Liviu Rebreanu - Teatrul National: Vlaicu-voda
de Liviu Rebreanu
Vlaicu-voda intruneste toate cerintele unei drame menite sa raman: calitati literare si calitati dramatice. Autorul acestei drame e un adevarat poet care prin imagini noi si bogate, prin cuvinte expresive stie sa zugraveasca oameni, fapte, locuri, timpuri. Limba lui e o comoara pe care doar la Odobescu o mai gasim. Imperecherea neologismelor cu arhaismele da o culoare delicata si, in acelasi timp, da putere de expresivitate frazei. Imperecherile acestea, desigur, le gasim si la Odobescu, dar d-l Davila a stiut sa le inmulteasca si sa le rafineze. Un patetism sincer, firesc, inalta parca si valoarea cuvintelor si a frazelor. Tiradele, chiar cele mai lungi, sunt cladite cu o arta de compozitie deplina, cu o putere de convingere rara, asa ca efectul lor e puternic, inaltator. Emotia artistica cuprinde pe spectator si-l tine toata vremea cat aude vorbele intelepte, romanesti, ale figurilor de pe scena. Si pe urma sentimentele cuminti, neaose, care sunt presarate aproape in fiecare replica.
Versul de saisprezece silabe intrebuintat de d-l Davila insa mi se pare cam obositor atat pentru actor, cat si pentru spectator, desi acest vers are avantajul de-a putea exprima mai precis patetismul unei tirade, de plida. In schimbul acestui avantaj, insa, ramane cam colturos, lipsit de mladiere si neputand sublinia variatia de sentimente ce se cuprinde intr-o drama.
Dar si ca teatru Vlaicu-voda are calitati exceptionale. Autorul este un om de teatru care stie sa construiasca drama, care stie sa manuiasca efectele. Fiecare act, fiecare scena in sine e un tot intreg. Poate chiar ca, ocupandu-se prea mult de detalii, a neglijat totalitatea dramei. Dupa actul de expunere, care este un adevarat cap de opera, actul al doilea lancezeste. Conflictul se innoada anevoie si cam nestesugit. Si mai ales eroul principal, Vlaicu, nu prea are caracteristica unui erou. Vlaicu e bun, e nobil, iubitor de tara, de neam, de credinta stramoseasca. Singurul lui cusur e doamna Clara, adica slabiciunea. Un astfel de domn nu prea e erou, fiindca emanciparea lui de subt stapanirea mamei sale nu e o fapta eroica. Vlaicu este poate cusurul de capetenie al dramei d-lui Davila, precum efectele sunt iarasi calitatile ei teatrale de capteneie.
Cu toate observatiile, mai mult sau mai putin insemnate, Vlaicu-voda ramane o podoaba a literaturii noastre dramatice prin patetismul cald si comunicativ, prin frumusetea limbii si a versurilor, prin puterea de evocare a unei epoci framantate, prin maiestria de amanunt cu care e construita, prin efectele dramatice si prin patriotismul cald si cuminte ce transpira dintr-insa.
Ca atare, Vlaicu-voda nu numai merita, dar trebuie sa figureze totdeauna in repertoriul Teatrului National alaturi de dramele lui Alecsandri, Caragiale, Hasdeu si ale lui Delvrancea.
Liviu Rebreanu - Teatrul National: Vlaicu-voda, articol publicat in ziarul Rampa, nr. 532, din 8 octombrie 1913
Liviu Rebreanu - Teatrul National: Vlaicu-voda
Aceasta pagina a fost accesata de 1407 ori.
