu-i placea, desi doamna ii zambea foarte dulce si dadea mereu sa-l mangaie pe par.
- Vrei, micutule, sa fiu eu maicuta ta?
Bibi raspunse scurt si morocanos:
- Nu.
Taticul a ras, iar doamna cu ochelari a zambit acru 5 si a zis:
- Are sa se obisnuiasca cu mine si are sa ma iubeasca, sunt sigura... Nu-ti inchipui cat imi sunt de dragi copiii!...
Peste catva timp, apoi, Bibi a vazut ca doamna io cu ochelari a venit si s-a asezat de-a binelea in casa. La masa sedea in locul maicutii, dormea in patul maicutii si-i spunea intr-una ca ea e maicuta. Bibi o ura ca si pe guvernanta, dar taticul o iubea, mereu o mangaia, ii zicea "Mico" si o pupa pana-i cadeau ochelarii. "Prost mai e taticul!" isi zicea Bibi, neputand intelege cum poate sa-i fie draga o cucoana cu ochelari.
incetul cu incetul, insa, Bibi s-a obisnuit si cu doamna aceasta, cum se obisnuise si cu guvernanta, il mai ocara ea uneori, dar il lasa in voie sa alerge, sa se joace de dimineata pana seara. Guvernantei ii dadu drumul, ceea ce pe Bibi l-a bucurat, fiindca "scandura" tot il mai necajea si-l certa din cand in cand.
S-a intamplat, insa, ca o data Bibi a sosit acasa de la copii mai tarziu. Taticul venise de la biurou si-l cautase si se infuriase ca copilul s-a facut o haimana. L-a dojenit aspru, si Bibi tremura ca varga ca o sa manance si bataie. si tocmai atunci a sarit si doamna cu ochelari cu gura:
- E un copil foarte rau crescut... Toata ziulica nu-l poti strange de pe uliti... Eu degeaba il invat, ca nu ma asculta...
- Nu ti-e rusine, Bibi, sa nu asculti pe maicuta noastra? a zis taticul indignat. Te rog, Mico, sa-l pedepsesti cand nu te-o mai asculta! Sa fii foarte severa cu dansul, te rog!...
si din seara aceea Bibi o duse rau de tot. Doamna nu-i mai dadea voie sa iasa din curte, iar cand iesea fara voie, il huiduia si-l tragea de urechi. si-a facut o nuielusa, cu care-l pleznea de cate ori se intampla sa greseasca. si nuielusa ustura strasnic. Bibi maraia si se gandea sa-i spuna taticului cum il bate doamna cu ochelari. Dar ii era frica sa nu-l bata pe urma si mai rau, caci in fata taticului il alinta si-i vorbea bland: puiule si micule si dragutule... Mangaierile acestea parca il dureau pe Bibi mai mult decat nuielusa...
Uneori doamna cu ochelari totusi dadea voie copiilor de peste drum sa mai vie sa se joace. Bibi nu mai avea chef de jocuri ca odinioara. Se facuse posac si trist. O singura data a putut-o tuli si el la copiii bacanului. si bacanita, vazandu-l abatut, l-a intrebat:
- Care maicuta-i mai buna, Bibi, cea moarta, ori asta?
si Bibi a raspuns ingandurat, posomorit:
- Cea moarta era buna, dar era cam mincinoasa, ca mereu zicea c-o sa ma bata si tot nu m-a batut niciodata. Asta insa cum zice, cum da...
Bibi
Aceasta pagina a fost accesata de 3287 ori.
