A murit o femeie ...
de Liviu Rebreanu
Doamna Zapa urca scara, ca si cand ar fi urmarit-o un dusman de moarte. Strangea dintii si respira greu, infricosata sa n-o copleseasca plansul. Teama aceasta i-a iutit pasii toata vremea, din strada Zefirului pana aici, de cand i-a zvarlit Burcus vorba aceea grozava...
Statea la etajul al cincilea, intr-o odaita de mansarda, pe un coridor lung, ingust si jos, cu usi multe in dreapta si-n stanga, numerotate ca la hoteluri. Peretii camerelor erau subtiri si camerele toate la fel, asemenea unor cutii cu chibrituri.
Cand ajunse in capul scarii, doamna Zapa isi mai inceteni alergarea si-si cuprinse inima cu amandoua mainile, parc-ar fi vrut s-o smulga din piept, sa-i opreasca bataile dureroase... Trecu pe langa usile albe, ca printre doua sire de oameni tepeni, cu priviri reci si nemiloase. Nu-si auzea pasii macar, caci coridorul rasuna de galagia vesela din odaile mobilate. Primavara se suise pana-n mansarde, dezmortind toate sufletele si semanand pretutindeni o dragoste noua de viata, mai vie si mai puternica.
Intra in odaita ei, incuie usa pe dinlauntru, isi rupse valul de pe obraji si, rezemandu-se de coltul mesei, izbucni deodata intr-un hohot de plans. Lacramile ii curgeau pe toata fata, se amestecau cu pudra si sulimanul, ii picurau pe rochia galbuie, insemnand pete umede. Pieptul i se zvarcolea si, fara sa-si dea seama, buzele-i, muscate in sfortarea de a-si stapani durerea, balbaiau intr-una, cu acelasi glas intretaiat si gafait:
- Mizerabilul!... Mizerabilul!... Mizerabilul!...
Nu mai simtea decat o placere mare ca, in sfarsit, poate sa planga.
incetul cu incetul, insa, lacramile se oprira singure. Doamna Zapa ramase cu ochii tinta la cuierul incarcat de rochii vechi. Tresari si-si aduse aminte deodata, ca si cand s-ar fi trezit dintr-un vis.
"Trebuie sa mor, isi zise apoi linistita, uitandu-se imprejur, parca mirata ca se gaseste acasa. Acuma trebuie sa mor... sa mor... sa mor"...
Se aseza bolborosind in fata oglinzii, isi sterse lacramile si incepu sa-si dreaga fata, ca sa acopere urmele plansului. Se sulemenea cu multa bagare de seama, parca s-ar fi gatit pentru o petrecere mare.
in fata oglinzii, privindu-se, i se parea ca vede o straina. intr-un ceas a imbatranit cat in zece ani. Ceasul care i-a zdrobit nadejdile si fericirea. Acuma simtea foarte lamurit ca viata ei s-a prabusit ca o cladire fara temelie. Se uita in urma ei si se minuna ce gramada trista de amar si suferinta a indurat in treizeci si cinci de ani...
Nici chiar ea nu mai stia bine cum s-a pripasit prin tara. Era italianca, frantuzoaica, nemtoaica, dupa trebuinta, fiindca vorbea deopotriva de slab toate limbile. A fost vanzatoare in cateva pravalii, croitoreasa cativa ani, dama de companie un rastimp si pe urma frantuzoaica la copii... A avut vesnic o incredere patimasa intr-o fericire care trebuie sa vie, fiindca e a ei. Cand a aruncat-o intamplarea in casa inginerului Burcus, s-a cutremurat, simtind ca acuma a sosit fericirea. Inginerul era vaduv si avea doua fetite. L-a indragit de cum l-a zarit... A trait ca-n rai un an incheiat, pana cand a venit mama lui Burcus si l-a pus s-o dea afara. A plecat insa din casa fericirei fara sa carteasca: Burcus ii fagaduise ca o va iubi pana la moarte. A asezat-o in odaita aceasta, i-a purtat de grije... Era mandra de iubirea ei si se bucura ca nu va mai fi frantuzoaica niciodata. stia toata casa ca e prietena inginerului si in fiecare zi se sfatuia cu servitoarea mansardei, ii povestea despre dragul inimei ei, isi slavea fericirea...
Pe urma, intr-o buna zi, a aflat ca Burcus a dat afara si pe guvernanta care a venit sa-i ia locul. Vestea aceasta i s-a infipt in inima ca un ghimpe otravit. Iar cand Burcus nu s-a mai aratat o saptamana, doamna Zapa nu s-a mai putut stapani. S-a dus, l-a pandit, l-a urmarit si l-a vazut intrand intr-o casa mare, cu mansarde de inchiriat. L-a asteptat in poarta trei ceasuri. Nevasta portarului i-a spus ca Burcus vine mereu pe-aici la o domnisoara nostima, care se zice c-ar fi fost pana mai deunazi guvernanta fetitelor inginerului... Iesind, Burcus a vazut-o in poarta, a inteles, s-a zapacit putin; apoi repede de tot i-a taiat-o:
- Ai inceput sa-mi faci scene, ai?... Eu nu vreu scandaluri... Nul... Daca-ti place!... Scurt!... M-am saturat... si, la urma urmelor, de ce te cramponezi? Doar n-o sa te tii de capul meu toata viata?!
Doamna Zapa a fugit ca si cand i-ar fi turnat o galeata de apa rece in cap. La fiecare pas i se parea ca ar calca intr-o prapastie cumplita si se mira cum nu se rostogoleste intr-insa... Pe strazi forfoteau mii de oameni cu fetele vesele, parca soarele primaverii ar fi secat din lume toate suferintele.
in creierii ei era un valmasag straniu de planuri, de crampeie fulgeratoare, de dorinti nelamurite, care de-abia cand urca scara spre odaita ei se potrivira intr-un gand hotarat.
"Acuma se apropie sfarsitul", si-a zis atunci, fara sa indrazneasca totusi a-si inchipui sfarsitul.
Hotararea insasi a venit ca o impartasanie si i-a cuprins deodata tot sufletul, sau ca un zid nemarginit care s-ar fi lasat in fata ei inchizandu-i toate portile lumii. in clipa aceea apoi si-a recapatat linistea intreaga, alinatoare si ademenitoare.
Se uita in oglinda lung, ca si cand si-ar fi luat ramas bun de la sine insasi. Dresurile ascundeau acuma 20 brazdele lacramilor. Doar bulbii ochilor mai erau aprinsi putin de vapaia plansului.
- Repede, repede! murmura dansa.
Deschise usa si iesi in coridor.
- Profira! striga doamna Zapa prelung. Profira?
Glasul ei se izbea aspru de peretii gangului, ca o chemare de ajutor, incat se spaimanta singura auzindu-l.
Dintr-o odaie de alaturi izbucni o voce caraghioasa, ca un ecou batjocoritor:
- Profira!
Pe urma un hohot de ras gros, plin si multumit..
Doamna Zapa auzi, tresari usor. Era glasul unui student care citea toata ziua, intrerupandu-se doar cand avea asemenea prilejuri de glume zgomotoase, gustate de toti chiriasii. Acuma insa doamna Zapa se infricosa si striga iar, mai tare:
- Profira!
- Vin, vin! mormai din fundul coridorului glasul servitoarei, ursuz.
Doamna Zapa o chema in camera ei si-i zise prieteneste si rugatoare:
- As vrea sa-mi calc la repezeala toate rochiile, Profirito draga, ca poate zilele astea am sa ma mut de-aici... Fii tu buna si-mi ada fierul de calcat si niste carbuni!... Te cinstesc, numai sa-mi aduci repede, fetito scumpa!
Servitoarea se imblanzi putin.
- Da’ de ce vrei sa te muti, conita?... Nu cumva te-oi fi certat cu boierul?
Doamna Zapa de-abia-si putu stapani o cutremurare. Raspunse insa zambind, fara sovaire:
- Cum sa ne certam, proasto? Se poate sa te gandesti la d-astea?... Nu, draguta, nu, nici vorba! Chiar are sa vie domnul azi pe-aici, mai spre seara nitel... Vreau sa-mi iau o locuinta mai buna, mai linistita. Aici prea e multa galagie, ziua-noaptea...
- Adevarat, ca parca-i iadul, nu altceva! facu Profira.
- Ei, imi aduci, fetito, ce te rog? relua doamna Zapa, ingrijorata mereu sa nu trezeasca vreo banuiala.
- Fierul ti-l aduc, dar vezi ca n-avem de loc carbuni, conita.
- iti dau eu sa-mi cumperi mai multi, sa fie din belsug!... Ce o sa-mi ramaie, ti-i daruiesc tie... Hai, du-te repede!
ii puse bani in palma si o impinse usor afara. Asculta cum se departeaza pasii in coridor si apoi rasufla, parca i s-ar fi luat o povara de pe inima. Se aseza pe pat, linistita, cu o seninatate palida pe fata.
in odaia ei tacerea era atat de deasa, s-o tai cu cutitul. Pe fereastra piezisa privea o pata de soare nemiscata, galbena. Numai asteptarea plutea alene in aer, apasatoare si nabusitoare...
- Uite, conita, si fierul si carbunii, zise servitoarea navalind intr-un tarziu in casa. ti-as ajuta eu, dar mi-a venit pompierul, manca-l-ar maica... Sarut mana si spor mare la treaba!
Doamna Zapa ramase iar singura si tacerea o impresura iarasi, mai apriga, ca un vrajmas cutropitor.
- Trebuie, trebuie! sopti ea ridicandu-se brusc is in picioare, ca si cand s-ar fi smuls din puterea unui farmec greu.
Potrivi carbunii cu bagare de seama in masina, pe soba de fier, nepasatoare, rezemata de acelasi colt al mesei, uitandu-se cu o curiozitate nerabdatoare la focul cari sasaia rosindu-se din ce in ce mai mult, ca si cand s-ar fi rusinat de privirea ei staruitoare.
Vointa mortii o stapanea atotputernica. Se intinse in pat, isi impreuna mainile pe piept, isi inclesta dintii si statu teapana, asteptand sfarsitul.
Studentul, alaturi, incepu sa fluiere un mars de parada. Doamna Zapa auzi in cealalta camera trantindu-se usa si se gandi ca trebuie sa fi venit acasa cei doi actori sa-si fabrice cupletele pentru diseara. Peste cateva minute ii auzi injurandu-se, apoi, peste alte cateva minute, razand de zbarnaiau geamurile. Usa-n usa cu doamna Zapa sta un cuceritor de femei usoare; un glas vesel de femeie strapungea usile, venind pana la urechea ei... Pata de soare din fereastra se urcase acuma in pat si-i invalea picioarele...
Doamna Zapa inchise ochii. Glasurile incepeau sa se amestece intr-un galgait cand aspru, cand moale, din care de abia mai deslusea cate-o frantura:
- ... Aplauzele mele, idiotule!...
- Nu ma gadila... mor!...
Simtea ca pata de soare i s-a asezat pe fata ca un zabranic, prin care in curand nu vor mai patrunde nici glasuri, nici dorinti... nimic... nimic...
Inginerul Burcus urca scara alene, aranjandu-si cravata la fiecare etaj, rasucindu-si mustata plictisit si ingandurat.
"E in stare sa-mi faca cine stie ce scandal, isi zicea dansul suparat. Femeile astea sunt ingrozitoare!"
Se gandise si razgandise, si se hotarase sa-i arunce ceva, daca va fi nevoie, si s-o sfarseasca boiereste si prieteneste.
Batu la usa doamnei Zapa cu un deget inmanusat, ca totdeauna. Batu de trei ori si, neprimind niciun raspuns, se necaji. in odaile dimprejur galagia vesela zgaltaia peretii.
"N-o fi acasa, murmura Burcus manios. Nici n-o mai fi venit poate pe-aici... Te pomenesti ca s-a si inhaitat cu altul. Femeile astea"...
Se duse in fund sa intrebe servitoarea, sa se incredinteze.
- Acasa trebuie sa fie, sari Profira. Tocmai va astepta, conasule...
Venira amandoi la usa doamnei Zapa. Profira batu cu pumnul din ce in ce mai tare. Apoi, cuprinsa de o presimtire, incepu sa tipe; se opinti cu umarul in usa...
intr-un minut, coridorul se umplu de oameni. Printre glasurile mirate si speriate, al lui Burcus se inalta cel mai nedumerit:
- Bine, dar de ce s-o fi omorat, de ce?
A murit o femeie ...
Aceasta pagina a fost accesata de 2420 ori.
